Pe Dealul Yıldız: Lumea lui Abdulhamid al II-lea.

Valea Ihlamur, situată între Beşiktaş și Nișantași, era o zonă de recreere, străbătută de pârâul Fulya, umbrită de tei și platani, încă din secolul al XVIII-lea până la începutul secolului al XX-lea. În timpul domniei lui Ahmed al III-lea, a fost transformată într-o grădină privată a sultanului. Pe versanți, încă se pot vedea pietrele de țintă care indică distanțele și datele competițiilor de tir cu arcul organizate aici în timpul domniilor lui Selim al III-lea și Mahmud al II-lea. Poetul francez Lamartine a fost invitatul lui Abdulmecid în 1846 și a notat în amintirile sale că sultanul aprecia foarte mult această mică vilă. Abdulmecid a construit două palate în locul vechii vile, între 1849 și 1855, și le-a numit Nüzhetiye, un nume care semnifica "prosperitate" și "bucurie".

Priviți fațada Palatului Merasim, folosit pentru ceremonii și recepții diplomatice, admirați scările în stil baroc și ornamentele elaborate. În interior, veți găsi mobilier în stil european și un program de decorare influențat de Occident. Palatul Maiyet, destinat suitei sultanului și haremului, este mai sobru, cu camere laterale care se deschid spre curtea interioară, având un plan tradițional și ornamente de stuc în stil marmură. Palatele au fost transformate în Muzeul Tanzimat în 1951, au trecut în administrarea Instituției Palatelor Naționale în 1966 și au fost deschise publicului ca muzeu-palat în 1985. Dacă vizitați între februarie și iunie, veți putea admira florile de magnolie din jurul iazului cu lei; conform Instituției Palatelor Naționale, magnoliile au fost introduse în grădinile palatelor în timpul domniei lui Abdulaziz, iar numărul lor a crescut în timpul domniei lui Abdulhamid al II-lea. Palatul este închis lunea; există, de asemenea, opțiunea de a achiziționa un bilet separat pentru a explora grădinile.

Sursa: Președinția Instituției Palatelor Naționale; Wikipedia.

Moscheea de la intrarea Palatului Yıldız, situată pe bulevardul Barbaros, este o moschee de vineri construită de sultanul Abdulhamid al II-lea, alături de palat. Deși numele său original este Hamidiye, este cunoscută mai ales sub numele de Moscheea Yıldız. Conform Enciclopediei Islamice TDV, construcția a avut loc între 1881 și 1885, iar arhitectul a fost un meșter numit Nikolaki Kalfa, care lucra la administrația palatelor, deși unele surse menționează numele Sarkis Balyan. Conform descrierii Administrației Palatelor Naționale, palatul respectă tradiția turco-islamică, având palatul în partea de est și moscheea de vineri în partea de vest, iar această moschee marchează capătul vestic al planului.

Construcția combină elemente orientaliste și neogotice, reflectând gusturile epocii. Harimul, de formă dreptunghiulară, are o cupolă mică și înaltă, situată mai aproape de intrare decât de mihrab. Ferestrele neogotice, cu șaisprezece deschideri, permit intrarea unei cantități mari de lumină în interior. În interior, dacă ridicați privirea spre cupolă, veți observa stelele pe fundalul albastru, un motiv identic cu cel al palatului. În loc de cele două minarete obișnuite în moscheile sultanilor, această moschee are un singur minaret, cu un corp spiralat. Se menționează că gratiile de lemn ale locului rezervat sultanului (hünkar mahfili) sunt realizate manual de către Abdulhamid al II-lea; tâmplăria era una dintre pasiunile cele mai cunoscute ale sultanului. Turnul cu ceas, situat lângă moschee, datează din 1890 și respectă același stil. În timpul domniei lui Abdulhamid, aici se desfășurau ceremonii de chemare la rugăciune de vineri. Pentru vizitare, alegeți un moment în afara orelor de rugăciune, evitați prânzul de vineri; purtați haine care acoperă umerii și genunchii, femeile trebuie să-și acopere capul, lăsați pantofii la intrare și mențineți un ton scăzut în interior.

Sursa: Enciclopedia Islamică TDV; Președinția Palatelor Naționale; Wikipedia.

Parcul în care se află Palatul Yıldız a fost folosit încă din timpul domniei lui Kanuni ca teren de vânătoare pentru sultani, fiind, de asemenea, un loc de vânătoare și de odihnă în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Prima vilă din zonă a fost construită în timpul domniei lui Selim al III-lea, pentru mama sa, Mihrișah Sultan, iar Abdulmecid și Abdulaziz au adăugat, de asemenea, vile în această zonă. Cu toate acestea, palatul a fost asociat în special cu Abdulhamid al II-lea: sultanul i-a dat numele de Yıldız Saray-ı Hümayunu, l-a transformat în reședința sa principală și a petrecut aici 33 de ani din domnia sa. Conform organizației Milli Saraylar, palatul era format din trei părți: palatul principal, care găzduia clădirile legate de administrația statului, zona privată a sultanului și a haremului, și grădina exterioară, care este astăzi Parcul Yıldız. Clădirile care, după 1924, au fost destinate școlilor militare, au fost transferate organizației Milli Saraylar în 2018, au fost supuse unei restaurări ample și, în 2024, palatul a fost deschis publicului ca muzeu.

În timpul vizitei la muzeu, acordați timp și zonelor haremului, micului Mabeyn și Hasbahçe. Vă rugăm să rețineți că biletul Milli Saraylar Müzekart nu include aceste trei zone, așa că vă rugăm să achiziționați biletele corespunzător. Lacul din Hasbahçe este amenajat într-un mod care imită un râu natural, iar în jurul său se află mici pavilioane de odihnă. Una dintre cele trei clădiri care au supraviețuit de la exteriorul grădinii până în prezent este Vila Şale, care a fost extinsă de Sarkis Balyan în 1877-1879 și în 1889, și de Raimondo D'Aronco în 1898. Sala cu incrustații de sidef, construită pentru vizitele împăratului german Wilhelm al II-lea, și sala de recepții, cu covorul său dintr-o singură bucată, care depășește 400 de metri pătrați, sunt binecunoscute. Vă rugăm să verificați cu Milli Saraylar dacă interiorul vilei este deschis în ziua vizitei dumneavoastră. Palatul este închis în ziua de miercuri.

Sursa: Președinția Milli Saraylar; Portalul Cultural; Wikipedia.

Situată pe marginea parcului Yıldız, pe strada Palanga, această clădire este atât un muzeu, cât și o fabrică încă funcțională. La începutul anilor 1890, sultanul Abdulhamid al II-lea a înființat în grădinile palatului fabrica de faianță și porțelan Yıldız Çini Fabrika-i Hümayunu, cu scopul de a revitaliza arta tradițională a faianței și a porțelanului, inspirându-se din fabricile de porțelan ale curților europene. Clădirea, care a fost grav avariată în 1894, a fost reconstruită în același an de arhitectul italian Raimondo D'Aronco. Scopul era de a satisface nevoile palatelor și castelelor de porțelan și de a prezenta Imperiul Otoman lumii prin produsele sale; unele piese speciale au fost oferite dinastilor străini.

Fiecare piesă produsă de fabrică poartă amprenta cu semiluna și steaua, iar imediat sub aceasta se află anul înființării fabricii și anul în care a fost produsă piesa. Plăcile și vaze care descriu cu realism conacele, grădinile și arhitectura epocii sunt, de asemenea, valoroase ca surse care documentează aspectul clădirilor care au dispărut. După ce Abdulhamid a fost detronat în 1909, producția a fost oprită; în 1910, fabrica a fost preluată de Muzeul Imperial, iar producția a fost reluată la inițiativa lui Osman Hamdi Bey și a continuat până în 1920. În 1959, fabrica a fost preluată de Sümerbank și, din 1995, face parte din cadrul Administrației Palatelor Naționale. Astăzi, fabrica produce plăci decorative, vaze, recipiente pentru zahăr, seturi de cafea și ceai, inspirate de motive tradiționale. Vizita include secțiunea de decorare manuală a fabricii, iar biletele sunt vândute pentru această secțiune. Fabrica este închisă în zilele de sărbătoare oficiale și în timpul sărbătorilor religioase; verificați condițiile actuale de vizitare pe site-ul Administrației Palatelor Naționale.

Sursa: Președinția Administrației Palatelor Naționale; Wikipedia.

Parcul Yıldız este grădina exterioară a palatului. Inițial, grădina din spatele Palatului Çırağan, a fost transformată în grădina exterioară a Palatului Yıldız, care a fost extinsă după 1877. Această zonă, care în perioada domniei otomane aparținea exclusiv palatului, este astăzi un parc urban deschis publicului, cu o suprafață de peste 36 de hectare. Conform înregistrărilor Administrației Palatelor Naționale, dintre numeroasele vile din grădina exterioară, doar vilele Çadır, Malta și Şale au supraviețuit până în prezent. Intrand în parc de lângă fabrica de porțelan și coborând pe un deal, veți ajunge mai întâi la Vila Malta. Vila, construită în timpul domniei lui Abdülaziz, a fost realizată cu pietre aduse din Malta, motiv pentru care îi poartă acest nume. Arhitectul vilei, conform Wikipedia în limba engleză, este Sarkis Balyan. Puteți arunca o privire în interior pentru a admira decorațiunile de pe tavan, detaliile din marmură și oglinda placată cu foiță de aur; vila oferă în prezent servicii de alimentație.

În apropiere, la baza unuia dintre cele două lacuri mari din parc, se află Vila Çadır, construită în 1871 la cererea lui Abdülaziz. Fațada, realizată din piatră tăiată, dominată de culorile alb și roșu, este o structură simplă, dar elegantă, cu o scară de intrare curbată și un plan simetric. În parc se găsesc iazuri, cascade, poduri de lemn și alei de promenadă; un pod suspendat se întinde deasupra canalului artificial care începe de la poarta de pe Calea Çırağan. Faceți o pauză într-unul dintre punctele de belvedere cu vedere spre Bosfor și imaginați-vă grădina palatului, care odinioară se întindea până la mare. Traseul se termină la poarta de pe Calea Çırağan; de aici, puteți merge de-a lungul coastei până la Beşiktaş sau Ortaköy.

Sursa: Administrația Palatelor Naționale; Wikipedia.