Inima capitalei Selgiucilor: Dealul Alaeddin și împrejurimile sale.

Începeți traseul de la baza dealului Alaeddin, situat în centrul orașului; conform Wikipedia, dealul este înconjurat de o linie de tramvai, deci este ușor să ajungeți aici cu tramvaiul. Înainte de a urca, observați forma dealului, deoarece nu este un deal natural, ci un tumulus format prin acumularea stratificată a așezărilor de-a lungul a milenii. Conform informațiilor de pe Wikipedia, tumulusul are aproximativ 450 de metri lungime și 350 de metri lățime, o înălțime de 20 de metri și o formă ovală. Săpăturile efectuate în 1941 de către Institutul de Istorie Turc au arătat că prima așezare de pe deal a fost fondată în mileniul al III-lea î.Hr., în perioada Timpului Bronzului timpuriu. Ulterior, dealul a fost sub dominația hitităților, frigienilor și lidienilor. Se presupune că, în perioada frigiană, dealului i s-a dat numele de Kawania, iar numele antic al orașului, Iconion, ar putea fi derivat din această denumire. În timp ce urcați pe una dintre potecile de pe versant, amintiți-vă că majoritatea acestor straturi se află sub picioarele dumneavoastră, în interiorul pământului. Enciclopedia Islamică TDV menționează că prima așezare a orașului Konya se afla pe acest mic deal și că, atunci când turcii au cucerit orașul, acesta se afla în interiorul zidurilor care înconjurau dealul. După 1097, când a devenit capitală, orașul a crescut rapid, iar în 1221, sultanul Alaeddin Keykubad I l-a înconjurat cu un zid mult mai extins. Enciclopedia menționează că, deasupra acestor ziduri, se aflau 108 de turnuri, la fiecare 30 de metri, iar pe fiecare turn era scris numele vizirului sau al funcționarului care l-a construit. Sculpturi și basoreliefuri antice erau amplasate pe zidurile și porțile fortificației, ca într-o expoziție; unele dintre acestea le veți putea admira îndeaproape la a doua oprire a traseului. Astăzi, nu mai există o linie vizibilă a zidurilor pe deal, dar străzile care se desprind de pe versanți indică încă locația centrului vechi. Enciclopedia Islamică TDV descrie această dispunere ca un sistem de străzi radiale, rar întâlnit în orașele turcești; opriți-vă pe marginea dealului și observați modul în care străzile se extind în jurul zonei. Apoi, îndreptați-vă spre versantul nordic al dealului, deoarece palatul selgiucid a fost construit în partea de nord. Aici se află ruinele pavilionului palatului, care se orienta spre oraș; Portalul Cultural menționează că pavilionul avea două etaje și că pereții erau decorați cu mozaicuri și borduri cu inscripții. Identitatea constructorului pavilionului este incertă; conform Enciclopediei Islamice TDV, majoritatea cercetătorilor îl atribuie perioadei Pe versantul nord al dealului, se află Moscheea Alaeddin, finalizată în 1220, care a fost cea mai importantă moschee a orașului în perioada Selgiucidă; traseul o menționează ca fiind un simbol al dealului. De asemenea, pe deal se pot admira un rezervor de apă construit din piatră, inaugurat în 1902, care colectează apa provenită dintr-o sursă din Çayırbağı, și Monumentul Eroilor, datând din 1936. Dealul, declarat sit arheologic, istoric și natural în 1982, a fost împădurit după anii 1910 și a devenit un loc de recreere pentru oraș. Faceți o scurtă pauză pe băncile din umbra copacilor; de acolo, puteți observa cât de important este dealul în viața de zi cu zi a locuitorilor orașului. Apoi, coborâți pe versantul vestic; ghidul menționează că Madrasa cu Minaretul Subțire se află chiar de cealaltă parte a dealului, iar plimbarea durează doar câteva minute. Sursă: Enciclopedia Islamică TDV, Pavilionul Alaeddin.

Când ajungeți la medresă, dedicați câteva minute pentru a admira fațada, deoarece cea mai valoroasă parte a clădirii se află în exterior. Conform portalului cultural, medresa a fost construită în timpul sultanului selgiucid II. İzzeddin Keykavus, la inițiativa vizirului Sahib Ata Fahreddin Ali, cu scopul de a preda științele hadisului. Data construcției este menționată diferit în surse; Enciclopedia Islamică TDV menționează că o carte de fundație din 1265 face referire la clădire, sugerând că medresa a fost finalizată înainte de această dată. Portalul principal se ridică deasupra unei structuri care se proiectează mai mult de cinci metri în afara peretelui principal. Enciclopedia Islamică TDV o consideră unul dintre cele mai impresionante portaluri principale construite în Anatolia în perioada selgiucidă. Observați benzile de text care înconjoară portalul din ambele părți și care se extind în sus, până la cornișă. Portalul cultural descrie acest portal ca fiind unul dintre rarele exemple în care textul este folosit atât de abundent. Observați, de asemenea, că benzile de text sunt trunchiate în partea de sus; conform enciclopediei, acest lucru indică faptul că portalul este incomplet astăzi și că cornișa era inițial mai înaltă. Examinați îndeaproape cele două medalioane de deasupra arcului; portalul cultural menționează că pe unul este scris "Amel-i Kelük", iar pe celălalt "bin Abdullah", sugerând că ambele împreună indică numele arhitectului. Apoi, îndreptați-vă atenția spre minaret, care îi dă numele clădirii; acesta se ridică deasupra unei baze pătrate din piatră, fiind decorat cu cărămizi, țigle smaltuite și mozaicuri. Inițial, minaretul avea două platforme și era destul de înalt în raport cu clădirea. În 1901, un fulger a distrus partea superioară a minaretului, de la prima platformă în sus, iar corpul pe care îl vedeți astăzi datează de atunci. Enciclopedia Islamică TDV menționează că, în fotografiile vechi, corpul minaretului era împărțit în secțiuni și se continua în același mod până la a doua platformă. Urmăriți modelul în zig-zag al țiglelor smaltuite de culoarea turcoazului de la bază în sus; acesta este cel mai bun mod de a vă imagina înălțimea inițială a minaretului. Când intrați, treceți mai întâi printr-un hol cu boltă în cruce; conform enciclopediei, acest hol a fost construit pentru a crea simetrie cu eyvanul principal din față. Apoi, ajungeți la curtea pătrată, cu laturi de aproximativ 11 metri. Enciclopedia Islamică TDV menționează că această clădire este una dintre cele trei medrese din Konya care au o curte acoperită cu o cupolă. În centrul curții se află un bazin; din fotografiile vechi se poate observa că, în trecut, deasupra cupolei exista un fel de felinar mare, în timp ce astăzi Elementele principale de care trebuie să acordați atenție sunt basoreliefurile elaborate, provenind de la Fortăreața din Konya; aici puteți admira îndeaproape pietrele care împodobesc turnurile zidurilor menționate în prima oprire. Portalul Cultural menționează că acest muzeu găzduiește cele mai mari și mai frumoase exemple de basoreliefuri din marmură, reprezentând simbolul Imperiului Selgiucid, vulturul cu două capete, precum și diverse figuri cu aripi. După ce ați admirat basoreliefurile, reflectați asupra porții principale; veți putea observa, într-un singur loc, două aspecte ale artei pietrăriei din aceeași perioadă: unul integrat în arhitectură și celălalt ca o operă de artă independentă. Madrasa (școala religioasă) se află printre clădirile incluse în 2014 în Lista Tentativă a Patrimoniului Mondial UNESCO, sub titlul "Madrasa-urile Imperiului Selgiucid din Anatolia". Verificați zilele și orele de vizitare pe pagina Ministerului Culturii și Turismului; de asemenea, este recomandabil să consultați personalul înainte de a fotografia obiectele din interior. La ieșire, urmăriți panta dealului și mergeți spre Madrasa Karatay; distanța dintre cele două madrasse este foarte scurtă și vă va lua doar câteva minute. Sursă: Portalul Cultural, Madrasa İnce Minareli.

Intrarea în madrasa Karatay se face printr-o poartă monumentală situată pe partea de est. Conform Enciclopediei Islamice TDV, poarta nu este situată exact în centrul fațadei, ci mai degrabă într-un colț. Portalul Cultural menționează că structura a fost construită în 1251, în timpul domniei sultanului selgiucid II. İzzeddin Keykavus, de către Emir Celaleddin Karatay. Inscripția amplasată în partea superioară a porții, conform enciclopediei, indică data construcției și numele lui Karatay. Poarta este realizată din marmură albastră și albă; observați modelul nodului format din cele două tipuri de piatră și panourile geometrice laterale, care amintesc de motivele de kilim. Sursele sunt divergente cu privire la arhitect; Portalul Cultural menționează numele lui Muhammed bin Havlan ca o posibilitate, în timp ce Enciclopedia Islamică TDV afirmă că arhitectul este necunoscut. După ce treceți prin poartă, ajungeți într-o zonă deschisă, cu aspect de grădină. Conform enciclopediei, inițial, acesta era un spațiu acoperit, cu o formă pătrată de aproximativ 7,6 metri, acoperit cu un dom. Urmele elementelor de tranziție triunghiulare de pe nivelul superior al clădirii principale atestă existența acestui acoperiș; căutați-le pe pereți înainte de a intra. De aici, printr-o ușă mică, se ajunge în spațiul central, cu dom, care reprezintă inima clădirii. Acest spațiu are aproximativ 12 metri pe 12 metri și a păstrat majoritatea elementelor structurale și decorative. Rămâneți un moment în același loc și ridicați privirea; plăcile de faianță albastră și turcoaz care acoperă domul, împreună cu benzile albe dintre ele, amintesc, după cum spune enciclopedia, de cer. Compoziția este formată din douăzeci și patru de stele, aranjate regulat de la bază până la vârful domului, iar aceste stele sunt conectate prin diverse modele. Elementele de tranziție în formă de panou triunghiular, situate în colțurile domului, susțin greutatea acestuia. Aceste elemente sunt atât structurale, cât și colectează culoarea provenită de la dom, direcționând-o către cele patru colțuri. Sub deschiderea de la vârful domului, se află un bazin pătrat, o cuvă rotundă și un canal curbat, formând un sistem de apă. Enciclopedia menționează că, din cauza acestei deschideri și a bazinului, unii consideră că structura are caracteristici de observator astronomic; aceasta este o interpretare, nu o informație definitivă. Clădirea a fost abandonată la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată în 1954 și redeschisă pe 17 decembrie 1955, ca Muzeu al Obiectelor de Faianță. Enciclopedia Islamică TDV afirmă că principalul motiv pentru care muzeul a fost înființat în această clădire este faptul În panourile decorate, se pot observa scene de vânătoare, reprezentări ale unor oameni de la curte așezați în poziții tradiționale, vulturi cu două capete, sfingi, sirene și o varietate de animale, de la câini de vânătoare până la capre de munte. Observați cu atenție fețele ovoidale ale figurilor, ochii mari, migdalați și buzele mici; enciclopedia menționează că originea acestui tip de față este legată de Asia Centrală. Portalul Cultural precizează că muzeul expune, de asemenea, ceramică și faianță din perioadele Selgiucidă, a Principatelor și Otomană, ornamente din gips, farfurii și felinare din faianță. Madrasa Karatay a fost inclusă în lista provizorie a Patrimoniului Mondial UNESCO în 2014, sub titlul "Madrasah-urile Selgiucide din Anatolia". Sala cu cupolă poate fi aglomerată în timpul zilei; pentru a putea admira cu atenție faianța, este recomandat să vizitați muzeul mai devreme. Verificați zilele și orele de vizitare pe pagina Ministerului Culturii și Turismului. După ce părăsiți muzeul, continuați pe jos, înconjurând dealul, în direcția sudului; veți ajunge la Muzeul Arheologic din cartierul Sahibata, la o distanță de mai puțin de un kilometru. Sursă: Enciclopedia Islamică TDV, Muzeul de Arte din Faianță al Madrasah-ului Karatay din Konya.

Muzeul Arheologic din Konya, situat în cartierul Meram, în localitatea Sahibata, este prezentat pe portalul cultural. Portalul menționează, de asemenea, că muzeul este situat în apropierea unui punct de reper important al orașului, Monumentul Atatürk. Istoria clădirii muzeului este mai veche decât colecțiile pe care le găzduiește. Portalul cultural afirmă că muzeul a fost deschis pentru prima dată în 1901, în timp ce Wikipedia, bazându-se pe documente din acea perioadă, indică data de 10 decembrie 1899 ca fiind data inaugurării. Colecțiile au fost inițial expuse într-o singură încăpere, situată în curtea unei școli, apoi în alte clădiri, înainte de a fi mutate în clădirea actuală în 1962. Wikipedia descrie muzeul ca fiind primul muzeu arheologic fondat în Anatolia. La intrare, veți fi întâmpinat de elemente arhitecturale bizantine provenite din Sille și din centrul orașului, precum și de stelae funerare din perioada romană. Mergeți mai departe către sala cu artefacte preistorice, unde sunt expuse descoperiri neolitice provenite din siturile arheologice Çatalhöyük, Erbaba și Süberde. Pagina dedicată muzeului pe site-ul ministerului plasează această perioadă între 6500 î.Hr. și 5300 î.Hr., evidențiind vase de lut modelate manual, săgeți și sulițe confecționate din obsidian și silex. Examinați cu atenție vârfurile de obsidian; aceste instrumente mici, sculptate din sticlă vulcanică, sunt cele mai concrete dovezi ale existenței vieții în Câmpia Konya încă din acea perioadă îndepărtată. Obiectele expuse în vitrinele dedicate Epocii Bronzului timpurii provin în mare parte din siturile arheologice Sızma și Karahöyük; aici se găsesc și vase de lut cu nervuri, provenite din zona lacului Beyşehir. Secțiunea dedicată Epocii Bronzului mijlocii prezintă descoperiri provenite din Karahöyük, unde se efectuează săpături încă din 1952, sit care a fost un punct important în rețeaua comercială a negustorilor asirieni. Aici veți vedea vase realizate la roată, vase cu forme de animale, candelabre în formă de ciorchine de struguri și sigilii cilindrice. În sala dedicată Epocii Fierului, căutați fragmente de vase frigiene cu figuri, descoperite pe Dealul Alaeddin; astfel, veți putea vedea obiecte provenite din același deal pe care ați mers dimineața. În aceeași sală sunt expuse și vase frigiene și lidice pictate, provenite din Kıcıkışla, situat la nord de Karapınar, precum și ace de bronz aparținând culturii Urartu. Când treceți în sala romană, veți găsi sarcofagul lui Hercule, cea mai faimoasă piesă a muzeului. Sarcofagul a fost descoperit în 1958, în satul Yunuslar, din apropierea orașului Beyşehir, în timpul arării unui teren, printre La finalul vizitei, ieșiți în grădină, unde sunt expuse în aer liber statui din perioada romană, sarcofage, lei funerare, urne cinerare, capitole de coloane și inscripții. Grădina este, de asemenea, un loc ideal pentru a vă odihni și a vă relaxa la sfârșitul traseului. Conform informațiilor furnizate de Guvernatorul Provinciei Konya, muzeul este deschis publicului în toate zilele săptămânii, cu excepția zilei de luni. Verificați orarul actualizat și condițiile de vizitare pe pagina web a ministerului. Dacă intenționați să vizitați Çatalhöyük, puteți considera acest muzeu ca o pregătire, deoarece o parte din descoperirile efectuate în timpul săpăturilor sunt expuse în aceste săli. După ce părăsiți muzeul, puteți reveni în centrul orașului pe jos sau puteți utiliza tramvaiul care înconjoară dealul. Sursa: Ministerul Culturii și Turismului din Turcia, Muzeul Arheologic din Konya.