ÇİÇU

"Oamenii ar trebui să aibă, măcar, pe cineva cu care să se poată certa; chiar și o ceartă poate fi o formă de fericire."

Într-un apartament vechi din Istanbul, ea încearcă să trăiască în lumea pe care și-a creat-o singură, stabilindu-și propriile limite.
Povestea unui om singuratic expune, cu o sinceritate dezarmantă, nevoia omului de a fi iubit, înțeles și de a aparține cuiva. Adam, ale cărui legături cu lumea exterioară se subțiază treptat, dă viață obiectelor sale, construiește relații imaginare și își creează o viață proprie alături de o iubită pe nume Çiçu. Cu toate acestea, fiecare pas pe care îl face pentru a scăpa de singurătate îl aruncă într-o adâncime și mai mare a propriei sale lumi interioare. Într-o lume în care realitatea și iluzia, dragostea și obișnuința, libertatea și captivitatea se amestecă, întrebarea devine tot mai profundă: cea mai mare frică a omului este să rămână singur sau să se simtă singur chiar și atunci când este în prezența altcuiva? "Omul se obosește uneori nu de singurătate, ci de faptul că nu găsește pe cineva cu care să o împărtășească." "ÇİÇU" prezintă, cu observația ascuțită, umorul social și contradicțiile inerente naturii umane, pe care le abordează Aziz Nesin, nu doar singurătatea ca o stare trăită de un singur individ, ci ca o cușcă invizibilă pe care o construim noi înșine. Prin această poveste, se face vizibilă, într-un mod tragicomic, lupta omului cu propria sa singurătate, pe linia fragilă dintre a fi iubit și a fi înțeles, dintre a avea pe cineva și a putea, de fapt, să-l atingi.