De la Kumkapı la Yedikule, pe malul Mării Marmara: ziduri și grădini.

Kumkapı poartă numele uneia dintre porțile de pe zidurile care înconjurau Marea Marmara; conform Wikipediei, este a cincea poartă a orașului de pe coastă, situată între Yedikule și Ahırkapı. În perioada bizantină, se numea Kontoskalion, adică "doc mic". Un articol despre Eremya Çelebi menționează că portul de aici a fost reconstruit în 1263, în timpul domniei lui Mihail al VIII-lea Palaiologos, și că Kumkapı era una dintre cele mai populate zone ale orașului. După cucerire, cartierul a rămas o zonă aglomerată, situată în apropierea coastei; Enciclopedia Islamică TDV menționează că moscheea lui Karamani Mehmed Pașa, vizirul lui Fatih Sultan Mehmed, a fost construită în 1465.

Conform Wikipediei, Kumkapı este unul dintre cartierele din Istanbul renumite pentru pescarii săi, iar astăzi își păstrează această identitate. Piața Pescărească Kumkapı, situată pe faleză, a fost renovată de Primăria Istanbul (İBB) din cauza construcției tunelului trans-europen. Conform anunțului primăriei, în timpul renovării, numărul de magazine nu a fost modificat, iar cei 25 de pescari au fost relocați în vechile lor locații. Deși sezonul de pescuit se desfășoară din septembrie până în mai, piața este deschisă pe tot parcursul anului datorită pescuitului sportiv. Hala de vânzare cu ridicata a peștelor din apropiere a fost mutată în Gürpınar, din districtul Büyükçekmece.

Ajungeți devreme și admirați peștele proaspăt expus la tarabe; întrebați vânzătorii ce tip de pește este de sezon; un călător bun se interesează de sezon, nu de preț. Este o practică bună să cereți permisiunea înainte de a fotografia oamenii care lucrează. După piață, urmați faleza spre vest. Drumul trece pe lângă ziduri, iar pe măsură ce mergeți, veți vedea, ocazional, turnuri și fragmente de zid. Veți merge aproximativ trei kilometri până la Samatya.

Sursa: Vikipedi; Yalova Sosyal Bilimler Dergisi (Kazancıoğlu); TDV İslam Ansiklopedisi; İBB Tarım ve Su Ürünleri Müdürlüğü.

Numele cartierului Samatya provine de la cuvântul grecesc "Psamathion", care înseamnă "nisipos". Conform Wikipediei, se pare că cartierul a primit acest nume datorită solului nisipos abundent care se găsea aici în trecut. La porțile Samatya, situate pe coastă, exista, de asemenea, un debarcader. Conform unui articol care analizează surse din secolul al XVII-lea, în jurul porților se aflau case cu grădini, iar zona era situată pe una dintre principalele artere ale orașului. De-a lungul multor secole, cartierul a fost un loc în care diferite comunități au conviețuit, iar până relativ recent, aici locuiau mulți locuitori din Istanbul de origine armeană.

Inima Samatyiei este astăzi piața istorică și zona din spatele liniei de tren. Magazinele de pește sunt una dintre caracteristicile definitorii ale cartierului, iar datorită faptului că a reușit să-și păstreze în mare parte aspectul istoric, este un loc preferat pentru filmări de seriale și filme. Aici au fost filmate serialul "İkinci Bahar" și filmul "Üç Maymun" al lui Nuri Bilge Ceylan. Piața găzduiește anual Festivalul Balic din Istanbul, organizat de Asociația Şehristanbul; în zilele festivalului, pește gătit este distribuit publicului, iar diverse evenimente au loc.

Nu vă grăbiți aici. După o lungă plimbare de-a lungul coastei, începând de la Kumkapı, faceți o pauză pentru o ceașcă de ceai în piață, explorați magazinele din piață și străduțele laterale. Există o diferență mare între liniștea unei dimineți de luni în cartier și aglomerația din zilele festivalului; alegeți ziua în funcție de preferințele dumneavoastră. După piață, mergeți spre nord, către Moscheea Koca Mustafa Paşa. Moscheea se află la câteva sute de metri de piață, iar drumul urcă ușor.

Sursă: Wikipedia; Revista de Științe Sociale Yalova (Kazancıoğlu).

Moscheea Koca Mustafa Paşa este centrul complexului care îi dă numele cartierului și este cunoscută și sub numele de Moscheea Sümbül Efendi; în curte se află mausoleul lui Sümbül Efendi. Clădirea datează din perioada bizantină și a fost transformată în moschee în 1486 de către Koca Mustafa Pașa, mare vizir al lui Bayezid al II-lea. Inscripția arabă de deasupra uneia dintre porțile care duc spre sala de rugăciuni indică anul 891 (1486), iar cealaltă inscripție menționează numele lui Bayezid al II-lea.

Articolul din Enciclopedia Islamică a TDV explică de ce această transformare este remarcabilă din punct de vedere arhitectural. Arhitectul otoman nu a forțat clădirea să aibă un plan curbat pentru a orienta mihrabul spre Mecca, ci a creat un nou ax, perpendicular pe cel vechi, transformând clădirea într-o moschee orientată de la nord la sud. Deasupra galeriilor laterale au fost construite două jumătăți de cupole cu ferestre, pereții fiind înconjurați de un strat de piatră, iar o zonă de rugăciuni cu cinci cupole, susținută de șase coloane, a fost adăugată spre nord. Articolul menționează, de asemenea, că, fiind construită înainte de Moscheea Bayezid, acest tip de plan poate fi considerat un precursor.

În curte, puteți admira trei elemente. Platforma octogonală a minaretului, cu coloane spiralate și nișe, prezintă o ornamentație deosebită, pe care, conform TDV, nu o găsiți într-un alt exemplu la fel de rafinat în Istanbul. În centrul curții se află o fântână în formă de coloană, ridicată în 1737 de Beșir Ağa, aghă al Darüssaade. În zona din apropiere, se află și mormântul celebrului caligraf Hafız Osman. Un poem al lui Yahya Kemal, care poartă numele cartierului, descrie și el această zonă.

Moscheea este deschisă pentru rugăciuni. Vă rugăm să vă amânați vizita în timpul rugăciunilor, să vă scoateți pantofii, să intrați îmbrăcați modest, acoperind umerii și genunchii, iar femeile trebuie să-și acopere capul. Vă rugăm să fiți silențioși în interior.

Sursa: Enciclopedia Islamică a TDV; Wikipedia.

Grădinile din jurul zidurilor de apărare sunt printre cele mai vechi zone de agricultură urbană din Istanbul. Primăria Fatih descrie grădinile Yedikule ca fiind o parte importantă a culturii de producție și a memoriei orașului de secole. Conform unui articol publicat în revista DergiPark, care analizează înregistrările din secolul al XVIII-lea, în 1733 existau 77 de grădini de-a lungul zidurilor, de la Yedikule până la Ayvansaray. Proprietarii acestor grădini includeau atât comercianți, cât și oficiali guvernamentali de rang înalt, iar articolul le consideră o sursă importantă de venit pentru aprovizionarea orașului.

Astăzi, cea mai cunoscută producție a grădinilor Yedikule este salata. Conform primăriei, această salată este cunoscută pentru frunzele sale moi și lucioase, este cultivată din semințe, preferă un climat răcoros și umed și are nevoie de multă apă, în special în cele două săptămâni înainte de recoltare. Primăria Fatih lucrează împreună cu academicieni, Asociația Grădinarilor Yedikule și cu grădinarii într-un proiect menit să protejeze identitatea istorică a grădinilor și să o transmită generațiilor viitoare.

Regula de bază pentru vizitarea acestor locuri este simplă: grădinile sunt terenuri agricole care reprezintă mijlocul de existență al unor oameni. Nu intrați pe terenurile agricole fără permisiune, ci admirați-le de pe străzi și de pe drumurile din jurul zidurilor. Primăria are o grădină, numită Yedikule Bahçesi, situată în cartierul Yedikule, pe strada Hacı Evhaddin, unde se organizează activități cu copiii, cum ar fi recoltarea salatei. Grădina este deschisă publicului în anumite zile ale săptămânii. Verificați zilele de deschidere pe site-ul primăriei. Această zonă se află în cadrul Zonei de Protecție a Zidurilor, care face parte din Situl Istoric din Istanbul, inclus în Lista Patrimoniului Mondial al UNESCO în 1985. Vederea zidurilor împreună cu grădinile este cea mai ușoară modalitate de a înțelege că, de-a lungul secolelor, linia de apărare a orașului a fost, de asemenea, o zonă agricolă.

Sursa: Primăria Fatih; Revista de Studii Culturale Turce (Sönmez).

Moscheea İmrahor İlyas Bey, conform Enciclopediei Islamice TDV, este cea mai veche structură religioasă încă existentă în oraș. A fost construită, probabil, în anii 1460, de către Studios, care a participat la conciliul de la Edessa în 454. Autoritățile din cadrul Direcției Generale a Văcărilor o consideră cu aproximativ o sută de ani mai veche decât Hagia Sophia. În timpul domniei lui Bayezid al II-lea (1481-1512), a fost transformată în moschee de către İlyas Bey, șeful grajdurilor palatului, și a fost numită după el. Împreună cu moscheea, a fost fondată și o madrasă; conform TDV, în perioada otomană, aici a fost un centru important pentru formarea caligrafilor renumiți.

Soarta clădirii s-a deteriorat la sfârșitul secolului al XVIII-lea. A suferit daune semnificative în incendiul din 1782, a fost reparată în 1804 și 1821, a fost afectată de cutremurul din 1894, iar acoperișul din lemn, aflat în stare de degradare, s-a prăbușit în timpul iernii din 1908, sub greutatea zăpezii. De atunci, a rămas deschisă aproximativ o sută de ani. În 2012, clădirea a fost transferată Direcției Generale a Văcărilor, proiectele de restaurare au fost aprobate în 2019, iar lucrările, începute în 2023, au inclus instalarea unei structuri temporare de susținere. Autoritățile speră ca, odată finalizată restaurarea, moscheea să fie redeschisă pentru rugăciuni.

Clădirea are o structură cu trei nave, iar coloanele din piatră breș, situate în partea de nord, sunt încă parțial intacte. Conform TDV, capitelurile de marmură, arcele ferestrelor și ornamentele reprezintă exemple frumoase ale artei pietruite din secolul al V-lea, deoarece niciunul dintre ele nu este refolosit, ci toate au fost sculptate special pentru această clădire. Din cauza lucrărilor în desfășurare, este posibil să nu se poată intra în interior; se poate observa amploarea clădirii observând zidurile exterioare, proeminența de la est și minaretul care a rămas în picioare. Verificați starea actuală înainte de a vizita.

Sursa: Enciclopedia Islamică TDV; Diyanet Haber; Wikipedia.

Poarta Narlıkapı este cea mai apropiată de zidurile de apă ale Marmarei și este prima poartă de-a lungul zidurilor care se întind de la Yedikule. În secolul al XVII-lea, Eremya Çelebi, descriind Istanbulul, își leagă numele porții de pomii de rodie care se aflau în jurul ei. Un articol care analizează relatarea lui Eremya Çelebi menționează că, în perioada otomană, poarta era cunoscută și sub numele de "Bab-ı Atik", adică "poarta veche", și că, conform inscripției de pe turnul adiacent, a fost construită în timpul domniei împăratului bizantin Manuel Komnenos (1143-1180). Același articol menționează că, într-o listă care enumeră individual porțile de pe coasta Mării Marmara, Narlıkapı este prezentată ca a șaptea și ultima poartă; Eremya Çelebi începe descrierea porților orașului chiar de aici.

Poarta se află în spatele vechii gări Yedikule. Conform Wikipedia, în timpul lucrărilor de curățare din zonă, au fost descoperite blocuri de marmură cu inscripții, care pot fi văzute în zona verde din fața porții. Proiectul universității Koç, care documentează zidurile din Istanbul, menționează că nu se poate ajunge cu ușurință la fațadele porții, nici la cea spre mare, nici la cea spre oraș. Așadar, veți putea admira poarta mai mult din străzile din jur și de pe coastă, decât din interior.

Este o oprire scurtă, dar un loc bun pentru a înțelege logica traseului. Aici se termină zidurile de apă, pe care le-ați parcurs începând de la Kumkapı; la câteva sute de metri spre vest, încep zidurile terestre. Gândiți-vă că fiecare poartă pe care ați trecut-o de la Kumkapı duce la un debarcader sau un port, iar cartierele de pe coastă s-au dezvoltat în jurul acestor porți. De aici, puteți merge paralel cu coasta și ajungeți la Fortăreața Yedikule; mai aveți doar câteva minute de mers până la poarta fortăreței.

Sursa: Yalova Sosyal Bilimler Dergisi (Kazancıoğlu); Proiectul universității Koç privind zidurile din Istanbul; Wikipedia.

Fortăreața Yedikule se află în colțul unde zidurile terestre se întâlnesc cu Marea Marmara. Construită la ordinul lui Fatih Sultan Mehmed în jurul anului 1457-1458, fortăreața a fost extinsă prin adăugarea a trei turnuri otomane la porțiunea de zid care includea cele două turnuri ale Porții de Triumf din perioada împăraților romani Teodosius I și Teodosius II, numită Altınkapı, transformând astfel fortăreața într-un complex intern cu șapte turnuri. Funcția sa inițială era de a proteja tezaurul statului; în turnuri erau depozitate obiecte de valoare, documente, muniție și lingouri. Ulterior, fortăreața a devenit cunoscută ca o închisoare de stat. Tânărul sultan Osman al II-lea a fost ucis aici de către ieniceri în 1622. În 1895, clădirea a fost transformată într-un muzeu.

Astăzi, fortăreața este administrată de Primăria Fatih, care efectuează lucrări de restaurare. Conform paginii web a primăriei, fortăreața este închisă în zilele de luni. Primăria organizează, de asemenea, tururi ghidate în timpul zilei, în care sunt prezentate procesul de construcție al fortăreței, zidurile, porțile și închisoarele. Teatrul în aer liber din curtea fortăreței găzduiește evenimente culturale și concerte. Primăria efectuează, de asemenea, lucrări de întreținere și reparații la casele din lemn protejate de pe străzile Hacı Piri și İmrahor İlyas Bey, care duc la fortăreață; încercați să treceți pe aceste străzi când vizitați fortăreața.

Odată ce intrați, căutați mai întâi turnurile Porții de Triumf și observați cum poarta romană și fortăreața otomană s-au unit într-o singură structură. Apoi, alegeți una dintre căile care duc la ziduri; anunțurile primăriei menționează că, de la punctele înalte, se poate admira o panoramă largă a orașului și a mării. Fiți atenți când urcați pe ziduri, mai ales dacă sunteți cu copii. După ce petreceți ziua aici, puteți merge pe jos până la stația Marmaray Kazlıçeşme pentru a vă întoarce în centrul orașului.

Sursa: Primăria Fatih; Wikipedia.