De la baia romană la Karacabey: cultura băilor turcești în Ankara.

De la strada Çankırı, printr-o scurtă urcare pe trepte, se ajunge la o platformă care este, de fapt, un tell (un deal artificial format de acumularea de resturi arheologice). În 1937, în urma săpăturilor efectuate de Remzi Oğuz Arık, au fost descoperite straturi datând din perioada frigiană și romană. Baia a fost dezvăluită în urma săpăturilor efectuate între 1937 și 1943, sub conducerea lui Hamit Zübeyr Koşay, în numele Institutului de Istorie Turc, și cu participarea lui Necati Dolunay. Mahmut Akok a analizat elementele arhitecturale și a elaborat planuri de reconstrucție. Datorită monedelor descoperite în podea, care datează din timpul lui Caracalla, construcția este datată în perioada 212-217 d.Hr. Se presupune că a fost dedicată lui Asklepios și este considerată una dintre cele mai mari băi romane din lume.

Explorați secțiunile închise pe rând: vestiarul (apoditerium), piscina rece (frigidarium), încăperea caldă (tepidarium), baia fierbinte (caldarium) și camera de transpirație (sudatorium). Cel mai interesant loc este sub podea. Sub podeaua susținută de piloni de cărămidă circula aer cald; acest sistem, numit "hypocaust", a fost folosit și în băile otomane, iar veți observa aceeași idee în următoarele etape ale traseului. Palestra adiacentă, cu dimensiunile de 95 x 95 de metri, adică curtea de sport, este astăzi un muzeu în aer liber. În zona amenajată între 1997 și 2001, se află aproape o mie de obiecte: stele funerare în aripile sudică și vestică, blocuri cu inscripții și borne în nord, altare în est, sarcofage și statui de lei în centru.

Vizitați locul știind că apa era adusă din versanții muntelui Elmadağ prin conducte și că pietrele din baie au fost folosite în perioada bizantină pentru repararea zidurilor cetății; multe dintre blocurile folosite în cetate provin de aici. Nu există umbră în zonă, așa că veniți devreme dimineața. Consultați pagina oficială a muzeului pentru a verifica zilele și orele de închidere.

Sursa: ASKİ, Băile și izvoarele termale din Ankara; Enciclopedia Islamică TDV, articolul Ankara; Wikipedia.

Această baie publică, situată pe partea stângă a aleii cu scări care pornește de pe strada Anafartalar, lângă vechea școală de comerț, nu are inscripții. Documentul de fondare menționează cine a comandat-o. Ișak Pașa, care a fost mare vizir al lui Fatih și al lui Bayezid al II-lea, a alocat 142.500 de dirhemi administratorului său, Sinan Bey, pentru a construi o baie în Ankara, astfel încât veniturile să fie direcționate către instituția caritabilă din orașul său natal, Inegöl. Sinan Bey a construit baia în cartierul İskender Taşı. Documentul de fondare din 1486 confirmă acest lucru. În registrul de proprietăți din Ankara din 1521-22, se menționează că venitul anual al băii este de 19.000 de akçe, fiind cea mai mare sumă dintre toate băile din oraș. În 1673, Mehmet Emin Efendi, șeic al islamului din Ankara, a cumpărat baia și a donat-o moscheii Zincirli. În prezent, proprietatea aparține Direcției Generale a Fondurilor Religioase și baia este încă funcțională.

Partea pentru bărbați se află la nord, iar cea pentru femei la sud. Intrarea în vestiarul pentru bărbați se face printr-o ușă în arc, situată la nord. Cabinele din lemn, pe două etaje, înconjoară piscina octogonală, iar deasupra se află o cupolă persană. Camera caldă are o cupolă ovală; în dreapta se află toaletele, iar în stânga, salonul de ras. În camera fierbinte, există o platformă pătrată, nișe în formă de cupolă pe trei laturi și spații de intimitate în cele trei colțuri; în spațiul de intimitate de la stânga intrării, se află o piscină adâncă. Camera fierbinte a părții pentru femei este mai spațioasă. Chiar dacă nu intrați, admirați fațada din piatră și modelul complex al pietrelor din jurul ferestrelor.

De aici, coborâți pe strada Denizciler până la Piața Pompierilor. Baia Eyne Bey, situată în fața Liceului Gazi, este cea mai veche baie otomană din centrul orașului: conform documentului de fondare din 1405, a fost construită de İne Bey, ofițer al lui Murad I, iar Melike Hatun a contribuit cu 1000 de esrefi de aur la construcție. Această baie, care deservește doar bărbații, are coloane corintice reutilizate în vestiar, care nu sunt vizibile din exterior; este o scurtă pauză pentru cei care nu doresc să intre.

Sursa: ASKİ, Băile și izvoarele termale din Ankara; Wikipedia; Inventarul cultural (Eynebey).

Hamamul Karaca Bey, situat pe bulevardul Talatpaşa, este clădirea care a dat numele cartierului. Documentele otomane menționează cartierul ca fiind "Karaca Bey Hamamı Meydanı" și "Hamamarkası Meydanı", dar în timp a rămas doar "Hamamönü". Nu există o inscripție care să indice data construcției. Conform unei waqf (document de donație) din 1444, hamamul a fost construit de Karaca Bey, fiul lui Abdullah, ginerele lui Mehmed Çelebi și beilerbei al Anatoliei în timpul domniei lui Murad al II-lea, înainte de a muri în Bătălia de la Varna din același an. Enciclopedia Islamică TDV datează complexul din 1428, în timp ce alte surse îl plasează între 1440 și 1441; hamamul a fost probabil finalizat în această perioadă. Scopul donației: Karaca Bey a donat hamamul și cele două grădini adiacente pentru a acoperi costurile moscheii "zaviye" de la Hacet Tepesi, cunoscută și sub numele de Imaret Camii.

Intrarea pentru bărbați se face printr-o ușă situată pe fațada sudică, care dă spre stradă, în timp ce intrarea pentru femei se află pe fațada vestică. Pereții camerelor de schimb sunt construiți din chirpici, iar acoperișurile sunt piramidale, cu o lumină centrală. În interior, de-a lungul pereților, se află cabine de schimb din lemn, iar în centru se găsesc bazine cu fântâni. Pereții și podeaua sălilor de baie sunt din marmură, iar lumina pătrunde prin ferestre circulare, poligonale și stelate din cupole. Secțiunea pentru bărbați are o planimetrie clasică, cu patru "eyvanuri" (arcuri), un centru octogonal și o trecere spre cupolă prin "muqarnas" (elemente decorative în formă de faguri). De asemenea, cupola zonei private este decorată cu "muqarnas". Secțiunea pentru femei are o cameră de schimb mai spațioasă și o sală de baie cu o planimetrie simetrică. Sala de baie a fost restaurată în 1979, iar camera de schimb a fost renovată câțiva ani mai târziu. Enciclopedia menționează, de asemenea, restaurările din anii 40 ai secolului XX și cele din perioada 2003-2005. În prezent, hamamul funcționează cu ambele sale secțiuni.

Un vizitator atent nu se grăbește aici: mai întâi se relaxează în sala caldă, apoi transpiră pe piatra centrală, cere un "kese" (exfoliant) sau un masaj, apoi se răcorește în sala rece. Prosoapele și "peștemalul" (un tip de prosop turcesc) se obțin de la hamam. Este recomandat să verificați programul și orele de funcționare ale secțiunii pentru femei prin telefon.

Sursa: ASKİ, Ankara Hamamları ve Kaplıcaları; Enciclopedia Islamică TDV, articolul despre Karaca Bey Camii

În spatele hamamului, în zona Hacet Tepesi, se află complexul Karaca Bey. Conform înregistrărilor fundației, complexul, numit "Karaca Bey İmareti", era format dintr-o moschee, un centru de ajutor social, un mausoleu, o fântână, canale de apă și un hamam dublu; din acestea, au supraviețuit până în prezent moscheea, mausoleul, fântâna și hamamul. Pe acest traseu, concentrați-vă mai mult pe funcționarea complexului decât pe arhitectura moscheii. Conform registrului "Evkaf" din Ankara, datând din 1521-1522, veniturile anuale ale fundației erau de 26.760 de akçe, incluzând, pe lângă hamam, o fabrică de săpun adiacentă, un teren pentru o vilă în Piața Sultan, grădini și ferme. Adică, chiria hamamului contribuia la finanțarea centrului de ajutor social; hamamul era, practic, seiful organizației caritabile. Acesta este și motivul pentru care existau atât de multe hamamuri în orașele otomane.

În mausoleul octogonal, situat în nord-vestul moscheii, se află mormântul lui Karaca Bey; inscripția arabă de deasupra porții indică anul 848 (1444). Corpul său, care a murit în Varna, a fost adus la Ankara, unde își desfășura activitatea. Admirați de afară decorul cu țigle colorate al minaretului și partea superioară octogonală; Enciclopedia Islamică TDV îl menționează pe Sinaneddin Ahmed b. Ebu Bekir el-Müşeymeş ca fiind arhitectul complexului, iar textul menționează că au fost efectuate renovări în anii 1938, 1947, 1965, 1989 și 2003-2005.

Moscheea este deschisă pentru rugăciuni. Evitați să intrați în timpul rugăciunilor sau, dacă intrați, fiți scurt, scoateți-vă pantofii, purtați haine care acoperă umerii și genunchii și fiți silențioși; mausoleul face parte din complex și nu necesită o vizită separată. Dacă ne gândim că familia lui Karaca Bey locuia în Ankara, în apropierea Liceului Gazi și a Hamamului Eyne Bey, legătura dintre piața pe care ați trecut-o și acest deal devine mai clară.

Sursă: Enciclopedia Islamică TDV, articolul "Karaca Bey Camii ve Külliyesi"; ASKİ, "Hamamurile și Băile din Ankara".

Cartierul își poartă numele de la baia (hamam) din apropiere. Hamamönü este o așezare care a luat naștere în secolul al XIII-lea, în jurul piețelor de la poalele cetății, care s-a îmbogățit prin producția de textile rafinate în secolele XV și XVI, dar a suferit distrugeri în secolul al XVII-lea, în timpul tulburărilor Celali. Aspectul pe care îl vedeți astăzi este reprezentat de arhitectura civilă din secolul al XIX-lea: aproximativ trei sute de clădiri, dintre care opt sunt monumente clasate, iar douăzeci și două sunt exemple de case tradiționale. Decizia de protecție a fost luată în 1997, iar planificarea a început în 1999; în 2006, Primăria Altındağ a inițiat proiecte de revitalizare a străzilor, începând cu străzile İnci și Dutlu. Clădirile rămase au fost restaurate, iar ruinele au fost expropriate și reconstruite folosind piatră din Ankara, lemn și cărămizi; prin urmare, nu toate fațadele pe care le vedeți sunt originale, unele fiind reconstruite. Cele douăzeci și două de case din Strada Artiștilor sunt destinate artiștilor începând cu 2010; etajele superioare sunt folosite ca ateliere, iar cele inferioare ca galerii.

Acesta este locul ideal pentru o plimbare după baie. Intrați de pe bulevardul Talatpașa și intrați în străzile pavate; minaretul moscheii Karacabey va fi întotdeauna în câmpul vizual, astfel încât nu vă veți pierde. În interiorul cartierului se află și Taceddin Dergahı, locul unde Mehmet Akif Ersoy a scris imnul național; dacă aveți timp, vizitați muzeul. Cartierul este animat cu evenimente în serile de Ramadan, iar în weekend este aglomerat; pentru o plimbare liniștită, alegeți după-amiaza în timpul săptămânii.

Întoarcerea este ușoară: de la stațiile de pe bulevardul Talatpașa, autobuzele EGO circulă în direcția Ulus și Kızılay, iar este, de asemenea, posibil să mergeți pe jos până la Ulus. Încheiați ziua admirând piața pe care o vedeți din ușa baiei; acum șase sute de ani, aceasta a fost înființată ca sursă de venit pentru o fundație, iar cartierul încă poartă numele acelei băi. La Ankara, cultura băilor nu este o chestiune de clădire, ci o chestiune de cartier.

Sursa: Wikipedia, Hamamönü; Enciclopedia Turismului din Turcia; Primăria Altındağ, Strada Artiștilor din Hamamönü.