Ankara, centrul comunităților Ahilor și al comercianților sofisticați.

Porniți de la stația de metrou Ulus și mergeți pe jos pe bulevardul Atatürk spre sud; clădirea simplă, cu fațadă simetrică, situată vis-a-vis de clădirea Operei, este muzeul Generalului pentru Afaceri Religioase. Clădirea datează din perioada primului stil arhitectural național; în 1925, Școala de Drept din Ankara a fost mutată aici și a funcționat aici până în 1941. Ulterior, a fost utilizată ca școală de arte pentru fete, cămin și, până în aprilie 2004, ca sediu al Oficiului Religios din Ankara; după renovare, a fost redeschisă ca muzeu pe 7 mai 2007. Clădirea, care are subsol, parter și etaj, găzduiește o colecție de 2.669 de obiecte, dintre care 236 sunt expuse; obiectele datează din secolul al XIII-lea până în secolul al XX-lea și provin toate de la diferite fundații din Turcia.

Pe acest traseu, veți găsi o pereche de obloane din lemn: sunt părți ale ferestrelor de la Moscheea Ahi Evran, datând din secolul al XIII-lea. Conform Enciclopediei Islamice TDV, Ahi Evran este Sheikh Nasirüddin Mahmud, care a murit în 1262; el a fondat organizația Ahili din Anatolia, combinând relația șef-discipol din cadrul unei congregații religioase cu relația maestru-ușurar din cadrul unui atelier. Multe dintre hanurile pe care le veți vedea pe acest traseu sunt, de asemenea, proprietăți ale fundațiilor; Suluhan și Çukurhan aparțineau unei fundații, în timp ce Çengelhan era proprietatea fundației Rüstem Pașa. Muzeul este un punct de plecare excelent pentru a înțelege modul în care această instituție a menținut în picioare aceste clădiri.

La parter se găsesc covoare, kilimuri și instrumente de țesut, iar la etaj se află manuscrise, ceramică, obiecte metalice și din lemn; printre piesele remarcabile se numără ușile de la Moscheea Ulu din Divriği, candelabre, documente de înființare a fundațiilor, ceasuri și panouri de caligrafie. Există un atelier de conservare cu bazine pentru spălarea covoarelor și un dispozitiv audio-ghid multilingv. Verificați zilele de vizitare și condițiile de intrare pe site-ul oficial.

Sursa: Muzeul Obiectelor Religioase din Ankara, Enciclopedia Islamică TDV, Ahilik; Wikipedia.

De la bulevard, întoarceți-vă spre piața Ulus și intrați pe strada Anafartalar. Aici, pe insula situată între străzile Anafartalar și Posta, se află Suluhan. Clădirea a fost construită între 1508 și 1511, în timpul domniei lui Bayezid al II-lea și a lui Selim I, fiind inițial cunoscută sub numele de Hasanpașa Han. Numele Suluhan a apărut în documente începând cu anul 1688. În lista celor aproximativ treizeci de hanuri din Ankara, prezentată în Enciclopedia Islamică a Societății de Cercetare a Operei Turcești, clădirea este menționată sub numele de Hasanpașa Han.

Construcția este un han din piatră, cu două etaje și două curți interioare. Curtea interioară este de formă pătrată; la parter sunt 30 de camere, iar la etaj 32, în jurul cărora se află o fântână și o moschee. A doua curte este zona de grajduri, unde se afla și baia. În perioada otomană, aici se desfășurau activități de comerț cu cafea și cu fire textile. Din punct de vedere al traseului, firele textile sunt importante, deoarece în orașul Ankara, termenul de "fire" se referea în special la lâna. Hanul a fost avariat în incendiul din Balıkpazarı din 1929, fiind folosit ca piață de legume și fructe până în anii 1950. În 1984, a fost restaurat de Direcția Generală a Fondurilor Religioase. Astăzi, funcționează ca o piață. Piața de legume și fructe din Ankara, construită în 1937, și piața de lemne, care se sprijină de zidul hanului, demonstrează cum zona a rămas întotdeauna o zonă dedicată comerțului specializat.

Explorați clădirea, parcurgând ambele curți interioare: observați dispunerea camerelor, arcadele și volumul intrării. Puteți compara aici, cu ochii dumneavoastră, planul clădirii cu cel al hanului Koza Han din Bursa. De aici începe cea mai abruptă porțiune a traseului, o pantă de aproximativ un kilometru până la poalele fortăreței.

Sursa: Wikipedia, Suluhan; Enciclopedia Islamică a Societății de Cercetare a Operei Turcești, Ankara; Güven Dinçer, İdealkent 2014.

Muzeul Civilizațiilor Anatoliene prezintă colecții care povestesc diverse trasee; observați cele două clădiri pe care le veți întâlni în acest traseu. Muzeul de pe strada Gözcü este format din două construcții otomane. Mahmut Paşa Bedesteni a fost construit între 1464 și 1471 de Mahmut Pașa, ministrul lui Fatih, și nu are inscripții. În centrul său se află o încăpere dreptunghiulară acoperită cu zece cupole, înconjurată de un coridor cu 102 magazine, o structură tipică pentru un bedesten. Lângă acesta se află Kurşunlu Han, construită în a doua jumătate a secolului al XV-lea de Mehmed Pașa, un alt ministru al lui Fatih. Este o clădire cu două etaje, construită din piatră brută, cu 28 de camere la parter și 30 la etaj.

Aici se afla centrul comerțului cu mătase. Mătasea produsă în Ankara putea fi vândută doar comercianților de mătase din bedesten, pentru a evita taxele. De aici, țesăturile erau distribuite către Istanbul, Alep și Veneția. Chiriile din Kurşunlu Han reflectă această realitate: conform informațiilor de pe Wikipedia, chiria anuală, care era de 1.800 de akçe în alte locuri, ajungea la 41.500 de akçe aici. După incendiul din 1881, ambele clădiri au fost abandonate. Ideea muzeului a apărut în 1921, în Akkale, din zona Kale, dar, din lipsă de spațiu, s-au achiziționat bedestenul și hanul, la sugestia lui Hamit Zübeyir Koşay. Restaurarea a durat de la 1938 până în 1968, iar arhitecții au fost Macit Kural, Zühtü Bey și İhsan Kıygı; secțiunea centrală a bedestenului a fost deschisă publicului în 1943. Muzeul a fost desemnat "Muzeul Anului în Europa" în 1997.

În interiorul bedestenului, opriți-vă și admirați cupolele și ritmul magazinelor. Kurşunlu Han este astăzi folosită ca sediu administrativ al muzeului, iar accesul în interior poate să nu fie întotdeauna posibil. Unele săli sunt în renovare până în 2027; verificați starea actuală pe site-ul oficial.

Sursa: Pagina oficială a Muzeului Civilizațiilor Anatoliene; Wikipedia; Wikipedia, Kurşunlu Han (Ankara); Kaya 2021.

Părăsiți muzeul și mergeți spre intrarea principală a fortăreței; la poartă, în piața Atpazarı, se află două hanuri una lângă alta. Cel mai mic, situat pe versant, este Çukurhan. Datând din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, este legat de fondația lui Ankaravi Mehmed Emin Efendi, șeic-ul-islam al vremii, și a fost renovat de două ori, în 1791 și 1801. Este o clădire cu două etaje, cu fundație de piatră și pereți de cărămidă, susținută de structuri din lemn. Datorită pantei de pe partea vestică, există o parte a subsolului, iar denumirea sugerează probabil această caracteristică. Se intră în curtea dreptunghiulară dinspre nord; planul este tipic pentru hanurile otomane din oraș, fiind ca un frate mai mic al lui Çengelhan.

În primele decenii ale secolului al XXI-lea, clădirea a fost inclusă în lista clădirilor care necesitau renovare urgentă, elaborată de Fondul Mondial al Monumentelor. Între octombrie 2007 și mai 2010, a fost renovată conform aspectului original, iar curtea a fost acoperită cu un acoperiș de sticlă, în scop de protecție. Astăzi, este folosită ca unitate de cazare, așa că merită o scurtă vizită de aproximativ cincisprezece minute: admirați textura pietrei și a cărămizii de pe fațadă, lemnul etajului superior, poarta curții și modul în care clădirea se integrează în pantă.

Faptul că aceste două hanuri se află una lângă alta la poarta fortăreței nu este o coincidență. În Ankara otomană, existau aproximativ treizeci de hanuri, majoritatea concentrate la poalele fortăreței, în jurul pieței Bedesten; aici, mărfurile erau descărcate din caravane și distribuite în piețele din zonă. De la Çukurhan la Çengelhan sunt doar câțiva pași; după ce le-ați văzut pe amândouă, priviți de pe piață în jos, spre Koyunpazarı; acea pantă vă va duce înapoi.

Sursa: Wikipedia, Çukur Han; TDV İslam Ansiklopedisi, Ankara.

Hanul mare, situat în fața porții cetății, este numit Çengelhan. Conform surselor, a fost construit în 1522, în timpul domniei lui Kanuni, și aparținea fondului lui Rüstem Pașa; era considerat unul dintre cele patru hanuri importante ale vremii. Cu planul său dreptunghiular, apropiat de un pătrat, curtea interioară deschisă, numeroasele sale camere și secțiunea pentru dromieri, reprezintă cel mai bine conservat exemplu de han urban otoman din Ankara. Este menționat printre primele locuri în lista celor treizeci de hanuri din Enciclopedia Islamică TDV. Hanul a fost folosit mult timp ca depozit de lână, piele și alte materiale; era vital pentru comerțul cu mătase. O înregistrare din arhivele șeriatului din Ankara, datată 1721, menționează un comerciant care locuia în Çengel Han și care a vândut unui comerciant olandez 750 de "vukiyye" de ață de mătase. Acesta este cel mai concret document al rețelei comerciale pe care o puteți observa: comerciantul străin venea la han, cumpăra ața și o transporta în Europa prin İzmir sau Istanbul.

În secolul al XX-lea, primul magazin al lui Vehbi Koç se afla în acest han. Fundația Rahmi M. Koç pentru Muzee și Cultură a închiriat hanul de la Direcția Generală a Fondurilor Religioase în 2005, l-a restaurat și l-a transformat în primul muzeu industrial din Ankara; hanul învecinat, Safranhan, datând din 1511, a fost, de asemenea, restaurat între 2012 și 2016 și a fost integrat în muzeu. Colecția include peste zece mii de obiecte, de la transporturi la aviație; însă, înainte de a explora expozițiile, mergeți în curte, admirați arcadele și ritmul camerelor, apoi intrați în săli.

Pentru informații despre zilele de închidere și condițiile de intrare, consultați site-ul oficial; după vizită, opriți-vă în fața porții și comparați încă o dată Çukurhan și Çengelhan. Aceeași funcție, dar la două scări.

Sursa: Wikipedia, Muzeul Çengelhan Rahmi M. Koç; Kaya 2021 (DergiPark); Enciclopedia Islamică TDV, Ankara.

În timp ce coborâți de pe strada Atpazarı spre strada Koyunpazarı, veți găsi pe traseu moscheea Ahi Elvan. Aici se termină traseul, la moscheea familiei care a fondat organizația comercială. Conform Enciclopediei Islamice TDV, a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Hacı Elvan bin Mehmed Bey, descendent al lui Nizameddin Zehrab; inscripțiile de pe amvon menționează că acesta a fost renovat și restaurat de Çelebi Mehmed în perioada 1413-14. Ahilerii erau o organizație care, în secolul al XIII-lea, a adunat meșteșugari care fugeau de invazia mongolă în Ankara și în împrejurimi; ei au jucat un rol important în viața socială și economică a orașului, înainte ca acesta să se alăture Imperiului Otoman în 1354. Moscheea Aslanhane, situată în apropiere, în cartierul Samanpazarı, a fost, de asemenea, construită de un membru al organizației, Ahi Şerafeddin; acest traseu include doar moscheea Ahi Elvan.

Interiorul este o încăpere dreptunghiulară, divizată în patru scene de patru stâlpi din lemn, aranjați în trei rânduri. Capetele de marmură ale stâlpilor sunt realizate din fragmente romane și bizantine. Pereții inferiori sunt construiți din piatră, iar partea superioară din cărămidă; tavanul este din lemn, iar balcoanele sunt din lemn. Mihrabul este decorat cu ornamente din gips și reliefuri; amvonul, realizat cu o măiestrie remarcabilă, a fost construit de Harputlu Mehmed bin Bayezid. Portile cu inscripții care descriu construcția și renovările moscheii se află astăzi la Muzeul de Etnografie.

Reguli de vizitare: moscheea este deschisă pentru rugăciuni; evitați să intrați în timpul rugăciunilor sau, dacă intrați, fiți silențioși și stați în spate. Scoateți-vă pantofii la intrare, acoperiți-vă umerii și genunchii, iar femeile trebuie să poarte văl. Nu folosiți blițul când faceți fotografii. Douăzeci de minute sunt suficiente pentru a admira lemnul stâlpilor și al amvonului. De aici, coborâți spre Koyunpazarı și ajungeți la piața Samanpazarı; de acolo pleacă autobuzele spre Ulus și Kızılay.

Sursă: Enciclopedia Islamică TDV, articolele despre Ahi Elvan Camii și Ankara.