În Beykoz, se află clădirile de sticlă, încălțăminte și parcurile.

Începeți ziua vizitând muzeul; acesta se deschide dimineața și prezintă istoria producției de sticlă din Beykoz, o tradiție care a făcut cunoscut acest loc. Muzeul își poartă numele de la fabrica de sticlă Beykoz Cam și Billurat Fabrika-i Hümayunu, înființată în această zonă în perioada otomană și considerată cea mai importantă fabrică de sticlă a vremii. Istoria sticlei din Beykoz datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea: conform Wikipedia, sultanul Selim al III-lea a trimis un derviş Mevlevi, Mehmed Dede, la Veneția pentru a învăța tehnici de producție a sticlei. La întoarcere, Mehmed Dede a deschis un atelier în Beykoz, iar producția a fost ulterior extinsă de Fethi Ahmed Pașa, guvernul din Tophane. Vasele de sticlă "çesm-i bülbül", cu ornamente albe spiralate și motive florale, care înseamnă "ochiul privighetii", sunt cele mai cunoscute exemple ale acestei tradiții.

Clădirea în sine face parte din poveste. Abraham Pașa, care a fost portar la curtea lui Ismail Pașa, hidivul Egiptului, și a fost promovat la rang de vizir de către sultanul Abdulaziz, a construit în secolul al XIX-lea, pe terenul său din Beykoz, conace, voliere, iazuri, un teatru și grajduri. Clădirea grajdurilor, de formă în "U", care a supraviețuit până în prezent, a fost restaurată de către Milli Saraylar și a fost deschisă ca muzeu pe 9 aprilie 2021.

În interior, sunt expuse aproximativ 1.480 de obiecte, alături de piesele de sticlă turcești, fiind prezente și obiecte produse în Europa pentru palatele otomane. În timp ce explorați vitrinele, observați cum aceeași formă, de exemplu, a unui ulcior sau a unui vas, s-a schimbat în diferite ateliere și perioade; bogăția reală a colecției se dezvăluie în aceste comparații.

Muzeul este închis lunea; verificați programul și informațiile despre bilete pe site-ul Milli Saraylar. Grădina muzeului face parte dintr-o suprafață de aproximativ 360 de hectare și găzduiește 117 specii de copaci; plimbați-vă puțin prin grădină la ieșire pentru a admira unele dintre speciile rare aduse în timpul lui Abraham Pașa.

Sursa: Milli Saraylar; EBA Okul Dışı Öğrenme; Wikipedia.

După vizita la muzeu, continuați plimbarea printre copaci în Parcul Beykoz. Cunoscut și sub numele de Parcul Abraham Pașa, acesta se întinde pe versanții Bosforului, între centrul orașului Beykoz și cartierul Pașabahçe, ocupând o suprafață de 27,9 hectare. Numele său provine de la Abraham Pașa, care a trăit între 1833 și 1918. Se spune că acesta a avut o relație de prietenie cu sultanul Abdülaziz și că a câștigat această vastă proprietate într-un joc de zaruri.

În timpul lui Abraham Pașa, terenul a fost amenajat de experți în grădinărit francezi, fiind introduse și plantate specii exotice de plante și copaci care nu creșteau în mod natural în Imperiul Otoman. Căutați urmele peisajului din acea perioadă: se spune că în parc se află două grote artificiale mari, cinci iazuri, dintre care unul conține o insulă artificială, și trei cascade artificiale construite din roci. Pavilionul și un mic teatru au dispărut în timp; teatrul a fost distrus într-un incendiu din 1937. O parte a proprietății, achiziționată de Abdülhamid al II-lea, a fost deschisă publicului sub numele de Grădina Hürriyet pentru o perioadă.

Astăzi, parcul este administrat de Primăria Metropolitană din Istanbul ca zonă de recreere și este deschis publicului. Aici veți găsi poteci de plimbare, locuri de joacă pentru copii, mese de picnic și o clădire socială; partea de est a parcului se unește cu o pădure naturală. În weekend, poate fi aglomerat din cauza picnicurilor, așa că alegeți o zi din timpul săptămânii pentru o plimbare mai liniștită. Potecile sunt, uneori, în pantă, așa că purtați încălțăminte antiderapantă.

Părăsiți parcul și coborâți spre țărm. Centrul orașului Beykoz se află la aproximativ un kilometru distanță; când ajungeți la piața de lângă debarcader, veți găsi a treia oprire a traseului: Fântâna Ishak Ağa.

Sursa: Primăria din Beykoz; Wikipedia.

Fântâna publică situată în fața zonei de acostare din Beykoz este cunoscută în rândul localnicilor sub numele de "Cele Zece Fântâni" și este un simbol al cartierului. În locul acesteia, inițial se afla o fântână construită de Behruz Ağa; ulterior, funcționarul vamal Ishak Ağa a renovat structura în 1159, adică în 1746. Conform Enciclopediei Islamice TDV, Ishak Ağa a construit cinci fântâni în Istanbul, dintre care patru se află în Beykoz. Aceeași enciclopedie menționează că funcționarul responsabil de construcția moscheii Ayazma din Üsküdar a fost, de asemenea, Ishak Ağa.

Explorați structura plimbându-vă în jurul ei. Partea principală are aproximativ 6 metri lățime, 8 metri lungime și 4 metri înălțime; acoperișul, cu streașină și cu forme neregulate, este susținut de opt coloane subțiri de marmură și de douăsprezece arce. În spate, există un bazin înconjurat de ziduri. Apa curge neîntrerupt din zece țevi de bronz situate în fața structurii, scurgându-se într-un bazin de marmură; cele zece țevi sunt cele care i-au dat numele fântânii. Două dintre țevile din centru sunt mai mari decât cele laterale. Sursa apei este o stâncă numită Șahinkaya.

Examinați inscripția: este scrisă cu litere mari, în stil sülüs, pe un fundal verde, cu folie de aur, și a fost realizată de Edirneli Emin Efendi. Partea superioară, arcadele și acoperișul au fost renovate ulterior cu beton armat; fântâna a fost restaurată în perioadele 1948-1950, 1986, 2005-2006 și 2016-2017. Proprietarul este Direcția Generală a Fondurilor Religioase, iar din 1972 este înscrisă ca monument istoric care trebuie protejat.

Staționați câteva minute în piață și observați viața de zi cu zi dintre zona de acostare și fântână. Apoi, plimbați-vă de-a lungul coastei în direcția Yalıköy; Palatul Mecidiye se află la aproximativ un kilometru distanță, văzut de sus.

Sursa: Enciclopedia Islamică TDV; Wikipedia.

În Yalıköy, pe malul mării, într-o zonă care în trecut era cunoscută sub numele de "Cheia Sultanului", se află Palatul Mecidiye din Beykoz, situat în vârful unei grădini terasate, care se ridică treptat de la nivelul mării. Palatul a fost construit inițial ca un cadou al guvernatorului Egiptului, Kavalalı Mehmed Ali Paşa, pentru sultanul Abdülmecid, în 1845. După moartea pașei, fiul său, Said Pașa, a finalizat construcția în 1854 și a prezentat-o sultanului. Inițial, palatul a fost folosit pentru plimbări scurte, apoi a fost destinat primirii oficialilor și ambasadorilor străini.

Construcția, cu două etaje, parțial din piatră și simetrică, are o fațadă în stil neoclasic. În finisajele exterioare, au fost folosite atât pietre aduse din Italia, cât și marmură albă locală. În interior, veți găsi decorațiuni realizate cu lemn colorat. Documentele din acea perioadă menționează mobilier placat cu foiță de aur, textile din Hereke și candelabre de cristal. În grădină, căutați o mică vilă de relaxare, numită "baie turcească", cu pereții interiori decorați cu scoici de alge marine. Multe dintre clădirile de serviciu, cum ar fi bucătăria, baia și sera, nu au supraviețuit până în prezent.

În secolul al XX-lea, palatul nu a mai avut legătură cu familia regală. A fost transformat într-un orfelinat, apoi, în anii 1920, a fost folosit pentru tratarea pacienților cu trachom. În 1953, a devenit un sanatoriu, iar în 1963, un spital pentru boli respiratorii la copii. În 1997, a fost integrat în cadrul "Palatelor Naționale", iar după o restaurare care a durat între 2010 și 2016, a fost redeschis publicului ca muzeu pe 11 aprilie 2017.

Palatul este închis în ziua de luni. "Palatele Naționale" vând bilete separate pentru grădină; chiar dacă nu veți vizita interiorul, merită să admirați grădina terasată și priveliștea spre Bosfor. Verificați orele de program și tarifele actualizate pe site-ul oficial. De aici, puteți merge câțiva sute de metri de-a lungul coastei pentru a ajunge la ultima destinație a traseului.

Sursa: "Palatele Naționale"; Wikipedia.

Ultima oprire a traseului este Beykoz Kundura, una dintre cele mai vechi fabrici din Istanbul. Povestea sa începe în 1810, când a fost achiziționată o tăbăcărie, adică o fabrică de prelucrare a pielii, la ordinul sultanului Mahmud al II-lea. Inițial, fabrica a fost înființată pentru a produce materiale din piele pentru armată, transformându-se ulterior într-o fabrică de piele și încălțăminte. În 1933, a fost preluată de nou-înființata companie Sümerbank și a primit numele de "Sümerbank Deri ve Kundura Sanayi Müessesesi". Producția a atins 2 milioane de perechi pe an în 1968 și 2,5 milioane de perechi în 1975; în perioada sa de vârf, aproximativ 3.000 de persoane erau angajate. Fabrica a fost închisă în 1999 printr-o decizie a Consiliului Miniștrilor și vândută în 2003.

Astăzi, clădirile din piatră și cărămidă funcționează ca un spațiu cultural, artistic și cinematografic. Din 2005, găzduiește platouri de filmare pentru producții cinematografice și de televiziune. Proiectul "Kundura Hafıza", lansat în 2015, colectează arhivele fabricii și amintirile angajaților; în 2018, vechea cameră a cazanului a fost renovată și transformată în "Kundura Sinema" și "Kundura Sahne".

Cel mai important lucru de reținut pentru vizită este următorul: Beykoz Kundura nu este un loc pe care îl puteți explora liber pe tot parcursul zilei. Conform site-ului instituției, vizitatorii pot participa la evenimente programate, iar expozițiile pot fi vizitate doar cu programare. Când planificați traseul, consultați calendarul de proiecții de filme, concerte sau expoziții de pe site. Dacă găsiți o proiecție de seară sau un spectacol, veți putea încheia ziua în vechea cameră a cazanului a fabricii.

Dacă nu există evenimente, puteți admira clădirile fabricii din piatră și cărămidă de pe faleză. Puteți reveni pe jos la centrul Beykoz și de acolo puteți lua autobuzele care merg spre Üsküdar sau Kadıköy.

Sursa: Site-ul oficial Beykoz Kundura; Wikipedia.