În Odunpazarı, de la vechiul Eskişehir până la Lületaș, totul este legat de sticlă.

Începeți vizita intrând în curtea exterioară a complexului Kurşunlu. Clădirile complexului sunt dispuse în formă de U, de-a lungul laturilor estice, sudice și vestice ale moscheii centrală, fiind conectate prin ziduri și formând o curte exterioară. Fiecare latură a curții are o poartă, așa că puteți intra ușor, indiferent de strada pe care veniți. Țineți minte că complexul a fost construit de vizirul Çoban Mustafa Pașa, iar, conform documentelor de fondație, majoritatea clădirilor au fost construite între 1517 și 1525. Conform surselor, arhitectul complexului ar fi putut fi Acem Ali, care a fost arhitect șef înainte de Mimar Sinan. În timp ce vă plimbați prin curte, observați că clădirile nu sunt la același nivel; din cauza pantei terenului, există trepte între structuri. Muzeul de Piatră de Țigară se află în secțiunea complexului numită hanikah sau medrese și este situat la o altitudine mai mare decât moscheea. Accesul la spațiul acoperit cu cupolă și la celulele adiacente se face prin scările din față, iar terasa care se extinde de-a lungul fațadei, cu vedere spre curte, a fost restaurată. Înainte de a intra în muzeu, opriți-vă pentru o clipă sub această terasă și admirați curtea și cupolele acoperite cu plumb. În interior, sunt expuse lucrări colectate de la festivalurile internaționale de piatră de țigară, de la concursurile de artizanat și de la expozițiile organizate de Guvernatorul din Eskişehir începând cu 1998. Aceste lucrări au fost achiziționate de Administrația Provincială, iar muzeul a fost deschis de Primăria Odunpazarı în 2008. Colecția este descrisă ca fiind formată din aproximativ 400 de lucrări ale a 60 de artiști. În timp ce explorați vitrinele, acordați atenție mai întâi culorii pietrei; piatra de țigară este de culoare albă sau aproape de alb, este un material fin poros și moale. Maestrii o taie în stare umedă, deoarece se înmoaie când este umedă, dar devine dură când se usucă, astfel că își capătă forma definitivă. De aceea, examinați cu atenție detaliile fine de pe lucrări, fețele minuscule și curburile, și observați câtă răbdare este necesară pentru a le realiza cu vârful unui cuțit. Căutați pe panouri informații despre faptul că piatra este cunoscută și sub numele de Deniz Köpüğü, Meerschaum și sepiolit, și că numele sepiolit a fost dat de un mineralog german în secolul al XIX-lea. Puteți citi pe panouri că piatra se găsește la adâncimi de până la 150 de metri în sol și că, conform studiilor arheologice, este cunoscută de aproximativ cinci mii de ani. Piatra de țigară nu arde și devine foarte rezistent Muzeul este închis lunea. Vă rugăm să verificați condițiile de acces și orarul de funcționare pe pagina sa oficială. De aici, printr-o scurtă plimbare spre nord, veți ajunge la Atlıhan, locul unde piatra văzută la muzeu este prelucrată în prezent. Sursa: Direcția Provincială pentru Cultură și Turism din Eskişehir, Muzeul de Piatră, Complexul Kurşunlu; Enciclopedia Islamică TDV, Complexul Kurşunlu; Wikipedia, Piatră.

Când ajungeți la Atlıhan, opriți-vă inițial în fața porții și admirați întreaga structură. Această han a fost construită în anii 1850 de Takattin Bey, un important proprietar de terenuri din Eskişehir. Scopul ei era să ofere cazare pentru comercianții, călătorii și fermierii care veneau din satele, orașele și localitățile din jur, atât pentru ei, cât și pentru animalele lor. Se spune că aici se cazau și comercianții care veneau la piața de lemn, care dădea numele zonei, deci această curte se afla în centrul activității comerciale zilnice a Odunpazarı. Datorită prezenței unei cafenele în interior, clădirea a depășit rolul de simplu loc de cazare, transformându-se într-un loc de întâlnire pentru locuitorii zonei, unde se discutau diverse subiecte. În timp, a fost cunoscută și sub numele de Tavafçı Hanı și Odunpazarı Hanı. După a doua jumătate a secolului al XX-lea, hanul și-a pierdut funcția inițială și a ajuns în ruină. Clădirea pe care o vedeți astăzi a fost reconstruită în 2006, în cadrul proiectului "Revitalizarea Caselor din Odunpazarı" al Primăriei Odunpazarı, respectând arhitectura originală, și a primit numele Atlıhan. De aceea, când admirați zidurile, țineți cont că nu vedeți o han veche, ci o reconstrucție. Hanul se întinde pe o suprafață de 768 de metri pătrați și are două etaje: parterul și primul etaj. Începeți cu o plimbare prin parter, apoi urcați la primul etaj și explorați și unitățile de acolo. Astăzi, principalul scop al lui Atlıhan este de a găzdui ateliere unde se produce și se vinde pipă din lut. Opriți-vă în fața unui atelier și observați modul în care meșterul lucrează piatra, ce instrumente folosește și în ce ordine. Compararea pieselor finite pe care le vedeți la muzeul de pipă cu bucățile de lut brute, care iau formă aici, este cea mai bună modalitate de a înțelege procesul de creație. Sursa lutului nu este departe; Wikipedia menționează că aproape toate zăcămintele de lut exploatabile comercial se găsesc în provincia Eskişehir, cu peste 300 de mine răspândite într-o zonă de 100 de kilometri pătrați în jurul orașului. Aceeași sursă notează că pipa, absorbând nicotina, își poate schimba culoarea în timp, îngălbenindu-se. Pe lângă atelierele de pipă, în han se găsesc și ateliere de argint, ceramică și sticlă, ceea ce înseamnă că puteți vedea mai multe meșteșuguri tradiționale într-un singur loc. Dacă doriți să fotografiați meșterii în timp ce lucrează, cereți mai întâi permisiunea, deoarece este important să nu le distrageți atenția în timpul unei etape delicate a procesului. Dacă intenționați să Sursa: Direcția pentru Cultură și Turism a provinciei Eskişehir, Piața de Artizanat Atlıhan; Portalul Cultural, Piața de Artizanat Atlıhan; Primăria Odunpazarı, Ghid Turistic.

Această zonă nu este o clădire, ci o plimbare de o oră prin străzile pitorești. Situată pe dealurile din sudul orașului, această zonă are o legendă conform căreia primele comunități care au dorit să se așeze în Eskişehir au ales aceste dealuri deoarece aici carnea se păstra cel mai bine. Începeți plimbarea din centrul cartierului și apoi explorați străduțele înguste și sinuoase. Drumurile întortocheate și aleile fără ieșire sunt caracteristice acestei zone, așa că mergeți fără să vă uitați prea mult la hartă, lăsându-vă purtați de curiozitate. Wikipedia menționează că casele din această zonă au caracteristici arhitecturale și motive similare cu cele din Safranbolu, Beypazarı și Göynük, în timp ce Go Türkiye le consideră printre cele mai frumoase exemple de arhitectură civilă din secolul al XIX-lea. Textura zonei se extinde până la zona numită Bademlik, din sud. Observați că fațadele caselor care dau spre stradă au balcoane și console, iar etajele superioare se extind spre stradă. Unele case se remarcă prin cadrele maro din spatele pereților albi, în timp ce altele au culori de albastru indigo sau roșu cărămiziu; urmăriți cum se schimbă culorile de la o stradă la alta. De obicei, la parterul acestor case se află bucătăria, grajdul, spălătoria sau depozitul, în timp ce viața de familie se desfășura la etajele superioare. Sursele descriu două tipuri de case: cele cu intrarea direct din stradă și cu grădina în spate, și cele cu grădina în față, unde casa este situată în interiorul grădinii. Încercați să distingeți aceste două tipuri în timp ce mergeți; casele cu grădina în spate sunt mai izolate de stradă. Casele sunt de obicei compuse dintr-un salon și camerele adiacente, iar camera de la colț, cu ferestre pe ambele părți ale fațadei, este cea mai mare și mai importantă cameră. Colțurile balcoanelor indică aceste camere; puteți număra balcoanele uitându-vă în sus. Citiți indicatoarele stradale, știind că cinci dintre străzile menționate în "Seyahatname" de Evliya Çelebi au aceleași nume și astăzi. Evliya Çelebi a scris că orașul era format din 17 cartiere și că casele aveau grădini interioare. În cadrul proiectului "Revitalizarea Caselor din Odunpazarı", au fost restaurate 300 de case și 15 fântâni în 30 de străzi care reprezintă cea mai densă zonă a cartierului. Observați și fântânile de pe traseu. De asemenea, se menționează în Enciclopedia Islamică TDV că, odată cu deschiderea bulevardului Şeyh Şehabeddin, unele case au fost demolate, iar zona a fost ulterior protejată ca zonă de interes istoric. De asemenea, în aceste străzi se află conacul construit în 1 Sursa: Direcția pentru Cultură și Turism a provinciei Eskişehir, Casele din Odunpazarı; Wikipedia, Casele din Odunpazarı; Enciclopedia Islamică Türk Diyanet Vakfı, Eskişehir; Primăria Odunpazarı, Ghid turistic.

Înainte de a intra în muzeu, petreceți câteva minute admirând clădirea din exterior, de pe esplanadă. Clădirea a fost proiectată de biroul de arhitectură japonez Kengo Kuma and Associates și a fost realizată de arhitectul și colecționarul Erol Tabanca, originar din Eskişehir. Conform surselor, Kuma și echipa sa au vizitat Eskişehir, au studiat aspectele urbane și, după ce au descoperit că zona era un centru important pentru comerțul cu lemn, au conceput proiectul pe această idee. Observați cum grinzile din lemn de pe fațadă fac referire la comerțul cu lemn din zonă și cum volumele clădirii sunt grupate, fără a urma o singură linie dreaptă. Biroul este cunoscut pentru utilizarea minimă de beton și pentru accentul pus pe materiale naturale, precum lemnul, piatra și hârtia; stadionul proiectat pentru Jocurile Olimpice de vară din 2020 de la Tokyo este, de asemenea, o creație a acestui birou. Conform muzeului, filosofia biroului se bazează pe armonizarea naturii cu arhitectura, creând o legătură puternică între clădire și locul în care este situată. Muzeul evidențiază patru elemente principale în arhitectura sa: geometria, lumina, grupul și lemnul. Designul îmbină elemente din arhitectura civilă din Odunpazarı, din arhitectura otomană a cupolelor și din arhitectura tradițională japoneză. Conform surselor, copacii de pin utilizați în construcție au fost selectați din pădurile industriale sustenabile din Rusia, fiind copaci care și-au atins durata de viață. Muzeul și-a deschis porțile pe 7 septembrie 2019 și, împreună cu celelalte muzee din zonă, formează un complex muzeal. În interiorul clădirii, care are trei etaje și o suprafață de aproximativ 4.500 de metri pătrați, se află săli de expoziție, spații pentru evenimente și ateliere. În timp ce vizitați expozițiile, nu vă concentrați doar pe operele de artă, ci și pe lumina care pătrunde în spațiu, datorită structurii din lemn; muzeul consideră lumina ca fiind una dintre sursele de inspirație pentru arhitectură. Muzeul expune opere de artă moderne și contemporane din Turcia și din lume, alături de lucrări din colecție, găzduind, de asemenea, expoziții temporare ale artiștilor din diverse discipline. Muzeul se consideră un loc de întâlnire unde operele de artă ale artiștilor din Turcia și din lume sunt expuse dintr-o perspectivă universală. De asemenea, este menționată instalația creată special pentru muzeu de către maestrul japonez al bambusului, Tanabe Chikuunsai IV; dacă vizitați muzeul, întrebați personalul despre locația acesteia, deoarece aranjamentul expozițiilor se poate schimba. Datorită schimbărilor frecvente ale expozițiilor temporare, verificați programul muzeului pe site-ul oficial înainte de vizită. Muzeul organizează, de asemenea, tururi ghidate în anumite zile și ore; dacă aveți norocul La ieșire, parcurgeți câțiva pași pe partea care dă spre bulevardul Atatürk și ajungeți la destinația finală a traseului: Muzeul de Artă Modernă Odunpazarı. Sursa: OMM, informații despre clădirea OMM și despre vizitare; Direcția Județeană pentru Cultură și Turism Eskişehir, OMM; Wikipedia, Muzeul de Artă Modernă Odunpazarı.

Ultima oprire a traseului este Muzeul Contemporan de Artă a Sticlei, situat în apropierea OMM, printre clădirile care amintesc de casele tradiționale din Odunpazarı. Muzeul a fost inaugurat pe 1 decembrie 2007 și este considerat primul muzeu de artă a sticlei contemporane din Turcia. A fost înființat printr-o colaborare între Primăria Metropolitană Eskişehir, Universitatea Anadolu și Grupul Prietenilor Sticlei. Conform Wikipedia, muzeul este situat în complexul Muzeului Orașului Casele din Odunpazarı, iar clădirea sa este rezultatul restaurării a trei case tradiționale din Odunpazarı. Direcția pentru Cultură și Turism a menționat că muzeul a fost înființat pentru a satisface o nevoie a orașului în ceea ce privește dezvoltarea sa socială, culturală și artistică. Ghidul turistic al Primăriei Odunpazarı menționează, de asemenea, că, datorită acestui muzeu, Eskişehir se numără printre puținele orașe din lume care au un muzeu dedicat sticlei. Ghidul subliniază, de asemenea, importanța faptului că muzeul a fost deschis în Anatolia, considerată locul de naștere al artei sticlei. Muzeul este format din trei săli; conform surselor, două dintre acestea găzduiesc colecții permanente, iar una este dedicată expozițiilor temporare. În timp ce explorați sălile, acordați atenție tehnicilor utilizate pentru realizarea operelor; colecția include lucrări realizate cu diverse tehnici, de la suflare la modelare rece. Compararea unei lucrări realizate prin suflare, cu forma sa fluidă, cu o lucrare de sticlă modelată rece, asamblată prin tăiere și lipire, demonstrează cu ușurință diferența dintre cele două tehnici. Citiți etichetele, știind că operele au fost donate muzeului de artiști locali și străini. Colecția include lucrări donate de artiști japonezi, polonezi, letoni și germani. Portalul Cultural menționează că în muzeu sunt expuse lucrări ale 58 de artiști locali și 10 artiști străini, în timp ce Wikipedia vorbește despre 42 de artiști și 125 de lucrări. Numărul de artiști și lucrări variază în funcție de sursă, așa că cel mai bine este să verificați informațiile actualizate direct de la muzeu. Pentru a observa relația dintre sticlă și lumină, priviți operele din diferite unghiuri și urmăriți modul în care umbrele se proiectează pe perete. În 2022, Organizația Națiunilor Unite a declarat anul internațional al sticlei, iar muzeul a participat la un proiect de colaborare cu platforma "Muzee fără Frontiere", care implică 39 de țări. Datorită acestui proiect, unele dintre operele selectate ale muzeului pot fi vizualizate online, permițându-vă să le revedeți după vizita. Puteți face fotografii în muzeu, dar este recomandat să evitați blițul și să folosiți un unghi oblic După ce părăsiți muzeul, puteți coborî pe bulevardul Atatürk și luați tramvaiul de la stația "Liceul Atatürk" sau puteți merge pe jos spre malul râului Porsuk. Sursa: Direcția Provincială pentru Cultură și Turism din Eskişehir, Muzeul de Arte Plastice Moderne; Portalul Cultural, Muzeul de Arte Plastice Moderne; Wikipedia, Muzeul de Arte Plastice Moderne.