Moschei din lemn, situate la poalele fortăreței.

Intrați în cetate prin Poarta Hisar (poarta unde se află turnul cu ceas), urmați strada Kale Kapısı până la Poarta Zindan; moscheea se află pe strada Alitaşı, pe partea stângă, după ce treceți de poartă. Aceasta este cea mai veche moschee cunoscută din Ankara; deoarece nu are o inscripție de construcție, data este citită de pe minbar. Inscripția arabă de pe partea superioară a minbarului din lemn este deteriorată și a fost interpretată în două moduri: 574 d.H. (1178) și 594 d.H. (1197-98). Majoritatea cercetătorilor acceptă a doua interpretare și o atribuie perioadei lui Muhyiddin Mesud, fiul lui Alparslan, conducătorul Ankarei. Numele moscheii ar proveni, probabil, dintr-o renovare din timpul lui Alaeddin Keykubad I. Deasupra porții haremului, în două nișe, se află două inscripții de renovare: una din începutul anilor 1360, a lui Lulu Pașa, administratorul Ankarei, iar cealaltă din 1433-34, a lui Șerife Sümbül Hatun; din acest motiv, unele surse o numesc și Moscheea Muradiye.

Interiorul este dreptunghiular, fără stâlpi, cu un tavan plat din lemn. În centrul tavanului se află o rozetă hexagonală. Mihrabul selgiucid, descoperit în 1984, este decorat cu ornamente muqarnas și are stâlpi cu capiteluri simple în colțuri. Minbarul este protejat într-un compartiment din sticlă; este realizat în tehnica imitării a mozaicului și are inscripția meșterului pe partea stângă. Vizitați și curtea: pe partea de est, în zidul cetății, se află un mihrab din cărămizi. Acesta este mihrabul primei moschei construite de Muhyiddin Mesud; în partea superioară a zidului, se pot observa încă incaviile unde se sprijineau grinzi. Moscheea a fost renovată în 2008 de către Direcția Generală a Fondurilor Religioase. Pietrele antice din curte au fost aduse din împrejurimi. Veniti dimineața devreme; străzile din interiorul cetății devin aglomerate spre prânz. Așteptați timpul rugăciunii, scoateți-vă pantofii la intrare și fiți silențioși în interior.

Sursa: İşçen, Moschei și capele în Ankara înainte de Republică; Primăria Ankara, Monumente religioase din Ankara; Portalul Cultural; Wikipedia.

La capătul drumului care coboară de la fort, la poalele sudice ale acestuia, se află moscheea Ahi Şerafeddin, cunoscută în popor sub numele de Aslanhane; numele său provine de la statuia de leu din perioada romană încorporată în zid. Deși este menționată pe traseul actual al moscheilor din Ulus, vom face o scurtă oprire aici, deoarece acesta este exemplul principal al tradiției pe care o abordează acest traseu, și nu putem continua fără a o vizita. Inscripția în stil sulus de la ușa mihrabului datează din 1289-90; conform Enciclopediei Islamice TDV, clădirea ar putea fi mai veche, iar numele fondatorului de la intrarea de la nord indică începutul secolului al XIII-lea. Mihrabul a fost realizat de tâmplarul Mehmed bin Ebubekir.

În interior, tavanul este susținut de 24 de stâlpi din lemn, aranjați în patru rânduri, care poartă capiteli din perioada romană. Harimul este împărțit în cinci scene, dispuse perpendicular pe mihrab, scena centrală fiind mai largă și mai înaltă. Mihrabul este un exemplu rar în Anatolia, combinând mozaicuri din țiglă și gips; decorațiunile din țiglă și gips înconjoară arcul muqarnas. Corpul minaretului, construit din cărămizi, este decorat cu țigle albastre. În 2023, împreună cu moscheile Beyşehir Eşrefoğlu, Sivrihisar Ulu, Kastamonu Mahmut Bey și Afyonkarahisar Ulu, a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, reprezentând primul dosar cultural serial al Turciei. Ruinele madrasah-ului și mausoleul lui Ahi Şerafeddin, situate în fața moscheii, fac parte din complex și sunt vizitate împreună cu moscheea. La intrare, se lasă pantofii; vineri, la prânz, este foarte aglomerat, deci evitați această oră. De aici, veți merge aproximativ 500 de metri în direcția Ulucanlar pentru a ajunge la moscheea Direkli.

Sursa: Enciclopedia Islamică TDV, Moscheea Ahi Şerafeddin; Guvernul Provinciei Ankara, Monumente Religioase din Ankara; comunicat de presă KTB; Wikipedia.

Mergeți de la Aslanhane spre strada Ulucanlar; moscheea se află în cartierul Kale, la colțul străzilor Direkli și Ceylan. Nu are inscripții; experții determină perioada sa de construcție analizând stilul decorațiunilor din gips, datând din secolul al XV-lea, unii estimând chiar prima jumătate a secolului al XV-lea. Înregistrările fundației menționează că a fost renovată în secolul al XVIII-lea. În registrele șeriatului din Ankara, datate între 1588 și 1590, apare numele unui membru al comunității moscheii Direkli, ceea ce înseamnă că este cunoscută cu acest nume de cel puțin patru secole.

Numele său are o semnificație evidentă: ultimul loc destinat rugăciunilor este susținut de cinci stâlpi de lemn, iar moscheea își derivă numele de la acești stâlpi. Această secțiune a fost ulterior închisă cu sticlă și a fost folosită și ca loc de rugăciune de vară. De o parte și de alta a intrării se află două coloane de marmură parțial intacte, rămase din perioada antică. Pereții sunt construiți din cărămidă, cu un strat de piatră din Ankara la bază, iar acoperișul este din țigle, iar tavanul este din lemn; aspectul exterior este cât se poate de simplu. În interior, în partea de nord se află o galerie pentru femei din lemn, iar în partea de sud se ridică un niș din gips, până la tavan: partea superioară a nișei este decorată cu motive "muqarnas", iar de o parte și de alta se află câte o fereastră, cu o inscripție în stil "nesih" și două borduri geometrice. Minbarul este nou. Minaretul din lemn, situat în colțul nord-est, are o cupolă acoperită cu zinc. În apropierea peretelui de nord, se afla o groapă, numită "Direkli Baba", despre care se presupune că ar aparține fondatorului moscheii; în prezent, nu mai este acolo. În timpul renovărilor din 2007, anexe din curte au fost eliminate, iar un loc pentru abluții a fost adăugat. Este o mică moschee de cartier; s-ar putea să o găsiți închisă în afara orelor de rugăciune, caz în care puteți admira stâlpii și coloanele de la exterior și continua drumul. Dacă este deschisă, intrați în liniște; dacă sunt prezenți credincioși, stați în spate. Următoarea oprire este moscheea Hacı Musa, situată în sud-vest, la colțul campusului Hacettepe, cu vedere spre primăria Altındağ.

Sursa: Primăria Ankara, Monumente ale fundațiilor din Ankara; İşçen, Moschei și mici moschei în Ankara, înainte de Republică; Portalul Cultural.

Moscheea se află astăzi în incinta campusului principal al Universității Hacettepe (Sıhhiye), situată la sud-est de municipalitatea Altındağ. Accesul se face prin scări de pe bulevardul Talatpașa. Străzile vechi (Eski Yol și Küçük Gelin) au fost eliminate în cadrul amenajării campusului, iar zona din jur a fost transformată în parc în 2006. Deasupra intrării se află două inscripții: una, scrisă în stil sülüs, menționează că moscheea a fost construită de Seyfeddin, fiul lui Hacı Musa, dar cercetători diferiți au interpretat data ca fiind 1422, 1432 sau 1490; în registrul de donații din 1522, moscheea este deja înregistrată. A doua inscripție, scrisă în stil rika, descrie renovarea din 1923. Semavi Eyice clasifică clădirea ca fiind o moschee din secolul al XV-lea; cu toate acestea, nișa și decorațiunile sunt caracteristice sfârșitului secolului al XVII-lea și primei jumătăți a secolului al XVIII-lea, ceea ce sugerează că moscheea a fost renovată semnificativ în acea perioadă.

Ce merită observat: nișa este susținută de două coloane de marmură reutilizate. Portile din lemn ale zonei pentru femei (harim) datează din secolul al XV-lea; sculpturile sunt de calitate, iar în partea superioară este scrisă "Kelime-i Tevhid" (formula de credință islamică). Interiorul are un tavan fără stâlpi, împărțit în pătrate cu ajutorul unor ornamente. Pe plăcuțele mici de la intersecția pătratelor se găsesc flori pictate, iar în centru se află un hexagon. Pe ramele ferestrelor se găsesc, de asemenea, broderii florale. Nișa este încadrată de trei rânduri de borduri, iar interiorul este decorat cu elemente de tip "mukarnas". Deasupra nișei se află două rânduri de panouri scrise în stil sülüs. Minbarul din lemn este o piesă originală din perioada sa, cu oglinzi geometrice și motive de palme. Minaretul, situat în nord-vest, are un ornament distinctiv sub balcon. A fost restaurată în 1975 de către Direcția Generală a Fondurilor Religioase. Datorită faptului că se află în incinta campusului, zona este liniștită. Vă rugăm să intrați în liniște, în afara orelor de rugăciune, și să vă scoateți pantofii. De aici, puteți merge spre nord, către bulevardul Anafartalar. Drumul trece pe lângă vechiul cartier evreiesc, unde se află micul moschee Örtmeli, un exemplu similar, dar care nu este o oprire pe acest traseu. Moscheea Zincirli vă așteaptă pe bulevard.

Sursa: TDV İslam Ansiklopedisi, Hacı Musa Camii; İşçen, Cumhuriyet Öncesi Ankara'da Cami ve Mescitler; Ankara Valiliği, Ankara Vakıf Eserleri.

Mergeți pe strada Anafartalar și continuați pe direcția pieței Ulus; moscheea Zincirli se află pe partea stângă a străzii, vis-a-vis de piața Anafartalar, iar intrarea se face din strada Mahmut Atalay, situată în nord. Pe drum, veți trece pe lângă moscheea Kurşunlu, cu cupolă, un exemplu al arhitecturii otomane din secolul al XV-lea, care vă oferă o bună comparație cu atmosfera interioarelor cu tavane din lemn de pe acest traseu. Moscheea Zincirli nu are inscripții sau documente de fondare, dar înregistrările indică faptul că a fost construită de Ankaravi Mehmed Emin Efendi (1619-1687), care a fost Kazasker (judecător religios) în Anatolia și, în ultimii ani, Șeyhülislam (șeful clerului). De aceea, este numită și Moscheea Kazasker. Conform unei documente de fondare din 1685, moscheea, o madrasă (școală religioasă), o școală și douăzeci și cinci fântâni sunt legate între ele. Gönül Öney sugerează că ornamentele de pe tavan, precum și designul minbarului și al nișei de rugăciune, datează de la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea.

Clădirea este un exemplu târziu și important al tipului de moschee specific Ankara: plan dreptunghiular, ziduri din cărămidă cu ornamente din lemn, așezate pe o fundație de piatră (exteriorul a fost acoperit cu cărămizi în timpul ultimei renovări), acoperiș în pantă, fără cupolă. În față, se află o zonă de rugăciune cu trei arce ascuțite, așezată pe piloni de piatră. În interior, tavanul din lemn, cu ornamente, are două elemente hexagonale centrale, înconjurate de decorațiuni pictate. Nișa de rugăciune, din gips, se ridică până la tavan, fiind decorată cu elemente de tip "muqarnas" și cu un șir de palmete. Minbarul este din lemn de nuc, cu ornamente elaborate și cu balustrade sculptate. Inscripția de pe partea dreaptă a minbarului descrie renovarea din 1879, realizată de guvernatorul Hurşit Paşa, precum și renovarea din 1925 a porții spre Qibla (direcția Meca). De asemenea, a fost renovată în 1937 și 2005. Datorită locației sale, pe una dintre cele mai circulate străzi din Ulus, este deschisă pe tot parcursul zilei și primește mulți credincioși; intrați în liniște și așteptați ora rugăciunii. Ultima oprire este urcușul spre moscheea Hacı Bayram, aflată în spatele acesteia, pentru a vizita mormântul lui Ahi Yakup.

Sursa: Primăria Ankara, Monumente religioase din Ankara; İşçen, Moschei și capele în Ankara, înainte de Republică; Portalul Cultural; Wikipedia.

Urcați de la Zincirli spre spatele moscheii Hacı Bayram, pe versantul din nord-est; moscheea Ahi Yakup se află în cartierul Hacı Bayram, pe strada Selman-i Farisi, conform adresei oferite de Kültür Portalı, și se poate ajunge la ea printr-o scară de piatră cu unsprezece trepte. Inscripția arabă de deasupra porții haremului datează din anul 794 al calendarului islamic, adică 1392. Kültür Portalı o consideră data construcției, în timp ce cartea "Ankara Vakıf Eserleri" a guvernatoratului din Ankara o consideră o inscripție de renovare, datând structura la sfârșitul secolului al XIII-lea sau începutul secolului al XIV-lea. Ahi Yakup a fost un lider al meseriașilor care a trăit în Ankara în timpul domniei lui Yıldırım Bayezid; era fiul lui Ahi Sinan, fiul lui Ahi Çelebi. Madrasse și khanqahul său nu au supraviețuit până în prezent.

Construcția este mică, fără minaret, cu acoperiș de țigle; are o temelie de piatră, cu marmură romană refolosită, iar partea superioară este din cărămidă acoperită cu tencuială. O structură din lemn acoperă locul pentru rugăciunile de seară. Valoarea sa principală constă în mihrabul său: unul se află în locul pentru rugăciunile de seară, iar celălalt în harem; ambele sunt realizate din același model de tencuială. În mijlocul mihrabului din harem este încorporată o cană Milet, cu un diametru de 20 de centimetri, cu un model albastru deschis și bleumarin. Bekir Eskici o consideră cel mai vechi exemplu cunoscut de mihrab realizat cu același model de tencuială din Ankara și o folosește ca punct de referință pentru datarea altor moschei. Același model a fost folosit și la moscheea Ahi Tura, aflată la câteva străzi distanță. În curtea din nord-estul moscheii se află mormântul lui Ahi Yakup, fără inscripție; la capătul său se află o coloană de marmură spartă, vopsită în verde. În 1984, asociația "Ahiler Derneği" din apropiere a efectuat renovări, iar în 2009, Direcția Generală a Afacerilor Religioase a efectuat alte renovări. Traseul se termină aici; puteți coborî în piața Hacı Bayram și mergeți până la stația Ulus în aproximativ zece minute. Este o moschee de cartier și poate fi închisă în afara orelor de rugăciune; dacă este deschisă, vă rugăm să vă dați jos pantofii și să intrați în liniște.

Sursa: İşçen, Cami ve Mescitler în Ankara înainte de Republică; Ankara Valiliği, Ankara Vakıf Eserleri; Kültür Portalı; TDV İslam Ansiklopedisi, Ankara.