De la Boztepe la Hamsiköy, urmând traseul vechiului drum al caravanelor.

Începeți călătoria la Boztepe, situat în sud-estul orașului, și mergeți imediat la terasa de observație pentru a admira priveliștea. De aici, puteți vedea portul, centrul istoric al orașului și faleza, toate într-o singură privire. Direcția de Cultură și Turism a provinciei Trabzon descrie Boztepe ca fiind un element important al peisajului urban și un loc de recreere, situat pe un deal de deasupra orașului. Această descriere este valabilă și astăzi, deoarece dealul este un spațiu deschis, esențial pentru viața orașului, de secole. În timp ce admirați priveliștea spre port, rețineți că, conform unui studiu publicat în "Belleten", majoritatea caravanelor care veneau din Bayburt și Gümüşhane coborau în oraș prin Boztepe. Așadar, locul în care vă aflați acum a fost ultima barieră pe care o traversau încărcăturile provenite din Anatolia înainte de a ajunge la mare.

Apoi, urmați poteca de lemn care se întinde spre est. Această potecă, inaugurată de Primăria Ortahisar, are aproximativ 1100 de metri lungime și este construită pe o platformă susținută de piloni de oțel. Potrivit informațiilor, platforma este ridicată de la sol pentru a minimiza lucrările de excavare și umplere. De-a lungul potecii, veți găsi două terase, una din lemn și una din sticlă, precum și două balcoane din lemn, amplasate în locurile cu cea mai bună priveliște. Balcoanele sunt dotate cu zone de relaxare, foișoare și leagăne, fiind ideale pentru o scurtă pauză. Dacă urcați pe terasa din sticlă, veți putea admira panta de sub picioarele voastre, în timp ce cei care se simt inconfortabil la înălțime pot rămâne pe terasa din lemn.

În timp ce mergeți, gândiți-vă la istoria dealului. Conform informațiilor de pe Wikipedia, în perioada otomană, Boztepe a fost inițial inclus într-o zonă de pășunat, apoi a fost treptat transformat într-o zonă locuită. Evliya Çelebi a menționat podgoriile de aici în 1640, când se afla în Trabzon. Astăzi, nu mai există podgorii pe versant, dar vegetația luxuriantă a dealului amintește de tradiția de recreere. Într-un registru din 1681, se menționează că locuitorii zonei erau scutiți de taxe, deoarece erau responsabili de întreținerea drumurilor. Acest detaliu confirmă încă o dată faptul că dealul a fost un important punct de intersecție a drumurilor. În 1834, odată cu creșterea populației, așezarea a fost împărțită în două cartiere: Boztepe Superioară și Boztepe Inferioară.

Privind spre versantul sudic, veți vedea zona Gölçayırı. Conform studiului publicat în "Belleten", zona numită Skylolimne în sursele bizantine, unde Mahmud Pașa și-a stabilit tabă

Când ajungeți la conacul de pe strada Zeytinlik, opriți-vă câteva minute afară, înainte de a intra. Conform portalului cultural, această clădire a fost construită între 1898 și 1913, ca reședință, de către Bankerul Kostaki Teofilaktos. Sursele turcești menționează că arhitecții erau italieni, iar o parte semnificativă a materialelor a fost adusă din Italia. Fațada cu turnul de piatră este cel mai bine vizibilă de pe trotuar. Istoria conacului este la fel de complexă ca și fațada sa: după ce Teofilaktos a dat faliment în 1917, bunurile sale au fost sechestrate, iar clădirea a trecut în proprietatea familiei Nemlioğlu. Atatürk a fost găzduit în acest conac, împreună cu soția sa, Latife Hanım, și delegația sa, în timpul primei sale vizite la Trabzon, între 15 și 17 septembrie 1924.

În interior, începeți vizita de la parter, deoarece acest etaj vă prezintă istoria conacului. Conform articolului din Wikipedia în limba engleză, parterul este amenajat ca o expoziție care prezintă cronologic arhitectura și istoria clădirii. Priviți în sus; portalul cultural menționează că pereții tuturor etajelor, cu excepția subsolului, sunt decorați de la un capăt la altul cu picturi murale. Aceste decorațiuni variază de la o cameră la alta, așa că opriți-vă câteva minute în fiecare cameră și admirați bordurile de la joncțiunea dintre pereți și tavan. Detaliile din jurul ușilor și ferestrelor merită, de asemenea, atenție.

Apoi, imaginați-vă anii în care conacul a schimbat proprietarii. Clădirea, care a fost expropriată în timpul guvernatorului Ali Galip Bey, a fost folosită ca sediu al guvernului între 1927 și 1931, iar între 1931 și 1937 a fost sediul unei inspecții. În 1937, a fost predat Ministerului Educației și a funcționat ca liceu profesional pentru fete timp de o jumătate de secol. În 1987, a fost transferat Ministerului Culturii, iar după o restaurare între 1988 și 2001, a fost redeschis ca muzeu pe 22 aprilie 2001. Chiar și cu atâtea utilizări diferite, faptul că decorațiunile au supraviețuit arată ce a fost salvat în timpul restaurării.

Apoi, coborâți în subsol. Aici se află secțiunea cu artefacte arheologice, care prezintă o selecție de obiecte de la epoca bronzului până la perioada bizantină. Pe lângă obiectele din marmură, bazalt, ceramică, metal și sticlă, sunt expuse și monede vechi. Dacă urmăriți obiectele în ordinea cronologică, veți înțelege mai ușor istoria de mii de ani a așezărilor de pe coasta Trabzonului. În cele din urmă, urcați la et

Când ajungeți la poalele dealului, nu intrați direct în vilă, ci faceți o plimbare pe aleile din interiorul pădurii de brazi. Conform informațiilor de la Direcția Provincială pentru Cultură și Turism din Trabzon, vila este înconjurată de brazi, iar cea mai bună priveliște se obține de la mijlocul acestei păduri. Grădina cu bazin și aranjamentele florale de pe fațada principală oferă cele mai potrivite unghiuri pentru fotografii. Vila a fost construită de bankerul Konstantin Kabayanidis din Trabzon, ca reședință de vară. Data construcției este menționată diferit în surse: Portalul Cultural menționează începutul secolului al XIX-lea, Wikipedia vorbește despre o construcție care a durat din 1890 până în 1912, iar o altă pagină a Ministerului menționează anul 1913. De aceea, cea mai sigură afirmație este că vila a fost construită între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

Pe măsură ce vă apropiați de fațadă, observați materialele folosite. Conform Wikipedia, vila a fost construită din piatră, cărămidă și lemn, folosind tehnica de zidărie, și are patru etaje, inclusiv subsolul. Conform Ministerului, fațada este decorată cu elemente din piatră, în interior s-a folosit cărămidă, iar scările sunt din lemn, cu balustrade. Influența arhitecturii Renașterii italiene este evidentă în decorațiunile elaborate de pe fațadă. Intrați și începeți cu salonul, camera de relaxare, sala de mese și camera pentru oaspeți de la parter. La primul etaj se află biroul, dormitorul principal, sala de așteptare și sala de ședințe, iar la al doilea etaj se află două camere mai mici. Conform unei știri publicate pe Haber7, muzeul expune 344 de obiecte, printre care mobilier, porțelanuri, covoare și tablouri, datând din perioada 1890-1920.

În timp ce explorați camerele, faptul că știți cum vila a fost transformată într-un muzeu vă va îmbogăți experiența. După schimbul de populații, clădirea a fost preluată de Trezorerie în 1923, a fost cumpărată de administrația provincială în 1930 și a fost donată în numele lui Atatürk în 1931. Atatürk a fost găzduit aici în timpul primei sale vizite în 1924, s-a întors în noiembrie 1930 și a petrecut două nopți în vilă în timpul ultimei sale vizite, în iunie 1937. Conform Portalului Cultural, în noaptea de 11 iunie 1937, aici a luat decizia de a dona averea sa națiunii. După moartea lui Atatürk, vila a fost cumpărată de primărie și a fost transformată în muzeu în 1943.

La sfârșitul vizitei, ieșiți din nou în grădină și admirați sec

Pe măsură ce treceți de Maçka și urcați pe drumul spre Zigana, veți observa că valea se îngustează și temperatura scade. Portalul Cultural descrie Hamsiköy ca fiind un vechi loc de cazare, situat la poalele Muntelui Zigana, pe traseul nord al Drumului Mătăsii, la 19 kilometri de Maçka. Un studiu din Belleten menționează că drumul Zigana leagă Hamsiköy și Maçka de Boztepe și că este utilizat pe tot parcursul anului. Așadar, mărfurile pe care le vedeți dimineața de sus, îndreptându-se spre port, treceau chiar prin fața acestui sat. Când ajungeți în sat, parcați mașina și explorați mai întâi valea pe jos.

Portalul Cultural afirmă că numele satului provine de la cuvântul arab "hamse", care înseamnă "cinci", sugerând că așezarea este formată din cinci părți distincte. Înregistrarea geografică a TÜRKPATENT menționează cele cinci sate ca fiind Hamsiköy, Çıralı, Güzelyayla, Dikkaya și Başar. Wikipedia notează că numele vechi al așezării era Ciharlı și că a fost schimbat în Hamsiköy printr-o lege din 1959. În timp ce vă plimbați, observați vechile case de la malul râului și fântânile de piatră; Portalul Cultural le consideră parte a frumuseții naturale a satului. Primăvara, pădurile de pe versanți se acoperă cu flori mov, colorând valea. Ceața este un oaspete frecvent al acestui loc; atunci când se așterne peste pantele munților, peisajul se schimbă în câteva minute.

Apoi, vine rândul desertului care a făcut faimos satul. Hamsiköy Sütlacı (budinca de lapte Hamsiköy) a fost înregistrată ca indicație geografică în 2017, iar proprietarul înregistrării este Camera de Comerț și Artizanat din Maçka. Certificatul de înregistrare menționează că desertul este preparat doar cu lapte, orez, zahăr și o cantitate mică de sare. Conform documentului, satul este situat la o altitudine cuprinsă între 1200 și 1600 de metri, iar versanții Muntelui Zigana, care se confruntă cu marea, primesc precipitații abundente, astfel încât pajiștile rămân verzi o mare parte a anului. Se menționează că aroma laptelui provine de la diversele plante din aceste pășuni și că producția trebuie să aibă loc în cadrul zonei geografice, inclusiv aprovizionarea cu lapte. Prepararea se face în două cratițe, iar consistența se determină prin faptul că curge continuu, ca mierea, de pe lingură. Desertul poate fi servit proaspăt sau cu partea de deasupra rumenită la cuptor, și poate fi asezonat cu scorțișoară și nuci.

Portalul Cultural menționează că, din laptele satului, se produc și brânză caș, unt, brân