În afara centrului orașului, trei restaurante, de la Kağıthane până la Kazlıçeşme.

Stația de metrou M7 Kağıthane este construită direct deasupra râului Kağıthane, așa că prima etapă a traseului este să coborâți din stație și să admirați râul. Acest râu, numit Barbysos în perioada bizantină, se varsă în Cornul de Aur, iar întreaga poveste a Sadabad se desfășoară de-a lungul celor două maluri. După ce părăsiți stația, mergeți de-a lungul râului, în direcția fluxului, adică spre sud-vest. Această plimbare, de aproximativ un kilometru, vă va arăta cum arăta zona în timpul Epocii Lalelelor, când erau situate vile. În timp ce mergeți, observați albia râului, deoarece în 1722, acest râu a fost curățat și înconjurat de diguri drepte, transformându-se într-un canal numit Cedvel-i Sim, adică Râul de Argint. Se menționează în surse că marmura folosită pentru acest canal a fost adusă de la Palatul Kulelibahçe din Çengelköy. Deasupra canalului se aflau diguri, cascade și piscine de marmură; apa curgea prin aceste cascade și se aduna în piscine. Sultanul III. Ahmed a emis un decret prin care solicita aducerea a sute de copaci, printre care platani, tei, carpen, mesteacăn și castan, cu rădăcini, din Munții Yoros, pentru a fi plantați în această grădină. La sfârșitul plimbării, veți ajunge la clădirea actuală a Primăriei Kağıthane, care este locul unde se afla inițial Palatul Sadabad. Este important să înțelegeți că, în acest loc, au fost construite succesiv mai multe palate. Primul palat a fost construit rapid, sub supravegherea lui Damat İbrahim Pașa, în 1722, iar poeții i-au dat numele de Sadabad, care înseamnă "loc fericit și prosper". În timpul revoltei de la Patrona Halil din 1730, palatele din zonă au fost jefuite și distruse; Sultanul I. Mahmud a împiedicat arderea palatului, dar nu a putut preveni distrugerile. Sultanul II. Mahmud a dărâmat palatul deteriorat în 1809 și l-a reconstruit cu ajutorul lui Krikor Amira Balyan. Sultanul Abdülaziz a construit al treilea palat, numit Palatul Cascadei, în locul celei de-a doua construcții, în perioada 1862-1863, cu ajutorul lui Sarkis și Agop Balyan. Conform informațiilor furnizate de Primăria Kağıthane, palatul a fost dărâmat în 1943, iar în locul său a fost construită în 1952 Școala Militară de Echipamente. Clădirea este folosită astăzi ca sediu al primăriei. Conform articolului de pe Wikipedia, puținele rămășițe ale palatului pot fi văzute ca o expoziție în aer liber, în apropierea clădirii primăriei; căutați aceste pietre în zonă. Moscheea Sadabad, care se află în aceeași zonă Pentru a obține cele mai bune fotografii, cel mai bine este să vă poziționați deasupra râului, de pe poduri, și să fotografiați în direcția în care curge apa; lumina de dimineață va face ca malurile râului să pară mai blânde. După ce petreceți aproximativ o oră aici, luați metroul M7 până la Mecidiyeköy, apoi faceți transferuri către liniile M2 și M1A pentru a ajunge spre Davutpaşa. Sursa: Enciclopedia Islamică TDV, Sadabad și Kağıthane; Primăria districtului Kağıthane, Palatele Sadabad; Wikipedia, Primul Palat Sadabad.

Stația Davutpașa-YTÜ a liniei M1A se află pe partea dinspre Güngören, deasupra unui viaduct, și este situată la aproximativ jumătate de kilometru de Otağ-ı Hümayun. Coborâți din stație și îndreptați-vă spre campusul Davutpașa al Universității Tehnice Yıldız. La intrare, urmați indicațiile agenților de securitate. Terenul pe care se află campusul este menționat în surse otomane ca fiind "sahra Davutpașa" și își poartă numele de la Koca Davut Pașa, mare vizir al lui Bayezid al II-lea. Aici se aduna și se caza armata înainte de a pleca în campanii militare în vest. Când sultanul nu participa la campanie, armata era salutată de aici și se întorcea aici. Când vă apropiați de clădire, observați mai întâi volumul acesteia, deoarece Enciclopedia Islamică TDV o descrie ca fiind o structură din piatră tăiată, cu două etaje. Arcadele ascuțite, sprijinite pe o singură coloană, protejează intrările de pe partea vestică, iar deasupra acestor arcade au fost amenajate terase. Enciclopedia subliniază în mod special că de pe terase se deschide o priveliște largă spre est; deși astăzi acest peisaj este plin de clădiri, direcția privirii nu s-a schimbat. Dacă puteți intra în clădire, acordați atenție sălii pătrate de la parter; acest spațiu, cu laturile depășind zece metri, este acoperit de un arc transversal. Pe peretele de intrare al acestui etaj se află un șemineu și o fântână care poartă o inscripție poetică scrisă de I. Ahmed sub pseudonimul Bahti. Sala mare de la etajul superior este acoperită de o cupolă cu un diametru de aproximativ zece metri, susținută de pandantivi. Ferestrele, aranjate în două rânduri, umplu ambele etaje cu lumină; stați în interior și observați cum lumina se reflectă pe suprafețele de piatră. Sursele oferă informații diferite despre istoria clădirii. Narațiunea tradițională leagă originea acesteia de secolul al XV-lea, în timp ce TDV, bazându-se pe un document de arhivă, afirmă că structura actuală a fost construită de Dalgıç Ahmed Ağa, arhitectul șef al lui III. Mehmed, și finalizată în timpul lui I. Ahmed. Un document din 1603 menționează că s-au solicitat ceramici suplimentare de la producători din İznik pentru această vilă. Se știe că vila a atins apogeul în timpul lui IV. Mehmed, cunoscut pentru pasiunea sa pentru vânătoare, și că în acea perioadă au fost adăugate numeroase construcții în jurul ei. Enciclopedia menționează pietrele de tragere din zona din fața vilei, care arată că III. Mehmed și I. Ahmed au tras cu arcul aici; în zonele deschise ale campusului, puteți observa aceste pietre vechi. După abol Sursa: Enciclopedia Islamică a Societății Turce de Cercetare a Patrimoniului, Palatul Davud Pașa; Primăria Esenler, Istoria Esenler; Wikipedia, Otağ-ı Hümayun.

Stația de metrou Bahçelievler se află lângă autostrada D-100; villeta se află la nord-vest de stație, la o distanță de aproximativ un kilometru. Obiectivul dumneavoastră este parcul de lângă primăria și districtul Bahçelievler, deoarece villeta se află în această zonă, transformată astăzi în parc de către primărie. Când intrați în parc, priviți mai întâi spre bazin, nu spre clădire, deoarece ceea ce distinge această vilă de alte construcții similare din Istanbul este faptul că este situată în centrul unui bazin. Conform analizei publicate de Hamza Gündoğdu în DergiPark, bazinul are aproximativ 25 pe 20 de metri și o adâncime de un metru și jumătate. Vila în sine este situată în centrul acestui bazin, ocupând o zonă dreptunghiulară de aproximativ 13 pe 8 metri. Terenul are o pantă de la est la vest, astfel încât peretele bazinului rămâne aproape de sol în est, în timp ce în vest se transformă într-un zid de sprijin care depășește doi metri. Mergeți spre fațada de est, unde se află intrarea, și urmăriți pasarela care traversează bazinul; accesul se face printr-o scară cu balustrade, pe ambele părți, care duce la o ușă cu două arce joase, albe și roșii, și o inscripție în relief deasupra. Observați cu atenție ușa, cu arcele sale joase din marmură albă și roșie, și inscripția în relief de deasupra. Ferestrele mici, hexagonale, cu grilaje de marmură, de pe partea stângă a ușii, și fereastra îngustă de pe partea dreaptă, oferă indicii despre funcționarea internă a clădirii. Apoi, mergeți spre estul bazinului și căutați canalul de apă fin, sculptat în marmură albă, cu forme ondulate. Gündoğdu menționează că, în locul unde acest canal se conectează la bazin, se află un mic bazinet, cu o formă de scoică. Mergeți spre fațada de vest și observați colțurile zidului de sprijin; aici se pot observa balcoane și nișe, sprijinite pe console de piatră. Acoperișul actual al vilei, adică cupola de la nord și bolta de la sud, sunt rezultatul restaurării efectuate în 1973 de Mualla Eyüboğlu. În timpul acelei restaurări, un etaj superior, asemănător unei turnuri, considerat adăugat la începutul secolului al XIX-lea, a fost eliminat, iar acoperișul, a cărui formă originală este controversată, a fost reconstruit pe baza unor estimări. Fondatorul clădirii, Siyavuş Paşa, a fost un demnitar care a fost recrutat din regiunea Kanije, a fost educat în Enderun și a deținut funcția de mare vizir de trei ori în timpul domniei lui Murad al III-lea. Enciclopedia Islamică TDV menționează că numele domeniului, care include și vila lui Siyavuş Paşa Interiorul conacului poate fi deschis sau închis, în funcție de perioadă; chiar dacă este închis, este suficient să stați pe marginea piscinei și să admirați clădirea din toate cele patru părți. Apoi, întoarceți-vă la stația Bahçelievler, luați linia M1A până la Yenibosna și luați una dintre liniile İETT care merg spre Kazlıçeşme. Sursa: DergiPark, Gündoğdu, Observații despre Conacul Siyavuş Paşa; TDV Enciclopedia Islamică, Siyavuş Paşa; Wikipedia, Palatul Siyavuşpaşa.

Când ajungeți la ultimul punct de oprire al autobuzelor IETT sau la stația Kazlıçeşme, care este folosită de Marmaray și de linia de tren suburban Sirkeci-Kazlıçeşme, obiectivul dumneavoastră se află la câteva sute de metri, spre vest, și este fântâna. Fântâna se află pe strada Abay (fostă Demirhane), care împarte cartierul Kazlıçeşme în două. Cândva, era o fântână integrată într-un zid; datorită drumului care a fost construit în spatele ei, astăzi arată ca o fântână izolată, situată în mijlocul unei piețe. Înainte de a vă apropia, priviți fațada: există o nișă dreptunghiulară, cu arc în formă de ogivă, încadrată de ornamente, realizată din piatră tăiată. În interiorul nișei, se află o oglindă unde este inscripționată o poezie în limba turcă, scrisă cu litere cursive (sülüs). Conform inventarului cultural, inscripția datează din 1546, conform sistemului de numărare "ebced", și o menționează pe Mehmed Bey ca fiind cel care a construit fântâna. Se presupune că Mehmed Bey menționat în inscripție este Aşık Pir Mehmed Çelebi, un profesor. Apropiați-vă de marmura albă de la baza inscripției; aici se află basorelieful cu o rață corpolentă, care dă numele cartierului. În fața raței, este sculptat un ram cu frunze în formă de stea; pentru a vedea detaliile, trebuie să vă apropiați. Această marmură este, de fapt, o piesă reutilizată din perioada bizantină, datând din secolul al cincilea. Conform Wikipedia, basorelieful a fost distrus în 2002, de către căutători de comori; examinarea fragmentelor a arătat că marmura a fost întoarsă în perioada otomană și că basorelieful a fost aplicat ulterior. Basorelieful pe care îl vedeți astăzi este o copie fidelă, realizată în 2010 de Primăria Zeytinburnu. Evliya Çelebi a lăudat această rață, spunând că frumusețea ei este de neimaginat. Observați, de asemenea, nișele în formă de arc, de pe ambele părți ale fântânii; acestea vă amintesc de modul în care apa era folosită în trecut. Se spune că, în timpul cuceririi, o ciocârlie, în căutarea apei, a urmărit o grupă de rațe și a descoperit aici o sursă de apă; această poveste este considerată o legendă. După ce ați văzut fântâna, treceți la istoria cartierului. Conform Wikipedia, după cucerire, Sultanul Mehmed Fatih a alocat această zonă, aflată în afara zidurilor, tăbăcarilor și altor meșteșugari. Aici au fost construite sute de fabrici de tăbăcărie. Primăria Zeytinburnu menționează, de asemenea, că Fatih a