De la poarta principală la muzeu: straturile orașului Nikaia.

Începeți traseul de la Istanbul Kapı, situată în nordul orașului, de unde începe Atatürk Caddesi și se întâlnește cu zidul. Ieșiți din perimetrul zidului pentru a admira poarta din exterior și priviți structura ca un călător care sosește dinspre Istanbul. Istanbul Kapı este formată din trei porți separate: una exterioară, una centrală și una interioară, iar între porți se află o curte ovală. Opriți-vă în centrul curții și admirați mai întâi poarta exterioară, apoi cea interioară; de aici veți putea observa cel mai bine modul în care cele trei porți sunt aliniate pe aceeași axă. Observați că stâlpii care susțin poarta sunt realizați din granit și că deasupra lor se află un arc înalt. Deasupra stâlpilor se află două capete de Meduză, cu fețele orientate spre exterior; conform înregistrărilor din Iznik Kaymakamlığı, acestea au fost plasate pentru a alunga spiritele rele. Conform înregistrărilor primăriei din Iznik, poarta a fost construită în perioada romană și a fost restaurată în timpul împăratului Hadrian, în anul 123 d.Hr. Conform primăriei metropolitane Bursa, Istanbul Kapı, împreună cu Yenişehir Kapı, situată în sud, au fost subiectul unor lucrări de restaurare efectuate de Muzeul din Iznik și de primărie. De aici, urmăriți linia zidului spre est, către Lefke Kapı; dacă traseul se îndepărtează de zid, mențineți direcția spre est, deplasându-vă prin oraș. Zidurile se întind pe o distanță de aproximativ 4.970 de metri în jurul orașului, iar înălțimea lor variază între 10 și 13 metri. În timp ce mergeți, numărați turnurile rotunde și pătrate; conform surselor oficiale, există un total de 114 turnuri. Veți observa că pe suprafața zidului, rândurile de cărămizi alternează cu blocurile mari de piatră; o mare parte a zidurilor a fost construită folosind această tehnică. Conform informațiilor furnizate de primăria metropolitana Bursa, zidurile, care au început să fie construite în perioada Bithynia, în secolul al IV-lea î.Hr., aveau inițial o lungime de aproximativ 2,5 kilometri. Această lungime a fost extinsă ulterior, după invaziile gotice din 258. Reparațiile bizantine și fortificațiile din timpul Imperiului Iznik, între 1204 și 1261, au adăugat noi straturi zidului. De aceea, veți observa că materialele și tehnicile de construcție variază de-a lungul zidului, iar în unele zone se află un al doilea rând de zid în fața celui principal. Observați coloanele, capitele și blocurile cu inscripții, încorporate în zid; acestea au fost recuperate din ruinele unor construcții mai vechi. Enciclopedia Islamică (TDV) menționează că bizantinii au folosit și sarcofagele pentru a construi zidurile. Sursele menționează Examinați cu atenție fragmentele de frize și coloanele de marmură de la poartă. Sursele oferă informații diferite cu privire la data construcției porților; în timp ce inventarul de pe portalul cultural asociază Poarta Lefke cu vizita împăratului Hadrian în oraș, documentul UNESCO atribuie cele patru porți principale împăratului Vespasian și fiului său, Titus. De asemenea, în această zonă se află și acvaductul roman, lung de 822 de metri, numit "Aquaductul Antic Lefke" de către primărie, despre care se afirmă că a fost construit la ordinul lui Hadrian. Fațada exterioară a porții, orientată spre est, primește razele soarelui dimineața; încercați să fotografiați această fațadă în primele ore ale zilei. Observați zidurile și arcele porții doar de la sol; nu urcați pe ziduri sau în turnurile dărâmate. În cele din urmă, intrați în oraș prin Poarta Lefke și mergeți spre vest, de-a lungul axei principale est-vest; acest drum vă va duce la Hagia Sophia, situată la intersecția orașului. Sursa: Portalul Cultural; Primăria İznik; Prefectura İznik; Lista Tentativă UNESCO.

Când vă aflați pe axa est-vest, Hagia Sophia vă va apărea în colțul sud-est al intersecției dintre cele două străzi principale ale orașului. Înainte de a intra, faceți o plimbare în jurul clădirii, deoarece aspectul actual este rezultatul a cel puțin trei etape de construcție, suprapuse de-a lungul secolelor. Conform surselor, inițial, aici se afla un gimnaziu roman, iar prima etapă a clădirii a fost o bazilică cu pereți de cărămidă, construită pe fundațiile sale de piatră. Se crede că această primă bazilică a fost construită între secolele al IV-lea și al V-lea, iar documentele UNESCO menționează că, în secolul al VI-lea, în timpul împăratului Iustinianus, clădirea a fost reconstruită. Observați zidăria de cărămidă care se ridică deasupra fundației de piatră de pe pereții nord și sud; stratul gros de mortar și cărămizile mari sunt indicii ale acestei etape timpurii. Numele clădirii apare pentru prima dată în documente în legătură cu al Șaptelea Conciliu, care a avut loc pe 11 octombrie 787, sub conducerea patriarhului Tarasios. În urma unui cutremur din 1065, clădirea a fost aproape complet distrusă și a fost practic reconstruită, ridicându-se cu 1,40 de metri. În timpul acestei restaurări, absida a fost transformată într-o formă pentagonală, iar două celule cupolate au fost adăugate pe laterale. Privind de la exterior, încercați să identificați colțurile absidelor pentagonale de la capătul estic. După ce Orhan Gazi a cucerit orașul în 1331, clădirea a fost transformată în moschee, fiind adăugate un mihrab și un minaret, și a început să fie cunoscută sub numele de Moscheea Orhan. În timpul domniei lui Suleiman Magnificul, după un incendiu, arhitectul Sinan a restaurat clădirea. Conform Anadolu Ajansı, în timpul acestei restaurări, arcele și stâlpii din interior au fost îndepărtați, fiind construite arce mai largi, iar mihrabul a fost făcut vizibil din toate părțile. Călătorii care au vizitat clădirea la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea o descriu ca fiind dărăpănată și abandonată. După 1935, clădirea a fost deschisă publicului ca muzeu, iar după o restaurare care a început în 2007, în 2011 a fost transformată din nou în moschee. Astăzi, fiind o moschee, vă rugăm să respectați regulile de vizitare înainte de a intra. Vă rugăm să vă scoateți pantofii, să purtați haine care să vă acopere umerii și genunchii; femeile trebuie să-și acopere capul. Evitați vizitele în timpul rugăciunilor și urmați indicațiile personalului din interior. Conform Anadolu Ajansı, zona de rugă De aici, de la intersecție, îndreptați-vă spre sud-vest; Teatrul Roman se află în partea de sud-vest a orașului, la o scurtă distanță de mers pe jos. Sursă: Portalul Cultural; Primăria İznik; Anadolu Ajansı; Lista provizorie UNESCO.

Conform înregistrărilor de pe Portalul Cultural, teatrul se află în sud-vestul orașului, în cartierul Selçuk. Conform Primăriei Metropolitane Bursa, după o perioadă lungă de săpături și restaurări, a fost deschis publicului în martie 2024. Vă rugăm să verificați dacă zona este deschisă în ziua vizitei și care sunt orele de vizitare, deoarece lucrările de săpătură pot fi în desfășurare. Clădirea a fost construită în secolul al II-lea d.Hr., în timpul domniei împăratului Traian, de către Plinius, guvernatorul provinciei Bithynia. Majoritatea teatrelor din Anatolia sunt construite pe pante, în timp ce acest teatru a fost amplasat pe un teren plat, iar scaunele sunt susținute de arcade. Conform surselor, este singurul exemplu din Turcia cu această structură. Clădirea, care are o capacitate de aproximativ zece mii de spectatori, ocupă o suprafață de 84 de metri lungime și 63 de metri lățime. În interior, observați mai întâi sistemul de arce și bolte care susțin secțiunea pentru spectatori; Portalul Cultural menționează că acest sistem de acoperiș, care constituie fundația clădirii, a fost conservat. Primăria İznik menționează că teatrul, construit pe un teren plat, are 19 galerii care susțin secțiunea pentru spectatori. Urmați traseul pentru vizitatori, numărând intrările galeriilor și observați modul în care arcele susțin treptele pentru spectatori. Apoi, îndreptați-vă către clădirea scenei; conform surselor, această clădire avea trei etaje, dar doar primul etaj a supraviețuit până în prezent. Săpăturile au scos la iveală întreaga scenă, care se întinde pe 45 de metri în direcția est-vest. Observați soclurile și blocurile rămase, imaginându-vă că fațada scenei era odată acoperită cu galerii colonate și ornamente arhitecturale elaborate. Teatrul a fost folosit în scopul inițial timp de aproximativ două secole; sursele menționează că aici aveau loc lupte de gladiatori și alte spectacole. Cutremurele din 358, 362 și 368 au provocat daune semnificative clădirii. Conform Portalului Cultural, în secolul al IV-lea, au fost construite ziduri în jurul orchestrei, iar pe pereții laterali ai orchestrei a fost realizată o frescă. După invaziile arabe din secolul al VIII-lea, părți ale teatrului au fost demontate și folosite pentru a consolida zidurile; zidurile pe care le vedeți la intrare și golurile de aici sunt două aspecte ale aceleiași povești. În secolul al XII-lea, au fost construite două clădiri religioase în zonă. În secolul al XIII-lea, în timpul Imperiului İznik, s-a descoperit că soldații morți în războaie erau înmormântați în masă în pasajele teatrului. În perioada otomană, până în secolul al Dacă aveți timp, puteți face o scurtă deviere spre vest, la ruinele porții de pe malul lacului, numită Göl Kapı. De la poartă au mai rămas doar câteva urme, iar doar jumătate din turnul de pe partea dreaptă este încă în picioare. Apoi, continuați spre sud-est, în direcția porții Yenişehir. Aici, veți putea vedea artefactele descoperite în timpul săpăturilor de la teatru, la ultimul punct de oprire, Muzeul İznik. Sursa: Portalul Cultural; Primăria Metropolitană Bursa; Primăria İznik; Wikipedia, Teatrul Roman din İznik.

Ultima oprire a traseului este Muzeul din İznik, situat în cartierul Mahmut Çelebi, în apropierea porții Yenişehir, conform înregistrărilor Ministerului Culturii și Turismului. Muzeul a fost deschis în 1935 în clădirea Yakup Çelebi Zaviyesi, apoi a fost mutat în Nilüfer Hatun İmareti în 1960. Noua clădire, construită de minister între 2020 și 2022, a fost deschisă publicului pe 16 ianuarie 2023, împreună cu artefactele arheologice. Clădirea Nilüfer Hatun İmareti funcționează astăzi ca un muzeu separat, sub numele de Muzeul Artei Islamice Turcești. Verificați programul de vizitare, ziua de închidere și condițiile de intrare pe site-ul oficial înainte de a vizita. Sălile de expoziție se află la parter, în timp ce etajul superior găzduiește zonele administrative și depozitele. Muzeul expune aproximativ 1.500 de obiecte, cele mai vechi datând din jurul anului 6500 î.Hr. Sălile sunt organizate cronologic: Neolitic, Calcolitic, Epoca Bronzului, perioada elenistică, romană, bizantină și otomană. Urmați această ordine, deoarece structurile pe care le vedeți pe parcurs se vor încadra în cronologia prezentată. Obiectele provin din excavații ale siturilor arheologice din zonă, precum și din excavațiile actuale de la fabricile de faianță din İznik, de la Teatrul Roman din İznik, de la bazilica subacvatică din lac și de la Necropola Hisardere. Printre obiectele din perioada romană, căutați masa de joc din marmură, asemănătoare cu un joc de zaruri, unde fiecare jucător folosește cincisprezece piese. Pe cele patru fețe ale sarcofagului lui Ahile, sunt reprezentate scene din Războiul Troian, cu Agamemnon, Ahile și prizoniera Briseis; pe o față sunt figuri care reprezintă primăvara, vara și toamna. Sarcofagele sunt cea mai impresionantă secțiune a muzeului. Sarcofagul lui Antigonos, datând din secolul al II-lea d.Hr., unul dintre cele mai importante descoperiri de la Necropola Hisardere, conținea un bărbat care a murit la vârsta de 45-50 de ani și a fost înmormântat în trei straturi de giulgiu de lână. O parte din giulgiu, perna de lemn de sub cap și o parte a patului de lemn de sub corp au supraviețuit până în prezent. Sarcofagul a fost construit de soția sa, Arete; pe el se află figura lui Arete și un text funerar scris pentru soțul ei. Sarcofagele Nigerine și Astyris aparțin unei mame, Nigerine, care a murit la vârsta de 30-45 de ani, și a fiicei sale, Astyris, care a murit la vârsta de 25-30 de ani. Corpurile au fost găsite în După vizita la muzeu, ieșiți în grădină, unde puteți admira o expoziție în aer liber, cu accent pe elemente de piatră, precum capitonale de coloane, sarcofage, stelari și inscripții. Grădina este, de asemenea, organizată pe perioade istorice, permițându-vă să examinați îndeaproape elemente similare cu cele pe care le-ați văzut pe zidurile fortificației. În incintă, veți găsi toalete, o parcare și o moschee. După ce părăsiți muzeul, mergeți pe jos până la poarta Yenişehir, situată la începutul drumului care duce din İznik spre Yenişehir și Bursa. Poarta, construită din piatră, este formată din trei părți: exterioară, intermediară și interioară, iar accesul la poarta interioară se face printr-o curte pătrată. Primăria İznik datează poarta din secolul I d.Hr., din timpul împăratului Claudius, în timp ce inventarul Culturii indică perioada 268-270. Dacă aveți timp, vizitați și complexul Nilüfer Hatun, situat în apropierea porții Lefke. Clădirea, construită în 1388 în memoria mamei lui Murad I, este, conform documentelor UNESCO, primul complex de acest tip, cu plan în formă de T inversat. Înainte de a vă întoarce la Bursa, nu uitați să verificați ultimul transport. Sursă: Ministerul Culturii și Turismului, Muzeele din Turcia; KVMGM; Lista provizorie UNESCO; Wikipedia, Muzeul İznik.