Partea din Valea Frig care se află în regiunea Afyon, de la Kara Kaya până la hanul Döğer.

Începeți traseul de la baza stâncii negre, situată în centrul orașului. Primăria din Afyonkarahisar informează că fortăreața poate fi accesată printr-o scurtă plimbare din centrul orașului, urmând indicatoarele și traseele marcate. Astăzi, urcați nu pentru a admira panorama orașului, ci pentru a înțelege contextul monumentelor frigiene pe care le veți vedea pe parcursul zilei. Stânca, conform descrierii primăriei și a Portalului Cultural, este o formațiune vulcanică care se ridică la 226 de metri deasupra solului. Enciclopedia Islamică TDV menționează că orașul a fost fondat la poalele acestei stânci, la o altitudine de 1010 metri deasupra nivelului mării. Datorită restaurării scărilor, urcarea este posibilă astăzi, dar este abruptă, așa că purtați încălțăminte confortabilă și luați apă. Primul strat pe care trebuie să-l aveți în minte în timpul urcării este perioada hitită. Conform surselor, stânca a fost folosită ca punct de fortificație în timpul campaniei regelui hitit II. Murşil din jurul anului 1350 î.Hr., fiind numită Hapanuva, adică "Vârful Înalt". Wikipedia în limba engleză menționează că prima structură a fost construită în timpul domniei lui II. Murşil, ceea ce înseamnă că această stâncă a fost un punct de observație chiar și înainte de frigieni. Când ajungeți în vârf, ceea ce căutați în principal sunt urmele perioadei frigiene. Portalul Cultural notează că, între anii 1200 și 700 î.Hr., au fost descoperite vestigii ale culturii frigienilor care locuiau în Anatolia, și că aici se află patru cisterne mari. Fiți atenți când vă apropiați de intrările cisternelor și nu părăsiți zona protejată. Aceste structuri sculptate în stâncă reprezintă primul exemplu de sculptură în piatră din oraș, pe care îl veți vedea peste câteva ore, în Valea Göynüş. Zidurile sunt dintr-o perioadă ulterioară; în epoca romană și bizantină, stânca a fost înconjurată de ziduri, căpătând aspectul unei fortărețe. Wikipedia în limba turcă menționează că fortăreața era cunoscută sub numele de Akroenos, iar Enciclopedia Islamică TDV afirmă că se crede că aici se afla cetatea Akroinon, menționată în surse bizantine. Căutați elemente din perioada selgiucidă în ziduri, deoarece, conform Portalului Cultural, zidurile au fost reparate în jurul anului 1235, în timpul domniei lui I. Alaeddin Keykubad, de către arhitectul Mimar Bedrettin Gevhertaş. Aceeași sursă menționează că, în 1573, la ordinul lui II. Selim, turnurile, cisternele și turnul au fost reparate din nou. Enciclopedia Islamică TDV, bazându-se pe Evliya Çelebi, afirmă că, în După ce coborâți din castel, urcați în vehicul și porniți pe drumul care leagă Afyonkarahisar de Eskişehir, îndreptându-vă spre nord, în direcția intersecției către Valea Göynüş. Sursa: Portalul Cultural, Castelul Afyonkarahisar; Primăria Afyonkarahisar, Castelul Afyonkarahisar; Enciclopedia Islamică TDV, Afyonkarahisar.

Conform Direcției pentru Cultură și Turism din Afyonkarahisar, Valea Göynüş poate fi accesată de la kilometrul 32 al drumului Afyon-Eskişehir, virând la stânga și parcurgând încă 1,5 kilometri. Wikipedia în limba engleză o localizează la 11 kilometri est de İhsaniye și la aproximativ 30 de kilometri nord de oraș, lângă drumul D-665. Valea se află în granițele cartierului Kayıhan din districtul İhsaniye, iar Portalul Cultural o descrie ca fiind parte a regiunii montane Frigia. După ce ați parcat, mergeți mai întâi spre Aslantaş, deoarece cele două monumente se află pe aceeași stâncă și sunt foarte apropiate. Priviți fațada lui Aslantaş de la o distanță, dintr-un punct de unde puteți cuprinde întregul monument în cadru. Conform Wikipedia, monumentul este o singură bucată de stâncă, cu o înălțime de 11 metri, ale cărei laterale și fațadă au fost netezite. Veți vedea două sculpturi de lei, cu picioarele posterioare ridicate, confruntate unul cu celălalt. Portalul Cultural menționează că sub picioarele leilor se află câte un leu mai mic; aceste detalii sunt erodate și pot fi observate mai bine atunci când lumina cade lateral. Observați masivul de deasupra porții, care seamănă cu copacul vieții, și motivul soarelui cu aripi deschise, situat deasupra acestuia. Wikipedia menționează, de asemenea, că în partea superioară a stâncii se află trepte; urcarea pe aceste trepte ar deteriora monumentul, așa că observați-le de jos. Camera funerară este vizibilă printr-o mică deschidere, iar Portalul Cultural descrie tavanul ușor curbat al camerei și o mică nișă situată în stânga. Sursele nu sunt de acord cu privire la data construcției monumentului: Portalul Cultural îl asociază cu mormântul unui important rege frigian, datând din secolul al VII-lea î.Hr., în timp ce Wikipedia oferă o perioadă cuprinsă între începutul secolului al VIII-lea și sfârșitul secolului al VII-lea î.Hr. Apoi, mergeți la Yılantaş; Portalul Cultural îl localizează la aproximativ optzeci de metri vest de Aslantaş, în timp ce Wikipedia menționează șaptezeci de metri. Aici veți găsi un bloc masiv de stâncă, răsturnat și fragmentat, nu o fațadă verticală. Portalul Cultural afirmă că răsturnarea a fost probabil cauzată de factori naturali, în timp ce Wikipedia menționează un posibil cutremur sau alt dezastru natural. Căutați capetele și ghearele sculpturilor de lei pe suprafața exterioară a fragmentelor. Wikipedia relatează că localnicii consideră că ghearele erodate seamănă cu capete de șerpi, motiv pentru care stâncii i se spune Yılantaş; Portalul Cultural menționează, în schimb, două sculpturi de șerpi încolăciți deasupra por În vale, umbra este redusă, așa că, în lunile de vară, este recomandat să purtați o pălărie și să aveți la voi apă. Pentru a fotografia fațada lui Aslantaș, încercați să o faceți într-o lumină oblică, astfel încât umbrele detaliilor sculpturale să fie accentuate. La întoarcere, ieșiți pe drumul principal și continuați spre nord, în direcția Döğer, apoi, la kilometrul 36, faceți o viraj spre nord-vest. Sursa: Portalul Cultural, Monumentele Aslantaș, Yılantaş și Maltaș; Direcția Județeană pentru Cultură și Turism din Afyonkarahisar, Necropole și Temple; Wikipedia, Aslantaș-Yılantaş.

Conform descrierii de pe portalul cultural, pentru a ajunge la Aslankaya, se pornește de la kilometrul 36 al drumului Afyonkarahisar-Eskişehir, îndreptându-se spre nord-vest, pe o potecă de aproximativ 2 kilometri. Monumentul se află la granița orașului Döğer, care aparține localității İhsaniye, pe malul lacului Emre; Wikipedia în limba turcă indică o distanță de 4 kilometri de Döğer. Site-ul "Văile Frigilor" menționează că monumentul este vizibil de pe drum, chiar lângă acesta, în timp ce se trece de Üçlerkayası către lacul Emre, deci nu este necesară o plimbare lungă. Lăsați vehiculul într-un loc sigur și admirați monumentul de la distanță, împreună cu spațiul deschis din jur. Site-ul "Văile Frigilor" subliniază că, spre deosebire de multe alte monumente frigice, Aslankaya se află într-un spațiu deschis, nu într-o stâncă sau la poalele unui deal. Aceeași sursă notează că monumentul se află într-o zonă care servește ca spațiu de ceremonii, înconjurat de așezări. Conform portalului cultural, monumentul este o fațadă cu acoperiș triunghiular, sculptată într-o stâncă înaltă și abruptă, și se estimează că a fost construit în secolul al VII-lea î.Hr. Când vă apropiați, observați mai întâi acoperișul, deoarece pe ambele părți ale frontonului triunghiular se află două basoreliefuri cu sfingi. Apoi, îndreptați-vă spre fațada laterală; pe o parte a stâncii se află un basorelief cu un leu mare, care urlă și stă pe dinții săi. Diferite surse descriu poziția leului în mod diferit: portalul cultural spune că este pe partea de nord, în timp ce site-ul "Văile Frigilor" indică partea dreaptă a fațadei, așa că este recomandat să ocoliți monumentul pentru a-l găsi. Site-ul "Văile Frigilor" menționează că, pe cealaltă parte, se află o figură de animal cu patru picioare, mult mai mică, a cărei specie este greu de identificat din cauza deteriorărilor. Basoreliefurile cu modele geometrice de pe fațada principală sunt, conform aceleiași surse, înrudite cu ornamentele de pe monumentele Maltaş și Midas. Decorațiunile modelate ca aripile unei uși din lemn sunt remarcabile pe ambele părți ale nișei. Portalul cultural afirmă că în nișă este reprezentată zeița principală frigiană, Kibele, între două lei; însă, primăria din Afyonkarahisar precizează că acest basorelief nu a supraviețuit până în prezent. Site-ul "Văile Frigilor" menționează că majoritatea deteriorărilor de la baza monumentului au fost cauzate de explozii cu dinamită, motiv pentru care veți observa că partea inferioară a Apoi, întoarceți-vă la vehicul și mergeți spre centrul orașului Döğer. Hanul se află la doar câțiva kilometri de aici. Sursă: Portalul Cultural, Aslankaya; Văile Frigienilor, Monumentul Aslankaya; Wikipedia, Templul Aslankaya.

Hanul Döğer se află la granița regiunilor Afyon, Kütahya și Eskişehir, pe vechiul drum spre Hijaz, în interiorul orașului Döğer. Puteți ajunge rapid aici de pe drumul care vine de la Aslankaya, deoarece punctul de deviere de la drumul principal este același pentru ambele destinații. Înainte de a intra, opriți-vă și admirați fațada lungă, de la un capăt la celălalt. Conform Wikipediei în limba turcă, această structură dreptunghiulară, orientată de la est la vest, are aproximativ 56 de metri lungime și 13 metri lățime. Veți observa două porți monumentale pe fațadă: una duce la secțiunea cu două etaje a hanului, iar cealaltă la zona pentru animale. Inventarul cultural descrie aceste porți ca fiind "porți cu pridă în formă de eyvan". Deoarece nu există inscripții pe porți, identitatea arhitectului nu este cunoscută cu certitudine. Clădirea a fost construită în 1434, în timpul domniei lui Murad al II-lea, iar Wikipedia menționează că sultanul a poposit în Döğer în timpul unei campanii împotriva familiei Karamanoğulları. Portalul Cultural descrie clădirea ca fiind o piesă unică a perioadei timpurii otomane. Examinați cu atenție zidurile, deoarece suprafețele exterioare, acoperișul și cupolele sunt acoperite cu blocuri de tuf, o piatră specifică regiunii. Conform Wikipediei, stânca pe care este sculptat Aslankaya, pe care ați văzut-o la stația anterioară, este, de asemenea, din tuf. La o diferență de aproximativ două mii de ani, aceeași piatră din această regiune a fost folosită mai întâi pentru un monument, apoi pentru un han. Secțiunea hanului este împărțită în două etaje: etajul inferior este destinat odihnei și utilizării comune, în timp ce etajul superior este destinat cazării călătorilor. Inventarul cultural menționează că două dintre camerele de la etajul superior au cupole, iar cealaltă are un tavan în formă de boltă, iar pridă este folosită ca moschee. Portalul Cultural adaugă că camerele de la etajul superior au ferestre și șeminee. Secțiunea pentru animale este un spațiu larg, înalt și cu o singură deschidere, destinat adăpostirii, hrănirii și îngrijirii animalelor. Wikipedia precizează că șemineele se găsesc doar pe fațada acestei secțiuni, iar lumina și aerul sunt asigurate prin ferestrele de aerisire. Dacă puteți intra, observați razele înguste de lumină care pătrund prin ferestrele de aerisire. Verificați condițiile de vizitare ale interiorului înainte de a merge la Oficiul Local pentru Cultură și Turism. Administrația Generală a Fondurilor a restaurat clădirea în perioada 1991-1993, iar în 2007 au fost efectuate lucrări de amenajare a zonei înconjurătoare, consolidând zidurile interioare și exterioare. Inventarul cultural menționează, de asemenea,