De la Konak, cu feribotul, până în Karşıyaka, și apusul de soare în Bostanlı.

Începeți de la terminalul de vaporaș din Konak; primul ponton de aici a fost inaugurat în 1884, iar traversarea spre Karşıyaka se face de atunci între aceleași două puncte. Când urcați la bord, mergeți pe puntea exterioară, nu în salonul interior, deoarece adevărata atracție este călătoria în sine. În spatele dumneavoastră, Konak și Kordon se micșorează, în timp ce, în față, țărmul Karşıyaka, așezat la poalele Muntelui Yamanlar, crește treptat. Această scurtă traversare a golfului poate fi considerată cea mai veche linie de transport public din oraș. Compania Hamidiye Vapur Şirketi, fondată de Yahya Hayati Efendi, care a obținut o licență de 30 de ani în 1883, a inițiat această linie; conform surselor, cursele au fost deschise în februarie 1884. Compania opera nu doar spre Karşıyaka, ci și spre Urla, Foça și Çeşme Ilıcası; vaporul Müsavat din flotă putea transporta până la 500 de pasageri.

Vaporul vă descarcă la terminalul de pe strada Cemal Gürsel, în locul unde strada Kemalpaşa se întâlnește cu marea. Clădirea actuală este nouă, dar locul are o istorie îndelungată. Primul ponton era din lemn și, începând cu 1906, era iluminat cu gaz. Pe 30 septembrie 1908, vaporul Istanbul s-a lovit de nava Kassandra în golful, scufundându-se; dintre cei 170 de pasageri, doar 30 au fost salvați, iar locuitorii furioși din Karşıyaka au incendiat acea noapte pontonul. Pontonul a fost reconstruit ulterior din lemn, pe stâlpi de lemn. Primul ponton din beton armat din İzmir a fost finalizat aici în martie 1935 și extins în 1962. Conform surselor, lucrările ample de renovare, care au început în anii '80, s-au încheiat între 1990 și 1992, etajul superior fiind transformat într-o librărie și o cafenea, iar operațiunea a fost preluată de compania İZDENİZ.

După ce coborâți, petreceți câteva minute în interiorul clădirii. Urcați la etajul superior și admirați priveliștea asupra golfului; de aici puteți urmări cel mai bine sosirea și plecarea vaporurilor spre Konak. De la acest ponton pleacă vaporuri nu doar spre Konak, ci și spre Pasaport, Alsancak, Göztepe și Üçkuyular, ceea ce înseamnă că de aici puteți ajunge aproape în orice punct de pe coasta de sud a orașului. În exterior, faleza se întinde în ambele direcții; faceți câțiva pași spre vest și admirați clădirea terminalului de pe malul mării. Dimineața, lumina soarelui vine din est și luminează fațada clădirii; după-amiaza,

Cartierul Karşıyaka, numit adesea "Çarşı", este de fapt o singură stradă: strada Kemalpaşa, care începe de la dig și se întinde drept, pe o distanță de 450 de metri, în direcția gării. Pe acest traseu, veți merge nu pentru a face cumpărături, ci pentru a observa esența acestui cartier. Două linii conectau Karşıyaka cu orașul: calea ferată, inaugurată în 1865, și feribotul, care a început să funcționeze în 1884. Una dintre ele se oprea la un capăt al străzii, cealaltă la celălalt capăt, iar cartierul s-a dezvoltat exact între cele două. În 1891, cartierul număra 832 de case și 1.080 de locuitori permanenți; zona, populată de turiști sezonieri, s-a transformat într-un oraș permanent. Sursele europene numeau zona "Kordelio" în acea perioadă; legătura numelui cu Richard Inimă de Leu, din Cruciada a Treia, este o poveste controversată. Transportul în interiorul cartierului a început în 1906 cu tramvaiul, care a fost ulterior înlocuit de autobuze și microbuze; tramvaiul modern a revenit pe faleză în 2017. Intrați pe stradă de la dig și încetiniți. Priviți la pământ; pietrele gri și negre de sub picioarele voastre sunt granit adus din regiunea Kozak, din Bergama. În 2008, Primăria Metropolitană İzmir a refăcut suprafața străzii, deteriorată în timpul modernizării rețelelor de gaz natural și de apă potabilă, folosind 800 de tone de piatră naturală; lucrarea a acoperit o suprafață de șase mii de metri pătrați. În timpul aceleiași lucrări, stâlpii de electricitate ai străzii au fost reparați și vopsiți. Strada este pietonală, așa că puteți merge pe mijloc și să priviți în ambele direcții. Faceți-vă un obicei din a privi deasupra nivelului vitrinelor; esența străzii se ascunde nu în vitrine, ci la etajele superioare. La fiecare 100 de metri, faceți o scurtă deviere pe străzile laterale; cele de pe dreapta vă vor duce spre mare, iar cele de pe stânga în interiorul cartierului, iar este ușor să vă întoarceți. Strada are o tradiție unică a librăriilor; o vizită scurtă într-una dintre ele vă va spune de ce locuitorii din Karşıyaka nu consideră această stradă doar un loc de cumpărături. Dimineața devreme, strada este liniștită și suprafața pietruită pare goală; după-amiaza, mulțimea care vine de la dig umple strada. Dacă alegeți acest traseu dimineața, veți prinde momentul în care magazinele se deschid și proprietarii le curăță. În mijlocul plimbării, opriți-vă câteva minute pe o bancă Sursa: Primăria Metropolitană İzmir (știre despre renovarea pieței Karşıyaka); Visit İzmir (piața Karşıyaka); Wikipedia (Karşıyaka); Direcția de Cultură și Turism a Provinciei İzmir (Karşıyaka); Asociația Karşıyaka, fondată în 1912.

Vila din apropierea gării, cu grădină, este un loc care atinge istoria republicii din Karşıyaka. Această casă, care a fost reședința de vară a familiei Uşakizade, a fost construită în anii 1860. Latife Hanım, fiica lui Muammer Bey Uşakizade, una dintre familiile celebre din İzmir, s-a născut în İzmir în 1898 și l-a întâlnit pe Atatürk în septembrie 1922, în vila familiei din Göztepe. Atatürk a stat douăzeci de zile în acea vilă, iar cei doi au continuat să corespondeze ulterior. Vila din Göztepe este astăzi un muzeu, iar restaurarea sa, finalizată în 2001, a primit un premiu de conservare în 2003. Când Zübeyde Hanım s-a îmbolnăvit toamna respectivă, medicii i-au recomandat aerul din İzmir. Atatürk a trimis pe așistentul său, Salih Bozok, să găsească o casă potrivită, cu condiția ca aceasta să nu fie o casă abandonată aparținând unei familii grecești. Latife Hanım a sugerat această casă a familiei sale din Karşıyaka, care era aproape de gară, un aspect important pentru o persoană bolnavă. Zübeyde Hanım a sosit cu trenul pe 18 decembrie 1922, iar pragurile ușilor au fost îndepărtate pentru a permite accesul scaunului ei cu rotile. A stat aici 28 de zile și a murit pe 14 ianuarie 1923, la vârsta de 66 de ani. După moartea mamei sale, Atatürk a venit în İzmir și s-a căsătorit cu Latife Hanım pe 29 ianuarie 2923.

Viața a doua a vilei a început în 2005, când Primăria Karşıyaka a expropriat terenul de 2.958 de metri pătrați în acel an. Restaurarea a început pe 11 octombrie 2007, iar casa a fost deschisă publicului ca muzeu memorial pe 19 mai 2008, cu o ceremonie oficială pe 9 iulie 2008. În 2016, a fost înregistrată ca muzeu privat. În timpul restaurării, textura originală a fost conservată, de la elementele din lemn din interior până la marmura și copacii din grădină. O parte din obiecte au fost donate de moștenitorii vilei, iar o parte au fost achiziționate.

Începeți vizita din grădină. Fațada crem și jaluzelele maro descriu o casă de vară simplă, cu două etaje. În grădină se aflau pini, palmieri, o fântână și un moroi. În interior, la parter sunt trei camere, la etaj sunt trei camere și o baie. Camerele sunt mobilate cu mobilier din acea perioadă; obiecte precum un gramofon și un radio ilustrează viața de familie din anii 1920. Figurine de ceară, realizate de Prof. Dr. Yılmaz Büyü

Aleea Zübeyde Hanım vă duce de la gară spre direcția Soğukkuyu; Soğukkuyu era un sat de la malul mării, locuit de nomazi care s-au stabilit aici în secolul al XIX-lea, iar parcul cu mausoleul se află pe această stradă. Înainte de a intra în parc, amintiți-vă de unde ați venit. Zübeyde Hanım s-a născut în 1857, în Salonic, fiind fiica lui Feyzullah Ağa, din familia Hacı Sofi, o familie de nomazi care fusese relocată din centrul Anatoliei în vestul Salonicului. A avut cinci copii din căsătoria cu Ali Rıza Efendi, dar l-a pierdut pe soțul ei în 1888, când Mustafa era încă la școală primară. După Războiul Balcanic, s-a mutat împreună cu fiica ei, Makbule, la Istanbul, unde s-au stabilit într-o casă din Akaretler. A murit pe 14 ianuarie 1923, în İzmir, unde se afla pentru tratament, și a fost înmormântată în curtea moscheii Ferik Osman Pașa; mormântul ei se află și astăzi în interiorul parcului care ocupă locul curții.

Forma monumentului este rezultatul unei dezbateri. În 1938, primarul orașului İzmir, Behçet Uz, a prezentat un proiect de monument elaborat, dar Atatürk l-a respins, dorind doar o piatră grea deasupra mormântului și transformarea zonei într-un parc pentru copii. Monumentul a fost construit în 1940, conform dorințelor lui Atatürk, de către Primăria orașului İzmir. Roca pe care o vedeți a fost adusă de pe Muntele Yamanlar și este un granit roz; are patru metri înălțime și zece tone. Pe ea este sculptat un bust în relief al lui Zübeyde Hanım, iar dedesubt este o scurtă inscripție care menționează că aici este înmormântată mama lui Atatürk, care a murit în 1923. Piatra funerară originală, care a fost îndepărtată în timpul construcției, este păstrată din 2005 la Muzeul Arheologic din İzmir.

În parc, începeți prin a vă opri în fața zonei ceremoniale, apoi apropieți-vă de monument. Citiți basorelieful în lumina laterală; lumina soarelui de la prânz îl va aplatiza, în timp ce dimineața și seara sunt momente mai bune. Faceți o plimbare în jurul rocii și observați textura; absența ornamentelor a fost o alegere deliberată. Parcul pentru copii, care se află lângă monument, este încă acolo, așa cum și-a dorit Atatürk. Parcul este o zonă protejată de gradul întâi; vegetația, iluminatul și zona ceremonială au fost rearanjate, iar deasupra iazului a fost construită o cafenea. Zona este supravegheată non-stop. Așezați-vă pe o bancă timp de zece minute și observați viața de zi cu zi a parcului; acest loc este atât

Pentru ultima oprire a zilei, luați tramvaiul T1 de la stația Karşıyaka İskele; după ce treceți stațiile Nikah Sarayı și Yunuslar, a treia stație este Bostanlı İskele. Linia a fost inaugurată pe 11 aprilie 2017 și, pe traseul său de 8,8 kilometri, urmărește coasta. Dacă preferați să mergeți pe jos, urmați faleza în direcția vestului; este o plimbare ușoară de aproximativ doi kilometri, cu marea întotdeauna la stânga. Numele Bostanlı își are propria poveste: în registrele din 1890, zona era cunoscută sub numele de Menemen İskelesi (cheia Menemen), în 1900 era numită Papaskala, care înseamnă "cheia preotului" în limba greacă, iar descărcarea pepenilor și a meloanelor aduși din câmpiile Menemen în această cheie a dat zonei numele pe care îl are astăzi. Deci, cheia de pe faleză nu a servit doar pentru vapoare, ci a fost motivul existenței acestei zone de mai bine de un secol. Cheia actuală, Bostanlı Vapur İskelesi, a fost construită de Türkiye Denizcilik İşletmeleri între 1989 și 1993; se întinde pe o suprafață de aproximativ douăzeci de mii de metri pătrați și are o clădire administrativă de două mii de metri pătrați. De aici pleacă vapoare de pasageri către Konak, Alsancak, Üçkuyular și Karşıyaka, iar de aici operează și vapoarele pentru autoturisme. Cheia este administrată astăzi de İZDENİZ, compania maritimă a Primăriei Metropolitane İzmir, înființată în 1992. Stația de tramvai Bostanlı İskele este chiar în fața cheii; a fost proiectată pentru accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități și are o pistă pentru biciclete. Traversează cheia și continuă să mergi de-a lungul faleza; Parcul Balıkçı Baba este unul dintre locurile de odihnă de pe această coastă, iar în zilele de miercuri se organizează piața locală. Obiectivul principal este locul unde pârâul Bostanlı se varsă în golf. Aici, două construcții inaugurate în 2016 au schimbat aspectul zonei: Podul pentru pietoni Bostanlı și Terasa pentru apusul soarelui, proiecte realizate de arhitectul Evren Başbuğ și echipa sa pentru Primăria Metropolitană İzmir. Proiectarea a avut loc între 2014 și 2015, construcția a început în 2015 și s-a finalizat în 2016, iar clădirile au fost deschise publicului în august 2016; suprafața totală construită este de 8.800 de metri pătrați. Ambele sunt primele implementări ale planului İzmirDeniz, care vizează reamenajarea coastei, în secțiunea Karşıkıyı. Echipa de proiectare descrie cele două construcții ca fiind locuri de întâlnire urbane, care reunesc oamenii În timpul după-amiezii, terasa este aglomerată, dar în timpul săptămânii este mai liniștită. Toamna, vântul care bate din vest poate fi puternic, așa că este bine să vă îmbrăcați cu un strat suplimentar. Când se întunecă, întoarceți-vă la docul Bostanlı; de acolo pleacă vapoare direct către Konak. Verificați tarifele actualizate pe site-ul IZDENIZ și lăsați ziua să se încheie așa cum a început.
Sursa: Wikipedia (Bostanlı, Karşıyaka; Docul de vaporaș Bostanlı); Wikipedia (Karşıyaka; Tramvaiul İzmir); Arkiv și Arkitera (Podul pentru pietoni Bostanlı și terasa pentru apusul soarelui); Primăria Metropolitană İzmir (liniile IZDENIZ).