De la Yarımburgaz la Yalıköy, prin Çatalca: Ziduri, Schimbul de populații și Marea Neagră.

Începem călătoria la nord de cartierul Altınşehir din Başakşehir, în apropierea drumului care leagă Halkalı de Altınşehir, pe un deal stâncos. Peștera se află la aproximativ un kilometru și jumătate de malul nordic al Lacului Küçükçekmece, într-o pantă care se îndreaptă spre valea Sazlıdere. Lăsați mașina într-un loc potrivit și mergeți pe jos până la baza dealului. Înainte de a intra, observați aspectul general al peșterii. Stânca este formată din calcar din perioada Eosen, iar peștera a fost sculptată de apele subterane care au străbătut această rocă. Veți vedea două intrări separate, la înălțimi diferite. Intrarea superioară aparține Peșterii Superioare, care se deschide într-o sală largă, de aproximativ zece metri înălțime. Intrarea inferioară este intrarea în Peștera Inferioară, un tunel lung care se adâncește în stâncă. Conform înregistrărilor proiectului "Locuri Arheologice din Turcia", tunelul inferior se bifurcă la aproximativ două sute de metri de intrare, iar una dintre ramuri se îngustează și se termină. Nu încercați să intrați în peșteră în acest loc, deoarece zona a fost declarată sit arheologic și natural de gradul întâi în 2001. Valoarea principală a vizitei constă în a sta în fața intrării și a reflecta asupra motivului pentru care acest loc este atât de important. Peștera a fost prezentată lumii științifice în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, iar primele săpături au fost efectuate în 1963, sub conducerea lui Şevket Aziz Kansu, cu Kılıç Kökten ca manager. În 1986, Universitatea din Istanbul a efectuat o săpătură de salvare, iar între 1988 și 1990, aceeași universitate a desfășurat un proiect comun cu Universitatea din California, Berkeley. Aceste săpături au arătat că cea mai veche așezare din peșteră datează din Paleoliticul Inferior. În peștera inferioară, au fost găsite mii de oase de urși de peșteră, împreună cu unelte din piatră. În peștera superioară, există straturi care datează din Neolitic, Calcolitic și Epoca Bronzului. Din găurile din pereți, se poate observa că sala superioară a fost modificată în perioada bizantină și folosită ca structură. O parte din descoperirile făcute aici sunt expuse astăzi la Muzeele Arheologice din Istanbul. Pentru fotografii, cea mai bună lumină este dimineața, deoarece intrările sunt orientate spre sud, spre vale. De la intrare, priviți în jos, spre valea Sazlıdere și spre lac; veți observa că peisajul pe care l-a văzut omul din preistorie este acum înconjurat de locuințe. Luați cu dumneavoastră apă, deoarece în jurul peșterii este puțină umbră. Se știe că în astfel de locuri există lilieci, așa că fiți liniști

Parcul Natural Şamlar poate fi accesat urmând traseul care trece prin cartierul Kayabaşı și prin satul Şamlar, conectând vechea șosea spre Edirne cu Arnavutköy. Conform indicațiilor primăriei Başakşehir, de pe drumul Gaziosmanpaşa, pe măsură ce vă apropiați de Arnavutköy, o stradă asfaltată care pornește spre stânga, de la punctul numit "Nokta", duce spre parc. Parcul are șase intrări; deși adresa este înregistrată ca fiind în Başakşehir, unele dintre intrări se află aproape de granița cu Arnavutköy. Această zonă este înscrisă în lista Ministerului Agriculturii și Silviculturii, Direcția Generală pentru Protecția Naturii și Parcurile Naționale, ca fiind un parc natural, începând cu 11 iulie 2011. Odată ce intrați, primul lucru care vă va atrage atenția vor fi spațiile largi, deschise, situate sub copacii de pin. În aceste zone, au fost amenajate indicatoare, mese de picnic din lemn, o zonă de joacă pentru copii, toalete și chiuvete. În loc să faceți un picnic aici, vă recomandăm să faceți o scurtă plimbare prin pădure. Urmați traseele, coborâți printre copacii de pin spre vale și urmăriți sunetul apei. Structura istorică a parcului este barajul Şamlar, situat pe râul Şamlar, care este unul dintre cele mai mari afluenți ai râului Sazlıdere. Conform înregistrărilor Primăriei Başakşehir, barajul a fost construit în timpul domniei lui Mahmud al II-lea, între 1826 și 1828. Are o înălțime de puțin peste zece metri, o lățime la vârf de doisprezece metri și o lățime la bază de peste cincisprezece metri. Opriți-vă în fața barajului și observați modul în care acesta se lărgește spre bază; grosimea peretelui care reține apa crește în jos. O parte importantă a apei folosite în Istanbul în perioada otomană era acumultă cu ajutorul unor astfel de baraje și apoi transportată în oraș. De aceea, Şamlar reprezintă, după peșteră, al doilea strat temporal al traseului, simbolizând relația orașului cu apa. Pe pagina web a primăriei se menționează că în pădure trăiesc animale sălbatice precum vulpi și șoimi; fiți atenți la copacii înalți în timp ce vă plimbați. Pentru a face fotografii, încercați să surprindeți barajul dinspre râu, împreună cu reflexia apei. În weekend, zona este aglomerată cu familii și grupuri, așa că dimineața este mai liniștită. Regulile privind aprinderea focului și utilizarea grătarului în parc sunt stabilite de administratorii zonei; vă rugăm să respectați indicatoarele și să vă luați gunoiul cu voi. Faceți o scurtă pauză la umbră și hidratați-vă, deoarece următoarea oprire necesită o călătorie mai lungă. Pe pagina

Secțiunile cele mai bine conservate ale zidului lui Anastasius se află în nordul împădurit al regiunii Çatalca, în apropierea localității Karacaköy. Articolul din Wikipedia în limba engleză menționează următoarele locuri unde pot fi observate rămășițele: intersecția Gümüşpınar din Karacaköy, Hisartepe din Yalıköy, Pınarca din İhsaniye și satul Kurfallı. În această zonă, îndreptați-vă spre porțiunea din interiorul pădurii, din apropierea localității Karacaköy, deoarece zidul este cel mai bine conservat în aceste păduri. Lăsați mașina într-un loc sigur de pe drumul care duce la sat și mergeți pe jos o scurtă distanță până la zid. Înainte de toate, observați structura zidului; sursele în limba turcă descriu faptul că exteriorul este acoperit cu piatră tăiată, în timp ce interiorul este umplut cu moloz și mortar de var. Utilizarea unor materiale și tehnici diferite în anumite locuri este considerată o dovadă a restaurărilor efectuate în secolele ulterioare. În ceea ce privește grosimea, sursele menționează valori ușor peste trei metri, iar înălțimea unei porțiuni conservate a fost măsurată la peste cinci metri. Zidul poartă numele împăratului bizantin Anastasius I și se crede că a fost construit sau renovat de acesta între anii 507 și 512. Sursa în limba engleză menționează, de asemenea, că există indicii că fortificația exista și în timpul domniilor lui Leon I și Zenon. Zidul începea de la Evcik İskelesi, de pe coasta Mării Negre, și se întindea până la coasta Mării Marmara, la vest de Silivri. În ceea ce privește lungimea, sursele oferă valori cuprinse între cincizeci și două și cincizeci și șase de kilometri. Se știe că, în centrul liniei, în apropierea localității Karacaköy, se afla o fortificație dreptunghiulară, cu dimensiunile de două sute cincizeci de metri pe trei sute de metri. O observație comună în surse este că, datorită lungimii sale, zidul era greu de apărat cu un număr redus de soldați și că a fost de multe ori depășit de incursiuni venite din vest. Evliya Çelebi, în "Călătoriile sale", descrie faptul că turnurile, fundațiile și șanțurile acestei linii, care se întinde de la Silivri până la Terkos, erau încă vizibile. Mergeți câțiva metri de-a lungul zidului și observați că pietrele tăiate au fost reutilizate în structurile satelor din jur; se scrie că peste jumătate din lungimea zidului a fost astfel îndepărtată. Rămășițele reprezintă monumente protejate, așa că nu urcați pe zid și aveți grijă să nu atingeți pietrele. Așteptați lumina laterală care cade pe suprafața zidului, în umbra pădurii, pentru a face fotografii. Pe drumurile din pădure, după ploaie, pot exista zone noroioase, așa că

Muzeul Schimbului este situat în centrul orașului Çatalca, în cartierul Kaleiçi, în apropierea pieței principale. Conform site-ului Fundației pentru Schimbul din Lausanne, muzeul este compus din trei secțiuni: clădirea principală, Piața Schimbului și casa de cultură. Începeți vizita de la micuța piață și admirați fațada clădirii principale. Conform informațiilor furnizate de fundație, clădirea a fost utilizată ca spațiu comercial de un comerciant grec între 1913 și 1923. După schimb, a trecut în proprietatea statului, a devenit sucursală a Băncii Agricole, a fost vândută în 1961 și a fost folosită o perioadă ca școală de croitorie. În 1967, familia Ölçer a achiziționat clădirea și, după mulți ani, a donat-o fundației pentru a fi transformată în muzeu. Proiectul de restaurare a fost realizat de membrii fundației, iar muzeul a fost înființat împreună cu Primăria Çatalca, în cadrul programului Istanbul 2010, Capitală Europeană a Culturii. Muzeul a fost inaugurat pe 20 decembrie 2010 și este considerat primul muzeu din Turcia dedicat temei migrației. În interior, parcurgeți vitrinele, începând cu textilele. O mare parte a colecției este formată din lenjerii de pat țesute manual, perdele brodate, fețe de pernă și fețe de masă. În secțiunea dedicată muzicii, sunt expuse un oud, o mandolină și un caiet de note aparținând compozitorului Faik Kapancı, originar din Salonic. Printre obiectele de bucătărie și casnice se numără vase de cupru, platouri, căni de lut, fier de călcat și lămpi cu gaz. În secțiunea de fotografii și documente, atrag atenția aparatul foto folosit de Hamza Rüstem Bey, unul dintre primii fotografi din Grecii, împreună cu sticlele pentru negativ. În aceeași secțiune, se găsesc și cereri de lichidare a bunurilor aparținând persoanelor care au participat la schimb, precum și hărți din perioada otomană. Înregistrarea în Inventarul Cultural menționează că muzeul expune atât obiecte etnografice lăsate de grecii care au plecat din Çatalca, cât și obiecte aduse de grecii care au venit și s-au stabilit aici. Această prezentare duală transformă muzeul dintr-o poveste despre război într-o poveste despre familiile care au fost nevoite să-și schimbe casele. Acordați timp pentru a citi etichetele mici de lângă obiecte; majoritatea menționează numele unei familii și locul de unde au venit. Muzeul este închis lunea, iar orele de vizitare în celelalte zile pot fi verificate pe site-ul fundației înainte de a pleca. După vizită, faceți o scurtă plimbare pe străduțele înguste din Kaleiçi; conform Wikipedia, acesta a fost singurul cartier care a supraviețuit unui incendiu în timpul Răz

Parcul Natural Çilingoz este situat pe coasta Mării Negre, în districtul Çatalca, într-o golf situată la nord de Binkılıç. Conform paginii Wikipedia în limba engleză, parcul poate fi accesat din două direcții: din sud, prin Binkılıç, pe un drum forestier, sau din est, urmând traseul lacului Terkos, prin localitățile Ormanlı, Karacaköy și Yalıköy. De la Yalıköy, există o distanță de aproximativ zece kilometri până la parc. Parcul este înregistrat ca fiind un parc natural în lista Administrației Generale pentru Protecția Naturii și Parcurilor Naționale, începând cu data de 11 iulie 2011. Datorită bogatei faune și flore, zona a fost declarată zonă de protecție a faunei sălbatice în 2005, ceea ce înseamnă că vânătoarea este interzisă permanent aici. La intrare, lăsați mașina și mergeți pe plajă pentru a vă familiariza cu peisajul. La nord de golf se întinde o plajă cu nisip fin, lungă de aproximativ 1200 de metri. Râul Çilingoz curge spre nord, vărsându-se în mare printr-o gură îngustă de nisip, iar în spatele acesteia se formează o lagună largă, înconjurată de stufăriș. Cel mai frumos aspect al acestui loc este faptul că pădurea, râul, lacul și marea se află la doar câteva sute de metri distanță. Mergeți de la plajă spre gura râului și observați linia unde apa dulce se întâlnește cu apa sărată. Apoi, stați liniștit pe malul lagunei cu stufăriș; în parc se găsesc păsări precum rațe, lebede, șoimi și ciocănitori. Când ajungeți la marginea pădurii, veți vedea stejari, mesteacăn, carpen și fagi, iar sub ei, rododendroni, dafni, afin și măslini. Plantele care cresc în zonele nisipoase formează, de asemenea, o comunitate distinctă; aveți grijă să nu călcați pe dunele de nisip. Stâncile și falezele de pe ambele părți ale golfului oferă un cadru excelent pentru fotografii; după-amiaza, lumina soarelui vine de deasupra mării. Parcul este folosit pentru camping, pescuit, drumeții și picnicuri; informațiile actualizate despre condițiile de intrare și de camping pot fi obținute de la surse oficiale înainte de a pleca. Dacă doriți să intrați în mare, faceți-o doar pe vreme liniștită și aproape de țărm. În Marea Neagră, vântul de nord poate provoca valuri rapide, iar curenții pot deveni periculoși. Am alocat două ore pentru această oprire, deoarece plimbarea pe plajă, vizitarea gurii râului și explorarea marginii pădurii pot fi savurate în acest interval de timp. Vă rugăm să vă luați gunoiul cu voi și să nu deranjați păsările care își fac cuiburile pe malul lagunei cu stufăriș

Ultima oprire a traseului este Yalıköy, una dintre cele mai îndepărtate așezări de pe coasta Traciei, în Istanbul, cunoscută și sub numele de Podima. Satul este situat pe o plajă, înconjurat de păduri care continuă lanțul montan Istranca, pe trei dintre laturi. Conform Wikipedia, în trecut, aici locuiau greci, iar în timpul schimbului de populații din 1923, aproximativ șaizeci de familii turcești au fost relocate aici, ocupând casele abandonate. Astfel, povestea pe care ați citit-o la muzeu se materializează aici, pe străzile reale ale satului. Lăsați mașina în sat și mergeți pe plajă. Înainte de toate, observați lungimea plajei. Conform unei surse de știri, plaja se întinde pe aproximativ doisprezece kilometri. Pietrele colorate, modelate de valuri, numite "pietrele Podima", atrag atenția. Aceeași sursă menționează că, în trecut, aceste pietre erau separate în funcție de culoare și dimensiune și transportate la Istanbul, unde erau folosite pentru a pavaja curțile caselor și ale palatelor. Nisipul din zonă are, de asemenea, o valoare economică; conform Wikipedia, Administrația Apelor de Stat folosește nisipul din Yalıköy în procesul de purificare a apei. Principalele surse de venit ale satului sunt silvicultura și pescuitul. La această oprire, vă recomandăm să faceți o plimbare lungă de-a lungul plajei, mai degrabă decât să intrați în mare. Plimbați-vă de-a lungul plajei, urmăriți valurile care lovesc țărmul și simțiți schimbarea vântului. Începutul și sfârșitul verii sunt cele mai liniștite perioade de pe plajă, iar la apus, lumina lasă umbre lungi pe nisip. Dacă doriți să intrați în mare, faceți-o doar dacă nu bate vântul dinspre nord și marea este calmă; în unele locuri, adâncimea crește brusc. În zona Hisartepe din Yalıköy, se află și ruinele zidului Anastasius; dacă aveți timp, imaginați-vă cum arăta zidul în apropierea mării. Astfel, veți observa că zidul pe care l-ați văzut în pădure se termină la o distanță surprinzător de mică de Marea Neagră. Conform Wikipedia, populația cartierului în 2022 era de 1484 de persoane. O sursă de știri menționează că localnicii sunt mândri de nisipul fin și de straturile sale care se extind spre mare. De asemenea, se menționează că o fabrică din apropiere extrage siliciu pentru industria sticlei. Nu colectați pietre de pe plajă, deoarece textura țărmului este protejată de aceste pietre. Drumul de întoarcere este forestier și necesită atenție, mai ales pe întuneric, așa că, după ce ați admirat apusul, plecați fără să vă mai opriți prea mult. Există,