De la Kaleiçi spre Karaağaç, în direcția Meriç.

Începeți ziua la Turnul Macedoniei, situat în nordul zonei Kaleiçi. Turnul a fost una dintre turnurile de colț ale zidurilor care înconjurau Hadrianopolis, oraș fondat de împăratul roman Hadrian, și este singura structură din acele ziduri care a supraviețuit până în prezent. Portalul Cultural îl numește "Turnul Macedoniei din Cetatea Edirne", fiind cunoscut și în oraș sub numele de "Turnul Vechi". Sursele indică faptul că construcția turnului datează din perioada lui Hadrian, în secolul al II-lea d.Hr. Începeți cu o plimbare în jurul turnului, deoarece grădina a fost transformată într-un parc arheologic. Excavările efectuate aici au scos la iveală cuptoare de ceramică din perioada romană și structuri din cărămidă, considerate a fi fost folosite ca depozite de cereale. Săpăturile recente au dezvăluit, de asemenea, elemente adăugate unei capele datând din secolul al X-lea și un cuptor de ceramică din perioada bizantină. În grădină, căutați rămășițele unei fabrici de gheață otomane din 1908 și fundațiile unor locuințe din perioada otomană târzie. Observați, în timp ce admirați turnul, modul în care piatra și cărămida sunt aranjate în partea de jos a zidului; puteți observa aici cum structura a fost reparată de-a lungul diferitelor epoci. În 1867, guvernatorul Edirne, Hacı İzzet Paşa, a adăugat etaje din lemn și un ceas în partea superioară a turnului. De atunci, turnul a fost cunoscut mulți ani sub numele de Turnul Ceasului sau Ceasul Public. Partea superioară, care a fost grav avariată în timpul cutremurului din 1953, a fost ulterior demolată, astfel că silueta pe care o vedeți astăzi nu are ceas. Ministerul Culturii a inițiat restaurarea turnului la sfârșitul anului 2021, iar, după o lungă perioadă de lucrări, structura a fost redeschisă în vara anului 2026 sub numele de Muzeul Turnului Macedoniei. În interior, puteți urca cu liftul până în partea superioară a turnului și explora etajele. Expoziția include ceramică, obiecte din sticlă, lămpi, monede și obiecte de uz casnic din perioadele romană, romană de est, otomană și a republicii. Una dintre cele mai remarcabile piese ale colecției este o sculptură a lui Ulise, găsită în timpul săpăturilor din Kaleiçi în 1977. De asemenea, este expusă o pompă de incendiu, care amintește de perioada în care turnul a fost folosit ca turn de observație pentru incendii. De pe terasa superioară, puteți admira acoperișurile din Kaleiçi și minaretele lui Selimiye, toate într-un singur cadru. Pentru a face fotografii, mergeți spre sudul terasei; de acolo, puteți observa direcția drumului Karaağaç, pe care îl veți parcurge în curând. Verificați orele de viz

Intrați în piața Ali Pașa prin intrarea de pe partea turnului, cunoscută în trecut sub numele de Poarta Turnului. Veți folosi această piață nu ca pe un loc de cumpărături, ci ca pe un pasaj care leagă Orașul Vechi de orașul nou. Conform Enciclopediei Islamice TDV, la capetele pieței se află Poarta Turnului și Poarta Peșterilor, iar între ele se găsesc încă patru porți care se deschid către străduțe laterale. Pe măsură ce parcurgeți coridorul lung, numărați aceste porți laterale și aruncați o privire prin fiecare dintre ele. Enciclopedia menționează că Poarta Turnului și porțile laterale nu sunt aliniate perfect, ci sunt situate în interiorul unor spații dispuse în unghi. Această anomalie sugerează că piața a fost construită pentru a se integra în structura urbană a acelei perioade, fiind o caracteristică tipică a urbanismului otoman din trecut. Conform surselor vechi, poarta care dă spre vest era aliniată cu poarta principală a cetății, ceea ce înseamnă că piața conecta orașul înconjurat de ziduri cu lumea comercială din exterior. Evliya Çelebi descrie străzile din Orașul Vechi ca fiind intersectate perpendicular, formând un model de șah. Ieșiți printr-una dintre porțile laterale și observați cât de mult din acest model poate fi încă recunoscut astăzi. Orașul Vechi era odată cunoscut pentru casele sale din lemn, cu două etaje, situate în grădini; după incendii și cutremure, o mare parte din acest aspect s-a schimbat. Cu toate acestea, puteți găsi încă fațade care evocă scara veche în străzile înguste. Când vă întoarceți la piață, continuați-vă plimbarea până la spațiul central. Aici se află o curte cu patru stâlpi, iar enciclopedia o descrie ca fiind rezultatul alinierii drepte a pieței. Opriți-vă în acest punct și priviți în ambele direcții ale coridorului; ritmul arcelor care împart tavanul este cel mai bine vizibil de aici. Observați din nou, la ieșire, pietrele colorate, îmbinate, și cadrele din piatră tăiată de pe arcele porților principale. Se presupune că această piață, cu tavanul său și aspectul său impecabil, este cea descrisă de Lady Mary Wortley Montagu într-o scrisoare din secolul al XVIII-lea, scrisă din Edirne. Piața și-a pierdut din importanță în secolul al XIX-lea, a fost renovată masiv în 1947 și a fost revitalizată după anii '60. Astăzi, este încă aglomerată, așa că, în loc să stați în mijlocul coridorului, așteptați mai aproape de magazine. Dacă ați venit cu bicicleta, purtați-o în mână în interiorul pieței. Dacă este foarte aglomerat, traversați piața dintr-un capăt la celălalt și explorați străduțele laterale. Când ieșiți prin Poarta Peșterilor, îndreptați-vă spre sud, în direc

După piață, mergeți pe strada care duce spre Karaağaç și continuați pe direcția sud. Drumul traversează inițial râul Tunca prin intermediul podului Tunca; acesta este o structură cu treisprezece arce, construită la începutul secolului al XVII-lea, care are o mică turn în centru. La scurt timp după ce traversați râul Tunca, ajungeți la podul Meriç. Cele două râuri se unesc imediat după aceste poduri, ceea ce înseamnă că, în doar câțiva pași, traversați cele două mari cursuri de apă ale Edinei. Construcția podului Meriç a început în 1842, în timpul domniei sultanului Abdülmecid, și, conform informațiilor de pe portalul cultural, a fost finalizată în 1847. Încercați să admirați podul de la țărm, din lateral; doar așa puteți observa în totalitate cele douăsprezece arce ascuțite, susținute de treisprezece piloni. Centrul podului este înalt, în timp ce capetele sunt mai joase; acest profil, despre care sursele spun că este înclinat lateral, este foarte vizibil de la țărm. Observați golurile dintre piloni; acestea au fost create pentru a reduce presiunea apei asupra podului în timpul inundațiilor. Apoi, urcați pe pod și mergeți până la pavilionul de marmură din centru. În interiorul pavilionului, există inscripții care descriu construcția podului. Se știe că interiorul pavilionului este decorat cu fresce care oferă o vedere asupra Edinei, iar deasupra cupolei se afla, în trecut, un paratrasnet din fier cu motive solare. Oprește-te în pavilion și întoarce-te spre nord; minaretele moscheii Selimiye se ridică deasupra apei și a copacilor. De-o parte și de alta a podului, au fost construite docuri din piatră tăiată, pentru ca bărcile, șalupele și ambarcațiunile să acosteze. Aceste docuri sunt o amintire a comerțului fluvial care se desfășura pe râul Meriç, înainte de construirea podului, și care se îndrepta spre interiorul Peninsulei Balcanice. Râul Meriç izvorăște în Bulgaria, intră în Turcia la Edine și formează o parte a frontierei cu Grecia. Zonele de agrement de-a lungul țărmului sunt deschise către râu și oferă locuri frumoase pentru a vă așeza și a vă odihni. Broșura Ministerului Culturii și Turismului menționează că puteți face o plimbare pe râul Meriç cu bărci tradiționale Kancabaş, vopsite în roșu Edine. Aceeași broșură recomandă să admirați apusul de soare de pe malul râului Meriç, iar acest loc este perfect pentru asta. Când soarele apune spre vest, deasupra Karaağaç, reflexia arcelor în apă este cea mai frumoasă. Din cauza lățimii reduse a podului și a traficului auto, fiți atenți când faceți fotografii și stați de-o parte a balustradei. Dacă

După Meriç, drumul se transformă într-o linie dreaptă și intră în Karaağaç, ducându-vă în fața vechii clădiri a gării. Începeți prin a explora zona, deoarece semnificația acestui loc se află în istoria sa. Karaağaç nu apare prea des în documente înainte de secolul al XVI-lea; datorită poziției sale, situată la altitudine, înconjurată de păduri și râuri, a devenit treptat o oază răcoroasă pentru locuitorii din Edirne. În secolul al XIX-lea, odată cu construirea stației de cale ferată, zona a crescut rapid, dezvoltându-se cultivarea mătăsinii și fabricile de păpuci printre livezile de dud. La începutul secolului al XX-lea, Karaağaç era cunoscută sub numele de "Micul Paris", datorită cinematografelor și sălilor de spectacol. Acum, îndreptați-vă spre fațada clădirii gării. Clădirea, proiectată de arhitectul Kemaleddin în stil neoclasic, a fost inspirată de gara Sirkeci. Construcția acestei clădiri, cu trei etaje, plan rectangular și aproximativ 80 de metri lungime, a fost finalizată în mare parte în 1914. Datorită Primului Război Mondial și a schimbării traseului, stația nu a fost pusă în funcțiune și trenurile au început să sosească abia în 1930. Deoarece o parte a liniei se afla dincolo de graniță, trenurile care veneau din Istanbul trebuiau să traverseze ani de zile teritoriul țării vecine pentru a ajunge aici. În 1971, odată cu inaugurarea noii gări din Edirne, stația Karaağaç a fost închisă. Ulterior, clădirea a fost predată Universității din Trakya, fiind restaurată cu respectarea aspectului original și folosită mulți ani ca sediu al rectoratului. Astăzi, clădirea găzduiește Facultatea de Arte Frumoase a universității, așa că concentrați-vă pe fațadă și grădină, nu pe interior. Monumentul din grădină, dedicat semnării Tratatului de la Lausanne în 1923, a fost inaugurat în 1998. Pentru a vedea monumentul din față, mergeți în centrul pieței. Trei coloane se ridică pe trei console de beton, înclinate la un unghi de 45 de grade față de sol. Cea mai înaltă coloană reprezintă Anatolia, cea de-a doua reprezintă Tracia, iar coloana scurtă din mijloc reprezintă Karaağaç. Cercul de beton care leagă coloanele simbolizează unitatea, iar în fața cercului se află statuia unei tinere care ține o porumbelă într-o mână și un document în cealaltă. Bazinul semicircular de la baza monumentului reprezintă mările care înconjoară cele trei laturi ale Turciei. În jurul monumentului a fost amenajat un parc, iar pentru fiecare an al Republicii a fost plantat un copac. Apoi, intrați în Muzeul de la Lausanne, situ