Plimbare prin Adana, de la Taşköprü la Tepebağ.

Apropiați-vă de Taşköprü din partea Seyhan, de la capătul vestic al podului, și opriți-vă puțin pe mal, înainte de a merge pe trotuar. Astăzi, podul este închis traficului auto; după renovările din anii 2000, a fost destinat doar pietonilor și puteți merge pe el în voie. Mergeți până la malul opus, în zona Yüreğir, pentru a vă face o idee despre dimensiunile sale; lungimea podului este menționată în diverse surse ca fiind puțin peste trei sute de metri. În timp ce mergeți, observați dalele de piatră de sub picioarele voastre. Wikipedia în limba engleză menționează că acest pavaj a fost realizat între 1899 și 1908, în timpul mandatului guvernatorului Süleyman Bahri Paşa, și că a fost subiectul unor cântece populare.

Când ajungeți la mijlocul podului, veți observa că drumul se ridică ușor pe ambele părți. Portalul Cultural menționează că mijlocul podului este cu aproximativ doi metri și jumătate mai înalt decât marginile. Opriți-vă aici și priviți în direcția curgerii râului, spre sud; aspectul actual, mai lat, al podului este rezultatul unor extinderi ulterioare. Conform surselor, inițial drumul era mult mai îngust și a fost lărgit la începutul secolului al XX-lea, ocazie cu care au fost adăugate noi arce în partea inferioară.

Apoi, coborâți la mal și priviți spre baza podului. Veți observa numeroase trepte și structuri triunghiulare, concepute pentru a rezista curentului; Wikipedia în limba engleză menționează că forma triunghiulară actuală provine dintr-una dintre renovările otomane. Pe partea inferioară a pilonilor de est, se pot observa urme ale tehnicii de piatră brută, iar această parte a podului este cea care păstrează cel mai bine elementele construcției originale. Dimensiunile tuturor arcelor sunt diferite, ceea ce este rezultatul numeroaselor renovări pe care le-a suferit podul de-a lungul secolelor. De asemenea, se menționează că pe fața nordică a unsprezecelea arc se află o sculptură a unui leu, meritând să fiți căutați cu binoclu sau cu un obiectiv cu zoom.

Sursele nu oferă un singur nume cu privire la cel care a construit podul. Direcția Provincială pentru Cultură și Turism menționează un arhitect pe nume Auxentios, bazându-se pe o inscripție din muzeu; Wikipedia în limba engleză notează că citirea completă a aceleiași inscripții ar putea face referire la un arc de apă, nu la pod. Călătorul Victor Langlois a asociat podul cu împăratul Hadrian, iar istoricul bizantin Prokopios a povestit că împăratul Iustinian a refăcut pilonii. Având în vedere că au fost efectuate renovări în perioadele Emezi, Abasizi și otomane, este mai corect să considerăm podul ca o structură stratificată, mai degrab

Conacul Ramazanoğlu, situat pe strada Kızılay, se află în incinta complexului Ulu Cami. Dacă intrați de pe stradă, veți găsi conacul în sud-estul moscheii. Înainte de a intra, examinați cu atenție exteriorul clădirii. Parterul este construit din piatră, în timp ce etajele superioare sunt construite din cărămizi, iar linia unde se întâlnesc cele două materiale este vizibilă pe fațadă. Conform Wikipedia, clădirea are o formă dreptunghiulară și dimensiunile sunt de șaisprezece pe doisprezece metri și jumătate; aspectul său modest reflectă abordarea echilibrată a construcțiilor a acestei familii nobile.

Apropiați-vă de intrarea principală, deoarece istoria conacului este cunoscută datorită inscripției de acolo. Conform inscripției, secțiunea "haremlik" (partea privată) a fost finalizată în luna Şaban, în anul 900 al calendarului islamic, adică în aprilie 1495, de către Halil Bey din Ramazanoğlu. Cu toate acestea, sursele subliniază că această dată nu se referă la întreaga clădire. Enciclopedia KÜRE menționează că clădirea a fost construită inițial între anii 1360 și 1400, iar inscripția din 1495 indică o renovare. Informațiile oferite de fostul administrator al conacului către Hürriyet Daily News sugerează, de asemenea, că construcția datează din a doua jumătate a secolului al XIV-lea. Prin urmare, puteți considera conacul ca fiind una dintre cele mai vechi clădiri civile încă existente în Anatolia.

În prezent, conacul este folosit ca centru cultural al Universității Çukurova și găzduiește conferințe, întâlniri și concerte. Dacă puteți intra, începeți cu zona pavată de la parter; de aici, scările duc la etajele superioare. Apoi, examinați camerele cu bolte de la nord, despre care sursele consideră că au fost folosite ca "selamlık" (partea publică). La etajul superior se află bucătăria și două camere, iar la ultimul etaj se găsește o sală mare și o zonă de spălare. Hürriyet Daily News menționează că prezența unei băi la etajul superior este o caracteristică rară în clădirile vechi.

În timp ce explorați conacul, imaginați-vă și oaspeții care l-au vizitat de-a lungul istoriei. Conform surselor, Yavuz Sultan Selim a stat aici în timpul campaniei sale din Egipt, iar Kanuni Sultan Süleyman a fost oaspetele lui Piri Bey din Ramazanoğlu în 1535, când a ajuns în Adana. Enciclopedia KÜRE menționează, de asemenea, că poetul și guvernatorul Ziya Paşa a folosit sala de la parter ca sală de recepție în timpul mandatului său. Clădirea a fost avariată în timpul cutremurului din Adana Ceyhan din 1998, dar a fost ulterior restaurată de Direcția Generală a

Turnul Mare se înalță în mijlocul străzii Ali Münif și puteți ajunge la el de la conac în câteva minute. Priviți turnul de la o distanță de pe stradă; doar de acolo puteți vedea în întregime corpul său, de formă prismatică. Sursele indică o înălțime de treizeci și doi de metri și menționează că, în perioada sa, a fost cel mai înalt turn cu ceas din teritoriile otomane, fiind urmat de Turnul cu Ceas Dolmabahçe din Istanbul. Pe măsură ce vă apropiați, observați structura; turnul este construit din cărămizi mici, tăiate cu precizie, ceea ce face construcția sa dificilă.

Data construcției turnului este prezentată diferit în surse, așa că este bine să cunoașteți ambele versiuni. Direcția Provincială pentru Cultură și Turism și Portalul Cultural menționează că lucrările au început în 1881, în timpul guvernatorului Ziya Pașa, iar turnul a fost finalizat în 1882, în timpul guvernatorului Abidin Pașa. Wikipedia în limba engleză afirmă că lucrările au început în 1879 și menționează numele lui Krikor Ağa Bezdikyan și Kaspar Ağa ca fiind printre cei care au contribuit la proiectarea turnului; Inventarul Cultural menționează, de asemenea, numele acestor doi meșteri. Ambele surse menționează, de asemenea, contribuția importantă a primarului Hacı Yunus la construcție.

Enciclopedia KÜRE menționează că inițial turnul a fost numit "Saathane" (ceas), iar numele "Turnul Mare" a fost adoptat pentru a-l distinge de "Küçüksaat" (ceasul mic), o structură în formă de salvă de pe piața aglomerată a orașului. Turnul are ceasuri pe toate cele patru fețe, iar mecanismul actual a fost adus din Germania în 1925. Aceeași sursă indică o lățime de opt metri și menționează că, în anii următori, au fost adăugate elemente suplimentare, cum ar fi antene și sirene. Când priviți partea superioară a turnului, încercați să distingeți aceste adăugiri ulterioare de corpul original. Conform surselor, clopotele care sunau la fiecare oră erau auzite în mare parte a orașului, iar orele de lucru ale instituțiilor publice erau stabilite în funcție de acest turn. Direcția Provincială pentru Cultură și Turism subliniază că turnul a fost construit într-un mod atât de solid încât a rezistat cutremurul din Adana din 1998.

Zona din jurul turnului oferă o experiență plăcută. Enciclopedia KÜRE menționează că, începând cu 2013, a fost inițiată o lucrare de revitalizare a străzii Ali Münif, care a unificat fațadele magazinelor. De aici, puteți face o scurtă incursiune în Bazarul Kazancılar; Inventarul Cultural menționează că acest bazar este cunoscut și sub numele de Adana Arastası și Ramazanoğlu Ç

Muzeul de Cinema din Adana, situat în cartierul Kayalıbağ, la colțul străzii Seyhan și a străzii 26025, se află pe malul vestic al râului Seyhan. Înainte de a ajunge la muzeu, plimbați-vă puțin pe străzile din jur, deoarece aceasta este zona vechilor case din Adana, construite pe și în jurul dealului Tepebağ. Conform Wikipedia în limba engleză, majoritatea acestor case au două sau trei etaje, cu parterul având pereți groși și puține ferestre, în timp ce etajele superioare au multe ferestre și balcoane. Ghidul primăriei menționează că majoritatea caselor au fost construite în secolul al XVIII-lea; deși sursele oferă date diferite, este suficient să considerați aceste case ca parte a structurii rezidențiale a orașului vechi. Ghidul primăriei mai menționează că lucrările de excavare continuă pe deal.

Clădirea muzeului a fost creată prin unirea a două parcele de case adiacente, situate pe malul râului. Enciclopedia KÜRE menționează că restaurarea a fost realizată de Primăria Metropolitană din Adana, iar muzeul a fost deschis pe 23 septembrie 2011. Wikipedia în limba turcă prezintă muzeul ca fiind al doilea muzeu de cinema din Turcia. Odată ce intrați, începeți cu afișele de la parter. Fiecare afiș expus prezintă cel puțin un nume de persoană din Adana, fie ca regizor, actor sau scenarist; căutarea acestui nume în timp ce vă plimbați printre afișe poate deveni un joc mic și plăcut.

Când urcați la etajul superior, veți observa că camerele sunt separate în funcție de temă. Sursele menționează camere precum Camera Nostalgiei, Camera Artiștilor din Adana, Camera Artiștilor din Noua Generație, Camera Producătorilor din Adana, Camera Colecției Mehmet Baltacı și Camera Altın Koza. O cameră este dedicată exclusiv actorului și regizorului Yılmaz Güney, prezentând fotografii, obiecte personale și afișe ale filmelor sale. Pictorul și cineastul Abidin Dino, precum și scriitorii Yaşar Kemal și Orhan Kemal, ale căror romane au fost adaptate în numeroase filme, sunt, de asemenea, prezenți în muzeu. În camere, puteți găsi, de asemenea, fotografii ale actorilor cu legături cu orașul, precum Şener Şen și tatăl său, Ali Şen.

Acordați o atenție specială Camerei Altın Koza. Aici, veți găsi informații despre istoria Festivalului de Film Altın Koza, organizat de Primăria Metropolitană din Adana; Wikipedia în limba engleză menționează că festivalul a fost înființat în 1969. Statuile de ceară din muzeu au fost create de Jale Kuşan și Tülay Aktaş. Dacă sunteți interesat de istoria cinematografiei, vizitați și biblioteca. Colecția, care conține aproximativ 3.500 de cărți donate de istor

Muzeul Casei Atatürk, situat pe strada Seyhan, se află în nord-vestul rândului de case care dau spre râu. Înainte de a intra în clădire, admirați-i fațada de la distanță. Conform Wikipediei în limba turcă, clădirea este descrisă ca fiind o casă tradițională din Adana, cu două etaje, cu balcon, cu acoperiș în pantă și cu pereți din piatră, construită în secolul al XIX-lea. Direcția Județeană pentru Cultură și Turism menționează, de asemenea, că este un monument cultural protejat și că este unul dintre cele mai bune exemple ale arhitecturii civile din acea perioadă.

Vizitați muzeul cunoscând istoria sa. Conform Direcției Județene pentru Cultură și Turism, Atatürk și soția sa, Latife Hanım, au fost găzduiți în această casă, care aparținea familiei Ramazanoğlu, Suphi Bey, în timpul vizitei lor în Adana, din 15 martie 1923; Wikipedia menționează aceeași persoană sub numele de Suphi Pașa. Clădirea a fost expropriată de o asociație, restaurată și deschisă ca unitate a Direcției Muzeelor în 1981. În fiecare an, pe 15 martie, are loc o ceremonie comemorativă în această clădire; dacă vizitați în acea zi, țineți cont de aglomerație.

În interior, organizați-vă vizita pe etaje. La parter se află birourile și biblioteca; conform Wikipediei în limba turcă, biblioteca conține aproximativ două mii de cărți în limba otomană și turcă, donate. În birou sunt expuse ziare locale publicate în perioada Războiului de Independență și ulterior. Urcând la etajul superior, veți vedea holul principal; acest spațiu larg, care era centrul vieții într-o casă tradițională din Adana, este locul de unde pornesc camerele. În jurul holului principal se află camere precum dormitorul, camera de presă, camera luptătorilor, camera armelor, camera ajutorului de cameră și camera Kuva-yi Milliye.

În timp ce explorați camerele, acordați mai multă atenție planului și dispunerii casei, decât obiectelor în sine. Conform Wikipediei în limba engleză, în casele tradiționale din Tepebağ, etajele superioare erau principalele zone de locuit, iar camerele erau dispuse astfel încât să dea spre holul principal. Priviți pe ferestre spre râu și spre stradă; se spune că aceste case au fost construite astfel încât să beneficieze de vântul răcoros care venea de pe râu. Obiecte precum patul din alamă și canapelele din Maraș din dormitor reflectă stilul de decor al acelei perioade. Muzeul expune, de asemenea, fotografii și documente legate de vizita lui Atatürk în Adana, precum și obiecte etnografice.

Verificați programul de vizitare al muzeului pe site-ul său oficial înainte de a pleca. După vizită, coborâți spre râu de pe strada Seyhan pentru a finaliza traseul