De la clădirea Ulus İşhan până la Atakule: Modernismul din Ankara.

După ce coborâți din metroul Ulus, veți observa clădirile joase din sud-estul pieței și turnul prismatic impunător din spatele lor, care este clădirea Ulus İşhanı. Fondul de pensii pentru angajați a organizat un concurs, între 10 august 1952 și 9 februarie 1953, atât pentru clădire, cât și pentru amenajarea pieței; Orhan Bozkurt, Orhan Bolak și Gazanfer Beken au fost cei care au câștigat. Construcția a început în 1955; clădirile joase, orientate spre curți, au fost deschise în 1960, iar turnul a fost finalizat în 1963. Clădirea este formată din șapte blocuri, dispuse în jurul a două curți; tâmplăria din aluminiu, suprafețele largi de sticlă și formele prismatice distincte sunt considerate printre primele exemple de modernism internațional din Turcia. Inventarul cultural menționează că această clădire este echivalentul efectului creat de hotelul Hilton din Istanbul, în Ankara. Proiectul concursului a transformat cu adevărat Piața Ulus într-o piață, alături de monumentul comemorativ din 1927.

Astăzi, turnul găzduiește Direcția Generală pentru Tineret și Sport, iar clădirile joase funcționează ca un centru comercial; intrați în curți și plimbați-vă, observând modul în care clădirile se deschid una spre alta și rândul de magazine de pe fațada care dă spre piață. Pentru a vedea turnul în întregime, traversați trotuarul din fața pieței. Pe cealaltă parte a bulevardului, se afla centrul comercial 100. Yıl Çarşısı, proiectat de Semra și Orhan Dikel în urma unui concurs din 1967 și finalizat în 1981; a fost închis în 2020 și demolat în 2022-2023. Unul dintre cele trei centre comerciale moderne care înconjurau Piața Ulus nu mai există; astfel, clădirea Ulus İşhanı este nu doar o clădire, ci și un vestigiu al stratului modern al pieței. Veniti dimineața devreme, când curțile sunt liniștite înainte de deschiderea centrului comercial, și puteți admira formele clădirilor fără aglomerație. Clădirea Sümerbank, situată în nord-estul pieței, datează din 1938 și este realizată într-un stil al unei generații anterioare; comparați cele două generații dintr-o singură privire.

Sursa: Inventarul cultural; Wikipedia (Ulus İş Hanı, 100. Yıl Çarşısı, Sedeul General Sümerbank).

Pentru a ajunge la instituție, puteți coborî cu metroul în stația Sıhhiye sau puteți merge pe jos de-a lungul bulevardului. Institutul de Istorie Turc se află în cartierul Hacettepe, pe strada Kızılay, numărul 1, chiar în spatele bulevardului. Proiectul a fost inițiat de Turgut Cansever și Ertur Yener în 1951. Clădirea tipografiei a fost finalizată în 1955, proiectul clădirii principale a fost finalizat în 1961, construcția a început în 1962 și s-a încheiat în 1966, iar instituția s-a mutat în clădire în 1967. În 1980, clădirea a primit Premiul Aga Khan pentru Arhitectură, fiind considerată de juriu un pas pozitiv către o expresie arhitecturală care combină tehnologia modernă cu concepte și principii tradiționale. Conform descrierii din arhiva premiului, inima clădirii este o curte interioară, iluminată deasupra, cu o înălțime de trei etaje, care amintește de dispunerea internă a medreselor otomane, iar toate funcțiile principale sunt dispuse în jurul acestei curți. Ferestrele din aluminiu sunt folosite împreună cu grilaje din lemn, iar controlul luminii accentuează caracterul public al curții și caracterul privat al încăperilor din jur. Exteriorul, realizat din piatră din Ankara, conferă clădirii un aspect masiv.

La parter se află o sală de conferințe și depozite de cărți, iar la etajele superioare se găsesc o bibliotecă, săli de lectură și birouri. Biblioteca a fost înființată în 1931, odată cu instituția, și este o bibliotecă specializată în domeniul istoriei turce, fiind accesibilă profesorilor, studenților postuniversitari și cercetătorilor independenți. Studenții de licență pot consulta materialele, dar nu le pot împrumuta. Dacă nu sunteți cercetător, puteți admira clădirea de pe strada Kızılay și din curtea publică dintre clădirea tipografiei și clădirea principală, observând ritmul grilajelor din lemn și volumul pietrei. După intervenții care nu se potriveau cu caracterul clădirii, aceasta a fost inclusă în inventarul de monumente istorice în 2014 și a fost restaurată. Clădirea lui Cansever reprezintă o altă cale a modernismului, alături de blocurile din sticlă și aluminiu de pe această rută: o cale care unește tehnica modernă cu materialele locale și tradiția curților interioare.

Sursa: Aga Khan Award for Architecture; Inventarul Cultural; AYK (Biblioteca TTK); GZT; ttk.gov.tr.

La sosirea în Piața Kızılay, pe partea de est a bulevardului, se află clădirea Emek İşhanı, un bloc de sticlă situat la numărul 117 pe bulevardul Atatürk. Din 2015, numele său oficial este Kahramanlar İş Merkezi. Proiectată de Enver Tokay și İlhan Tayman, cu calculele statice realizate de Yusuf Berdan, clădirea a fost construită ca o proprietate generatoare de venituri pentru Fondul de Pensii. Wikipedia menționează că construcția a avut loc între 1959 și 1965, iar proiectul "Arhitecții care au lăsat o amprentă în Ankara" a fost lansat în 1958. Cu 24 de etaje și o înălțime de 76 de metri, la finalizarea sa, a fost cea mai înaltă clădire din oraș și este considerată primul zgârie-nori din Turcia, precum și prima aplicație a unei fațade din sticlă. Sursa de inspirație este evidentă: clădirea Lever House din New York și Secretariatul Organizației Națiunilor Unite, adică o coloană subțire și dreptunghiulară, așezată pe o bază joasă. Baza și fațada îngustă a clădirii, orientată spre bulevard, pot fi văzute în întregime de la Güvenpark.

Clădirea a fost vândută prin privatizare pe 8 martie 2006, iar numele i-a fost schimbat în 2015. Fiind o proprietate privată, nu se poate intra în ea, iar fațada poate fi admirată de pe trotuar. Este una dintre cele cincizeci de clădiri importante construite de la înființarea Camerei Inginerilor de Construcții. Celelalte proiecte ale lui Tokay din Ankara continuă această linie: clădirea adjunctă a Facultății de Științe Politice, construită în 1955, și sediul Direcției Generale a Apelor, realizat în 1958 împreună cu Behruz Çinici și Teoman Doruk. Planul Jansen din anii 1930 pentru Kızılay prevedea o zonă urbană joasă, cu grădini; Emek İşhanı a adus prima construcție înaltă în acea piață și a stabilit standardul pentru toate blocurile înalte ulterioare. Observați cât de subțire și ordonată este coloana, în ciuda traficului și a panourilor publicitare care o înconjoară; cea mai bună perspectivă este cea largă, care pune în evidență copacii din Güvenpark.

Sursa: Arhitecții care au lăsat o amprentă în Ankara; Wikipedia (Kahramanlar İş Merkezi); Wikipedia (Kahramanlar Business Center).

Deplasați-vă spre sud, de pe bulevard, în direcția Ministerelor; acolo se află Grand Ankara Hotel, o clădire înaltă, cu o structură complexă, care se aliniază cu bulevardul, situată chiar vis-a-vis de Parlament. Proiectată în 1960 de elvețianul Marc Joseph Saugey și de Yüksel Okan, cu investiții din partea Fondului de Pensii, construcția a durat între 1960 și 1966; proiectarea a fost realizată de firma S.E.H.E.G., iar construcția a fost efectuată de Emek İnşaat. Clădirea are 22 de etaje și trei subsoluri, o înălțime de 67,66 metri și 194 de camere; de la inaugurarea sa în 1966 până în 1986, a fost singurul hotel cu cinci stele din Ankara. Wikipedia o descrie ca fiind unul dintre cele mai importante exemple ale arhitecturii turce din anii 1960 și una dintre principalele aplicații ale modernismului organic în țară. Aspectul original al fațadei era definit de panourile solare din aluminiu; sistemul de grinzi inversate a creat un aspect curat și fără grinzi sub streașină.

În 2005, hotelul a fost privatizat și a suferit o renovare majoră; organizațiile profesionale au contestat reconfigurarea interioară și înlocuirea panourilor solare cu un sistem de fațadă metalică albastră. Clădirea a fost redeschisă în 2009 și funcționează astăzi ca hotel; fiind o unitate de cazare, este vizibilă din exterior. Privind de pe trotuar, încercați să vă amintiți fotografiile din anii 1960: fațada pe care o vedeți este cea renovată, dar geometria complexă a clădirii și modul în care se integrează în teren sunt caracteristice proiectului inițial al lui Saugey și Okan. De pe trotuarul opus bulevardului, este singurul loc de unde puteți cuprinde în același cadru fațada din travertin a Parlamentului și fațada din sticlă și metal a hotelului; acest colț, unde o clădire proiectată în 1960 se află alături de o clădire a cărei proiect a câștigat un concurs în 1938, ilustrează cât de mult a evoluat arhitectura în Ankara în douăzeci de ani.

Sursă: GZT Mimari; Wikipedia (Grand Ankara Hotel, III. TBMM Binası).

Luați transportul public Kızılay până la stația Anıtkabir (Anadolu). De acolo, puteți ajunge la Anıtkabir urcând pe jos. Această rută are ca punct de plecare Anıtkabir: un monument rezultat dintr-un concurs internațional lansat în 1941-1942, la care au participat 49 de proiecte din diferite țări. Proiectul realizat de Emin Onat și Orhan Arda a fost ales, iar după câteva modificări, ceremonia de punere a pietrei de temelie a avut loc pe 9 octombrie 1944. Construcția a fost finalizată în octombrie 1953, iar monumentul a fost inaugurat pe 10 noiembrie 1953. Este considerat un exemplu remarcabil al celui de-al doilea curent național de arhitectură: un limbaj monumental, construit din piatră, simetric și solemn, care face referire la straturile istorice ale Anatoliei, precum cele hitite, selgiucide și otomane. De-a lungul Aleii Leilor, care are 262 de metri lungime, se află 24 de lei, care reprezintă triburile Oğuz. Zece turnuri înconjoară zona ceremonială. În Sala de Onoare se află un sarcofag simbolic, iar în camera funerară octogonală de dedesubt se află rămășițele lui Atatürk. Din cei 750.000 de metri pătrați ai complexului, 630.000 de metri pătrați sunt ocupați de Parcul Păcii.

Când citiți despre celelalte puncte de pe traseu, veți observa cât de repede s-a schimbat stilul în anii 1950: în 1953, când a fost finalizat Anıtkabir, concursul pentru clădirea Ulus İşhanı tocmai se încheiase, iar peste doi ani a început construcția cu aluminiu și sticlă. Există doar câțiva ani de la monumentalitatea pietrei până la fațadele din sticlă. Mergeți încet pe Aleea Leilor; observați îmbinările pietrelor, proporțiile turnurilor și pavajul zonei ceremoniale, deoarece, pe acest traseu, monumentul în sine și sculpturile în piatră sunt elemente prioritare. Când ajungeți în zona ceremonială, întoarceți-vă și priviți orașul; amplasarea lui Anıtkabir pe deal face parte din design. Programul de vizitare variază în funcție de sezon; verificați pe site-ul anitkabir.tsk.tr. Alocați timp suplimentar și pentru secțiunea muzeală.

Sursa: anitkabir.tsk.tr; Wikipedia (Anıtkabir).

Pentru a ajunge la Atakule, luați liniile EGO care merg dinspre Kızılay spre Çankaya și coborâți pe bulevardul Çankaya. Turnul se află la intersecția dintre bulevardele Cinnah și Çankaya, chiar lângă Parcul Botanic. Atakule, proiectată de Ragıp Buluç, a fost construită între 1986 și 1989 și a fost inaugurată pe 13 octombrie 1989, cu ocazia celei de-a 66-a aniversări a transformării Ankarei în capitală. Numele său provine de la cuvintele "Ata" (însemnând "strămoș" în turcă) și "kule" (turn). Turnul, cu o înălțime de 125 de metri, se ridica deasupra primului centru comercial din Ankara și găzduia o platformă rotativă și o terasă de observație, cu un design de iluminat realizat de Nergiz Arifoğlu. În scurt timp, a devenit un element emblematic al orașului; la sfârșitul anilor 1980, Ankara și-a asociat imaginea cu acest turn. Această rută se termină aici, deoarece Atakule reprezintă o parte importantă a procesului de modernizare care a durat de la anii 1950 până în anii 1990: o perioadă în care betonul a fost folosit pentru a atinge înălțimi, iar observarea orașului de sus a devenit o practică obișnuită.

Partea comercială a fost demolată și reconstruită după 2014, în timp ce turnul a fost conservat. Noul complex a fost inaugurat pe 29 octombrie 2018, adăugând o terasă în direcția Parcului Botanic și o piață la intrare. Pentru această rută, ceea ce ar trebui să vă intereseze în mod special este turnul în sine și terasa de observație. Puteți ajunge acolo cu două lifturi de sticlă, iar de pe terasă veți admira panorama orașului Ankara și bulevardul pe care l-ați parcurs. Mergeți acolo cu aproximativ o jumătate de oră înainte de apusul soarelui, pentru a vedea atât silueta orașului în lumina zilei, cât și momentul în care luminile se aprind. Consultați site-ul atakule.com.tr pentru orele de funcționare și condițiile de acces la terasa de observație. În timp ce admirați turnul, gândiți-vă la întrebarea pe care Arkitera a pus-o în 2014, când au început lucrările de demolare: cum va "comunica" noua construcție cu vechiul turn? Răspunsul îl puteți vedea astăzi, de pe trotuar.

Sursa: Arkitera; A Tasarım; atakule.com.tr; Wikipedia (Atakule).