Monologlar Müzesi “Kuğugölü”

Ce își amintește o casă? Tăcerea copiilor care au crescut în ea, adio-urile incomplete sau poate acea moștenire comună de care nu ne putem elibera niciodată?
Unele case nu doar păstrează amintiri, ci devin ele însele o parte a trecutului.
În interior, se desfășoară o luptă tăcută: sertare rămase încuiate de ani de zile, confruntări amânate la nesfârșit și minți care se străduiesc să supraviețuiască, deformând timpul. Absențe de șaptesprezece ani, dureri cronice înrădăcinate în corp și care nu dispar niciodată, moșteniri profunde pe care se credea că vor fi șterse printr-un simplu act de transfer de proprietate... Totul se ascunde în spatele aceleiași uși.
Unele uși se deschid nu doar pentru a intra, ci pentru a te transforma atât de mult încât să nu mai fii aceeași persoană când ieși. Nimeni nu poate scăpa cu adevărat de trecutul său; doar crede că a plecat departe.
Când te întorci, după mulți ani, la o casă pe care ai părăsit-o, primele lucruri care te întâmpină la ușă sunt propriile tale minciuni.