Muzee, complexe religioase și piețe otomane în zona Selimiye.

Muzeul se află la aproximativ cincizeci de metri de intrarea de est a moscheii Selimiye, pe strada Kadirpaşa. Înainte de a intra în clădire, admirați pietrele funerare otomane expuse în spațiul deschis din apropiere. Formele "sarık" (șapcă) și "kavuk" (căciulă) de pe inscripțiile pietrelor funerare reprezintă un limbaj care descrie ocupația și statutul persoanelor înmormântate; opriți-vă în fața câtorva dintre ele și comparați formele, aceasta fiind o modalitate excelentă de a începe vizita. Clădirea actuală a fost construită conform proiectului arhitectului İhsan Kıygı și a fost inaugurată pe 13 iunie 1971, sub numele de Muzeul de Arheologie și Etnografie. Cu toate acestea, istoria muzeelor în Edirne este mult mai veche. Primul muzeu al orașului a fost înființat în 1925, în cadrul complexului Selimiye, în clădirea Darülhadis. Pe măsură ce colecția a crescut, aceasta a fost mutată în alte clădiri ale complexului.

În interior, începeți cu secțiunea de arheologie, deoarece expoziția este organizată cronologic. În primele vitrine, veți găsi dinți, maxilare și vertebre aparținând speciilor de elefant, rinocer și cal, descoperite în Edirne și împrejurimi. Aceste fosile vă oferă o perspectivă asupra peisajului Traciei, cu mult înainte de apariția oamenilor. Apoi, treceți la artefactele din epoca calcolitică și la stela funerare care reprezintă un călăreț trac. Acordați atenție posturii figurii călărețului și profunzimii sculpturilor; acestea sunt printre cele mai importante piese care prezintă populația regiunii dinaintea Romei. O parte semnificativă a pieselor expuse provin din săpăturile efectuate în orașul antic Ainos, situat la sud de Edirne, adică în actualul Enez. Acordați timp special pentru amforele decorate, statuetele din teracotă și bijuteriile mici. Colecția de monede este, de asemenea, una dintre secțiunile menționate în mod special de Portalul Cultural.

După sălile de arheologie, treceți la secțiunea de etnografie. Aici sunt expuse costume tradiționale specifice Balcanilor, exemple de artă caligrafică, covoare și kilimuri. Printre cele mai populare zone ale secțiunii se numără amenajările care recreează camera de mireasă și salonul dintr-o casă tradițională din Edirne. Observați dulapurile din lemn, pernele de pe podea și culorile textilelor pentru a vă imagina viața de zi cu zi dintr-o casă veche din oraș. În această secțiune se află și unele obiecte personale folosite de Atatürk în timpul vizitelor sale în Edirne.

Dacă doriți să faceți fotografii, evitați folosirea blițului și apropiați obiectivul de sticla vitrinelor pentru a evita reflexiile. O oră este suficientă pentru a vizita ambele sec

Începeți vizita la Selimiye explorând complexul din exterior, plimbându-vă prin curtea exterioară. Clădirea este situată pe un deal, numit în unele surse Kavak Meydanı sau Sarıbayır, de unde se poate admira panorama orașului Edirne. În timp ce vă plimbați prin curtea exterioară, veți observa cele două medrese, amplasate simetric de o parte și de alta a moscheii. Medresa Darülkurra este astăzi Muzeul Fondurilor, iar Medresa Darülhadis este Muzeul Artei Turce și Islamice; dacă aveți timp, puteți include una dintre ele în itinerariul dumneavoastră. Apoi, observați minaretele de la cele patru colțuri ale moscheii. Fiecare dintre ele are trei balcoane și o înălțime de 70,89 metri, fiind printre cele mai înalte minarete construite de otomani. Arhitectul Sinan a amplasat minaretele nu în colțurile curții, ci în colțurile zonei de rugăciune (harim), încadrează astfel cupola din toate părțile. Conform surselor, la cele două minarete de pe partea intrării, se urcă prin trei scări separate, care nu se intersectează. Intrați în curtea interioară prin ușa simplă de la nord-vest. Fântâna de marmură, situată în centrul curții, înconjurată de arcade și cupole mici, este considerată una dintre cele mai frumoase exemple ale artei pietruite și a decorațiunilor din acea perioadă. Observați că arcadele de pe partea opusă, care duc la zona de rugăciune (harim), sunt semnificativ mai înalte decât celelalte trei arcade; acest lucru direcționează privirea direct către cupolă. Dimensiunile curții interioare sunt similare cu cele ale zonei de rugăciune (harim); ambele au aproximativ șaizeci de metri lungime și patruzeci și patru de metri lățime. Când intrați, după ce v-ați scos pantofii, prima impresie este că spațiul este unit sub o singură cupolă. Cupola se sprijină pe opt stâlpi masivi, iar acești stâlpi se integrează în pereții exteriori, astfel încât nu împart spațiul interior. Diametrul cupolei este de aproximativ 31 de metri, iar înălțimea sa este menționată în surse ca fiind între 42 și 43 de metri. Biografia lui Sinan menționează că acesta a declarat că cupola acestei moschei este mai mare decât cea a Sfintei Sofia. În centrul spațiului, direct sub cupolă, se află balconul muezzinului, susținut de douăsprezece arce joase, iar micul izvor de marmură de dedesubt merită, de asemenea, atenția. Se spune că motivul lalelei inversată de pe una dintre picioarele balconului este o amintire a fostului proprietar al terenului. Apoi, îndreptați-vă către zona mihrabului. Plăcile de faianță de la İznik de pe ambele părți ale mihrabului și minbarul sculptat în marmură sunt exemple remarcabile ale artei Lungimea sa este menționată în diverse surse ca fiind cuprinsă între două sute douăzeci și cinci și două sute cincizeci și șase de metri. Se spune că, sub cupola centrală, meșterii își jurau în fiecare dimineață că vor lucra cinstit. Părăsiți piața și coborâți pe o pantă, îndreptându-vă spre Moscheea Veche, pentru a ajunge la bazar. Sursă: Portalul Cultural, Moscheea Selimiye și Bazarul Selimiye; Wikipedia.

Bedesteni se află la poalele dealului pe care se află Selimiye, chiar lângă Moscheea Veche. Cele două clădiri trebuie privite împreună, deoarece bedesteni a fost construit ca parte a complexului moscheii. Conform portalului Culturii, construcția a fost inițiată de sultanul Mehmed I în perioada 1417-1418; Enciclopedia Islamică TDV adaugă că lucrările au început în timpul domniei lui Musa Çelebi. Chiriile magazinelor contribuiau la întreținerea și funcționarea moscheii. Astfel, ordinea pe care o vedeți acum în incinta Selimiye este o replică a unei structuri care exista acum aproximativ 150 de ani.

Înainte de a intra, observați clădirea din exterior, dintr-un colț. Pereții sunt acoperiți cu piatră tăiată de două culori, intercalată cu rânduri de cărămizi. În partea superioară, paisprezece cupole, acoperite cu plumb, sunt aranjate în două rânduri. Sub fiecare cupolă se află o fereastră cu arc ascuțit; lumina care pătrunde în interior provine din aceste ferestre. Clădirea are câte o intrare pe fiecare dintre cele patru laturi, ceea ce înseamnă că puteți accesa bedesteni indiferent de strada de pe care veniți. Conform portalului Culturii, dimensiunile clădirii sunt de aproximativ 40 pe 75 de metri.

Odată ce intrați, observați cele șase stâlpi aranjați într-un rând, de-a lungul axei centrale. Acești stâlpi împart spațiul în paisprezece secțiuni, fiecare acoperită de o cupolă. Enciclopedia Islamică TDV subliniază că această dispunere este foarte asemănătoare cu cea a bedesteniului din Bursa; dacă ați vizitat Bursa, veți observa imediat asemănarea. Magazinele sunt aranjate de-a lungul pereților: pe laturile lungi, există câte zece celule acoperite cu bolte, iar pe laturile scurte, câte patru. Observați cu atenție modul în care magazinele sunt plasate cu măiestrie, în special cele care se află lângă intrări și în colțuri.

Bedesteni era o piață acoperită, unde erau vândute și protejate bunuri de valoare în orașele otomane. Evliya Çelebi scrie că bijuteriile de aici aveau o valoare echivalentă cu cea a unor tezaure egiptene și că erau păzite de șaizeci de gardieni. Călătorul a observat, de asemenea, că în oraș existau un "vechi" și un "nou" bedesteni; conform Enciclopediei Islamice TDV, astăzi a rămas doar unul, iar locația celuilalt este necunoscută. În jurul bedesteniului, de-a lungul timpului, s-au format hanuri și piețe, creând o zonă comercială extinsă. O parte dintre acestea nu au supraviețuit până în prezent, dar incinta Selimiye și piața Ali Pașa încă există.

În ultimii ani, clădirea a fost supusă unor lucrări ample de restaurare și astăzi este folosită din

Ali Paşa Çarșia este o construcție lungă și acoperită, situată în centrul orașului Edirne, la colțul dintre strada Saraçlar și drumul care duce spre Kapıkule. Această piață a fost construită de Semiz Ali Pașa, care a fost mare vizir între 1561 și 1565, pentru a genera venituri pentru operele de caritate din Babaeski. Conform Enciclopediei Islamice TDV, numele construcției apare în "Tezkiretü'l-ebniye", o lucrare care enumeră operele lui Mimar Sinan, de unde se poate deduce că arhitectul a fost Sinan. Data construcției este cunoscută prin intermediul unui vers scris de un poet din Edirne, indicând anul 976, adică 1568-1569. Astfel, dacă începeți traseul în secolul respectiv, veți ajunge la o construcție realizată în același an cu Selimiye.

Dacă este posibil, intrați în piață printr-una dintre intrările laterale, pentru a putea observa lungimea ei dintr-o singură privire. Enciclopedia TDV numește cele două intrări laterale "Kule Kapısı" (Poarta Turnului) și "Balıkhane Kapısı" (Poarta Pescăriilor); între ele, există încă patru intrări care permit accesul din străzile laterale. Examinați cu atenție arcele intrărilor: sunt construite din piatră colorată, în timp ce ramele sunt realizate din piatră de calcar. În restul construcției, pereții sunt construiți din cărămizi, intercalate cu rânduri de piatră.

Interiorul pieței este o singură alee, care se întinde pe aproximativ trei sute de metri și este acoperită cu un bol. Bolul este susținut de arce, iar fiecare magazin se deschide spre această alee printr-un arc. Aspectul contrastant al bolului și al arcelor este cea mai fotografiată parte a pieței; cea mai bună imagine se obține din mijlocul aleii, surprinzând rândul de arce care se îndepărtează în perspectivă. În timp ce mergeți, veți observa că intrările magazinelor nu sunt perfect aliniate, ci sunt ușor deplasate. Enciclopedia TDV atribuie această anomalie necesității de a se conforma planului urban al acelei perioade, considerând-o o caracteristică a vechiului urbanism otoman. Deoarece piața este construită pe o linie dreaptă, în centru a fost lăsat un spațiu pătrat, susținut de patru stâlpi; în trecut, această zonă era folosită ca loc de rugăciune.

Numărul de magazine este menționat diferit în surse, iar această discrepanță reflectă și istoria pieței. În registrele fundației, sunt menționate 211 "ochi" (deschideri) și douăzeci și cinci de celule. Evliya Çelebi menționează o lungime de o mie de pași și 360 de magazine; Lady Mary Wortley Montagu, care a scris scrisori din Edirne în 1718, descrie probabil această piață, menționând 365 de magazine și un pavaj excepțional de curat. Enciclopedia TDV men