De la Galatia la Roma, via Ankara.

Porniți din stația M1 Ulus, traversați Monumentul Victoriei din Piața Ulus și mergeți pe strada Anafartalar. Drumul roman, aflat la o adâncime de doi sau trei metri sub nivelul actual, se deschide în fața dumneavoastră ca un spațiu deschis, protejat de balustrade. Acest drum a fost descoperit în 1995, în timpul săpăturilor pentru construcția pieței Ulus, sub conducerea profesorului Dr. Cevdet Bayburtluoğlu, de către experți de la Muzeul Civilizațiilor Anatoliene și de la Universitatea din Ankara. Fiind principala arteră nord-sud a orașului roman Ankyra, a primit numele de "cardo maximus" și se întinde paralel cu bulevardul Atatürk. În timpul săpăturilor, a fost descoperită o porțiune de 216 de metri: un drum pavat cu andezit, cu o lățime de 6,7 metri, flancat de trotuare de 1,5 metri lățime și 20 de centimetri înălțime. Pe partea vestică, au fost găsite un portic cu mozaicuri și rânduri de magazine. Ceramica descoperită indică faptul că drumul datează de la începutul secolului I d.Hr. În 2006, în timpul săpăturilor pentru parcarea guvernatoratului, au fost descoperite continuări ale drumului, iar în 2007, au fost găsite o statuie a lui Hermes, având o vechime de 1800 de ani, precum și candelabre selgiucide și pipe otomane.

Conform unui protocol între Ministerul Culturii și Turismului și Primăria Metropolitană, o suprafață de 640 de metri pătrați a fost amenajată și a fost deschisă publicului la sfârșitul anului 2024: alei pietonale, balustrade, iluminat, un puț de apă curățat și descoperit, precum și panouri informative cu coduri QR. Există, de asemenea, o zonă protejată sub sticlă în grădina guvernatoratului, care merită vizitată, dar punctul principal este acest spațiu deschis.

Observați cât de adânc se află drumul sub nivelul actual; aceasta este umplutura care separă orașul roman de cel republican, o diferență de două milenii. Obiectele descoperite în timpul săpăturilor, precum sticla, monedele, candelabrele și mozaicurile, se pot vedea la Muzeul Civilizațiilor Anatoliene.

Sursa: Wikipedia (Drumul Roman din Ankara); Başkent Gazetesi; Yeni Ankara; Inventarul Cultural.

Urcați de pe strada Anafartalar până la dealul Hacı Bayram; templul se află lângă moschee și este vizibil din exterior. Pe acest traseu, ne concentrăm mai mult pe textele de pe ziduri decât pe structura în sine. Templul a fost construit între 25 și 20 î.Hr., imediat după ce Galatia a devenit provincie romană, în cinstea lui Augustus și a zeiței romane. Structura este din marmură; în planul original, existau cincisprezece coloane pe laturile lungi și șase pe cele scurte. După moartea lui Augustus în 14 d.Hr., lista sa de realizări, *Res Gestae Divi Augusti*, a fost gravată aici: textul în latină se află pe cele două ziduri interioare ale pronaosului, iar traducerea în greacă pe zidul exterior al pronaosului. Deoarece originalul din bronz, aflat la Roma, s-a pierdut, aceste ziduri reprezintă cea mai completă copie care a supraviețuit până în prezent; de aceea, structura este cunoscută sub numele de *Monumentum Ancyranum*. În 1555, delegația habsburgică, aflată în vizită la curtea otomană, a citit inscripția și a făcut-o cunoscută în Occident.

În perioada bizantină, în jurul secolului al V-lea, au fost adăugate ferestre clădirii, care a fost transformată într-o biserică; astăzi, se pot observa cele două ziduri laterale și cadrul ușii, iar locul a șase coloane este încă vizibil. Din cauza deteriorării zidurilor cauzate de cutremure și condiții meteorologice, structura a fost inclusă în listele de monumente ale Fundației Mondiale pentru Monumente în 2002 și 2004, iar lucrări de conservare au fost efectuate în colaborare cu Universitatea Tehnică din Ankara (ODTÜ).

Pentru a citi inscripția, priviți spre partea pronaosului, spre interiorul cadrului ușii; literele sunt mai ușor de distins în lumina de dimineață. Curtea moscheii este zona de rugăciune: dacă ajungeți în timpul unei rugăciuni, așteptați, fiți silențioși și evitați să vorbiți tare în curte. De aici, veți coborî pe strada Hisarparkı și veți merge spre teatru.

Sursa: Wikipedia (Templul lui Augustus); Wikipedia (Monumentum Ancyranum); Enciclopedia Islamică a Societății de Cercetare a Turciei.

Teatrul, situat pe versantul nord-vestic al fortăreței, cu vedere spre Bentderesi, chiar deasupra străzii Hisarparkı. A fost descoperit în timpul unor săpături efectuate în 1982; între 1982 și 1986, experți de la Muzeul Civilizațiilor Anatoliene și profesori de la Departamentul de Arheologie Clasică al Universității din Ankara au efectuat săpături. În 1992, a fost declarat sit arheologic, iar în 2009-2010 a fost efectuată o a doua etapă de săpături. Data exactă a construcției este necunoscută; sursele indică perioada dintre secolul I și al II-lea d.Hr., sugerând că a fost restaurat în timpul lui Hadrian și că, în secolul al III-lea, orchestra a fost transformată într-un bazin de apă. Structura, cu dimensiunile aproximative de 59 x 46,5 metri, este așezată pe versant: are o parte semicirculară (cavea), pasaje boltite, o orchestră cu un diametru de 12-13 metri și o clădire de scenă cu cinci intrări. Cele cinci intrări sunt rare în teatrele romane și sunt considerate specifice regiunii Anatoliei. Materialul de construcție este andezitul din Ankara. Capacitatea, conform surselor, este de trei la cinci mii de locuri. Aici erau organizate jocurile Actia, în memoria victoriei lui Augustus la Actium.

Restaurarea, inițiată de Primăria Metropolitană în 2020, a transformat teatrul și împrejurimile sale într-un parc arheologic; a fost deschis publicului pe 8 iunie 2025. Noua dispunere a locurilor are aproximativ 1500 de locuri; primele două rânduri sunt realizate din marmură Afyon, rândurile superioare din andezit, iar scena este din lemn, montată pe o structură de oțel. Utilizarea marmurei albe a fost criticată de experți; vă rugăm să țineți cont de acest aspect în timpul vizitei. Pietrele originale sunt expuse pe axa nord-est, iar există alei și iluminat nocturn.

Din stradă, se poate vedea întreaga structură; intrați prin alei și evitați să urcați pe trepte. Dimineața, lumina soarelui iluminează uniform cavea. Obiectele descoperite în timpul săpăturilor se află la Muzeul Civilizațiilor Anatoliene. De aici începe panta care duce la fortăreață.

Sursa: Wikipedia (versiunile în turcă și engleză); DergiPark (Demirdağ, Amisos 2017); Hürriyet Daily News; Primăria Metropolitană Ankara; Digital Ankyra.

În timp ce urcați de la teatru spre Kale, observați de data aceasta pietrele din ziduri. De la perioada frigiană, aici au existat fortificații, galii au reutilizat locul în secolul al III-lea î.Hr., dar zidurile pe care le vedeți astăzi sunt de origine bizantină. Conform Wikipediei în limba engleză, ambele linii de ziduri au fost construite după distrugerile persane din jurul anului 622; zidul interior a fost probabil construit în secolul al VII-lea, în timpul împăratului Constantin al II-lea, iar cel exterior, puțin mai târziu. Enciclopedia Islamică TDV menționează că Mihail al III-lea a restaurat zidurile în 859. Citadela acoperă o suprafață de aproximativ 350 de metri pe 150 de metri; deasupra zidurilor, care au o înălțime de 14-16 metri, se află 42 de turnuri, majoritatea pentagonale. Turnurile de pe zidul exterior sunt distanțate la aproximativ 40 de metri.

Tema principală a acestui traseu sunt pietrele refolosite. În timpul reconstrucțiilor din secolul al VIII-lea și al IX-lea, blocuri de marmură provenite de la monumente romane existente, capiteluri de coloane și canale de scurgere de marmură au fost încorporate în ziduri. Când intrați prin poartă și mergeți de-a lungul zidului interior, observați rândurile inferioare ale acestuia: veți observa imediat blocuri de marmură albă, tăiate cu precizie, fragmente de coloane așezate pe lateral și, între ele, pietre în formă de canal, încorporate în umplutura de andezit. O parte din pietrele desprinse din teatru și din stradă sunt, cel mai probabil, folosite în aceste ziduri.

Urcând la Turnul de Est, veți putea admira, într-un singur cadru, teatrul, dealul Hacı Bayram și traseul Drumului Roman, oferindu-vă o imagine completă a peisajului. Ak Kale este cel mai înalt punct al citadelei. Trotuarul și panta abruptă pot fi alunecoase pe vreme umedă. Faceți o pauză de prânz în interiorul citadelei și apoi vizitați cele două muzee de pe strada Gözcü.

Sursa: Wikipedia (Ankara Kalesi); Wikipedia (Ankara Castle); Enciclopedia Islamică TDV.

Muzeul de Arheologie și Artă Erimtan, situat în strada Gözcü, în interiorul fortăreței, a fost inaugurat pe 14 martie 2015, fiind primul muzeu privat din Ankara. Muzeul este amplasat în trei clădiri istorice restaurate, cu o fațadă construită din piatră similară cu zidurile fortăreței, iar pereții interiori prezintă inscripții în stil roman. Pe lângă spațiul de expoziție, muzeul include o sală multifuncțională, un atelier educațional și o bibliotecă. Colecția cuprinde aproximativ două mii de obiecte, majoritatea de origine anatoliană, provenind din perioadele hitită, urartiană, asiriană, ahhemenidă, elenistică, romană și bizantină, incluzând vase, ulcioare, recipiente de măsură, flacoane parfumate, pensete, oglinzi, bijuterii și monede.

Această vizită vă oferă o perspectivă asupra vieții de zi cu zi din Roma. Site-ul muzeului prezintă inelele, monedele, obiectele din sticlă și bijuteriile romane; obiecte pe care le purtau oamenii care umpleau teatrul pe care l-ați văzut dimineața sau care făceau cumpărături în magazinele de pe strada principală. Urmăriți portretele împăraților pe vitrinele cu monede: seria începe cu Augustus și vă arată sub conducerea căror împărați s-a dezvoltat Ancyra. Secțiunea dedicată obiectelor din sticlă demonstrează cum aceste obiecte fragile au rezistat timp de două milenii. Nu vă grăbiți, deși obiectele sunt mici; opriți-vă în fața vitrinelor bine iluminate.

Muzeul este închis lunea; nu are parcare proprie, iar pentru vizitele de grup este necesară rezervare prealabilă. Muzeul organizează concerte, conferințe și ateliere; consultați site-ul oficial pentru programul actualizat și tarifele de intrare. De aici, la câțiva pași, se află Muzeul Civilizațiilor Anatoliene.

Sursa: Site-ul oficial al Muzeului Erimtan; Wikipedia (Muzeul de Arheologie și Artă Erimtan).

Ultima oprire a zilei este locul unde sunt expuse descoperirile efectuate în timpul săpăturilor pe care le-ați văzut de dimineață. Muzeul a fost înființat în 1921, în turnul Akkale din Kale, sub numele de Muzeul Egee. După renovarea complexului Mahmut Paşa Bedesteni și a Hanului Kurşunlu, prima secțiune a fost deschisă în 1943, muzeul a adoptat numele actual în 1968 și a fost desemnat "Muzeul Anului în Europa" în 1997. Etajul superior prezintă o cronologie, de la perioada Paleoliticului până la Urartu. Pentru a înțelege această secțiune, este necesar să vizitați etajul inferior, care conține secțiunea numită "Ankara de-a lungul Epocilor Clasice" pe site-ul muzeului. Aici puteți admira fragmente de ziduri provenite de la săpăturile Drumului Roman, mozaicuri, obiecte de sticlă, monede, lămpi și ceramică, precum și sculpturi și elemente arhitecturale provenite de la Teatrul Roman. În aceste vitrine, veți înțelege ce se vindea în magazinele de pe cardo, pe care l-ați văzut gol dimineață, și ce sculpturi decorau clădirea teatrului.

Atenție: Saloanele "Ankara" și "Epoci Clasice" de la etajul inferior erau închise din cauza unor lucrări de renovare de lungă durată. Această rută este concepută special pentru aceste săli; înainte de a merge, verificați pe site-ul muzeului dacă sunt deschise. Dacă sunt închise, îndreptați-vă către secțiunea "Frig" de la etajul superior: obiectele provenite din tumulii din Ankara, unde locuiau frigienii înainte de galati, vă vor oferi o perspectivă asupra straturilor orașului anterioare perioadei galatice.

Muzeul se află pe strada Gözcü, nr. 2, la câțiva pași de Erimtan. Există un ghid audio disponibil. Site-ul oficial menționează că muzeul nu are zile de închidere, dar verificați orarul de pe site. Alocați timp pentru a admira piesele mari din sala centrală a complexului și pentru cele mai mici din camerele adiacente; două ore sunt suficiente pentru a parcurge această rută, dar nu pentru întregul muzeu.

Sursa: muze.gov.tr (Muzeul Civilizațiilor Anatoliene); Wikipedia; Başkent Gazetesi; Enciclopedia Turismului din Turcia.