Joko'nun Doğum Günü

Continuarea ordinii depinde nu doar de cei care o instituie, ci și de cei care o susțin.

„De când am început să vă transport, mă uit mereu la pământ, în timp ce înainte mă uitam la cer.”

"Ziua de naștere a lui Joko" examinează un sistem în care violența devine ceva obișnuit, obediența este transformată într-o virtute, iar individul este treptat redus la o simplă funcție.

"Ziua de naștere a lui Joko", o piesă în care autorul folosește umorul negru și suprarealismul, iar regizorul continuă acest stil printr-o punere în scenă tragic-comică și grotescă, demonstrează că producția de consimțământ este cea mai loială gardiană a sistemului. Piesa urmărește transformarea lui Joko, un muncitor la o stație de tratare a apelor uzate, care acceptă să-i poarte pe alții, arătând publicului modul în care puterea normalizează violența, opresiunea și inegalitatea prin intermediul consimțământului.

Joko se transformă, mai degrabă într-un instrument decât într-o persoană, într-un mijloc de transport, nu într-un corp. Această transformare nu se produce brusc; dimpotrivă, progresează insidios, cu motive aparent foarte bine organizate, logice și „raționale”. Ceea ce i se întâmplă lui Joko nu este o formă de abuz excepțională, ci mai degrabă o manifestare a însăși ordinii stabilite.

Piesa de teatru prezintă, într-un mod absurd, adevărata fațetă a vieții.
Lucrurile care sunt iraționale, înfricoșătoare și care nu se potrivesc cu normele îi distrug pe oameni, în timp ce sistemul se bazează tocmai pe această dezintegrare pentru a se menține și a-și consolida puterea.

Topor, cu inteligența și umorul său acid, demască această mare înșelătorie.