Două zile din Ankara către ținutul Hitiților.

În cartierul Ulus, la poalele Castelului Ankara, se află două construcții otomane: Mahmut Pașa Bedesteni și Kurşunlu Han. Muzeul a fost inițial deschis în 1921, în turnul Akkale din castel, sub numele de Muzeul Hitiților, ca răspuns la cererea lui Atatürk de a crea un muzeu dedicat artefactelor hitite. Colecția a fost ulterior mutată în Bedesteni, după începerea restaurărilor în 1938. Secțiunea centrală a Bedestenului a fost deschisă publicului în 1943, iar lucrările au fost finalizate în 1968. În 1997, muzeul a fost desemnat "Muzeul Anului" în Europa, fiind primul muzeu turc care a primit această distincție.

Pentru a vizita muzeul, concentrați-vă pe expozițiile dedicate civilizației hitite. Începeți cu perioada paleolitică și ajungeți la secțiunea hitită: observați panourile solare și standardele din bronz cu cerbi și șerpi, provenite din mormintele regale de la Alacahöyük; basoreliefurile de la Poarta Sfinxului de la Alacahöyük, care reprezintă scena de venerare a regelui și a reginei în fața altarului, acrobați care înghit săbii și urcă scări, muzicieni și scene de vânătoare; basoreliefurile originale de la Poarta Regală din Hattuşa; și o scrisoare de la regina egipteană către regele hitit, provenită din Boğazköy. Mâine veți vedea copii ale acestor obiecte sau locurile unde erau expuse, așa că acordați atenție detaliilor acum: observați detaliile de pe panouri, direcția de mers a figurilor de pe basoreliefuri și postura războinicului de la poartă.

Informații practice: adresa este Gözcü Sokak nr. 2, pe traseul care urcă spre castel, accesibil pe jos din Ulus. Muzeul este deschis zilnic, are ghid audio, iar cardul muzeal (Müzekart) este valabil. Unele săli sunt periodic închise pentru renovări, verificați anunțurile de pe pagina oficială. Alocați două ore, dintre care cel puțin o jumătate de oră pentru secțiunea hitită; dacă ajungeți aproape de ora de deschidere, veți evita grupurile organizate. Apoi, luați un vehicul și mergeți spre Haymana.

Sursa: Direcția Generală a Muzeelor (muze.gov.tr); Wikipedia, Muzeul Civilizațiilor Anatoliene; Monumente Hitițe, Alacahöyük.

Situat la șaizeci de kilometri sud-vest de Ankara, la doisprezece kilometri de Haymana și la doi kilometri nord-vest de Dereköy, se află un deal stâncos, care se ridică la șaizeci de metri deasupra îngustului canion al râului Babayakup. În popor, acest loc este cunoscut sub numele de "Gavur Kalesi" (Cetatea Păgânului). Pe fața sudică a vârfului, sunt sculptate trei figuri într-o stâncă netezită: doi zei bărbați mari, care merg spre stânga, și o zeiță mai mică, cu capul ascuțit, așezată în fața lor. Capetele cornute ale zeilor, fustele scurte, încălțămintea cu vârfuri încolăcite și săbiile de pe centuri sunt caracteristice stilului hitit; unul dintre zei are barbă, iar celălalt este fără barbă. Figura zeiței este greu de distins cu ochiul liber în prezent; observați-o când lumina vine din lateral.

Deasupra sculpturilor, se află un zid ciclopian construit din pietre mari, iar în spatele acestuia există o cameră cu pereți de piatră, a cărei funcție este încă dezbătută. S-au formulat diverse interpretări, cum ar fi un mormânt regal, un loc sacru sau un punct de observație, dar nu au fost descoperite dovezi scrise. Dealul a fost folosit în perioadele hitită și frigiană. A fost observat de călători în anii 1860, iar în 1930, H. H. von der Osten de la Universitatea din Chicago a efectuat săpături la cererea lui Atatürk. Universitatea Bilkent a efectuat cercetări între 1993 și 1998. Articolul lui Ali Özcan, publicat în "Belleten" în 2014, este o sursă actuală care compară sculpturile cu texte hitite.

Practic: Dealul se află pe partea dreaptă a drumului care duce de la Haymana spre Dereköy, în cartierul Mandıra. Nu există informații despre taxe de intrare sau ore de vizitare în surse. Urcarea este scurtă, dar stâncoasă, deci sunt necesari pantofi de drumeție. Primăria a anunțat în 2021 un proiect care include asfaltarea drumului, instalarea unui gard, crearea unei poteci de drumeție și iluminat; contactați primăria pentru a afla cât din proiect a fost finalizat. Nu atingeți sculpturile și nu urcați pe ele. Coborâți în patruzeci și cinci de minute și începeți călătoria spre Boğazkale; drumul este lung.

Surse: Belleten, Ali Özcan (2014); Monumente hitite; Primăria Haymana; Wikipedia, Gavur Kalesi.

Situată la mică distanță de Boğazkale, la 190 de kilometri de Ankara, acest oraș a fost capitala Imperiului Heteit sub conducerea lui Hattušili I, în jurul anului 1650 î.Hr. A rămas centrul statului Heteit până în jurul anului 1180 î.Hr., când a fost distrus de un incendiu și abandonat. Charles Texier a recunoscut ruinele în 1834, iar Hugo Winckler a început săpăturile în 1906, descoperind arhivele scrise în chirilică. Kurt Bittel a preluat lucrările în 1931, în numele Institutului Arheologic German, iar Peter Neve, Jürgen Seeher și, din 2006, Andreas Schachner au continuat cercetările. Arhivele conțin aproximativ treizeci de mii de tablete, iar tableta care conține Tratatul de la Kadeș a fost găsită aici, fiind expusă astăzi la Muzeele Arheologice din Istanbul. Orașul a fost inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO în 1986, iar arhivele au fost recunoscute ca Memorie a Lumii în 2001.

Pentru a vizita situl arheologic, începeți de la orașul inferior, vizitând Marele Templu, apoi continuați de-a lungul zidurilor, care se întind pe mai mult de șase kilometri, observând porțile. Leii de la Poarta Leilor sunt încă la locul lor. La Yerkapı, traversați un tunel de piatră de șaptezeci de metri și urcați rampa. În partea de sus, veți găsi locul unde se afla Poarta Sfinxului; sfincșii originali se află la Muzeul Boğazköy. La Poarta Regală, veți vedea o copie a unui războinic, în timp ce originalul a fost văzut ieri la Ankara. Marele Kale este fortăreața regală și locul unde se aflau arhivele. În Nişantaş, veți găsi inscripții hieroglifice sculptate în stâncă. În 2005, o porțiune de zid de cărămidă, lungă de șaizeci și cinci de metri, a fost reconstruită folosind tehnici originale, oferind o imagine a modului în care arătau zidurile Heteite.

Practic: Situl arheologic este suficient de mare pentru a fi vizitat cu mașina; puteți circula între porți. Cu toate acestea, tunelul de la Yerkapı și urcușul spre Marele Kale necesită încălțăminte adecvată. Nu există umbră, așa că luați apă. Cardul muzeal este valabil; verificați pagina oficială pentru orele de vizitare. Alocați trei ore, apoi mergeți la Yazılıkaya, situată la doi kilometri distanță.

Sursa: Institutul Arheologic German (DAI); KVMGM, pagina UNESCO despre Hattuşa; Wikipedia, Hattuşa; Wikipedia, Hattusa.

La aproximativ doi kilometri nord-est de Hattuşa, se află zona sacră. Cele două încăperi deschise, sculptate în stâncă, sunt situate printre formațiuni naturale. În fața lor, au rămas doar fundațiile structurilor religioase care, odată, controlau intrarea. Majoritatea basoreliefurilor au fost realizate la sfârșitul secolului al XIII-lea î.Hr., în timpul domniilor lui Tuthaliya al IV-lea și Șuppiluliuma al II-lea, dar se știe că zona a fost folosită cu mult timp înainte.

Camera A este o galerie mare: peste șaizeci de zeități defilează într-un procesion, zeii fiind reprezentați pe peretele din stânga, iar zeițele pe cel din dreapta. Cele două procesiuni se întâlnesc la peretele din fund: zeul furtunii Teșup, așezat deasupra zeilor munților, și zeița soarelui Hepat, așezată pe un leopard, alături de fii lor, Șarruma, și fiicele lor. Zeii subterani și zeii munților sunt, de asemenea, reprezentați în această cameră. Se intră în camera B printr-un pasaj îngust, iar aceasta este mai intimă: la intrare, sunt gardieni cu cap de animal și aripi; în interior, sunt douăsprezece zeități subterane, zeul sabiei și, cel mai faimos basorelief, Șarruma îmbrățișându-l pe Tuthaliya al IV-lea, punându-și brațul peste umărul regelui. Se crede că această cameră este un mausoleu comemorativ sau o cameră memorială, construită de fiul său în memoria lui Tuthaliya. În general, se consideră că zona a fost folosită în timpul sărbătorii de Anul Nou de primăvară; un studiu publicat în 2021 susține că basoreliefurile reprezintă cerul, pământul și lumea subterană, adică întregul univers.

Sfaturi practice: lumina oblică evidențiază basoreliefurile, în timp ce, la prânz, figurile par aplatizate; este recomandabil să vizitați dimineața sau după-amiaza. Nu atingeți stânca; pentru a vedea diferența de înălțime a figurilor, aplecați-vă la nivelul genunchilor. O oră este suficientă. Consultați pagina oficială pentru informații despre bilete; de aici, sunt doar câteva minute până la muzeul din centrul orașului Boğazkale.

Sursa: Hittite Monuments, Yazılıkaya; Wikipedia, Yazılıkaya.

Situat în centrul orașului Boğazkale, în cartierul Çarşı, la optzeci și doi de kilometri de Corum, muzeul a fost inaugurat în 12 septembrie 1966, a fost renovat complet în 2011 și, în acel an, a fost redescoperită povestea sa autentică. În 1907, două sfincși descoperite în Yerkapı au fost distruse într-un incendiu devastator; fragmentele au fost trimise la Berlin în perioada 1915-1917 pentru restaurare. Un sfincș s-a întors la Istanbul în 1924, iar celălalt a rămas la Berlin. Negocierile pentru restituirea sa au continuat până în 1938, fiind întrerupte de război și de divizarea Berlinului, au fost reluate în 1974 și, în 1987, a fost depusă o cerere la UNESCO. În 2011, cele două țări au ajuns la un acord; sfincșul a fost adus din Berlin, iar cel din Istanbul a fost adus și mutat aici, unde se află alături, începând cu 26 noiembrie 2011. Sculpturile sunt realizate din calcar, datând de aproximativ 1300 î.Hr., având corp de leu, aripi și cap uman.

Pe lângă sala cu sfincșii, muzeul prezintă cronologic toate straturile orașului, de la perioada calcolitică până la cea bizantină: o ușă cu cap de taur, despre care se crede că simbolizează zeul furtunii, tablete cu scriere cuneiformă și inscripții hieroglifice, machete ale orașului Hattusha și ale Marelui Templu, stelae funerare din perioadele romană și bizantină. Machetele vă permit să vedeți orașul Hattusha de sus, ceea ce face ca vizita la muzeu să fie ideală după vizitarea sitului arheologic. Expozițiile sunt completate de panouri informative și reconstituiri.

Informații practice: muzeul este deschis zilnic, cardul muzeal este valabil; verificați pagina oficială pentru orarul exact. Este un muzeu mic, o oră este suficientă. Faceți o pauză de prânz în Boğazkale și mergeți spre Alaca; drumul spre Alacahöyük se desprinde din Corum.

Sursa: Direcția Generală a Muzeelor (muze.gov.tr); Wikipedia, Muzeul Boğazköy; Wikipedia, Sfinxul Boğazköy.

La aproximativ cincisprezece kilometri nord-vest de districtul Alaca, în satul Alacahöyük; la cincizeci de kilometri de Çorum. Situl arheologic este un strat de acumulări datând de șapte mii de ani: cincisprezece straturi de construcții, de la perioada calcolitică până la cea otomană. Două lucruri îl fac celebru. Primul sunt mormintele regale din Epoca Bronzului Antik, datând din mileniul al III-lea î.Hr.: morții sunt înmormântați cu fața spre vest, cu genunchii îndoiți; alături de ei se găsesc diademe de aur, broșe, figurine din bronz și standarde din bronz, al căror scop este încă dezbătut, reprezentând, de exemplu, cicluri solare, cerbi și boi. Mormintele au fost restaurate și pot fi vizitate; piesele originale se află la Ankara. Al doilea element important este intrarea sudică a orașului hitit, Poarta Sfinxului: între două turnuri, doi monolizi de patru metri au fost sculptați cu sfincși la baza, iar sfincșii sunt încă prezenți. Reliefurile ortostatice de pe ambele părți ale porții reprezintă scene cu regele și regina, acrobați, muzicieni și vânătoare; comparați aceste copii cu piesele originale pe care le-ați văzut la muzeu. Data estimată, conform opiniei generale, este secolul al XIII-lea î.Hr.

Istoria săpăturilor este legată de istoria Republicii: au început în 1907, sub conducerea lui Makridi Bey; în 1935, la cererea lui Atatürk, Institutul de Istorie Turc a continuat săpăturile, inițial sub conducerea lui Remzi Oğuz Arık, apoi între 1936 și 1970, sub conducerea lui Hamit Zübeyr Koşay; între 1997 și 2018, Universitatea din Ankara a continuat lucrările. În apropierea sitului, la Gölpınar, se află barajul hitit construit în jurul anului 1240 î.Hr. de Tuthaliya al IV-lea, care a fost restaurat și a fost din nou umplut cu apă în anii 2000; în zona barajului a fost găsită o bucată de bazalt cu hieroglife, care poartă numele zeiței Hepat.

Sfaturi practice: Muzeul, înființat în 1940, a fost mutat într-o clădire nouă în 1982, apoi a fost renovat în 2011; este deschis zilnic și acceptă cardul muzeal. Alocați o oră și jumătate; vizitați mai întâi muzeul, apoi poarta și mormintele. De aici, distanța până la Ankara este mare; plecați înainte de amurg.

Sursa: Direcția Generală a Muzeelor (muze.gov.tr); Monumente Hitite, Alacahöyük; Wikipedia, Alacahöyük; Wikipedia, Alaca Höyük.