De la vila din Bornova la muzeu, de pe bulevardul Levanten până la campus.

Începeți traseul ieșind din stația de metrou Bornova și îndreptându-vă spre nord, pe strada Mustafa Kemal. De-a lungul străzii, veți observa mai multe vile cu ziduri înalte. Vila Paterson este cea mai mare dintre ele, ascunzând o grădină de peste 25.000 de metri pătrați în spatele zidurilor sale. Construcția vilei a început în 1859, fiind inițiată de John Paterson, un comerciant venit din Leith, Scoția. Familia se ocupa cu comerțul de cereale, exportul de produse agricole și exploatarea minereului de crom. Camerele erau mobilate cu șeminee și mobilier aduse din Anglia, iar se știe că în casă lucrau aproximativ șaizeci de angajați. Clădirea avea 38 de camere, iar majoritatea materialelor de construcție au fost aduse din Europa continentală și din Anglia. Fațada a fost modificată de proprietari de șapte ori. În acea perioadă, grădina avea o suprafață de 133 de hectare și găzduia cai de curse, animale de fermă, sere și terenuri agricole. Astăzi, suprafața rămasă a vilei este de 25.400 de metri pătrați, adică mai puțin de o cincime din suprafața inițială. Aceste cifre vă vor ajuta să înțelegeți cât de mică este porțiunea pe care o vedeți de fapt dincolo de zid. Vila este în prezent în restaurare, așa că admirați-o de la exterior. Privind de la poartă, veți observa o clădire cu turnuri, în trei etaje, și corpul principal. Lucrările, care au început la sfârșitul anului 2016, au inclus în primul rând restaurarea clădirii cu turnuri și a băilor din interior, în timp ce reconstrucția corpului principal a fost amânată. În prima etapă a lucrărilor, au fost eliminate majoritatea secțiunilor adăugate ulterior, care nu făceau parte din structura originală. În grădină, au fost descoperite, prin săpături arheologice, trei anexe, două iazuri ornamentale cu fântâni și un cisternă, care au fost incluse în proiect. Deoarece finalizarea restaurării a fost amânată de mai multe ori, verificați dacă este posibil să intrați în interior; chiar dacă este închis, fațada și zidul grădinii vor oferi o priveliște interesantă. În timp ce vă plimbați pe stradă, gândiți-vă la istoria acestei clădiri. Vila a fost folosită ca locuință până în 1960, apoi a fost folosită ca birou, locuință și fabrică, iar straturile de pe fațadă reflectă aceste schimbări. Familia s-a mutat în Anglia în 1963, iar vila a fost folosită timp de aproximativ cinci ani ca birou pentru personalul NATO. În 1973, unele părți au fost demolate pentru a face loc unei fabrici de covoare. În 1978, a fost luată decizia de expropriere, iar în 1986, un incendiu a distrus părți importante ale clădirii. În 1991, Ministerul Cult Majoritatea zidurilor de grădină pe care le vedeți pe stradă aparțin, de asemenea, vilavelor din aceeași perioadă, iar astfel se poate percepe atmosfera specifică a zonei Bornova, chiar și la nivelul străzii. Sursă: Wikipedia, Vila Paterson; BirGün, Restaurarea Vilei Paterson.

Pe strada Gençlik, o poartă de piatră, în arcadă, vă întâmpină. Băncuțele de piatră de pe ambele părți sunt locurile tradiționale de ședere, numite "pesulaki", și reprezintă una dintre cele mai vechi părți ale vilei, cu vedere spre grădină. În lunile de primăvară, vița de vie acoperă partea de sus a porții; dacă veniți devreme în acele săptămâni, veți găsi atât florile, cât și grădina goală. Se estimează că Vila Mattheys a fost construită în 1780, deși unele surse menționează anul 1860, deoarece vila a suferit o transformare majoră în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. A fost cunoscută mult timp sub numele de Casa Wood-Paterson; clădirea, refăcută de John Maltas ca reședință de vară, a fost moștenită de fiica sa, Eugenie Wood, în 1840. Fiica lui Eugenie, Hortense Wood, a fost pictoriță, poetă și compozitoare; a luat lecții de pian de la Franz Liszt și l-a găzduit pe Mustafa Kemal Pașa în această casă pe 16 septembrie 1922. Printre invitați se aflau și pașalele Fevzi, İsmet și Asım, precum și Halide Edip; se spune că în timpul vizitei, Hortense a jucat șah cu nepotul ei, Fernand de Cramer. Se menționează, de asemenea, că Liszt a cântat la pianul din camera numită "Camera Cairo" a vilei. Tony Mattheys, care a dat numele vilei, este tatăl proprietarilor ulteriori, Renee Steinbüchel și Sonia Whittall; în 2018, clădirea a fost achiziționată de copiii lor și au început lucrările de restaurare. Datorită zidului grădinii, construit din pietre, și a porții în arcadă, vila a rămas una dintre puținele vile din Bornova care au supraviețuit până în anii 1990. Achiziționați-vă biletul și începeți cu o plimbare prin grădină. Intrarea în vilele din Bornova se face printr-o poartă specială, numită "poarta prestiĝului", iar grădina era la fel de importantă ca și vila însăși; simbolurile acestei grădini sunt cinii. În grădină a fost amenajat un teren de mini-golf cu nouă parcuri, în memoria Clubului de Golf Bornova, care a fost închis în 1970; fiecare parc are o machetă a unei vile din Bornova, realizată de artista ceramică Verda Sipahi, și un simbol care o reprezintă. Aici puteți vedea, de asemenea, o machetă a Vilei Paterson, pe care ați admirat-o din exterior; astfel, veți vedea interiorul acesteia încă de la prima oprire. Simbolul parcului dedicat Vilei Mattheys este, în mod natural, poarta sa în arcadă. În interior, veți găsi 16 covoare anatoliane din secolele al XVI-lea și al XIX-lea, selectate din Colecția de La ieșire, virați la dreapta pe strada Gençlik și mergeți câțiva sute de metri. Când ajungeți în fața bisericii anglicane, veți fi ajuns la Vila La Fontaine. Sursa: Wikipedia, Vila Mattheys; Visit İzmir, Arkas Sanat Bornova.

Vila La Fontaine, împreună cu cele două case vecine, oferă o imagine interesantă asupra istoriei zonei. În fața ei se află biserica anglicană, iar alături se găsește vila Murat, construită în 1880 de familia engleză Edwards. Aceste trei clădiri reprezentau centrul cartierului locuit de levantinii din Bornova, iar casa mare, care astăzi găzduiește rectoratul Universității Egee, aparținea aceleiași familii. Primul proprietar al vilei La Fontaine, menționat în documente, era James La Fontaine, strănepotul lui Charlton Whittall, care a cumpărat casa mare în 1836. Conform înregistrărilor Universității Egee, familia La Fontaine era de origine engleză, dar cu rădăcini elvețiene, iar vila a fost în proprietatea lor la începutul secolului al XX-lea. Biserica anglicană din fața vilei poartă numele de Saint Mary Magdalene. Casa mare a fost construită la începutul secolului al XVIII-lea ca mănăstire pentru călugărițele olandeze; în 1948 a fost preluată de stat și, astăzi, găzduiește rectoratul, fiind extinsă cu clădiri noi pe ambele părți. Data construcției și arhitectul nu sunt cunoscute; această incertitudine spune, de fapt, multe despre vilă, deoarece, ca multe alte vile din Bornova, aceasta a fost extinsă și modificată de-a lungul timpului. Priviți mai întâi fațada de pe trotuarul din fața vilei. Clădirea este formată dintr-un subsol și două etaje, cele două etaje fiind distincte, iar la etajul doi se află un balcon din fier forjat, orientat spre strada principală. Intrarea principală este accentuată de un arc, iar fațada este simplă; comparând-o cu vila Murat de alături, puteți observa două stiluri diferite ale aceluiași cartier. Fotografiați ornamentele balconului în lumina după-amiezii; dimineața, fațada este în umbră. Istoria schimbărilor de proprietate a vilei este scurtă, dar reflectă istoria secolului al XX-lea din Bornova. După moartea lui James La Fontaine, vila a rămas soției sale, Clara, și copiilor săi. În 1941, Ruby Gladys Whittall, nepoata Clarei, a cumpărat-o de la familie. În 1963, Universitatea Egee a preluat-o pentru a satisface nevoile sale de spațiu. Până în 1975, aici au funcționat serviciile de construcții ale universității; ulterior, a fost folosită pe rând de Școala pentru Orbii, de unități de jandarmerie și artilerie, precum și de Institutul de Sănătate Publică. În 1996, a fost redată universității și a fost folosită o perioadă ca sediu al Institutului de Științe Sociale și al Facultății de Educație. Din 2010, după o renovare, funcționează ca Centru de Aplicare și Cercetare și Muzeu al Principiilor Atatürk și al Istoriei Revoluției, aparținând Universității E Fosta casă cu fântână, care altădată făcea parte din proprietatea familiei Whittall, a fost o perioadă sediul clubului comunității britanice din Bornova, iar astăzi este un centru de cercetare dedicat studiilor de gen. Pentru a ajunge la următoarea destinație, intrați prin poarta campusului și urmați drumurile care duc spre sud-vest; clădirea Sirkehane, cu fațada sa din piatră și cărămidă, vă va apărea în aproximativ zece minute, în mijlocul spațiului verde. Sursă: Wikipedia, Vila La Fontaine; Visit İzmir, Vila La Fontaine; Vilele Universității Ege.

Clădirea, care a primit numele de "Sirkehane" în anii 1960, a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Partea din spate a clădirii, aparținând Facultății de Agricultură, producea oțet și murături, în timp ce partea din față era folosită ca locuință. Deși s-au făcut cercetări, nu s-au găsit informații despre primii proprietari. În 1943, clădirea a fost preluată de Trezorerie, iar în 1990 a fost transferată Universității Ege prin schimb. Până în anii 1990, clădirea a fost folosită și ca locuință. Conform înregistrărilor universității, proiectul de restaurare a fost planificat să înceapă în 2007. Clădirea a fost restaurată, fiind parțial dărâmată, și a fost finalizată pe 22 iunie 2010. În noiembrie același an, a primit statutul de muzeu special, cu aprobarea Ministerului Culturii. După finalizarea restaurării, clădirea a fost inițial deschisă sub numele de "Muzeul Costumelor din Balcani și Anatolia al Universității Ege", iar numele actual, "Muzeul de Etnografie", a fost acordat ulterior. Accentul pus pe costume în numele inițial reflectă încă nucleul colecției; din cele 2.499 de obiecte expuse, 2.100 sunt articole de îmbrăcăminte. Fațada din piatră și cărămidă, împreună cu grădina, oferă o oază de liniște după fațadele elaborate ale vilor din Levant. Clădirea se află în centrul campusului, asemănându-se cu o casă de țară. Vă rugăm să verificați informațiile actualizate despre zilele, orele de vizitare și condițiile de acces pe pagina web a muzeului, deoarece acestea pot varia. În interior, sunt expuse 2.100 de articole de îmbrăcăminte tradițională din țările balcanice și din lumea turcă, 110 de instrumente muzicale populare, precum și bijuterii, accesorii, arme, dulapuri și cufere, totalizând 2.499 de obiecte. Vă recomandăm să începeți vizita cu secțiunea dedicată costumelor; observarea diferențelor dintre ținutele organizate pe regiuni oferă o perspectivă asupra traseelor de migrație din Balcani către Egee. A doua secțiune este cea a instrumentelor muzicale; cele 110 de instrumente, de la instrumente cu coarde la cele cu percuție, sunt o sursă importantă pentru studiile despre dansurile și muzica populară, scop pentru care muzeul a fost inițial înființat. A treia secțiune este cea a casei de nunți, locul preferat de mulți vizitatori. Într-un cadru care recreează o casă tradițională din İzmir, sunt prezentate obiceiurile nupțiale din secolul al XIX-lea, inclusiv seara de mărgele, expoziția de zestre, pregătirile pentru ban Una dintre vilele restaurate de universitate, construită în 1880 de familia franceză Pandespanian, funcționează ca o cafenea-restaurant pentru studenți și angajați; puteți solicita informații despre locație de la personalul campusului. Clădirea muzeului este încă cunoscută în principal sub numele de "Sirkehane", așa că folosirea acestui nume vă va facilita orientarea în campus. Pentru a ajunge la ultima destinație, ieșiți prin poarta de vest a campusului și mergeți în direcția stației Bornova. Drumul până la intrarea în zona de recreere Aşık Veysel durează aproximativ douăzeci de minute; dacă vă simțiți obosit, puteți ajunge și cu autobuzele care pleacă de la stația Rectorat. Sursa: Universitatea Ege, Muzeul de Etnografie; Visit İzmir, Sirkehane; Vilele Universității Ege.

Ultima oprire a traseului nu este una arhitecturală, ci este un loc unde poți respira aer curat. Parcul de agrement Aşık Veysel este un parc de 231.000 de metri pătrați; construcția sa a început în 2008, a fost inaugurat de Primăria Metropolitană İzmir pe 25 septembrie 2010 și de atunci este cea mai mare zonă verde din Bornova. Parcul poartă numele poetului popular Aşık Veysel; acesta, a cărui poreclă era Veysel Şatıroğlu, s-a născut în 1894 în satul Sivrialan, din districtul Şarkışla, din provincia Sivas, și și-a pierdut ambii ochi la vârsta de șapte ani, în urma varicei. Inițial, a cântat melodii ale altor poeți la un instrument muzical primit de la tatăl său, pentru a-l distra, apoi, în 1930, a devenit cunoscut la o seară a poeților organizată de Ahmet Kutsi Tecer în Sivas, și a predat muzică la Institutele Rurale. Printre cele mai cunoscute creații ale sale se numără "Uzun İnce Bir Yoldayım", "Dostlar Beni Hatırlasın" și "Kara Toprak"; anul 2023, care a marcat cincizecea de ani de la moartea sa, a fost sărbătorit în Turcia ca Anul Aşık Veysel. După zidurile înalte ale clădirilor, aici orizontul se deschide brusc; intrați în parc prin intrarea principală și urmați inițial poteca spre dreapta, unde veți ajunge la un lac artificial de 1.500 de metri pătrați. Treptele amfiteatrale din jurul lacului sunt cel mai bun loc din parc pentru a vă relaxa; după-amiaza, lumina soarelui se reflectă în apă, oferind o priveliște minunată pentru fotografii. După lac, mergeți spre sudul parcului, unde se află Sala de Sport pentru Sporturi de Gheață de 12.000 de metri pătrați și piscina semi-olimpică. Piscina este cea mai recentă și importantă extindere, fiind deschisă în 2021, după ce lucrările au început în 2019; ambele sunt instalații închise, iar informații despre condițiile de utilizare și program pot fi găsite pe site-ul primăriei. Lângă acestea se află terenurile sportive: trei terenuri de baschet, două terenuri de tenis și un teren de fotbal mini. Dacă aveți mingea, este posibil să fie nevoie să așteptați la coadă. Trei zone de joacă pentru copii sunt distribuite în diferite părți ale parcului; dacă veniți cu copii, alegeți cea mai apropiată de lac. În nordul parcului se află cel mai mare teatru în aer liber din İzmir; amfiteatrul, cu o capacitate de 5.000 de locuri, a fost renovat în vara anului 2026, cu înlocuirea scaunelor, a acoperișului scenei și a vegetației din jur, toate cele 5.200 de locuri fiind înlocuite. Pe scena Pentru cei care vin cu mașina, în parc există o parcare, dar, având în vedere că traseul este accesibil cu metroul, probabil nu veți avea nevoie de ea. La apusul soarelui, întoarceți-vă la treptele amfiteatrului, unde puteți face ultimele fotografii ale zilei, cu iazul și copacii din spate. Pentru a vă întoarce, ieșiți din parcul prin intrarea de la sud și mergeți pe jos până la stația de metrou Bornova; de acolo, puteți continua călătoria pe linia M1, fără transfer, până la Konak și Üçyol. Sursa: Wikipedia, Parcul de Recreere Aşık Veysel; Wikipedia, Aşık Veysel; Karar, renovarea teatrului în aer liber.