O zi în Selçuk, în afara orașului Efes.

Începeți vizita cu Muzeul Efes, ușor accesibil printr-o scurtă plimbare de la gara Selçuk. Muzeul este situat în cartierul Atatürk, pe strada Uğur Mumcu Sevgi, și este deschis în fiecare zi a anului. Avantajele vizitării dimineața sunt multiple: sălile sunt mai liniștite, fără aglomerația grupurilor, și veți avea timp să vă bucurați de cele trei zone exterioare mai târziu în cursul zilei. Istoria muzeului datează din 1929, când a fost fondat ca depozit. Clădirea a fost transformată în muzeu în 1964, extinsă în 1976, închisă la sfârșitul anului 2012 pentru o renovare amplă și redeschisă în noiembrie 2014. Astăzi, exponatele sunt organizate pe teme: Sala Informațiilor, Obiecte găsite la fântâni, Obiecte găsite în casele de pe versanți, Monede, Efes de-a lungul timpului, Grădina Centrală, Cultul lui Kybele, Obiecte găsite la Templul Artemisei și Cultul împăratului. Dacă urmați traseul de pe harta radar, vizita la acest muzeu va fi punctul final. În acest caz, organizați-vă vizita astfel încât să legați exponatele de aici cu celelalte puncte de pe traseu, lăsând sala cea mai cunoscută pentru final. Începeți cu Grădina Centrală: aici, în aer liber, sunt expuse coloane, basoreliefuri, statui, sarcofage și stelae, care datează de la perioada arhaică până la cea romană. Căutați elemente arhitecturale aduse de la Mormântul monumental din Belevi; aici puteți examina îndeaproape sculpturile în marmură ale monumentului, pe care îl veți vedea mai târziu în cursul zilei. Sarcofagul monumentului a fost mutat în această grădină în 1963 și a fost expus aici timp de șase decenii; conform informațiilor publicate de "Aktüel Arkeoloji", în 2023 a fost mutat la Fabrica de Cultură și Artă din Izmir. Prin urmare, în grădină, căutați elemente precum socluri, coloane și basoreliefuri, nu sarcofagul. Apoi, mergeți în sala Cultul lui Kybele, care recreează un loc de cult: stelae votive și figurine ale Marii Zei sunt o mărturie a unei tradiții foarte vechi din Anatolia, prezentă și la Efes. În sala cu obiecte găsite la Templul Artemisei, veți găsi vase de ceramică datând din secolele al VII-lea și al VI-lea î.Hr., provenind de la cea mai veche etapă a templului. Lăsați pentru final sala cu exponate din secolul al II-lea d.Hr. Statuea zeiței Artemis, datând din secolul I, se află într-o nișă în formă de templu, fiind decorată cu simboluri ale fertilității. Aceasta este cea mai cunoscută piesă din muzeu, așa că, de data aceasta, admirați-o doar pe scurt. În sala Cultului Imperial, puteți vedea fragmente ale unei statui provenind de la Templul lui Domitianus, care ilustrează amploarea cultului imperial din oraș. Muzeul oferă un serviciu de audioghid; informații despre utilizare pot fi obținute de la personal. Pentru a face fotografii, grădina centrală este ideală dimineața, când lumina este mai bună; evitați utilizarea blițului în săli. Faceți o scurtă pauză în grădină și umpleți-vă sticlele cu apă, deoarece următoarea oprire implică o urcare. Ieșind din muzeu, priviți spre nord: veți vedea Dealul Ayasuluk și zidurile care domină zona. Intrarea în cetate se face prin poarta sitului arheologic St. Jean; puteți ajunge la această intrare, situată în cartierul İsa Bey, după o plimbare de aproximativ zece minute de la muzeu. Pe drum, veți observa silueta celor două minarete ale moscheii İsa Bey; acea clădire este o oprire pe o altă rută, deci, de data aceasta, treceți pe lângă ea și îndreptați-vă spre deal.

Sursa: Ministerul Culturii și Turismului, Muzeele din Turcia; KVMGM Google Arts & Culture; Aktüel Arkeoloji; Wikipedia, Muzeul Arheologic din Efes.

Intrarea în cetate se face prin intrarea sitului arheologic St. Jean, unde se află casa de bilete. Având în vedere că programul de vizitare al cetății este mai restrâns decât cel al sitului arheologic, verificați orarul actualizat pe muze.gov.tr și evitați să ajungeți aici după-amiaza târziu. După intrare, luați cu voi rămășițele bazilicii și urmați drumul de piatră care urcă spre vârf. Cetatea interioară se află la nord de bazilică, în punctul cel mai înalt al dealului. Conform informațiilor furnizate de Primăria Selçuk, cetatea interioară se află deasupra zonei considerate a fi primul așezământ al Efesului, conform cercetărilor recente. Zidurile pe care le vedeți astăzi sunt rezultatul a trei perioade: fundația bizantină, restaurările realizate de Aydınoğulları și cele otomane. Zidurile sunt construite din piatră, cărămizi și mortar și sunt susținute de cincisprezece turnuri. Numărarea turnurilor este cea mai simplă modalitate de a observa în ce perioadă a fost renovată fiecare secțiune. Intrarea în cetatea interioară se face prin două porți, una spre est și una spre vest, care se deschid direct spre exterior, fără a se conecta cu cetatea exterioară. Unul dintre traseele de vizitare vă va duce la una dintre aceste porți. După ce treceți de poartă, veți observa scări înguste care urcă spre turnuri și metereze, pe latura interioară a zidurilor. Nu urcați pe scările care nu au balustradă. În interiorul cetății se află străzi pavate cu piatră, cisterne de diferite dimensiuni, o moschee și rămășițele unei biserici, situate în punctul cel mai înalt. Urmând străzile, ajungeți mai întâi la Moscheea din Cetate, situată în centru. Această clădire amintește de perioada în care Aydınoğulları a transformat acest loc în capitală, între 1348 și 1390, construind numeroase moschei, băi și medrese pe deal. În prezent, această clădire este considerată doar un monument istoric. Conform surselor, lucrările de restaurare, care au început în 2008, au vizat în primul rând intrarea de vest a cetății și minaretul acestei moschei. La vest de moschee, au fost identificate rămășițele unei clădiri care ar putea fi fost băile cetății; în registrele muzeului se menționează un pavilion și băi. Urcați până la rămășițele bisericii, situate în punctul cel mai înalt al dealului: absida a fost transformată într-o cisternă în perioada Aydınoğulları, ceea ce înseamnă că puteți observa, pe același zid, elemente din două perioade diferite. Lista clădirilor din registrele muzeului vă oferă un ghid pentru vizită: cisternele din perioada bizantină și turcă, arcele de apă bizantine, casele de pe terasa sudică și bazilica-cisternă. Nu vă apropiați de gurile și marginile cisternelor; În timp ce urcați pe deal, priveliștea dezvăluie restul traseului: în apropiere, se află corpul moscheii İsa Bey, datând din 1375, iar în câmpie se întinde zona unde se afla odinioară Templul Artemidei, iar în sud se întinde valea care duce spre Efes. Dacă ajungeți dimineața, soarele va fi în spatele dumneavoastră, iar fațada moscheii se va lumina; pentru o vedere generală, alegeți punctul de observație de pe turnurile dealului, orientate spre vest. În interiorul fortăreței, umbra este redusă; asigurați-vă că aveți apă la dumneavoastră și, în zilele cu vânt, țineți-vă de pălărie. Dealul Ayasuluk, împreună cu Bazilica Sf. Ioan, moscheea İsa Bey și Artemision, reprezintă una dintre cele patru componente ale sitului UNESCO Efes; așadar, nu mutați nicio piatră și nu scrieți pe ziduri. La coborâre, folosiți același traseu și ieșiți din situl arheologic al Sf. Ioan. De aici, mergeți pe jos înapoi spre gară; centrul orașului este punctul de plecare pentru microbuzele sau mașinile care merg spre Çamlık. Çamlık se află la aproximativ 7 kilometri sud de Selçuk, iar drumul vă va duce printr-o vale, pe traseul vechii linii de cale ferată İzmir-Aydın. Este cel mai practic să luați o pauză de prânz în centrul orașului; în Çamlık, lumina soarelui de după-amiază este suficientă pentru a fotografia locomotivele. Sursa: Primăria Selçuk, Castelul Selçuk (Ayasuluk); Ministerul Culturii și Turismului, Muzeele din Turcia, Castelul Ayasuluk; Portalul Cultural; Enciclopedia Islamică TDV, Ayasuluk; DergiPark, Büyükkolancı 2023.

Pentru a ajunge la Çamlık, puteți lua un microbuz sau puteți merge cu mașina din centrul orașului Selçuk. Muzeul este situat în interiorul cartierului, pe traseul unei foste linii de cale ferată, și are un bilet de intrare. Verificați programul și tarifele actualizate pe site-ul Ministerului Turciei sau direct la muzeu. Acesta este cel mai mare muzeu de cale ferată în aer liber din Turcia, iar povestea sa începe în 1866, odată cu inaugurarea primei linii de cale ferată din țară, cea care lega İzmir de Aydın. Çamlık era un punct de pe această linie, cu o stație și ateliere de reparații. Stația, numită Aziziye, a fost închisă în 1991, odată cu modernizarea liniei. Muzeul a fost pregătit în același an și a fost deschis publicului în 1997. Terenul, clădirile și locomotivele aparțin companiei de căi ferate TCDD, iar administrarea a fost încredințată fiului fostului șef de stație, pentru o perioadă de 99 de ani.

La intrare, admirați mai întâi clădirea vechii stații: șinele liniei din 1866 sunt încă acolo, iar locomotivele sunt așezate pe aceste șine originale. Elementul central al zonei este platforma rotativă: această platformă cu optsprezece brațe are aproximativ jumătate din locomotive așezate în jurul ei, ca într-o roată, oferind cea mai bună perspectivă pentru fotografii. Mergeți în centrul platformei și faceți o rotație completă: la capătul fiecărui braț se află o mașină dintr-o țară diferită. Numărul exact variază în funcție de surse, fiind între treizeci și trei și treizeci și șapte, dar este sigur că este una dintre cele mai mari colecții din Europa, cu mașini fabricate între anii 1890 și 1950. Locomotivele sunt fabricate în Germania, Suedia, Anglia, Statele Unite, Franța și Cehoslovacia. Citiți plăcuțele de pe lateralul cazanelor pentru a le identifica și a le ordona pe țări, o activitate distractivă, mai ales dacă vizitați muzeul cu copiii. Cea mai veche este o mașină pe lemn, fabricată de Stephenson în Anglia, și există doar două exemplare rămase în lume, conform Enciclopediei Turcismului. O altă piesă importantă este locomotiva numărul 45501, implicată în accidentul feroviar de la Yarımburgaz din 1957; istoria este prezentă aici, în tăcere. Puteți urca în cabinele unor locomotive; scările sunt abrupte și metalice, deci fiți atenți, mai ales pe vreme umedă, și nu atingeți manetele. Apoi, mergeți la vagoane: muzeul are nouă vagoane de pasageri și șapte vagoane de marfă, dintre care două sunt din lemn. Cel mai special este vagonul-salon folosit de Atatürk; puteți intra și vedeți cum a fost conservat interiorul, cu dormitor, buc La întoarcere, treceți prin centrul orașului Selçuk și îndreptați-vă spre nord, către drumul de coastă İzmir-Aydın. Muzeul se află la aproximativ 16 kilometri nord-est de centrul orașului Belevi, chiar lângă drum. Călătoria de la Çamlık durează aproximativ o jumătate de oră. Autobuzele care merg spre Belevi pleacă, de asemenea, din centrul orașului; dacă nu aveți mașină, faceți o schimbare la întoarcerea de la Çamlık. Încercați să ajungeți la mausoleu spre sfârșitul zilei; nucleul de rocă și treptele de marmură sunt cel mai bine vizibile în lumina soarelui apusului. Sursa: Wikipedia, Muzeul de Locomotive cu Abur Çamlık; Wikipedia, Muzeul Feroviar Çamlık; Muzee Turcești (Ministerul Culturii și Turismului); Enciclopedia Turismului din Turcia.

În Belevi, monumentul funerar se află în nordul localității, chiar lângă drumul İzmir-Aydın, pe versantul nord al Munților Aydın. Localnicii îi spun "Kale Așezat". Puteți ajunge acolo cu mașina, folosind o porțiune din drum, sau cu microbuzul, caz în care veți coborî în centrul Belevi și veți merge aproximativ un kilometru spre nord. Este un sit arheologic deschis, așa că verificați condițiile de vizitare actuale pe site-ul Ministerului Turciei pentru Muzee și veniți înainte de apus, când încă mai este lumină. În fața dumneavoastră se află al doilea cel mai mare monument funerar din Asia Minor, după cel din Halikarnassos, și a fost construit după modelul Mausoleului, una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii. Începeți prin a admira monumentul de la distanță, de la baza dealului: veți observa o platformă pătrată, deasupra căreia se află un nivel cu coloane, toate acestea fiind construite dintr-un nucleu sculptat în stâncă și acoperit cu marmură. Marginea platformei are aproximativ 30 de metri, iar înălțimea sa depășește zece metri, fiind ridicată pe o fundație cu trei trepte. Nivelul superior era susținut de opt coloane pe fiecare latură; majoritatea surselor descriu aceste coloane ca fiind în stil corintic. Înălțimea totală era de 23 de metri, conform publicației "Aktüel Arkeoloji", dar unii cercetători consideră că monumentul ar fi putut fi mai înalt dacă ar fi fost finalizat, deoarece nu a fost niciodată terminat. S-a presupus mult timp că acoperișul avea o formă piramidală, dar cercetările efectuate între 1998 și 2000 nu au găsit dovezi care să susțină această ipoteză, iar canalele de drenaj sugerează că nivelul superior ar fi putut fi deschis. În timp ce explorați zona din jurul nucleului stâncos, observați blocurile de marmură de pe sol: acestea sunt fragmente ale placărilor, coloanelor și a panourilor de tavan; nu vă așezați pe ele și nu le mutați. Căutați camera funerară sculptată în stâncă pe fațada sudică; camera era sigilată din exterior, iar pe fațada nordică există o ușă falsă, neterminată. În interiorul sarcofagului, care a fost găsit în anii 1930, se afla o statuie a unui bărbat, fără barbă, cu o coroană de lauri, ținând un vas, și așezat pe un fel de pat. Lângă el se afla o statuie a unui servitor oriental. Sarcofagul a fost mutat în grădina Muzeului Efes în 1963 și, conform publicației "Aktüel Arkeoloji", a fost transportat la Fabrica de Cultură și Artă din İzmir în 2023; piesele arhitecturale pe care le vedeți la muzeu sunt, de fapt, elemente ale acestei construcții. Pe marginea acoperișului se aflau statui de lei-gr De la începutul secolului, acest monument a atras atenția cercetătorilor austrieci; prima publicație cuprinzătoare a fost realizată de Praschniker și Theuer. Este important să luăm în considerare și locația monumentului: se află într-un loc vizibil de la distanță, pe un versant, în apropierea vechiului drum Efes-Sardes. La fotografiere, soarele apus evidențiază detaliile sculptate în stâncă și urmele de marmură; privit de pe drum, monumentul se distinge pe vârful dealului. Vă rugăm să nu urcați pe monument, deoarece stânca este instabilă, marmura este alunecoasă, iar monumentul este un bun cultural care trebuie protejat. În zonă nu există umbră sau apă, așa că, în lunile de vară, vizita ar trebui să fie scurtă. Traseul se termină în acest punct. Cei care se întorc cu mașina spre Izmir vor ieși pe drum și vor merge spre nord; cei care se întorc cu trenul vor lua un microbuz de la Belevi până în centrul orașului, apoi vor merge cu trenul de la gara Selçuk, făcând o schimbare la stația Tepeköy. Acum, reuniți cele patru puncte ale zilei: marmura din muzeu provine de pe acest versant, cetatea antică se afla în locul de unde se vede monumentul, prima linie de cale ferată a traversat câmpia, și niciuna dintre aceste locuri nu a fost vizitată intrând prin porțile orașului Efes. Surse: Aktüel Arkeoloji, Monumentul funerar din Belevi; Wikipedia, Mausoleul din Belevi; Wikipedia, Monumentul funerar din Belevi; DergiPark, Bora 2019; Primăria Selçuk; Visit İzmir.