Şairin Kayığı

Piesa este relatată din perspectiva unui narator care se descrie drept „nu un simplu barcagiu, ci un companion al poeților”. Această barcă nu transportă pasageri către malul opus în sensul obișnuit; ea aduce împreună, într-un spațiu liber de timp și de spațiu, nume importante ale poeziei turce (Can Yücel, Edip Cansever, İlhan Berk, İsmet Özel, Tomris Uyar, Ece Ayhan, Nilgün Marmara, Ülkü Tamer și Sezai Karakoç). Pasagerii nu au bagaje, ci versuri neterminate și amintiri din copilărie pe care le poartă în buzunare. Pe parcursul piesei, acești poeți discută, fiecare în stilul său unic, despre ce înseamnă poezia, despre viață, despre moarte, despre tatăl, despre singurătate și despre patrie. În cele din urmă, naratorul realizează că nu este, de fapt, un barcagi, ci un „ascultător” al acestor oameni care repară memoria, și încheie piesa oferind scaunul gol de la masă publicului (cititorului).