De la Poarta Kale la Hıdırlık, straturile orașului vechi (Kaleiçi).

Începeți traseul în piața Kalekapısı, chiar la baza turnului cu ceas. Dacă ați ajuns cu un tramvai nostalgic, coborâți la stația Kale Kapısı și turnul va fi deja în fața dumneavoastră. Mai întâi, faceți câțiva pași înapoi și observați ce se află sub turn, deoarece aici se află povestea principală. Turnul se află pe fortificația nordică a Kaleiçi, deasupra porții Kale Kapısı, care proteja principala intrare a orașului. Conform paginii web a Primăriei Metropolitane, drumurile care veneau din est, vest și nord se terminau la această poartă. Ibn Bibi menționează această poartă în descrierile asediilor din 1207 și 1216, în timp ce Evliya Çelebi o numește Poarta Varoş. Numele Poarta Pieței, Poarta Bazarului și Poarta Asitane se referă, de asemenea, la aceeași poartă. Însuși portalul a fost distrus în timpul Primului Război Mondial; ceea ce vedeți astăzi este fortificația și turnul de deasupra acesteia. O mare parte a zidurilor Kaleiçi au fost distruse în anii 1920, iar demolarea finală a fost finalizată la mijlocul anilor 1930. Prin urmare, pagina web a guvernatoratului menționează că, în interiorul orașului, au rămas doar fragmente din ziduri, precum Turnul Hıdırlık, Poarta Hadrian și Turnul Ceasului.

Există două perspective diferite cu privire la istoria turnului, așa că este bine să fiți conștienți de ele. Pagina web a primăriei afirmă că turnul a fost construit de municipalitate în 1921, ca urmare a inițiativei izmiriților care s-au mutat la Antalya după ocuparea orașului Izmir. Wikipedia și articolele despre restaurarea din 2022 menționează anul 1901, adică al cincilea an de la urcarea pe tron a lui Abdulhamid al II-lea; conform acestei narațiuni, ceasul a fost unul dintre cadourile oferite cu ocazia acestei aniversări. În realitate, fortificația este mai veche, iar transformarea în turn cu ceas a avut loc la începutul secolului al XX-lea. Ridicați-vă privirea și observați cele patru fațade; fiecare are un cadran rotund, iar aceste cadane au fost ulterior înlocuite cu ceasuri electronice. În partea de sus, veți vedea o cupolă acoperită cu plumb; fotografiile vechi din anii 1940 arată că turnul avea o cupolă, iar această cupolă a fost reconstruită în timpul restaurării efectuate de guvernatorat în 2022. În timpul aceleiași restaurări, s-a descoperit că mecanismul original al ceasului a fost furat, iar în turn a fost găsit doar clopotul. Cea mai veche fotografie, din 1930, arată că cadranul avea cifre otomane. Turnul a fost reparat în 1930 și din nou în 1967, din cauza prăbușirii părții inferioare.

Muzeul se află în cartierul Barbaros, pe strada Kocatepe, la numărul 25, și utilizează cele două clădiri înregistrate. Imediat ce intrați, observați podeaua; mozaicul de pietriș de la intrare este decorat cu modele vegetale și geometrice, o caracteristică familiară a caselor vechi din Antalya. Conform enciclopediei fundației Vehbi Koç, Suna și İnan Kıraç au achiziționat aceste clădiri într-o stare precară, le-au restaurat între 1993 și 1995, iar muzeul a fost deschis publicului cu statut de muzeu privat. Anul de deschidere variază în diverse surse, între 1996 și 2000; site-ul fundației menționează anul 2000. În prezent, muzeul este afiliat centrului de cercetare AKMED al fundației Vehbi Koç, situat în Antalya. Prima clădire este o casă tipică antaliană, cu curte interioară și două etaje, datând din secolul al XIX-lea. Urcați la etajul superior; cele trei camere de aici sunt decorate cu tavane din lemn, inspirate de conacul Tekelioğlu, și cu ornamente pictate. În camere, sunt reprezentate trei scene dintr-o nuntă din Kaleiçi, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea: servirea cafelei, bărbieritul mirelui și noaptea de henna. Direcția județeană pentru cultură și turism descrie această amenajare ca pe o expoziție etnografică, susținută de efecte speciale. Parcurgeți scenele în ordine, observați cu atenție costumele manechinilor și obiectele din camere, deoarece obiceiurile nupțiale au fost alese pentru a documenta cultura populară din Anatolia. Nu uitați să priviți pe fereastră, spre stradă; curtea interioară și balconul oferă o perspectivă asupra aspectului interior al casei tipice din Kaleiçi, așa cum este descrisă.

Apoi, ieșiți în grădină și treceți la a doua clădire. Aceasta este o veche biserică ortodoxă greacă, dedicată Sfântului Gheorghe; data exactă a construcției este necunoscută, dar conform inscripției, a fost renovată în 1863. După schimbul de populații din anii 1920, a rămas fără comunitate, a fost folosită ca depozit timp de mulți ani și și-a pierdut elementele originale din lemn. În timpul renovării, a fost reconstruită conform planului original, cu o formă rectangulară, o singură navă și un acoperiș în formă de boltă; tavanul este decorat cu ornamente pictate și din gips, în nuanțe de albastru. Când intrați, observați mai întâi tavanul, apoi vitrinele. În sala principală, sunt expuse ceramici din Çanakkale, din colecția Suna și İnan Kıraç; Wikipedia menționează că această colecție include și o hartă a Turciei realizată din ceramică. Etajul superior este dedicat unor expoziții tematice temporare, legate de diferite culturi regionale; întreba

În timp ce vă apropiați de Minaretul Tăiat de pe strada Hesapçı, observați mai întâi minaretul de la distanță, deoarece numele și istoria clădirii provin de la acesta. Această clădire unică este unul dintre puținele locuri unde puteți citi istoria de două mii de ani a orașului Kaleiçi. Conform paginii de pe site-ul guvernatoratului, elementele structurale datează din secolul al II-lea, iar descoperirile arată că, în secolul al V-lea, peste un templu antic a fost construită o bazilică. Pagina primăriei menționează că zona a fost folosită ca agora a orașului în perioadele elenistică și romană, iar în perioada timpurie bizantină, aici a fost construită biserica Panhagia. În articolul din Enciclopedia Islamică, Semavi Eyice descrie cum clădirea a trecut prin mai multe transformări: secțiunea centrală, susținută de piloni de piatră, a fost transformată ulterior într-un turn pătrat, acoperit cu o cupolă, dar nu se știe dacă cupola era din piatră sau din lemn. Articolele de pe Wikipedia adaugă că a fost avariată în timpul incursiunilor arabe și reparată în secolul al IX-lea. La sfârșitul Evului Mediu, în timpul ocupației latine a orașului Antalya, a fost folosită ca biserică catolică; Wikipedia asociază această perioadă cu preluarea orașului de către regele Ciprului în 1361. În timpul dominației turce, a fost transformată în moschee. Pagina guvernatoratului și pagina primăriei menționează că a fost transformată în moschee de prințul Korkut, fiul lui Bayezid al II-lea, și că i s-a adăugat un minaret; însă, Eyice subliniază că această legătură nu este sigură, sugerând că Hünkar Camii, menționată de Evliya Çelebi în vizita sa în oraș în 1671, ar putea fi această clădire. Numele local este Minaretul Tăiat (Kesik Minare Camii), dar în unele surse apare și numele Cumanun Camii. Originea numelui provine dintr-un incendiu de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Pagina guvernatoratului afirmă că secțiunea din lemn a minaretului a luat foc în acel incendiu, iar numele a rămas de atunci; primăria dă data anului 1895, iar Wikipedia, anul 1896. După incendiu, acoperișul din lemn a dispărut, iar clădirea a rămas mai bine de un secol ca o ruină deschisă; în articolul său din 2002, Eyice descrie clădirea ca fiind o ruină înconjurată de un zid de protecție. Conform aceluiași articol, cercetătorii străini care au vizitat orașul la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au găsit clădirea abandonată, iar o mică renovare începută în jurul anului 1960 nu a fost finalizată, iar proiectul de restaurare Pentru a fotografia minaretul, încercați să surprindeți partea sa care este luminată de soare după-amiaza. Deoarece clădirea se află în partea de sud a orașului Kaleiçi, cu o structură urbană regulată, străzile sunt ordonate. Dacă urmați o stradă în direcția sudului, după câteva minute veți ajunge la capătul zidurilor, unde veți putea vedea corpul cilindric al turnului Hıdırlık. Sursa: Enciclopedia Islamică TDV; Primăria orașului Antalya; Primăria Metropolitană Antalya; BAKA; Wikipedia.

Turnul Hıdırellez se află în colțul din sudul zonei Kaleiçi, acolo unde zidurile exterioare se întâlnesc cu marea. Conform paginii oficiale a guvernatoratului, Turnul Hıdırellez este punctul de început cel mai sudic al zidurilor exterioare; are o bază pătrată și o parte superioară cilindrică, fiind o construcție antică. Începeți prin a ocoli turnul și observați cele două părți: o bază pătrată, deasupra căreia se află un cilindru. Wikipedia în limba engleză menționează că se presupune că structura a fost construită inițial cu un plan pătrat în secolul al II-lea, fiind transformată ulterior într-un turn rotund în aceeași perioadă. Pagina oficială a guvernatoratului descrie structura ca fiind extrem de solidă, menționând prezența unei mase mari, de formă pătrată, în interior. Pagina primăriei descrie structura ca fiind un monument funerar construit în secolul I sau al II-lea. Găsiți intrarea principală pe fațada estică; cele douăsprezece grupuri de fascii (fascicule de topoare) de pe ambele părți ale porții susțin ipoteza că turnul a fost construit în secolul I în memoria lui Marcus Calpurnius Rufus, care a deținut funcția de consul în Attaleia, împreună cu familia sa. Conform primăriei, prin această poartă se ajunge printr-un coridor lung către o zonă cu plan în cruce, înconjurată de nișe. Alte surse menționează alte funcții. Un articol publicat în DergiPark datează turnul din secolul al II-lea, sugerând că a fost construit de împăratul Hadrian și că a servit ca far și ca turn de observație pentru navele care navigau în golf. Pagina guvernatoratului menționează, de asemenea, că, datorită structurii sale interne, se presupune că a fost folosit ca loc de apărare sau pentru a aprinde semnale de incendiu. Întrebarea dacă este un monument funerar, un far sau un turn de observație rămâne încă deschisă, iar plăcerea vizitei constă în a sta în fața turnului și a lua în considerare toate aceste posibilități. Dacă este posibil să intrați, vizitați camera mică de la parter; conform articolului, pereții acesteia conțin fresce vechi, care sunt șterse de infiltrațiile de apă de-a lungul secolelor, iar unele surse consideră această cameră ca fiind un mausoleu. La etajul superior, există o zonă în jurul unei structuri masive de zid. În perioada bizantină, turnul a fost integrat în sistemul de apărare al orașului și a fost conectat la ziduri; Wikipedia în limba engleză adaugă că părțile superioare au fost restaurate în perioadele selgiucidă și otomană. Înălțimea este indicată în surse ca fiind de aproximativ 14 metri. Deoarece programul de vizitare poate varia, verificați dacă este posibil să intrați în turn și țineți cont de faptul că anumite zone pot fi închise din cauza unor lucrări de excavare sau de restaurare. Numele turnului este Puteți sta pe băncile din parc și vă puteți odihni, apoi, în acest punct unde se termină zidurile Kaleiçi, puteți recapitula traseul: ați început de la turnul cu ceas otoman, ați explorat o casă din secolul al XIX-lea și o biserică veche, ați admirat o structură cu straturi, de la Roma la perioada otomană, și ați terminat la un turn roman. Pentru a vă întoarce, puteți ieși din parc spre strada Cumhuriyet și luați autobuzul, sau puteți merge pe aceleași străzi până la Kalekapısı și puteți lua tramvaiul vechi. Sursă: Primăria Metropolitană Antalya; Prefectura Antalya; DergiPark; Wikipedia.