Harmantepe Kalesi

Cetatea Harmantepe, situată în nordul orașului Adapazarı, pe o mică colină naturală, este o structură defensivă din perioada bizantină. Conform surselor, a fost construită în secolul al XII-lea sau al XIII-lea, pe malul vestic al râului Sakarya, ca parte a unui lanț de avanposturi și turnuri de observație menite să protejeze granița de est a Imperiului Bizantin. Broșura turistică a Primăriei Municipale datează construcția în secolul al XII-lea, în timp ce Direcția pentru Cultură și Turism a provinciei menționează ambele secole ca fiind posibile. Conform acestei direcții, cetatea este unul dintre cele mai bine conservate exemple de fortificații din bazinul inferior al râului Sakarya. Structura a fost recunoscută ca un monument cultural care necesită protecție prin decizia Consiliului pentru Protecția Patrimoniului Cultural și Natural din Bursa, din 18 aprilie 1992. În trecut, zona din jurul cetății era un teren umed și mlăștinos. Ulterior, canalele excavate de-o parte și de alta au transformat această zonă în terenuri agricole fertile, iar astăzi cetatea pare un inel de piatră izolat, înconjurat de terenuri arate. Planul său este oval, apropiindu-se de o formă circulară, iar zidurile sunt construite din piatră locală. Grosimea zidurilor ajunge la 2 metri, iar înălțimea variază între 8 și 10 metri, în funcție de locație. De-a lungul zidurilor, sunt dispuse șase turnuri, cu dimensiuni medii de 5 metri pe 5 metri. Umplutura interioară a turnurilor este realizată din piatră măruntă și mortar de var, iar pentru a consolida structura, în această umplutură au fost introduse grinzi de lemn dispuse în formă de grilă. În timp, aceste grinzi s-au putrezit, iar astăzi, în ziduri, se pot observa găuri rotunde, care reprezintă un detaliu remarcabil al construcției. În partea superioară a turnurilor, se află fante de observație orientate în diferite direcții. Cetatea are cinci intrări arcuite, de dimensiuni diferite, care se deschid în diferite direcții, iar intrarea principală se află în partea de sud. De-o parte și de alta a intrărilor, se pot observa încă urmele fantele prin care erau glisate barele de lemn care asigurau închiderea. Deși o parte din arcele intrărilor și unele porțiuni ale zidurilor și turnurilor au fost distruse, o parte semnificativă a structurii este încă intactă, iar planul cetății este ușor de recunoscut. În construcție, nu a fost folosit cărămida, ci doar piatră măruntă și mortar de var. Datarea cetății a fost subiect de dezbatere timp îndelungat. Unii cercetători o leagă de proiectul de canalizare din secolul al VI-lea, care a dus și la construirea Podului lui Iustinian. Cu toate acestea, descoperirile efectuate în cetate sugerează că aceasta a făcut parte dintr-un lanț de fortificații construite Din cauza stării actuale, este recomandat să vă informați despre situația actuală de la direcția de cultură și turism a provinciei înainte de a pleca. Nu intrați în zona de excavare și admirați fortăreața de la distanță. Puteți ajunge la fortăreață de la Küçük Söğütlü către Akçakamış, virând la stânga pe un drum agricol. Ultimii aproximativ 2 kilometri ai drumului sunt de pământ; deși direcția menționează că se poate ajunge acolo în orice anotimp, portalul cultural notează că accesul poate fi dificil pe vreme ploioasă. Fortăreața se află la aproximativ 13 kilometri de centrul orașului, iar cea mai practică modalitate de a ajunge este cu mașina personală. Datorită faptului că zona este plată și deschisă, este ușor să observați lungimea zidurilor dintr-o singură privire, de la marginea câmpului. Când aveți ocazia să vă apropiați, căutați găurile de lemn de la baza turnurilor și fantele pentru zăvoruri de pe lateralele porților, deoarece aceste detalii explică cel mai bine modul în care a fost construită zidăria bizantină. Deoarece terenurile din jur sunt cultivate, evitați să intrați în zonele cultivate și nu introduceți vehicule pe terenul arat. Este recomandat să luați cu dumneavoastră apă și încălțăminte rezistentă la noroi. Fortăreața poate fi vizitată în aceeași zi cu fortăreața Seyifler, situată la nord, de-a lungul cursului râului, iar sursele subliniază că ambele structuri fac parte din aceeași linie de apărare. Harmantepe, care și-a păstrat în mare parte structura originală, oferă cel mai clar exemplu din provincie pentru cei care doresc să vadă sistemul de apărare de frontieră bizantin din Aşağı Sakarya.