Palatul și spitalul de pe malul râului Tunca.

Începeți vizita de la intrarea de vest a Moscheii Üç Şerefeli, deoarece relația acestei structuri cu piața este cel mai bine observată de aici. Datorită terenului înclinat, se urcă la această intrare printr-un set de trepte, iar volumul clădirii, realizat din marmură albă, se extinde spre față. Observați cu atenție coloanele din colțurile nișei care înconjoară intrarea; acestea prezintă motive de clepsidră și modele împletite. Palmele roșu și alb care decorează arcul ascuțit al nișei sunt, de asemenea, un detaliu care distinge această intrare de celelalte ale curții. Odată ce intrați în curte, opriți-vă și priviți în jur, deoarece curtea cu arcade este folosită pentru prima dată în această clădire. Coloanele care susțin arcadele sunt realizate din diferite tipuri de piatră; majoritatea sunt din marmură, în timp ce pe aripa de nord există și coloane din granit și piatră verde. Ridicați-vă privirea pentru a admira decorațiunile interioare ale cupolelor arcadei. Aceste ornamente au fost reînnoite în secolul al XVIII-lea, respectând modelele originale. Două panouri de faianță albastră și albă se află deasupra ferestrelor din curte, iar portalul cultural menționează că numele lui Murad al II-lea apare pe acestea. Apoi, încercați să distingeți cele patru minarete care se află la colțurile curții, deoarece fiecare dintre ele are o decorație diferită. Minaretul principal, care dă numele moscheii, este realizat din piatră roșie și este decorat cu modele în zig-zag; cu o înălțime de aproape 70 de metri, a fost cel mai înalt minaret al vremii. Faptul că se urcă la fiecare dintre cele trei platforme ale acestui minaret printr-o scară separată este un detaliu de inginerie remarcabil al clădirii. Enciclopedia Islamică TDV atribuie minaretul, realizat din plăci roșii și albe, perioadei lui Fatih Sultan Mehmed. Minaretul spiralat, cu nervuri groase care îl îmbrățișează ca o spirală, a fost construit după cutremurul din 1762. Dacă intrați în harem, asigurați-vă că umerii și genunchii sunt acoperiți, iar vizitatorii de sex feminin trebuie să-și acopere capul. În interior, veți găsi un spațiu dreptunghiular, extins pe lungime. Cupola principală, situată în centru, are un diametru de aproximativ 24 de metri, iar de o parte și de alta se află câte două cupole mai mici. Sursele subliniază că acest plan a fost aplicat într-o formă mai rafinată în moscheile din Istanbul, de către arhitectul Sinan, în secolul următor. Acordați atenție micilor cupole, decorate cu muqarnas, care sunt situate în spațiile triunghiulare dintre cupola principală și cele laterale. Pentru a face o fotografie, este recomandat să surprindeți minaretul cu cele

Când ajungeți la Podul Kanuni, nu urcați imediat pe el. În schimb, admirați podul de pe malul orașului, observând întregul său aspect. Acest pod este, de asemenea, cunoscut sub numele de Podul Palatului, deoarece, de-a lungul secolelor, a reprezentat principala rută de acces din oraș către Sarayiçi. Construit din piatră, podul are patru arce care traversează un braț al râului Tundja, iar în zilele liniștite, arcele se reflectă în suprafața apei. În sursele istorice, data construcției podului este menționată în două moduri diferite. Unele surse indică anii 1553-1554, în timp ce portalul cultural afirmă că se crede că podul a fost construit în 1560, împreună cu Palatul Justiției și al Balanței. Legătura cu arhitectul Mimar Sinan este, de asemenea, un detaliu interesant, deoarece, conform Turkish Archaeological News, podul nu apare în listele otomane care enumerați operele lui Sinan. Referința provine din lucrarea "Riyaz-ı Belde-i Edirne" a lui Ahmet Badi Efendi. Există, de asemenea, discrepanțe cu privire la lungime; unele surse menționează cifre cuprinse între șaizeci și optzeci de metri. Lățimea este indicată ca fiind de patru metri și jumătate, adică un pasaj îngust, suficient pentru ca două persoane să meargă confortabil una lângă cealaltă. Conform Wikipedia, podul este astăzi un monument istoric aflat în administrarea Direcției Generale a Drumurilor. Turkish Archaeological News subliniază că, deși palatul în sine a dispărut, trei poduri istorice din piatră, care leagă peninsula de continent, au supraviețuit până în prezent și sunt încă utilizate. Acum, urcați pe pod și mergeți până în centru. De aici, priviți la stânga și la dreapta pentru a înțelege cum râul înconjoară peninsula, deoarece, la o distanță de câțiva kilometri spre sud, Tundja se bifurcă în două brațe, transformând Sarayiçi într-o insulă. Lungul pod care se vede în direcția sud-vest este podul construit în 1451 de vizirul Şahabeddin Paşa, cunoscut și sub numele de Podul Saraçhane. Acest pod a fost restaurat în 1706, în timpul domniei lui Mustafa al II-lea, iar inscripția de restaurare este încă prezentă. Podul Fatih, cu cele trei arce, se află pe brațul nordic și îl veți vedea de la următoarea oprire, din interiorul zonei palatului. Conform portalului cultural, Kanuni a amplasat acest pod pe aceeași axă cu Podul Fatih, redetermină astfel intrarea principală a palatului. Așadar, traseul pe care îl parcurgeți este o parte a drumului ceremonial pe care sultanii și ambasadorii îl foloseau pentru a intra în palat. Apa care alimenta palatul era, de asemenea, transportată peste acest pod, prin conducte acoperite. Un braț al apei Taşlımüsellim, adusă în oraș de Mimar

Când ajungeți la Sarayiçi, începeți prin a sta un moment în mijlocul vastei pajiști, încercând să vă faceți o idee despre amploarea locului. Conform informațiilor de pe Portalul Cultural, complexul palatial se întinde pe o suprafață de peste 300.000 de metri pătrați, fiind al doilea cel mai mare palat din Imperiul Otoman, după Topkapı. Construcția a început în 1450, în timpul domniei lui Murad al II-lea, iar palatul a fost finalizat în 1475, de către sultanul Mehmed Cuceritorul. Datorită faptului că era înconjurat de un râu, nu a fost necesară o fortificație complexă, fiind suficient un zid simplu și joasă. Începeți vizita de la Kasr-ı Adalet (Palatul Justiției), o construcție cu plan pătrat, realizată din piatră, cu o cupolă piramidală, ușor de recunoscut de la distanță. Conform Wikipedia, sultanul Suleiman Magnificul a comandat construcția sa în 1561, fiind realizată de Mimar Sinan, iar la etajul superior se afla o fântână de marmură. Sursele menționează că palatul era folosit pentru ședințele Divanului și pentru activități judiciare. De lângă palat, puteți merge la Podul Fatih, care traversează brațul nordic al râului Tundja cu trei arce. Acest pod datează din 1452, adică cu un an înainte de cucerirea Istanbulului, și conecta Hasbahçe cu Kum Meydanı (Piața de Nisip) a palatului. După ce traversați podul și ajungeți în incinta palatului, veți vedea o clădire lungă, acoperită cu cupole: aceasta este Matbah-ı Amire, bucătăria principală a palatului. Observați coșurile de piatră de pe acoperiș, deoarece acestea indică locația cuptoarelor din interior. De asemenea, Kasr-ı Hamam, baia din apropierea colțului nord-est al Kum Meydanı, este una dintre puținele clădiri care au supraviețuit din secolul al XV-lea. În ceea ce privește Cihannüma Kasrı, clădirea principală a palatului, astăzi au rămas doar ruinele zidurilor. Privind aceste ruine, este important să știți cum a ajuns palatul în această stare. În secolul al XIX-lea, palatul a fost folosit ca depozit de muniție, iar în timpul războiului din 1877-1878, explozia muniției depozitate în apropierea Babüssaade a dus la distrugerea parțială a palatului, prin explozii care au durat trei zile. Părțile rămase au fost folosite ulterior în alte construcții. În prezent, în zonă se desfășoară lucrări de excavare și restaurare; urmăriți traseele marcate, deoarece unele zone pot fi închise cu garduri. Sarayiçi este, de asemenea, arena principală a competițiilor de lupte tradiționale Kırkpınar, care au loc în această zonă începând cu 1924. Chiar și în zile

Când ajungeți la complex, începeți prin a admira curtea exterioară și a citi informațiile despre structură, deoarece acesta nu este un singur clădire, ci un ansamblu de construcții răspândite de-a lungul malului râului Tunca. Conform Enciclopediei Islamice TDV, pe o parte a curții se află spitalul (darüşşifa) și școala (medresa), pe cealaltă parte se găsesc bucătăria și clădirile de provizii, iar la capătul, spre râu, se află moscheea. Fundația complexului a fost pusă în 1484, în timpul campaniei din Akkerman a sultanului II. Bayezid, iar complexul a fost finalizat în 1488. Muzeul menționează că, cel mai probabil, arhitectul a fost Mimar Hayreddin, dar nu există documente care să confirme acest lucru. Nu uitați să admirați fântâna cu patru fațade, decorată cu piramide, situată în afara porții curții; conform inscripției, a fost adăugată în 1669-1670. După ce intrați în muzeu, ajungeți la darüşşifa, unde veți vedea mici încăperi cu cupole, dispuse în spatele unui perete cu coloane, în curtea interioară. Muzeul a amenajat această zonă ca fiind camerele policlinicii și găzduiește o expoziție de instrumente muzicale. Examinați cu atenție pereții, deoarece muzeul a identificat douăzeci și opt de desene gravate în piatră. Printre ele se găsesc nave, un castel, cerbi și păsări, despre care se crede că au fost realizate de pacienții internați aici. Treceți printr-o poartă și ajungeți în a doua curte; încăperile cu cupole de la colțuri și logiile laterale erau secțiunea administrativă a spitalului. Secțiunea care vă va impresiona cel mai mult este a treia, șifa, pe care o veți descoperi mai târziu, intrând încet. Logiile și camerele dispuse în jurul unei platforme hexagonale, cupola înaltă din centru și lanterna de la vârful cupolei vă vor întâmpina. Stați un moment lângă piscina cu fântână din centru și ascultați. Evliya Çelebi a scris că, aici, pacienților li se cântau instrumente muzicale de trei ori pe săptămână, iar muzeul, prin amenajarea sa, recreează astăzi această tradiție, combinând sunetul apei cu muzica sub aceeași cupolă. Se spune că nișa cu cinci ferestre de la intrare era locul muzicienilor, dar TDV menționează că există și alte opinii despre această zonă. Observați că ferestrele camerelor oferă vedere atât spre grădină, cât și spre piscină, deoarece lumina, aerul și sunetul au fost concepute să funcționeze împreună aici. Muzeul a recreat secțiunea școlii medicale (medresa), adiacentă darüşşifei, cu ajutorul unor manechine, pentru a ilustra educația medicală din secolul al XV-lea.