Călătoria apei de la izvorul din Kemer către oraș.

Începeți traseul de la punctul în care viaductul traversează bulevardul Atatürk, în zona Saraçhane; de aici veți putea aprecia cel mai bine lungimea sa. Viaductul Bozdoğan a fost construit pentru a depăși depresiunea dintre dealurile Fatih și Beyazıt, transportând apa de la un versant la altul. Conform Enciclopediei Islamice TDV, Semavi Eyice menționează că viaductul este, în general, atribuit împăratului Valens (364-378) și că a fost construit între 368 și 378, motiv pentru care este cunoscut în limbile occidentale sub numele de "Aqueductul lui Valens". Eyice adaugă că ar fi putut exista un precursor al acestui sistem în timpul lui Hadrian.

Cifrele ilustrează amploarea structurii. Conform TDV, lungimea sa ajunge la 971 de metri, înălțimea de la sol este de 28-29 de metri, iar lățimea variază între 3,40 și 5,65 metri. Wikipedia indică o lungime actuală de 921 de metri, menționând că viaductul a fost, de fapt, cu aproximativ 50 de metri mai lung. Observați detaliile: o porțiune a viaductului este formată dintr-un singur arc, în timp ce o porțiune mai lungă este formată din două arce suprapuse; conform TDV, secțiunea cu două arce se întinde între arcele 18 și 73. Zidurile, construite din piatră tăiată și cărămizi, poartă, de asemenea, urmele reparațiilor efectuate de-a lungul secolelor.

După cucerire, viaductul a continuat să funcționeze. Fatih Sultan Mehmed l-a restaurat; în timpul lui Bayezid al II-lea și al lui Kanuni, apele din Halkalı au fost conectate la acest sistem, iar în 1556-1557, apele din Kırkçeşme au fost adăugate; în 1697-1698, Mustafa al II-lea a restaurat secțiunea de est. Până în secolul al XX-lea, viaductul a transportat apă la Moscheea Süleymaniye și la Palatul Topkapı. Bulevardul a fost proiectat de urbanistul Henri Prost și traversează viaductul prin arcele sale. Apropieți-vă de viaduct prin zonele verzi din jur pentru a vedea îndeaproape dimensiunile pietrelor; traversați bulevardul aglomerat doar prin locurile special amenajate pentru pietoni.

Sursă: Enciclopedia Islamică TDV; Wikipedia.

Când vă îndreptați pe Divanyolu, de la Çemberlitaş spre strada Pierre Loti, veți coborî în acest cismea printr-o structură modernă de intrare. Nu are inscripții; caracteristicile sale arhitecturale sugerează că a fost construită în timpul împăratului Teodosiu II (408-450), deși Wikipedia indică o perioadă mai restrânsă, între 428 și 443. În limbile occidentale, este cunoscută sub numele de Cismeaua Teodosiu; denumirea de Șerefiye provine de la cartierul în care se afla în timpul Imperiului Otoman.

Coborând scările, veți observa 32 de coloane aranjate în rânduri regulate. Enciclopedia Islamică TDV menționează dimensiunile ca fiind 42,5 x 25 de metri; patru rânduri de câte opt coloane împart spațiul în cinci secțiuni. Examinați cu atenție capitelurile coloanelor; toate sunt în stil corintic și datează din secolul al V-lea. Bolțile din cărămidă se conectează deasupra coloanelor. Dacă ați vizitat Cisterna Basilica, veți găsi aici un exemplu mai mic și mai ordonat al aceleiași tehnici de construcție; de asemenea, este mai ușor să înțelegeți planul, deoarece puteți vedea toate coloanele dintr-o singură privire.

La sfârșitul secolului al XIX-lea sau la începutul secolului al XX-lea, a fost construită aici Vila Arif Pașa, care a fost ulterior utilizată ca sediu al primăriei. Restaurarea a început în 2004, iar între 2013 și 2018 a fost proiectată și construită structura modernă de intrare. De atunci, cismeaua este deschisă publicului ca muzeu. Conform site-ului său oficial, cu o istorie de aproximativ 1.600 de ani, este una dintre cele mai vechi structuri de apă din Istanbul. În prezent, este administrată de İBB Kültür A.Ş.; în interior, sunt organizate proiecții digitale și concerte. În timpul proiecțiilor, lumina face ca capitelurile și bolțile să fie mai ușor de observat, așa că profitați de acest moment pentru a face fotografii. Verificați programul actualizat de ore și evenimente pe site-ul oficial.

Sursa: Site-ul oficial al cismelei Șerefiye; Enciclopedia Islamică TDV; Wikipedia.

La doar câteva minute de mers pe jos de la Şerefiye, veți ajunge la această cisternă impresionantă, situată la vest de Hipodrom. Enciclopedia Islamică TDV o menționează sub numele de Cisterna Binbirdirek, datând din perioada lui Constantin și prezentată ca a doua cea mai mare cisternă închisă a orașului. Wikipedia atribuie construcția acesteia unui senator roman pe nume Philoksenos, afirmând că cisterna aparținea palatului acestuia.

Deși numele sugerează o abundență, pădurea de coloane din interior este reală. Conform TDV, cisterna, cu dimensiunile de 64 x 57 de metri, este susținută de 224 de coloane, dintre care 212 au supraviețuit până în prezent. Ceea ce distinge aceste coloane de cele din alte cisterne este faptul că două corpuri sunt suprapuse printr-o piesă intermediară. Observați, de asemenea, groapa din mijloc; aici, podeaua se extinde până la baza coloanelor, arătând înălțimea totală a celor două corpuri. Acordați atenție și literelor grecești de pe coloane, care sunt marcaje ale meșterilor care le-au sculptat.

După ce a fost abandonată, cisterna a fost folosită pentru alte scopuri. Conform TDV, în perioada otomană, au fost construite locuințe deasupra ei, iar comercianții de mătase au profitat de răcoarea interioară, folosind spațiul ca atelier până la sfârșitul secolului al XIX-lea. O gravură realizată de Thomas Allom în secolul al XIX-lea prezintă acești muncitori lucrând printre coloane. Conform Wikipedia, după restaurare, cisterna a fost deschisă publicului, oferind spații de expoziție și locuri de relaxare. Când vizitați Șerefiye, comparați cele două locuri: unul, cu coloanele sale simple, este mic și ordonat, în timp ce celălalt, cu coloanele sale suprapuse, este vast și adânc. Verificați informațiile actualizate despre vizite pe site-ul oficial al cisternei.

Sursa: Enciclopedia Islamică TDV; site-ul oficial al cisternei Binbirdirek; Wikipedia.

Când plecați de la Binbirdirek și mergeți spre Hipodrom, ajungând la capătul nordic al pieței, veți vedea acest monument, o fântână cu cupolă susținută de opt coloane. A fost construit în memoria vizitei împăratului german Wilhelm al II-lea la sultanul Abdülhamid al II-lea, în toamna anului 1898. Piesele au fost fabricate în Germania și aduse la Istanbul, unde au fost asamblate. Construcția a început în 1899, iar inaugurarea era planificată pentru 1 septembrie 1900, la aniversarea a 25 de ani de la urcarea pe tron a lui Abdülhamid, dar fântâna a fost inaugurată pe 27 ianuarie 1901, în ziua de naștere a lui Wilhelm.

În proiectare, numele arhitectului Spitta, consilierul împăratului, este menționat, iar în execuție, pe cel al arhitectului Schoele. De asemenea, arhitecții Carlitzik și Joseph Antony au contribuit la realizarea lucrării. Clădirea este realizată în stil neo-bizantin. Admirați mai întâi corpul octogonal, așezat pe un soclu ridicat, apoi intrați sub cupolă și ridicați-vă privirea; suprafața interioară este acoperită cu mozaicuri pe fond auriu. Observați cele opt medalioane, unde se repetă, pe rând, simbolurile celor doi conducători: tușul lui Abdülhamid al II-lea și monograma formată din litera "W" împreună cu cifra "II" a lui Wilhelm.

Considerați această fântână, diferită de celelalte construcții de pe traseu, nu doar ca pe o structură hidraulică, ci și ca pe un document al diplomației epocii. Tradiția otomană a fântânilor din piață s-a transformat aici într-un cadou de prietenie și a fost reinterpretată într-un stil neo-bizantin, realizată de un atelier european. Comparați-o cu Fântâna lui Ahmed al III-lea, pe care o veți vedea mai târziu; una reflectă gusturile curții otomane, iar cealaltă, perspectiva unui conducător european asupra acestui oraș. Din fața fântânii, se pot vedea și obeliscurile Hipodromului. De aici, continuați pe lângă Hagia Sophia și ajungeți la poarta Palatului Topkapı.

Sursa: Wikipedia.

Ultima oprire a traseului este această fântână monumentală, situată în piața dintre poarta principală a Palatului Topkapı, Bab-ı Hümayun, și Hagia Sofia. Conform Enciclopediei Islamice TDV, a fost construită în anul 1141 (1728-1729), în timpul domniei sultanului III. Ahmed. Wikipedia o descrie ca fiind cel mai vechi și mai impresionant exemplu al unui nou tip de fântână publică, apărut în perioada Lale Devri.

Planul este pătrat, cu patru fațade. În centrul fiecărei fațade se află o fântână, iar în cele patru colțuri se găsesc nișe semicirculare, cu trei ferestre, care se extind spre exterior. Observați ferestrele nișelor: angajații din interior ofereau apă și sirop trecătorilor prin aceste ferestre. Acoperișul este format dintr-o structură din lemn acoperită cu plumb, cu streașine largi; în centru se află o cupolă octogonală, iar deasupra nișelor se găsesc patru cupole mici, toate încoronate cu stâlpi de bronz aurii.

Ornamentația reflectă un amestec de influențe, marcând perioada în care arta occidentală începea să se infiltreze în arta turcă. Observați florile sculptate în piatră, basoreliefurile din marmură aurite și țiglele folosite în anumite locuri. Pe fațade, se află o inscripție poetică de paisprezece versuri, scrisă de poetul Seyyid Vehbi, în stilul Talik; conform TDV, ultimul vers de pe fațada care dă spre Hagia Sofia a fost scris personal de sultanul III. Ahmed, în stilul Celi Sülüs. Conform Wikipedia, fântâna a fost un loc de întâlnire și de adunare în timpul Imperiului Otoman.

Ați urmărit parcursul apei, de la conductă până la fântâna din piață. Faceți o dată în jurul fântânii, comparând cele patru fațade și cele patru nișe, apoi puteți trece prin poarta din spatele dumneavoastră pentru a ajunge în curtea exterioară a Palatului Topkapı, sau puteți merge pe jos până la Parcul Gülhane. Verificați orele de vizitare actuale ale palatului pe site-ul său oficial.

Sursa: Enciclopedia Islamică TDV; Wikipedia.