În partea de est a Anatoliei, veți găsi grădini, fortărețe, baraje și păduri.

Începeți vizita din intrarea din Ataşehir, deoarece această intrare vă permite să explorați grădina în ordinea optimă. Imediat după ce treceți de poartă, veți auzi zgomotul autostrăzii, iar acest sunet face parte din povestea grădina. Grădina Botanică Nezahat Gökyiğit este situată pe insule, între autostrăzile care vin de la podurile Atatürk și Fatih Sultan Mehmet și care se unesc cu autostrada spre Ankara, în zona de intersecție a drumurilor principale și a celor secundare. Conform istoriei oficiale a grădina, aceasta este compusă din opt insule și a fost creată printr-un protocol între Direcția Generală de Drumuri și Fundația ANG. În timp ce vă plimbați, acordați atenție trecerilor dintre insule; fiecare insulă găzduiește un alt grup de plante sau o altă idee de grădină. Începeți cu Insula Centrală. Aici se află majoritatea grădinilor tematice ale grădina: o zonă de plantare secvențială, unde plantele naturale și cultivate se succed, creând modele, aranjamente în ghivece și un canal plantat cu o combinație diferită de culori în fiecare an. Deoarece zonele sezoniere sunt de obicei schimbate de două ori pe an, veți vedea două grădini diferite în același loc, primăvara și toamna. Nu vă grăbiți în această zonă, opriți-vă în fața fiecărei zone și observați modul în care a fost realizată plantarea. După Insula Centrală, treceți la Insula Anatoliei. Aici veți găsi o piață unde sunt prezentate diferite soiuri de plante ornamentale de-a lungul anilor și o zonă unde aceeași tehnică de plantare secvențială este testată doar cu specii naturale. Compararea celor două zone vă va învăța să priviți lucrurile din perspectiva unui grădinar. Apoi, puteți continua pe potecile care leagă insulele numite Istanbul, Tracia și Stejar. În timp ce admirați aspectul actual al grădina, amintiți-vă de începuturile sale. În 1995, Ali Nihat Gökyiğit a creat această grădină ca un parc memorial în memoria soției sale, Nezahat Gökyiğit, iar inițial, s-a lucrat la refacerea solului, care fusese grav degradat de lucrările de construcție a drumurilor. Conform istoriei oficiale, pe o suprafață de 46 de hectare au fost plantați aproximativ 50.000 de copaci și arbuști. Scopul a fost ulterior schimbat, iar în 2002, grădina a fost deschisă publicului, iar în 2003 a primit numele actual. Grădina pe care o vedeți astăzi era, acum treizeci de ani, un teren accidentat. Alegeți în prealabil ce doriți să vedeți, în funcție de sezon. Pagina galerie a grădina prezintă primăvara specii precum lalele, iedera și narcisele, iar toamna, plante bulbose precum iedera de toamnă și narcisele amare. Dacă vizitați în octombrie, căutați Pentru a ajunge de aici la Fortăreața Aydos, trebuie să mergeți spre sud-est, în direcția Sultanbeyli. Sursa: Grădina Botanică Nezahat Gökyiğit, Istoric și Grădini Demonstrative; Wikipedia, Grădina Botanică Nezahat Gökyiğit.

Castelul Aydos se află pe un deal, pe versantul nord-estic al Muntelui Aydos, acoperit de pădure, în cartierul Mehmet Akif din Sultanbeyli. Conform site-ului oficial de prezentare al castelului, dealul se află la 325 de metri deasupra nivelului mării, la 36 de kilometri est de centrul orașului Istanbul și la 8 kilometri nord de Marea Marmara. Datorită faptului că castelul este situat pe un deal, vă rugăm să țineți cont de panta în ultima parte a traseului și să nu vă grăbiți. Când ajungeți în vârf, opriți-vă mai întâi și admirați împrejurimile; de aici se poate înțelege de ce castelul a fost construit în acest loc. Conform textului primăriei, de aici se poate vedea o mare parte a văii, iar castelul se afla pe vechea rută militară care se întindea de la Üsküdar spre Asia Mică. Numele castelului provine de la cuvântul grecesc "Aetos", care înseamnă "vultur", și acest nume a ajuns până în prezent cu o mică modificare. Conform textului de prezentare al primăriei, construcția a început în secolele al XI-lea și al XII-lea, iar castelul a obținut forma sa finală în secolele al XIII-lea și al XIV-lea, prin adăugiri ulterioare. Majoritatea vestigiilor descoperite în timpul săpăturilor datează din această ultimă perioadă și reflectă perioada de cea mai intensă utilizare a castelului. În timpul aceleiași săpături, au fost descoperite și vârfuri de topoare din epoca bronzului și cioburi de obsidiana, ceea ce indică faptul că dealul a fost folosit și cu mult timp în urmă. După ce intrați prin poartă, plimbați-vă prin zona largă, înconjurată de zidurile exterioare. Castelul, împreună cu zidurile sale exterioare, acoperă o suprafață de aproximativ 26.000 de metri pătrați și este construit în două straturi de ziduri, interioare și exterioare, pentru a oferi protecție. Site-ul oficial al castelului menționează douăsprezece turnuri, șase interioare și șase exterioare. Există o mică diferență între surse, deoarece Wikipedia menționează șapte turnuri pe zidul exterior. Observând de aproape zidurile, puteți vedea că mortarul folosit la turnurile în formă de semilună este alcătuit din ciment, piatră și, uneori, cărămizi. Cel mai important loc de observat este primul turn. Poarta originală a castelului se află în interiorul acestui turn, iar structura sa este diferită de celelalte ziduri, fiind realizată cu tehnica bizantină a zidurilor în consolă. Deoarece această tehnică este specifică secolelor al XIII-lea și al XIV-lea, se presupune că turnul a fost adăugat ulterior. O parte din scara spiralată care duce la turn și rămășițele platformei pe care soldații o foloseau în vârful turnului se află în La finalul vizitei, intrați în sala de prezentare și expoziție a fortăreței Aydos. Conform anunțului primăriei, aici sunt expuse coloane, socluri, fragmente de arce, panouri cu reliefuri și pietre cu elemente de metal, descoperite în timpul săpăturilor și restaurărilor. Obiectele de artă datează din perioada timpurie și de mijloc a Imperiului Bizantin; în sală sunt, de asemenea, fotografii și scurte filme despre cele douăzeci de ani de restaurare. Muzeul este închis lunea; verificați programul actualizat pe site-ul oficial. De aici, veți continua spre nord, în direcția Çekmeköy, către barajul Ömerli. Sursa: Primăria Sultanbeyli, site-ul de prezentare al fortăreței Aydos și anunțul muzeului Aydos.

Apropiați-vă de barajul Ömerli dinspre cartierul Ömerli din Çekmeköy. Ömerli este o localitate veche, situată pe malul lacului care îi poartă numele, și astăzi este un cartier al orașului Çekmeköy. Conform istoriei districtului Çekmeköy, numele localității apare în registrele judecătorești din anii 1520. Conform aceluiași document, este probabil ca numele să provină de la faptul că terenurile localității au fost acordate unei persoane numite Ömer. Conform unui registru al populației din 1832, în localitate existau aproximativ 57 de gospodării în acel an.

Ce puteți face aici este să admirați lacul și să înțelegeți importanța sa pentru oraș. Barajul este construit pe râul Riva, care izvorăște din apropierea districtului Gebze din Kocaeli și se varsă în Marea Neagră. Conform paginii cu resurse de apă a companiei İSKİ, barajul a fost pus în funcțiune în 1972 și, cu o capacitate anuală de 220 de milioane de metri cubi, este cea mai mare sursă de apă a Istanbulului. Practic, întreaga parte asiatică a orașului se aprovizionează cu apă de aici. Conform İSKİ, suprafața bazinului barajului este de 621 de kilometri pătrați. Conform Wikipedia, barajul, cu structură de pământ, are o înălțime de 52 de metri de la albia râului și o suprafață a lacului de aproximativ 23 de kilometri pătrați.

Când ajungeți la mal, observați pădurea din jurul lacului. Bazinul barajului este o zonă protejată, menținută în mod deliberat departe de construcții. Vegetația pe care o vedeți este protejată pentru a menține apa potabilă curată. Lacul nu este un loc pentru înot sau picnic, ci un rezervor de apă potabilă. Prin urmare, nu intrați în apă, nu faceți foc pe mal și luați-vă gunoiul cu voi. Respectați panourile de avertizare și semnele de interdicție de la mal.

Este bine să știți și unde ajunge apa după ce părăsește lacul. Conform datelor İSKİ, în medie, 600 de milioane de metri cubi de apă sunt preluați anual din Ömerli și transportați la Stațiile de Tratare a Apei Potabile Ömerli. Acest complex, format din patru stații, este cea mai mare stație de tratare a apei din Istanbul, cu o capacitate zilnică impresionantă. Prima stație, Orhaniye, a fost pusă în funcțiune în 1978. Apa tratată este distribuită districtelor de pe partea asiatică, precum și în unele zone din partea europeană, cum ar fi Fatih și Bakırköy, Zeytinburnu și zonele de coastă din Beşiktaş și Sarıyer. Deci, este foarte probabil ca apa pe care o folosiți dimineața pentru a vă face ceai să provină de aici.

În timp ce admirați lacul de la distanță, gândiți-vă și la celălalt capăt al aceluiași râu. Râul Riva

Când ajungeți la Polonezköy, lăsați mașina într-un loc potrivit și petreceți restul zilei plimbându-vă. Satul este situat pe versanții împăduriți ai districtului Beykoz, la aproximativ 20 de kilometri de coasta Mării Negre și la aproximativ 15 kilometri de coasta Bosforului, conform Wikipedia. Timpul alocat acestei ultime destinații este dedicat explorării naturii. Zona din jurul satului se află în interiorul Parcului Natural Polonezköy, declarat de Ministerul Mediului și al Pădurilor în 1994. Data declarării parcului este înregistrată ca 15 iulie 1994 în lista de Parcuri Naturale și Naționale.

Începeți cu o scurtă plimbare pe strada principală a satului și amintiți-vă de ce acest loc poartă numele de Polonezköy. Satul a fost fondat în 1842, prin inițiativa prințului Adam Czartoryski, care a fost exilat după Revolta Poloneză din 1830. Numele inițial al satului, Adampol, provine de la numele fondatorului. Reprezentantul lui Czartoryski, Michal Czajkowski, a achiziționat terenul împădurit unde a fost construit satul. Conform Wikipedia, inițial locuiau doar douăsprezece persoane în sat, iar chiar și în perioada sa de vârf, numărul locuitorilor nu a depășit două sute douăzeci. Primii locuitori s-au hrănit prin agricultură, creșterea animalelor și silvicultură.

În timp ce vă plimbați prin sat, aflați unde se află Casa Memorială Zofia Rizi. Această casă mică găzduiește fotografii, cărți și documente aparținând familiei Ryży, precum și elemente de mobilier vechi. Conform înregistrărilor satului, printre cei care au vizitat Polonezköy se numără compozitorul Franz Liszt în 1847 și scriitorul Gustave Flaubert în 1850. În 1938, locuitorii satului au devenit cetățeni turci, iar în 1968 au obținut titlul de proprietate pentru terenurile pe care le cultivau. Astăzi, în fiecare vară, în sat se organizează un festival care celebrează legăturile cu Polonia.

După ce ați vizitat satul, începeți adevărata aventură: plimbarea în pădure. Conform Wikipedia, parcul natural are o suprafață de aproximativ 3.004 hectare și este primul și cel mai mare parc natural din Istanbul. În parc există o potecă de aproximativ cinci kilometri, potrivită pentru plimbări, ciclism și alergare, precum și turnuri de observație. Plimbați-vă pe potecă în ritmul propriu și admirați peisajul de la unul dintre turnurile de observație. Printre copacii din zonă se numără pinul negru, stejarul fără frunze, stejarul maghiar, castanul, mărul sălbatic, ulmul și liliacul. Toamna, frunzele de castan și măr devin roșiatice, iar prim