De la Büyükçekmece la Silivri, pe coasta de vest a Mării Marmara.

Începeți de la marginea sudică a lacului, cea mai apropiată de mare; este locul unde lacul se varsă în Marea Marmara și este accesibil pe jos din centrul orașului Büyükçekmece. Mai întâi, observați apa și forma ei: conform Wikipedia, acesta este un lac de tip "ureche de mare". Văile inferioare ale râului Karasu, care coboară din regiunea Çatalca, au format o lagună largă sub influența apei de mare în creștere. Ulterior, gura lagunei a fost închisă cu pietriș, nisip și argilă. Apa pe care o vedeți în fața dumneavoastră a fost odată parte a mării. Un pod istoric traversează zona care leagă lacul de mare; deoarece podul a fost o etapă importantă pe traseul anterior, pentru moment, admirați-l de la distanță. Cercetați și originea numelui: Wikipedia menționează că numele lacului provine de la bărcile mari, trase manual, numite "çekmece", care erau folosite pentru a traversa înaintea construirii podului. Istoricul districtului, publicat de primărie, afirmă, de asemenea, că traversarea dintre cele două maluri se făcea cu aceste bărci înainte de construirea podului. Acum, îndreptați-vă atenția spre "piciorul" lacului, adică zona care se leagă de mare. Aici, barajul de umplutură construit de DSİ între 1983 și 1988 separă lacul de mare. Conform paginii dedicată resurselor de apă de pe site-ul ISKI, barajul a fost pus în funcțiune în 1989 și furnizează Istanbulului aproximativ o sută de milioane de metri cubi de apă pe an. Aceeași pagină menționează că bazinul are o suprafață de 620 de kilometri pătrați și că apa este purificată la stația de tratare a apei Büyükçekmece înainte de a fi distribuită în oraș. Prin urmare, apa pe care o vedeți dimineața face parte din apa care ajunge la robinetele multor case de pe partea europeană a Istanbulului. Observați, de asemenea, fâșia îngustă dintre baraj și mare; Wikipedia menționează că aici se află un lac ușor sărat, zone umede și zone cu vegetație palustră. În primele ore ale dimineții, zona cu vegetație palustră este cea mai activă; dacă aveți binoclu, luați-l cu dumneavoastră. Conform Wikipedia în limba engleză, BirdLife International a declarat zona din jurul lacului ca fiind o zonă importantă pentru păsări în 1989. Aceeași sursă menționează că lacul are o suprafață de aproximativ 28 de kilometri pătrați, o lungime de șapte kilometri și o lățime de doi kilometri. Registrul zonelor umede al Ministerului Mediului notează că în lac existau odată 30 de specii de pești, în timp ce acum au rămas doar 15 specii, dintre care patru sunt specii străine. Același registru subliniază, de asemenea, că zona din jurul lacului este supus

Apropiați-vă de caravanserai dinspre fațada nordică, deoarece aceasta este singura intrare și are un arc semicircular. Începeți prin a observa exteriorul corpului principal: conform enciclopediei islamice TDV, în articolul despre Semavi Eyice, caravanseraiul este descris ca fiind un complex dreptunghiular, cu dimensiunile de 41 de metri lungime și 18,5 metri lățime. Pagina primăriei menționează o lungime de 48 de metri; având în vedere discrepanțele în măsurători, concentrați-vă pe senzația generală a dimensiunii clădirii. Examinați cu atenție zidurile: între rândurile de piatră tăiată, sunt plasate cărămizi. Observați acoperișul: structura este acoperită cu un acoperiș în pantă dublă. Numele "Kurşunlu Han" provine de la faptul că, în trecut, acoperișul era acoperit cu plăci de plumb; conform TDV, în prezent este acoperit cu țigle. Răspunsul la întrebarea "cine a construit-o?" este dat cu prudență în surse. Pagina primăriei afirmă că, în 1566, a fost construită de sultanul Suleyman I, la cererea lui Mimar Sinan. TDV menționează că data exactă nu este cunoscută, dar că numele structurii apare în lista de lucrări a lui Sinan și că, cel mai probabil, a fost construită în timpul domniei lui Suleyman. Conform aceluiași articol, în ultimii ani ai domniei lui Suleyman, a început construcția unui pod, iar lângă pod a fost construită o fântână; caravanseraiul este considerat a fi contemporan cu aceste structuri. Acum, deplasați-vă spre fațada sudică, deoarece este de aici de unde clădirea primește lumina naturală. Observați cele opt guri de aerisire din rândul inferior, apoi cele opt ferestre de deasupra; ferestrele alternează între arce rotunjite și ascuțite. În friza triunghiulară de deasupra, veți vedea o fereastră cu arc ascuțit în centru, flancată de două ferestre rotunjite. Fațadele laterale sunt lipsite de ferestre. Din rămășițele existente pe fațada principală, se poate observa că, de o parte și de alta a intrării, existau camere; conform TDV, camera din stânga este aproape complet distrusă, în timp ce cea din dreapta este în stare mai bună. Articolul menționează că aceste camere ar fi putut fi locuința administratorului sau camere rezervate pentru oficiali militari. Dacă ușa este deschisă, intrați și observați rândul de stâlpi de susținere din centru; deși inițial erau din lemn, aceștia au fost înlocuiți în timpul unei renovări cu stâlpi de beton. De-a lungul fiecărui perete lateral, există zece focare, intercalate cu douăsprezece nișe pentru dulapuri. Băncuțele înalte care se întind de-a lungul pereților erau locurile unde călătorii își așezau saltelele. D

Muzeul este situat în cartierul Mimarsinan, pe strada Çarşı. După ce traversați podul, veți găsi muzeul intrând pe strada îngustă a cartierului; îl veți recunoaște după fațada sa din piatră. Înainte de a intra, admirați clădirea, deoarece ea însăși este un document istoric. Conform site-ului oficial al muzeului, clădirea este o structură veche din piatră, care a fost martoră perioadei schimbului de populații. Aceeași pagină explică faptul că, înainte de schimbul de populații din 1923, Büyükçekmece era un loc unde locuiau împreună populații grecești și turcești, iar cei care au plecat au fost înlocuiți de turci. Conform Wikipedia, primăria a restaurat această clădire, iar muzeul a fost deschis în iulie 2011. Site-ul oficial menționează că clădirea are 210 de metri pătrați și este formată din două secțiuni separate. Conform Wikipedia în limba engleză, etajul principal este dedicat costumelor din întreaga lume, în timp ce etajul superior este dedicat costumelor turcești; începeți vizita de la etajul principal. Cunoașterea originii colecției vă va schimba perspectiva. Hainele sunt costume și accesorii donate primăriei de grupuri de dans popular străine care au participat la Festivalul Internațional de Cultură și Artă, organizat în fiecare vară în Büyükçekmece. Conform Wikipedia, festivalul are loc din 2000, iar din 2003 este membru al Consiliului Organizațiilor Internaționale de Festivaluri Folclorice și Arte Populare (CIOFF). Conform unei surse de știri, festivalul a primit premiul pentru cel mai bun festival de patru ori, acordat de acest consiliu. Plimbați-vă prin vitrine, citind numele țărilor; conform Wikipedia, colecția include costume din 44 de țări. Aceeași sursă menționează Spania, Uzbekistan, Malaezia, Thailanda, Mexic, Polonia, Venezuela, Etiopia, Argentina, Georgia și Indonezia. Examinați cu atenție culorile și motivele de pe țesături; site-ul oficial subliniază că această vitalitate este esențială pentru expunere. Nu ratați colecția de fotografii cu costume tradiționale, care însoțesc hainele; acolo veți vedea cum erau purtate aceste costume. Conform Wikipedia, cea mai veche piesă expusă este o rochie de mireasă care are peste 100 de ani. Aceeași sursă menționează că numărul de piese depășește 2000, iar piesele sunt schimbate periodic, deci puteți vedea alte costume la următoarea vizită. Când urcați la etajul superior, veți găsi costume populare tradiționale din Anatolia. Aici, puteți compara diferite stiluri din diferite regiuni, ceea ce este cea mai bună modalitate de a vă conecta cu costumele din întreaga lume de la etajul de jos. Site-ul oficial menționează că în muzeu se organizează expoziții despre tradițiile nupțiale, dansurile populare și obicei Sursa: Site-ul oficial al Muzeului Costumelor Mondiale; Wikipedia, Muzeul Costumelor Mondiale; Milliyet, Muzeul Costumelor din Büyükçekmece.

Linia de autobuz IETT 300 vă duce în centrul orașului Silivri. Kalepark este situat în partea de est a orașului, cu vedere spre mare, pe teritoriul vechii fortărețe. Conform istoriei districtului, prezentată de primărie, Silivri a fost construită pe un deal abrupt, care domină golful din est, iar acest deal a fost înconjurat ulterior de ziduri. Același text descrie orașul ca fiind situat pe o stâncă care atinge în unele locuri până la 56 de metri, fiind protejat pe trei laturi de ziduri, iar pe a patra latură de o prăpastie care face imposibilă accesul dinspre mare. Wikipedia menționează că parcul este situat pe o stâncă de 47 de metri înălțime; este posibil ca cele două măsurători să provină din locuri diferite. Înainte de a intra în parc, aruncați o privire la zidul de lângă poartă, deoarece aici veți putea admira cel mai bine fortăreața. Conform Wikipedia, istoria fortăreței datează din secolul al III-lea d.Hr., dar majoritatea ruinelor existente datează din secolele al IX-lea și al XII-lea. Conform primăriei, împăratul bizantin Arcadie a construit fortăreața pentru a-și onora soția, Evdochia, și a numit orașul Evdoksiaopolis. Wikipedia în limba engleză confirmă că, pentru o perioadă, orașul a purtat acest nume. Wikipedia în limba turcă menționează că, în secolul al IX-lea, împăratul Mihail al III-lea a construit o fortăreață pe acest deal, a cărei parte a rămas până în prezent. Având în vedere că sursele descriu perioade diferite, este logic să presupunem că zidurile au fost reconstruite de mai multe ori. Conform primăriei, zidurile din Silivri au fost reparate și în timpul domniei lui Bayezid al II-lea, în 1509. Primăria a redeschis parcul pe 30 august 2020, după finalizarea lucrărilor de renovare. Mergeți către muzeul în aer liber din interiorul parcului, unde sunt expuse aproximativ 150 de obiecte din piatră, provenind din perioadele romană, bizantină și otomană, descoperite în Silivri și în împrejurimi. Conform unei surse de știri, obiectele au fost amplasate sub coordonarea Direcției Muzeelor Arheologice din Istanbul, printre ele numărându-se și sarcofage. Observați forma capacelor și ornamentele laterale ale sarcofagelor, apoi citiți plăcuțele informative de lângă fiecare exponat. Compararea fragmentelor de coloane și a capitelor vă va oferi o idee despre modul în care orașul a fost reconstruit de-a lungul secolelor. Aceeași surse de știri relatează că vizitatorii au menționat că, anterior, obiectele erau așezate la întâmplare în parc, iar acum au fost reorganizate într-o expoziție informativă. Apoi, mergeți pe poteca de promenadă de pe marginea stâncii. Conform aceleiași surse de ș

Parcul Natural Danamandıra, situat în zona rurală din nordul orașului Silivri, chiar la sud de satul Danamandıra. De îndată ce vă îndepărtați de coastă și intrați în pădure, printre terenurile agricole, simțiți că a început a doua parte a zilei. Este dificil să ajungeți aici cu transportul în comun, așa că planificați un mijloc de transport până la ultima stație. Conform Wikipedia, se percepe o taxă pentru autovehicule la intrarea în parc; verificați informațiile actualizate de la instituția responsabilă. Cunoașterea statutului parcului adaugă sens vizitei dumneavoastră. Conform Wikipedia, această zonă împădurită, care include lacuri, a fost declarată sit de protecție a naturii în 2006, cu scopul de a conserva mediul. Lista parcurilor naturale a Ministerului Agriculturii și Silviculturii indică faptul că zona a fost declarată parc natural la 16 decembrie 2015, fiind inclusă sub conducerea Direcției Regionale 1. Conform Wikipedia, zona de recreere, cu cele trei lacuri înconjurate de stufăriș, a devenit parc natural în acea perioadă. Parcul are o structură de administrare interesantă: municipalitatea districtului învecinat, Esenyurt, a închiriat zona pentru 49 de ani în 2016, cu scopul de a oferi un spațiu de recreere locuitorilor dintr-un district dens populat. Aceeași sursă menționează că inaugurarea a avut loc la mijlocul lunii mai a aceluiași an. Pagina web a instituției responsabile menționează că în parc există trasee de drumeție și ciclism cu vedere la lac, precum și zone de picnic. După intrare, mergeți spre primul lac și admirați malul înconjurat de stufăriș. Plimbați-vă încet pe malul apei; stufărișul este locul unde se ascund păsările, iar dacă sunteți liniștit, veți observa mai multă mișcare. Petreceți cea mai mare parte a celor două ore pe traseele de drumeție, oprindu-vă în zonele umbroase din interiorul pădurii, trecând de la un lac la altul. Observați diferența dintre lacul mare, care este un larg lagun transformat în baraj de alimentare cu apă, și lacurile mici din inima pădurii. Această comparație evidențiază cât de diferite pot fi peisajele de pe coastă și în interiorul regiunii Tracia. Pagina web a instituției responsabile subliniază că parcul își păstrează aspectul natural și este amenajat cu respect pentru viața sălbatică. De aceea, nu părăsiți traseele de drumeție și nu culegeți plante. Aceeași pagină precizează în mod clar că campingul este interzis în parc; veniți doar pentru o zi și plecați înainte de lăsarea întunericului. Dacă doriți să faceți un picnic, utilizați doar zonele special amenajate și respectați regulile privind focul. Luați cu dumneavoastră toate deșeurile, deoarece malurile lacurilor se pot polua ușor. Verificați orele de vizitare de