O zi în Afyonkarahisar: De la Kara Kaya la Kocatepe.

Începeți vizita în noul muzeu, situat în partea de vest a orașului, pe drumul spre İzmir. Direcția pentru Cultură și Turism a provinciei indică adresa muzeului ca fiind pe bulevardul Turgut Özal, în cartierul Dörtyol; puteți ajunge aici cu mașina sau cu autobuzul municipal. Muzeul este închis lunea, iar pentru a verifica programul în celelalte zile, consultați site-ul oficial înainte de a pleca. Istoria acestui muzeu este legată de clădirea în care este amplasat. La începutul Republicii, obiectele colectate de Asar-ı Atika Muhipleri Cemiyeti au fost depozitate într-un spațiu oficial în 1931, iar în 1933 a fost înființată administrația muzeului. Colecția a fost expusă până în 1970 la Taş Medrese, apoi într-o altă clădire, iar în 2023 a fost mutată în clădirea actuală. Expoziția permanentă se desfășoară cronologic pe cinci etaje, așa că este recomandat să începeți vizita de la etajul inferior și să urcați. La etajele inferioare, admirați vasele din lut din perioada calcolitică și din epoca bronzului. Unul dintre obiectele prezentate, evidențiat de Cultură Portali, este un vas roșu, decorat cu un cap de statuie, datând din epoca bronzului, considerat un vas ceremonial rar. De asemenea, aici se găsesc descoperiri din epoca bronzului și hitită, găsite în timpul săpăturilor efectuate de arheologul britanic Winifred Lamb la Kusura Höyük, în Sandıklı, în perioada 1935-1937. La etajele superioare, urmăriți perioadele hitită, frigiană, lidiană și persană; aici veți face cunoștință cu primii locuitori ai stâncii pe care se află cetatea. Cea mai faimoasă secțiune a muzeului este camera funerară din lemn, provenită din tumulusul Tatarlı din Dinar. O parte din grindele decorate cu figuri pictate au fost sustrase în timpul unei săpături ilegale în 1969 și au fost exportate în străinătate, fiind ulterior returnate în Turcia în 2004 și restaurate. Această cameră, care poartă urme ale culturilor frigiană și persană, a fost reasamblată în 2023 și expusă într-o secțiune specială a noii clădiri. La etajul roman, căutați grupul de statui găsit în 1964, în timpul lucrărilor de construcție a drumului, în zona Kovalık din satul Çavdarlı. Grupul este format din 71 de obiecte, datând de la sfârșitul secolului al II-lea d.Hr. și este prezentat ca unicat la nivel mondial, conform Cultură Portali. De asemenea, admirați sarcofagul decorat cu motive florale, sculptat din marmură albă provenită din carierele antice Docimeium din İscehisar, găsit în timpul săpăturilor pentru fundația spitalului din Dinar. Pe una dintre fețe este Sursă: Portalul Cultural, Muzeul din Afyonkarahisar.

Castelul poate fi accesat din centrul orașului, printr-o plimbare printre casele vechi din Afyonkarahisar. Primăria Afyonkarahisar menționează că drumul este scurt și este marcat cu indicatoare. Înainte de a începe urcușul, opriți-vă pentru un moment la baza stâncii și priviți în sus. Conform portalului cultural, este o formațiune stâncoasă naturală, cu o înălțime de 226 de metri, de origine vulcanică, iar numele orașului provine de la culoarea sa închisă. Conform Enciclopediei Islamice, orașul a fost fondat la poalele acestui deal abrupt, la o altitudine de aproximativ 1010 metri. Scările au fost restaurate, dar sunt lungi și abrupte; nu vă grăbiți și odihniți-vă în zonele plate. Evitați să urcați în cele mai călduroase ore ale zilei în timpul verii și luați cu dumneavoastră apă. În timp ce urcați, gândiți-vă la câte nume diferite a purtat această stâncă. În timpul campaniei împotriva Arzavei, în jurul anului 1350 î.Hr., sub conducerea împăratului hitit Murșili al II-lea, aceasta era un loc fortificat numit Hapanuva, adică "Muntele Înalt". În perioada romană și bizantină, stânca a fost înconjurată de ziduri și a căpătat aspectul unui castel, fiind cunoscută sub numele de Akroenos, conform Wikipedia. Când ajungeți în vârf, plimbați-vă încet pe platformă și căutați cisternele. Sursele menționează că în vârf se află patru cisterne mari, precum și urme ale culturii frigiene. Aceste urme frigiene pot fi un punct de plecare bun pentru cei care intenționează să viziteze monumentele stâncoase din İhsaniye în ziua următoare. Zidurile castelului au fost reparate în 1235, în timpul sultanului selgiucid Alaaddin Keykubat, de către arhitectul Mimar Bedrettin Gevhertaş, care a construit o mică moschee și un palat în apropiere. Conform relatărilor lui Evliya Çelebi, ruinele acestei moschei selgiucide se aflau încă în interiorul castelului în timpul său. În 1573, la ordinul sultanului otoman Selim al II-lea, Mahmut Bey a restaurat turnurile, cisternele și turnul. În perioada otomană, castelul a continuat să fie un loc important, atât pentru protejarea trezoreriei și a bunurilor publice, cât și ca închisoare, pierzându-și această importanță după perioada Tanzimatului. Acum, mergeți spre margine și admirați priveliștea orașului din toate direcțiile, deoarece acesta este adevăratul dar al castelului. Conform TDV, așezarea se afla în interiorul castelului până în mijlocul secolului al XII-lea, apoi, în secolul al XIII-lea, s-a extins în afara castelului și spre versanții sud-vestici. În secolele al

Muzeul Victoriei se află în centrul orașului, vis-a-vis de Anıtpark, pe strada Milli Birlik, fiind situat lângă clădirea guvernului. Înainte de a intra, admirați fațada clădirei de pe trotuar, deoarece construcția în sine este un document istoric. Clădirea a fost construită între 1913 și 1914, la inițiativa primarului Esbabzade Hüseyin Tevfik Efendi, servind ca sediu al administrației locale, alături de clădirea guvernului. Conform surselor, construcția a fost realizată de meșteri armeni. Clădirea, cu două etaje, are trei intrări, una spre est, una spre vest și una spre sud. Observați că ferestrele de la parter sunt joase, în timp ce cele de la etaj au arce în formă de arc. Marginile și colțurile ferestrelor sunt realizate din piatră sculptată, conferind clădirii un aspect sobru și elegant. După eliberarea orașului de ocupație, la 27 august 1922, această clădire a fost utilizată ca sediu al Frontului de Vest. Aici au lucrat Mareșalul Mustafa Kemal Pașa, comandantul Frontului de Vest, İsmet Pașa, șeful Statului Major, Fevzi Pașa, și directorul departamentului de operațiuni al Frontului de Vest, Tevfik Bıyıklıoğlu. Planurile Bătăliei Decisive de la Sakarya au fost elaborate în aceste încăperi. După construirea noii clădiri a primăriei în 1935, clădirea a fost abandonată și a fost utilizată pentru diverse scopuri de-a lungul anilor. În 1985, a fost transferată Direcției Parcului Național Istoric Mareșal și transformată în Muzeul Victoriei. În interior, acordați-vă timp pentru a admira fotografiile, harta topografică și panourile informative. Vitrinele expun obiecte folosite în război, cum ar fi arme, sârmă ghimpată și conserve, obiecte banale care ilustrează viața de pe front. Portalul Cultural menționează 213 de exponate în muzeu. Printre acestea se află o foarfecă de argint, special confecționată pentru inaugurarea Monumentului Victoriei, pe care o puteți căuta. Camerele în care au locuit comandanții au fost restaurate și au fost deschise publicului în 1995. Opriți-vă în pragul ușilor și observați aranjamentul camerelor. Există discrepanțe în ceea ce privește numărul de camere de la fiecare etaj: Portalul Cultural menționează opt camere la etaj, în timp ce Direcția Județeană pentru Cultură și Turism menționează nouă camere. Puteți număra singuri în timpul vizitei. După ce părăsiți muzeul, traversați strada și ajungeți la Anıtpark. Monumentul Victoriei, realizat de sculptorul austriac Krippel, a fost inaugurat în 1936 și reprezintă victoria turcă prin două figuri umane așezate pe o bază cubică. Pe fețele laterale ale bazei sunt relief

Kocatepe, conform informațiilor furnizate de Primăria din Afyonkarahisar, se află la aproximativ 22 de kilometri de centrul orașului, în localitatea Büyükkalecik. Direcția Culturii și Turismului descrie locul ca fiind un deal, situat la aproximativ 8 kilometri mai sus de localitate, pe drum. Drumul este asfaltat, dar, din cauza ninsorilor abundente, este posibil să fie închis în timpul iernii; dacă intenționați să vizitați în această perioadă, verificați starea drumului în prealabil. Odată ce ați parcat, nu vă grăbiți imediat la monument, ci observați mai întâi împrejurimile. Acest deal, aflat la o altitudine de 1874 de metri, oferă, conform descrierii administrației, o vedere panoramică asupra câmpiilor Afyonkarahisar și Sinanpașa. Această priveliște este cea mai bună modalitate de a înțelege de ce comandantii au ales acest loc. Mustafa Kemal Pașa și camarazii săi au ajuns la Kocatepe pe 25 august 1922, iar Ofensiva Mare a fost lansată de aici, pe 26 august, la răsăritul soarelui. Prima etapă a ofensivei a fost condusă de aici, dintr-un cartier general improvizat și dintr-un buncăr care încă se află în locul său. Comandantul suprem a părăsit Kocatepe pe 27 august 1922, iar în aceeași zi, orașul a fost eliberat. Mergeți la marginea buncărului și priviți terenul din fața dumneavoastră; veți putea simți amploarea frontului de luptă de aici. Apoi, mergeți la monumentul din 1953. Acest monument, construit din piatră de către Ministerul Apărării, are o inscripție din marmură, cu elemente decorative florale; apropiați-vă și examinați detaliile. Cea mai importantă structură de pe deal în prezent este Monumentul lui Atatürk, inaugurat în 1993, odată cu amenajarea zonei de către Ministerul Culturii. Statuia, turnată din bronz, are o greutate de aproximativ 4 tone și, împreună cu soclul, atinge o înălțime de 7,5 metri. Plimbați-vă în jurul monumentului; veți observa că direcția în care este orientată statuia coincide cu direcția în care este orientat buncărul, ambele oferind o vedere asupra aceleiași câmpii. Primăria reamintește că, la patru zile după începerea operațiunii, pe 30 august, a fost obținută o victorie decisivă la Dumlupınar. Kocatepe se află în centrul secțiunii Kocatepe a Parcului Național Istoric al Comandantului Suprem, declarat în 1981; cea mai mare parte a parcului se află în zona Dumlupınar. Prima ceremonie a Săptămânii Victoriei, care are loc în fiecare an între 26 și 30 august, are loc pe 26 august, aici. Administrația menționează că, în ciuda importanței acestui loc, numărul vizitatorilor este relativ