O zi la Ferma Forestieră Atatürk.

Călătoria începe odată ce trenul părăsește traseul principal. Trenurile de pe linia B1 a metroului Başkentray, care circulă între Sincan și Kayaș, ajung la peronul central din stația Gazi. Clădirea din piatră, situată în spatele peronului lateral, este stația Gazi, inaugurată pe 1 februarie 1926. Aceasta este prima stație de pe linia spre Eskişehir, după garul din Ankara, și este accesibilă cu trenul în câteva minute. Arhitectul acestei clădiri este Ahmet Burhanettin Tamcı, iar construcția este considerată un exemplu important al stilului naționalist în arhitectură. Observați fațada: arce ascuțite, plăci ceramice cu motive din secolul al XVI-lea și elemente decorative din lemn. După cum este descrisă în Enciclopedia Turciei, motivele tradiționale otomane sunt combinate cu un stil nou, influențat de Occident; în această clădire puteți citi limbajul arhitectural al epocii. Plăcile ceramice au fost aduse din Kütahya.

Stația a fost construită pentru a deservi o proprietate rurală și a funcționat mult timp ca poartă de acces oficială. Atatürk cobora aici la întoarcerea din vizitele sale în țară, iar primul oaspete oficial al Republicii, regele afgan Amanullah Han, a fost primit aici. În 1972, stația a fost redeschisă cu o linie de tren suburbană electrică; la începutul anilor 2000, clădirea a fost închiriată ca restaurant. Stația a fost închisă pe 11 iulie 2016, în timpul construcției Başkentray, și a fost redeschisă pe 12 aprilie 2018.

Clădirea istorică nu este deschisă publicului; nu se poate intra în ea, ci poate fi admirată din exterior, de la peron și de pe strada Silahtar. Douăzeci de minute sunt suficiente. După ce ieșiți de aici, mergeți pe strada Çiftlik, în direcția sudului; următoarea stație se află la câteva sute de metri distanță. La întoarcere, veți lua trenul din aceeași stație. Verificați orarul actual al trenurilor Başkentray pe site-ul TCDD Taşımacılık.

Sursa: Wikipedia; Orașul și Căile Ferate; Enciclopedia Turciei.

La câteva sute de metri sud de stație, pe strada Çiftlik, se află nucleul industrial al complexului. Fabrica, înființată în 1934, a fost extinsă în 1937, conform proiectelor lui Ernst Arnold Egli, cu clădiri suplimentare, un restaurant, locuințe pentru funcționari și muncitori, precum și o baie turcească. Născut la Viena, Egli a fost unul dintre cei mai activi arhitecți în modelarea orașului Ankara între 1927 și 1938; printre realizările sale se numără Școala de Muzică, Facultatea de Științe Politice și clădirea Asociației Turce de Aviație. De asemenea, a proiectat complexul Marmara Köşkü, școala "Onuncu Yıl", deschisă în 1934, și locuințele aferente.

Principala atracție de la această stație este baia turcească. Conform articolului lui Leyla Alpagut, în loc să copieze blocurile de duș din fabricile europene ale vremii, Egli a păstrat structura tradițională a băii turcești, cu zone separate pentru răcire, încălzire și zone fierbinți, construind totul cu beton armat și cupole. Este un exemplu mic, dar semnificativ, al efortului din perioada Republicii Tânăre de a combina materialele moderne cu tipologiile locale. Fabrica a fost preluată de compania de stat Tekel în 1939; restaurantul și locuințele au fost demolate în 2014, în timp ce clădirea fabricii, baia turcească și silozul de cereale, protejat ca monument istoric, au rămas în picioare. Ordinul Arhitecților a solicitat în 2013 includerea complexului în lista de monumente protejate.

În prezent, complexul este închiriat de AOÇ și baia turcească este închisă publicului; vă rugăm să nu intrați, ci admirați clădirile de pe stradă. Treizeci de minute sunt suficiente; de pe stradă, puteți admira cupolele băii și volumul silozului. Acesta este un punct foto mai puțin cunoscut de pe traseu. De aici, mergeți spre sud, către Casa lui Atatürk.

Sursa: DergiPark, Leyla Alpagut; Arkitera; Wikipedia, Ernst Egli; Sanattan Yansımalar, Savaş Sönmez.

Cea mai vizitată clădire din complex este o copie exactă a casei în care s-a născut Atatürk, la Salonic. Inițiativa a aparținut Camerei de Comerț din Ankara, fiind construită cu ocazia centenarului nașterii sale și deschisă publicului pe 10 noiembrie 1981. Construcția a fost realizată de frații Çarmıklı. Casa se află pe strada Alparslan Türkeş. Fiind o copie a casei din Salonic, este construită pe trei etaje; la parter se află o scară de piatră, o cămară și o cameră pentru personal; la etajul doi se găsesc un salon, o bucătărie, o sală de zi și camere pentru oaspeți; iar la etajul trei se află un salon, camera lui Atatürk și o sală de muzeu.

Camera lui Atatürk este un spațiu mic, de 3,86 x 2,82 metri, în care atmosfera epocii este recreată cu ajutorul unui bust de bronz de 90 de centimetri, așezat pe o bază de lemn cu aspect de marmură, scaune elegante, un grătar în stil Salonic, o lampă cu gaz și perdele din dantelă. În sala de muzeu, patru vitrine expun uniforme oficiale, căciuli, paltoane, un ceas, niște nasturi de la cămașă, un baston și o ceașcă, obiecte personale ale lui Atatürk. Camerele sunt mici, așa că, în zilele aglomerate, este posibil să fie necesar să așteptați. Este recomandat să vizitați în timpul săptămânii, dimineața, când este mai liniște.

Intrarea este gratuită; vizitați site-ul oficial al complexului pentru a verifica zilele de vizitare înainte de a merge. Pentru cei care nu pot ajunge la Salonic, această copie este cea mai ușoară modalitate de a înțelege dimensiunile casei și dispunerea camerelor; după ce parcurgeți cele trei etaje, veți putea vedea cum arăta o casă din Salonic la sfârșitul secolului al XIX-lea. Patruzeci și cinci de minute sunt suficiente. După ce ieșiți, mergeți spre est, pe strada Silahtar, până la Cimitirul de Stat; Lacul Karadeniz se află în acea zonă.

Sursa: Site-ul oficial al complexului, Casa lui Atatürk; Wikipedia, Complexul Forestier Atatürk.

Ferma a fost înființată în 1925, după ce un teren mlăștinos a fost drenat, iar două bazine mari au fost construite pentru a colecta excesul de apă; unul avea forma Mării Marmara, iar celălalt, forma Mării Negre. Conform surselor, bazinul, finalizat în 1931, iriga terenurile agricole și, în capitala fără acces la mare, servea ca loc unde oamenii puteau înota și unde se organizau curse cu caiace; conform unei note din arhivele SALT, în anii 1930, era posibil să înoți și să te plimbi cu barca în bazin. La capătul bazinului Marmara se afla Vila Marmara, proiectată de Egli pentru Atatürk la sfârșitul anilor 1920. Vila a fost demolată în 2016 și nu mai face parte din traseu.

Bazinul Mării Negre se află în incinta Cimitirului de Stat. Cimitirul, inaugurat pe 30 august 1988, a fost amenajat pe o suprafață de 536.000 de metri pătrați, din care 356.000 de metri pătrați sunt zone verzi; bazinul a fost restaurat în timpul construcției cimitirului și astăzi servește ca zonă de relaxare. Nu este permisă intrarea în apă. Zona este administrată de Ministerul Apărării și este deschisă publicului; găzduiește un mic muzeu unde sunt expuse obiecte și documente aparținând președinților și comandanților Războiului de Independență. În zona ceremonială se află o structură octogonală care protejează vizitatorii de intemperii și un zid comemorativ care poartă numele celor înmormântați. Verificați condițiile de acces și programul de funcționare pe site-ul Ministerului.

Acesta este un loc liniștit; vă rugăm să nu vorbiți tare și să nu faceți picnic la marginea bazinului. Patruzeci și cinci de minute sunt suficiente pentru a vedea bazinul și muzeul. După ce ieșiți, mergeți spre centrul fermei, la parcul și magazinul de lângă clădirea administrației de pe strada Yeni Çiftlik; vă aflați în aceeași zonă.

Sursa: Wikipedia, Cimitirul de Stat; Haber Ankara; SALT Research; Inventarul Cultural, Vila Marmara.

Ferma este situată în cartierul Emniyet Mahallesi, în zona clădirii administrației de pe strada Yeni Çiftlik. Parcul Gazi Orman Çiftliği, care se află în apropiere, are o suprafață de 6 hectare și a fost reamenajat în 2011, cu fonduri proprii ale fermei. Aici veți găsi zone de relaxare, locuri de joacă pentru copii, o fântână și o grădină de trandafiri cu 500 de plante. În scrisoarea sa, Atatürk a dorit ca ferma să ofere publicului locuri de odihnă sănătoase; acest parc este o reflectare a acestei idei și este locul ideal pentru o pauză de prânz.

Imediat lângă parc se află un magazin de vânzare directă al fabricii. În prezent, ferma funcționează ca o întreprindere publică, afiliată Ministerului Agriculturii și Silviculturii. Fabrica de lapte produce lapte pasteurizat, caș, brânză albă, iaurt, iaurt de băut, kefir, unt și înghețată, iar a doua fabrică produce sucuri de fructe și miere. Conform revistei ministerului, cele două fabrici produc 87 de produse, iar unitățile de producere a brânzei și a înghețatei au fost modernizate în 2021. Cea mai bună modalitate de a înțelege de ce a fost înființată ferma este să cumpărați lapte, brânză și înghețată din magazin și să le savurați în parc; conform revistei, ferma se bazează pe producție naturală și, începând cu 2021, exportă produse în Germania, Belgia și Olanda.

Alocați o oră. În lunile de vară, veți găsi umbră sub copaci, dar este bine să aveți și apă la îndemână. Suprafața împădurită a crescut de la 4.500 de hectare în 2000 la aproape 23.000 de hectare astăzi; veți observa acest lucru pe drumurile din jurul parcului. Aici se termină traseul; întoarceți-vă pe jos până la stația Gazi și luați trenul Başkentray, verificând din timp ora ultimului tren. Dacă aveți timp, puteți vizita Muzeul și Sala de Expoziții de pe bulevardul Ankara.

Sursa: Site-ul oficial AOÇ, Parcul și Fabrica de Lapte Gazi Orman Çiftliği; Revista "Türk Tarım"; Site-ul oficial AOÇ, Istoric.