Pe urmele faianței din İznik: de la palat la moscheile din cartier.

Începeți vizita la Istanbul, în grădina Muzeelor Arheologice, la Pavilionul Faianțat, deoarece pentru a înțelege apogeul faianței de İznik din secolul al XVI-lea, este necesar să vedeți mai întâi perioada anterioară. Conform paginii ministerului dedicată muzeelor, pavilionul este cea mai veche structură din complexul muzeal. Conform inscripției de la intrare, a fost construit în 1472 de către sultanul Mehmed al II-lea, în curtea exterioară a Palatului Topkapı.

Conform Enciclopediei Islamice TDV, structura din piatră, cu două etaje, are un plan cruciform, cu patru arcade care se deschid spre o curte centrală, perpetuând o tradiție care provine din arhitectura turcă din Asia Centrală, ajungând în Anatolia prin Iran. Examinați cu atenție arcul mare de la intrare. Fațada și interiorul sunt decorate cu faianțe în tehnica mozaicului, în culori turcoaz și indigo. Inscripția în alfabet kufi, scrisă cu faianțe albe de pe arc, repetă o frază care exprimă încrederea în Creator. În camerele interioare, se pot observa faianțe hexagonale, iar unele dintre ele au modele aurite. Țineți minte aceste suprafețe, pentru a le putea compara cu faianțele smălțuite pe care le veți vedea mai târziu în timpul vizitei.

După incendiul din 1737, a fost adăugat un peron cu coloane în fața pavilionului. Ulterior, clădirea a fost folosită ca muzeu și, astăzi, face parte din Muzeele Arheologice, expunând colecția de faianță și ceramică turcească. Piesele de la İznik expuse în vitrine vă permit să examinați faianțele care ar fi fost amplasate sus, pe pereții moscheilor, la nivelul ochilor. Observați cu atenție culorile, luciul smalțului și liniile pensulei.

Conform paginii ministerului, muzeul este deschis în fiecare zi și Müzekart este valabil. Verificați orele de funcționare și informațiile despre bilete pe site-ul oficial.

Sursă: Enciclopedia Islamică TDV; pagina ministerului dedicată muzeelor (T.C. Kültür ve Turizm Bakanlığı).

La doar câteva minute de mers pe jos de la muzee, veți ajunge la intrarea în Palatul Topkapı. În loc să vizitați palatul în întregime, urmăriți ceramica decorativă și petreceți cea mai mare parte a timpului în curtea a patra, de unde se pot admira priveliști spre Cornul de Aur, strâmtoarea Bosfor și Marea Marmara.

Începeți cu Camera Ciremoniilor de Circumcizie. Această clădire mică, construită în jurul anului 1640, în timpul domniei sultanului Ibrahim, a fost folosită pentru ceremonii de circumcizie ale prinților. Panourile mari de ceramică decorativă de pe fațadă datează din anii 1520 și 1530; conform Wikipedia, au fost create inițial pentru noua reședință a lui Suleiman Magnificul și ulterior au fost relocate aici. Panourile prezintă frunze de lămâi stilizate, palmete de lotus, rozeți, păsări și figuri ale unor animale mitice numite "kil". Observați cu atenție aceste suprafețe alb-albastre, unde roșul nu este încă prezent; finețea desenului indică de unde s-a inspirat epoca ulterioară, caracterizată de culori vii. În jurul intrării, veți găsi panouri alb-albastre mai vechi, cu modele geometrice, în timp ce în interior se află ceramică decorativă din secolele al XV-lea și al XVII-lea.

Imediat alăturată se află Pavilionul Bagdad, construit de Murad al IV-lea după campania sa din Bagdad din 1638 și finalizat în 1639. Conform Enciclopediei Islamice, pavilionul are o formă octogonală, iar pe fiecare dintre cele patru laturi se deschid arcade înalte. Fațada este decorată cu piatră colorată și ceramică decorativă din Iznik, cu motive de rodie și frunze de nap, considerate de enciclopedie ca fiind printre ultimele exemple frumoase ale artei ceramice clasice. În interior, admirați șemineul cu aur și benzile de ceramică decorativă cu motive de păsări.

Verificați orele de vizitare, zilele de funcționare și condițiile de bilete ale palatului, direct de la surse oficiale, înainte de a pleca. Este o idee bună să ajungeți dimineața devreme, înainte ca curtea a patra să devină aglomerată.

Sursa: Enciclopedia Islamică (Pavilionul Bagdad); Wikipedia (Camera Ciremoniilor de Circumcizie).

Ieșiți din palat și mergeți pe jos pe străzile în pantă din sudul Sultanahmetului, până la Kadırga. Drumul durează aproximativ douăzeci de minute. Moscheea, construită de Mimar Sinan pentru Sadrazamul Sokollu Mehmed Pașa și pentru fiica sultanului Selim al II-lea, İsmihan Sultan, a fost finalizată, conform inscripțiilor, în perioada 1571-1572. Pentru această clădire, situată pe o pantă abruptă, Sinan a proiectat o curte cu două etaje, cu magazine la parter și săli de studiu la etaj, iar panta este compensată.

Moscheea are un plan hexagonal înscris într-un dreptunghi. Cupola, cu un diametru de 13 metri, este susținută de șase stâlpi, iar la colțuri se află patru cupole mici. Enciclopedia Islamică TDV descrie acest plan ca fiind cea mai perfectă aplicare a sistemului cu șase stâlpi, încercat încă din perioada moscheii Üç Şerefeli din Edirne.

Când intrați, privirea vă este atrasă mai întâi de peretele spre Mecca. Suprafețele dintre stâlpi, pandantivele și unele zone ale ferestrelor sunt decorate cu țigle de Iznik de înaltă calitate. Motivele florale în albastru, roșu și verde se îmbină cu panouri cu inscripții în caligrafie *sülüs* pe fond albastru închis. Observați că și baldachinul minbarului este decorat cu țigle. Conform unor surse, intrarea principală, minbarul și nișa (*mihrab*) sunt decorate cu pietre aduse din Mecca. Conform TDV, cercetătorii consideră că armonia dintre decor și spațiu este o caracteristică distinctivă a arhitecturii otomane.

Veniți în afara orelor de rugăciune, scoateți-vă pantofii. Femeile trebuie să poarte văl, iar umerii și genunchii trebuie să fie acoperiți. Nu atingeți țiglele, faceți fotografii fără bliț și mențineți liniștea. La ieșire, mergeți pe jos până la cea mai apropiată stație T1 și luați tramvaiul în direcția vest, către stația Topkapı.

Sursa: Enciclopedia Islamică TDV; Wikipedia (Moscheea Sokollu Mehmed Pasha, Kadırga).

Coborâți din tramvaiul T1 la stația Topkapı și ieșiți în afara zidurilor. Ansamblul mic, situat lângă cimitirul Topkapı, prezintă faianțe din sfârșitul secolului al XVI-lea, de dimensiuni similare cu cele ale unei moschei de cartier. Moscheea a fost construită în 1592. În cadrul ansamblului, pe lângă moschee, se află un puț, două fântâni, o zonă de morminte, o clădire care se presupune că a fost o școală pentru copii și o fântână adăugată în 1819 de Derviş Mehmed Pașa. Prima construcție datează din 1578 și este o fântână.

Informațiile despre fondatorul, Takkeci İbrahim Ağa, sunt puține. Se spune că, după un vis, a călătorit până la Bagdad și, la întoarcere, a găsit aur în subsolul casei sale, cu care a construit moscheea. Se mai spune că panoul cu motive de struguri din interior este legat de acest vis.

Cele patru pereți ai haremului sunt acoperiți cu faianță, de la soclu până sub ferestrele din partea superioară. Majoritatea faianțelor formează unsprezece panouri dreptunghiulare, încadrate de borduri. Pe lângă verde, albastru, indigo și alb, se observă și nuanța de roșu coral, folosită pentru prima dată la Süleymaniye. Faianțele sunt similare din punct de vedere tehnic și ornamental cu cele din moscheile Rüstem Pașa, Piyale Pașa și Sokollu. S-a constatat că unele faianțe lipsă de pe unul dintre cele două panouri simetrice se află în colecția Gülbenkyan din Lisabona. Admirați, de asemenea, fațada acoperită cu faianță, ferestrele cu sticlă colorată, minbarul din marmură și ușa originală decorată. Clădirea a fost restaurată în timpul domniei lui Mahmud al II-lea și a suferit o renovare majoră în 2005.

Fiind o moschee de cartier, este posibil ca ușa să nu fie deschisă în permanență; este mai ușor să vizitați în apropierea orelor de rugăciune, dar evitați să vă plimbați în interior în timpul rugăciunilor. Vă rugăm să vă scoateți pantofii, să vă acoperiți capul și să fiți silențioși.

Sursa: Wikipedia (Ansamblul Takkeci İbrahim Ağa); Inventarul Cultural.

De la Topkapı, luați tramvaiul T1 și mergeți înapoi spre Eminönü. Apoi, plimbați-vă până la piața Tahtakale și ajungeți la Moscheea Rüstem Pașa. Moscheea, situată în interiorul pieței, se află pe o terasă înaltă. Această moschee, construită de Mimar Sinan pentru Rüstem Pașa, ginerele și mare vizir al lui Kanuni, a fost finalizată la începutul anilor 1600. Chiriile magazinelor aflate sub moschee erau destinate acoperirii cheltuielilor complexului, iar curtea se poate accesa prin scări înguste situate în colțurile acesteia.

Conform Enciclopediei Islamice TDV, moscheea reprezintă primul exemplu al schemei cu cupolă centrală susținută de opt stâlpi, fiind un element important în evoluția planurilor moscheilor construite de Sinan. Însă, în acest loc, elementul principal este ceramica. Conform enciclopediei, pereții interiori și elementele arhitecturale sunt decorate cu cele mai avansate ceramică İznik din acea perioadă, din punct de vedere al designului și tehnic. Sursele în limba engleză menționează că aproximativ 2.300 de piese de ceramică, cu aproximativ 80 de modele diferite, sunt folosite atât în interior, cât și în exterior.

Începeți cu zona pentru rugăciuni. Panoul de ceramică, situat la sud de intrare și care reprezintă scene din natură, este considerat unul dintre cele mai frumoase exemple de decor ceramic din perioada respectivă, conform TDV. Observați cum modelele se schimbă de la un perete la altul; căutați nuanța de roșu, care începea să fie folosită în İznik, printre mugurii de trandafir și palmete de lotus. Această culoare roșie demonstrează cum paleta de culori s-a extins după suprafețele alb-albastre din primele stații ale traseului.

Deoarece moscheea se află în centrul pieței, este aglomerată pe tot parcursul zilei. Vizitați-o în afara orelor de rugăciune, scoateți-vă pantofii, femeile trebuie să poarte văl, să își acopere părul, umerii și genunchii. Nu atingeți ceramica și faceți fotografii fără bliț. La ieșire, luați un autobuz sau un taxi de la Eminönü până la Kasimpasa.

Sursa: Enciclopedia Islamică TDV; Wikipedia (Moscheea Rüstem Pașa).

Ultima oprire a traseului se află pe malul nordic al Cornului de Aur, în cartierul Kasımpaşa, într-o vale care, până în mijlocul secolului al XX-lea, se afla în afara zonei locuite a orașului. Moscheea, construită de Kaptan-ı Derya Piyale Paşa, a fost finalizată în 1573 și este cunoscută și sub numele de Moscheea Șantierului Naval (Tersane Camii) în unele surse în limba engleză. Wikipedia o atribuie arhitectului Mimar Sinan, în timp ce Enciclopedia Islamică TDV nu menționează numele arhitectului. Complexul a inclus, în trecut, o școală, un hanak, o școală pentru copii, o fântână, o piață și o baie turcească; astăzi, au mai rămas doar moscheea și mausoleul.

Construcția se deosebește de moscheile tipice ale lui Sinan, care au o singură cupolă mare. Harimul (spațiul destinat femeilor) este acoperit de șase cupole mai mici, dispuse în două rânduri, fiecare având un diametru de aproximativ 9 metri, și este înconjurat de galeri laterale pe două etaje. Minaretul nu se află în colț, ci în centrul fațadei de intrare, pe aceeași axă cu nișa pentru rugăciune (mihrab), și a fost reconstruit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Începeți prin a observa nișa pentru rugăciune (mihrab). Conform Enciclopediei Islamice TDV, nișa este încadrată în două rame, iar cavitatea hexagonală este decorată cu elemente ornamentale din ceramică, iar marginile sunt acoperite cu plăci de ceramică din Iznik, cu motive florale. Apoi, ridicați privirea spre partea superioară a pereților. De-a lungul pereților de vest, sud și nord, se află o bandă de text în caligrafie sülüs, scrisă cu vopsea albă pe fond albastru, care aparține lui Hasan Çelebi, elevul și fiul spiritual al lui Ahmed Şemseddin Karahisari. În mausoleul octogonal, situat în apropierea nișei, se află mormintele lui Piyale Paşa și ale membrilor familiei sale.

Vizitați moscheea în afara orelor de rugăciune, scoateți-vă pantofii, femeile trebuie să poarte văl, și mențineți liniștea. Traseul se termină aici, unde veți observa maturitatea tradiției de scriere și culoare pe care ați văzut-o la Pavilionul cu Plăci de Ceramică, la începutul zilei.

Sursa: Enciclopedia Islamică TDV; Wikipedia (Piyale Paşa Camii; Piyale Pasha Mosque).