Nezaket'le

Toți cei care se simt epuizați, cei care se înghesuie în autobuzul aglomerat în timpul iernii, cei care nu pot ieși din bucătărie dacă vine un musafir, cei care se străduiesc să-și crească nepoții ca pe proprii copii, cei care se grăbesc să-și ducă tatăl la programările de la spital, cei care se tem constant ca nu se sparge ceva, cei care se străduiesc să nu rănească pe nimeni cu cuvintele lor – toți cei care se simt sfâșiați de grijă și de obligații.
Persoanele care nu s-au născut cu o linguriță de aur în gură, cele care, așa cum se menționează și în poveste, nu au "o frumusețe ca a unei surori, astfel încât să poată avea o căsnicie bună", sunt "noi, tu, el, ea... și ar trebui să începeți lupta cât încă mai puteți, pentru că viața este grea".
Iată-o pe doamna Nezaket, chiar ea.
Și o femeie singură, în coconul ei...
Înainte de toate, a avut parte de o familie proprie care i-a cauzat multă suferință. Un tată insensibil, o mamă cu probleme psihice. După o după-amiază înzăpezită, venind de la școală, încerca să-și încălzească mâinile înghețate la sobă, fiind un om disperat, incapabil să ajungă decât până la vechiul microbuz ruginit, vopsit în stil hippie, aparținând domnului Hacı Hasan de la ușă, cu teama constantă de a scăpa accidental o furculiță în farfuria cu brânză. Doamna Nezaket este o femeie delicată.
În final, să-i urăm drum bun.
„CU CUVINTE ARTE” sau „CU POLITEȚE” sau „CU BUN SIMȚ” (depending on the context)