De la Lacul Poyrazlar la Beșköprü, în Adapazarı: Muzee și poduri.

Începeți vizita la Lacul Poyrazlar dimineața devreme, când lumina soarelui este încă blândă. Conform site-ului Kültür Portalı, lacul se află în apropierea satului Poyrazlar, la nord de Adapazarı, la opt kilometri de centrul orașului. Conform Wikipedia, la lac se poate ajunge de la kilometrul al zecelea al vechiului drum Sakarya-Karasu, sau de la al cincilea kilometru după intersecția Güneşler, pe noul drum spre Karasu. Fiind o arie protejată, se percepe o taxă de intrare; verificați informațiile actualizate la Direcția Generală pentru Protecția Naturii și Parcurilor Naționale. Începeți prin a coborî spre mal și admirați întregul lac, deoarece lecția principală a acestui loc este modul în care lacul s-a format. Wikipedia descrie lacul ca fiind un lac aluvial format în urma schimbării cursului râului Sakarya, menționând că râul se află la doar 350 de metri de lac. Când râul inundă, apele se amestecă cu cele ale lacului printr-un canal, în timp ce, în mod normal, râul alimentează lacul prin scurgeri. La ultima oprire a zilei, veți vedea un pod prin care râul nu mai curge, deoarece și-a schimbat cursul; acesta este primul indiciu al acestui fenomen. Conform Direcției Provinciale pentru Cultură și Turism, lacul are o suprafață de 67 de hectare, o lungime a malului de 2.400 de metri și o adâncime cuprinsă între trei și opt metri. Aceste dimensiuni indică faptul că lacul poate fi explorat cu ușurință printr-o plimbare matinală. Pe măsură ce mergeți de-a lungul malului, îndreptați-vă spre capătul sudic al lacului. Conform Wikipedia, zonele sudice sunt puțin adânci și acoperite de stufăriș, unde se află o mică zonă umedă, importantă pentru hrănirea și reproducerea păsărilor acvatice. Direcția Provinciale pentru Cultură și Turism menționează că până în prezent au fost identificate 154 de specii de păsări în lac, dintre care 65 sunt sedentare, 47 sunt păsări migratoare de vară, iar 36 sunt păsări migratoare de iarnă. De aceea, un binoclu sau un obiectiv cu zoom vă vor fi de folos în acest loc. Wikipedia menționează, de asemenea, că la începutul lunii mai pot fi observate numeroase specii de fluturi. Acordați atenție și pădurii din jurul lacului; conform aceleiași surse, pe lângă pădurile naturale de fagi și stejari, există și zone împădurite cu pini negri și pini turci. Aceeași sursă menționează că în zonă trăiesc specii precum vulpi, veverițe, arici, broaște țestoase și salamandre. Dacă mergeți pe potecă în liniște, puteți găsi urmele lor. Zona a fost declarată sit natural de gradul întâi în 1993, iar malul vestic

Când ajungeți în centrul orașului, mergeți mai întâi la Muzeul Cutremurului și Culturii. Enciclopedia KÜRE menționează că muzeul se află în cartierul Cumhuriyet din Adapazarı, pe strada Kavaklar; în schimb, broșura turistică a Primăriei Metropolitane afirmă că clădirea a fost construită pe terenul unde se afla Casa Ofițerilor. Înainte de a intra în muzeu, faceți câțiva pași înapoi și admirați exteriorul clădirei. Conform Wikipedia, structura a fost proiectată să semene cu ziduri dărâmate și stâlpi înclinați, creând un aspect de ruină. KÜRE explică faptul că stâlpii înclinați, grinzile sparte și zidurile dărâmate sunt folosite intenționat pe fațadă, iar arhitectura are scopul de a oferi vizitatorilor o experiență directă. Astfel, povestea muzeului începe chiar înainte de a intra, cu clădirea în sine. Muzeul este administrat de Primăria Adapazarı; construcția a început în 2000, iar muzeul a fost deschis publicului în 2004. Broșura rezumă scopul muzeului ca fiind menținerea conștientizării publice cu privire la cutremure și comemorarea celor care și-au pierdut viața în cutremurul din 17 august 1999. Acesta este un loc de comemorare, așa că, vă rugăm, mențineți un ton scăzut în interior și explorați expoziția fără grabă. În interior, mergeți mai întâi la expoziția de fotografii. Conform KÜRE, expozițiile includ fotografii selectate din arhiva Anadolu Agency, care documentează impactul cutremurului din 1999. Wikipedia menționează, de asemenea, că în muzeu se găsesc fotografii din cutremurele din 1967 și 1999, care ilustrează situația de dinainte și de după eveniment. Observarea acestor două evenimente împreună vă va ajuta să înțelegeți că orașul a fost afectat de două cutremure pe aceeași falie. Apoi, treceți la secțiunea dedicată tehnicilor de construcție și materialelor folosite în clădirile distruse de cutremur; această secțiune transformă expoziția dintr-un loc de comemorare într-un spațiu informativ. Cea mai discutată secțiune a muzeului este simularea cutremurului. KÜRE și Anadolu Agency raportează că platforma reproduce aproximativ 45 de secunde din cutremurul de magnitudine 7,4 care a avut loc pe 17 august 1999, la ora 03:02. Intrarea în simulare este opțională; vizitatorii cu probleme cardiace sau de echilibru, precum și copiii mici, ar trebui să evite această secțiune. În muzeu există, de asemenea, o zonă cu cristale de sticlă pe care sunt scrise numele celor care și-au pierdut viața în dezastre. Petreceți puțin timp în această zonă și, înainte de a face fotografii, respectați ceilalți vizitatori. KÜRE menționează că muzeul

Când ajungeți la Muzeul Sakarya, observați mai întâi clădirea și locația sa. Conform site-ului muzeelor, muzeul este situat în cartierul Semerciler, pe strada Milli Egemenlik, vis-a-vis de gară, ceea ce îl face un punct de acces facil pentru cei care vin cu trenul suburban Adaray. Muzeul este administrat de Ministerul Culturii și Turismului; intrarea este gratuită, iar muzeul este închis lunea. Verificați orarul actualizat pe site-ul muzeelor. Clădirea este, într-un fel, o continuare a poveștii pe care o vedeți la Muzeul Culturii Cutremurelor. Conform descrierii ministerului, locuința a fost construită între 1910 și 1915 de către maiorul Baha Bey, șeful departamentului militar al vremii, fiind o clădire cu trei etaje, inclusiv parterul. Casa a fost grav avariată în cutremurul din 1967, apoi a fost clasificată ca exemplu de arhitectură civilă. Ministerul a expropriat clădirea și a reconstruit-o în întregime din beton armat, păstrând aspectul exterior original. Muzeul a fost deschis pe 21 iunie 1993; a fost închis după ce vitrinele și obiectele au fost avariate în cutremurul din 1999, și a fost redeschis publicului pe 28 iunie 2003. Așadar, cele două cutremure pe care le-ați văzut în fotografii au lăsat, de asemenea, o amprentă în istoria acestei clădiri. Casa are o altă importanță: sursele menționează că, în iunie 1922, Mustafa Kemal Atatürk a stat aici și s-a întâlnit cu mama sa, Zübeyde Hanım, în această casă. Începeți vizita în grădină, deoarece aceasta este un muzeu în aer liber. Conform Direcției Provinciale pentru Cultură și Turism, aici sunt expuse elemente arhitecturale din perioadele romană și bizantină, găsite în interiorul provinciei, precum și pietre funerare, altare, inscripții, un ostec (vas pentru cenușa funerară), o cutie de provizii din lut ars și socluri de coloane. Opriți-vă puțin în fața inscripțiilor; vă veți uita la fragmente dintr-o lume contemporană cu podul roman pe care îl veți vedea mai târziu. Apoi, intrați și urcați la sala de expoziții de la etajul întâi. Ministerul menționează că sala are aproximativ 85 de metri pătrați, așa că veți avea timp să admirați fiecare exponat. În vitrinele arheologice, veți găsi topoare plate, vase din lut ars, flacoane pentru parfum și lacrimi, obiecte metalice și din sticlă. Broșura primăriei menționează că sunt expuse și monede din perioadele greacă, elenistică, romană și romană târzie. În secțiunea etnografică, veți găsi arme de foc și arme albe, vase de cupru, sigilii și broderii, specifice perioadelor otomane și republicane.

Ultima oprire a zilei este Podul Justinian, cunoscut local sub numele de "Cele Cinci Poduri". Broșura primăriei menționează că podul se află astăzi în districtul Serdivan; Portalul Cultural indică o distanță de opt kilometri față de centrul orașului, în timp ce Wikipedia menționează aproximativ cinci kilometri. Când ajungeți acolo, observați mai întâi ce se află de fapt sub pod. Conform Direcției Provinciale pentru Cultură și Turism, podul se află deasupra pârâului Çark Deresi, care drenează apele Lacului Sapanca în râul Sakarya, cunoscut anterior sub numele de Melas Çayı. Conform Wikipedia, în momentul construcției, podul traversa râul Sakarya, iar albia râului s-a deplasat ulterior cu aproximativ trei kilometri spre est. Astfel, povestea schimbării cursului râului, care a început la Lacul Poyrazlar, se încheie aici: un pod imens, sub care curge astăzi un pârâu mic. Podul a fost construit în timpul domniei împăratului Justinian I, dar sursele diferă în ceea ce privește data și dimensiunile. Direcția și Portalul Cultural indică perioada de construcție ca fiind 558-560 d.Hr., lungimea de 365 de metri, lățimea de 9,85 metri și un total de 12 arce. Wikipedia, bazându-se pe surse contemporane, afirmă că construcția a început în toamna anului 559 și s-a finalizat în 562, iar podul, împreună cu structurile de susținere de la capete, are o lungime de 429 de metri. Ținând cont de această diferență, măsurați podul cu ochii, de la un capăt la celălalt; indiferent de cifra pe care o obțineți, veți admira una dintre cele mai impresionante construcții din acea epocă din Anatolia. Conform Wikipedia, podul era un punct strategic pe calea care lega Constantinopolul de provinciile estice ale imperiului, iar Prokopios relatează că a fost construit în locul unei punte plutitoare care se rupea frecvent din cauza curenților. Wikipedia menționează că podul este construit în întregime din calcar; când vă apropiați de pilonii dintre arce, puteți observa măiestria blocurilor de piatră. Examinați îndeaproape pilonii dintre arce. Wikipedia afirmă că pilonii sunt ascuțiți pe partea orientată spre curent și rotunjiți pe partea opusă, o caracteristică care distinge acest pod de majoritatea podurilor romane cunoscute. Apoi, mergeți spre capătul estic și căutați structura semicirculară. Direcția menționează că la capătul estic al podului se află rămășițe ale unei structuri semicirculare și ale unei boltă, în timp ce la capătul vestic se găsește o urmă a unui arc de triumf; conform Wikipedia, arcul de triumf de la capătul vestic a rămas în picioare până în secolul al XIX-lea. Wikipedia relatează, de asemenea, că podul era decorat cu o inscripție în limba greacă, Traseul se termină aici, iar pentru a vă întoarce în centrul orașului, veți folosi din nou mijloacele de transport sau transportul public local. Sursa: Direcția Județeană pentru Cultură și Turism Sakarya, Podul istoric Justinianus; Portalul Cultural, Podul Justinianus; Wikipedia, Podul Justinianus.