Cisternă subterană (sau Bazinul Basilica).

Muzeul Cisternei Basilica este unul dintre cele mai importante monumente culturale, unde putem urmări urmele glorioasei istorii a Istanbulului. Această imensă cisternă subterană, construită de împăratul roman de est Iustinian I (527-565), este cunoscută în popor sub numele de "Palatul Subteran" datorită coloanelor de marmură care se ridică din apă, creând impresia unei nenumărate cantități. Clădirea, numită "Cisterna Basilica" în latină, se afla inițial în locul unei Stoa Bazilica, motiv pentru care este uneori numită și "Cisterna Bazilică". Cu o capacitate de stocare de 80.000 de tone de apă, Cisterna Basilica este cea mai mare cisternă închisă din oraș și se remarcă prin numărul său mai mare de elemente de susținere din piatră recuperată. Este o structură gigantică, cu o suprafață de aproximativ 10.000 de metri pătrați, având o lungime de 140 de metri și o lățime de 70 de metri. Conform surselor scrise, Cisterna Basilica, care a asigurat nevoile de apă ale orașului timp de secole, alimentându-l cu apă provenită de la sisteme de canalizare și ploaie, distribuind-o către Marele Palat, unde locuiau împărații, și clădirile din jur, a fost alimentată și printr-unul dintre sistemele istorice de alimentare cu apă, Hadrianus. În interiorul cisternei se află 336 de coloane, fiecare având o înălțime de 9 metri. Aceste coloane, distanțate la 4,8 metri una de cealaltă, formează 12 rânduri, fiecare conținând 28 de coloane. Majoritatea coloanelor, sculptate din diferite tipuri de marmură, sunt realizate dintr-o singură bucată, în timp ce unele sunt compuse din două bucăți. Capetele coloanelor prezintă caracteristici diferite. Unele reflectă stilul "Corint", în timp ce altele au capete simple, fără ornamente. Se observă că majoritatea coloanelor sunt cilindrice, cu excepția câtorva, care au forme angulare sau canelate. Pereții cisternei, construiți din cărămizi și având o grosime de 4,8 metri, și podeaua, pavată cu cărămizi, au fost acoperite cu un strat gros de mortar de Hormasan Petrus Gyllius, care nu a omis să numere coloanele structurii, a înregistrat un total de 336 de coloane și a notat în cercetarea sa că, în partea superioară a cisternei, se află numeroase puțuri. Frazele lui Gyllius, "Ei trag apă cu găleți; chiar în interiorul cisternei, se folosesc lopeti și se folosesc lămpi pentru a ilumina, iar ei pescuiesc pește. Din puțuri, aerul și lumina pătrund în cisternă, iar peștii înoată sub lumină", au transmis ideea că, în acea vreme, locuitorii cartierului erau "conștienți" de existența cisternei. Cisterna Basilica, care a fost restaurată pentru prima dată în timpul domniei lui Ahmed al III-lea, de arhitectul Kayserili Mehmet Ağa, și a doua oară în timpul lui Abdulhamid al II-lea, a continuat să fie supusă unor lucrări de restaurare și în anii următori. Între 1955 și 1960, nouă coloane, aflate în pericol de prăbușire, au fost acoperite cu un strat gros de beton pentru a le stabiliza. Între 1985 și 1987, în timpul unor lucrări ample de restaurare și curățare efectuate de Primăria Metropolitană Istanbul, au fost descoperite blocuri cu reliefuri reprezentând capete de Medusa, care sunt cele mai importante simboluri ale cisternei. Dintre capetele de Medusa folosite ca bază pentru coloane, cel situat în partea de vest a structurii este inversat, în timp ce cel de la est este așezat orizontal. Capetele de Medusa, care reprezintă unul dintre cele mai valoroase exemple ale sculpturii romane și care atrag o mare atenție din partea vizitatorilor, au fost, de asemenea, subiectul multor legende. Conform unei legende, Medusa este una dintre cele trei Gorgone, creaturi feminine din lumea subterană a mitologiei grecești. Medusa, una dintre aceste trei surori, cu șerpi în loc de păr, are puterea de a transforma în piatră pe cei care o privesc. Conform altei relatări, Medusa este o fată care se mândrește cu ochii ei negri, cu părul lung și cu corpul frumos. Medusa îl iubește pe Perseu, fiul lui Zeus. În același timp, Athena îl iubește și ea pe Perseu și o invidiază pe Medusa. Din acest motiv, Athena îi transformă părul lui Medusa în șerpi. De acum, oricine este privit de Medusa se va transforma în piatră. Ulterior, Perseu îi taie capul lui Medusa și, folosindu-și puterea, învinge mulți inamici. După restaurare, în 1987, Primăria Metropolitană Istanbul a amenajat o platformă de vizitare și a deschis structura ca muzeu. De-a lungul timpului, această structură impunătoare a găzduit diverse evenimente naționale și internaționale. Acest loc misterios, care este o parte integrantă a programelor de vizitare a Istanbulului, a fost vizitat de numeroase personalități, printre care fostul președinte al Cisternul Medusa găzduiește în principal coloane cilindrice, cu excepția câtorva care au forme angulare sau canelate. Cele două capete de Medusa, folosite ca bază pentru două coloane situate în colțul nord-vest al cisternei, sunt capodopere ale sculpturii romane. Nu se cunoaște de la ce structuri au fost preluate aceste capete de Medusa și aduse aici. Cercetătorii presupun, în general, că au fost aduse în timpul construcției cisternei, cu scopul exclusiv de a fi folosite ca bază pentru coloane. Cu toate acestea, această teorie nu a împiedicat formarea de legende în jurul capetelor de Medusa. Conform unei legende, Medusa este una dintre cele trei Gorgone, creaturi feminine din mitologia greacă, asociate cu lumea de dincolo. Dintre aceste trei surori, Medusa, cu șerpi în loc de păr, avea puterea de a transforma în piatră pe cei care o priveau. Se crede că, în acea perioadă, imaginile și sculpturile cu Gorgone erau folosite pentru a proteja clădirile importante și locurile speciale, iar plasarea capetelor de Medusa în cisternă ar fi parte a acestei practici. O altă legendă spune că Medusa era o tânără frumoasă, cu ochi negri, păr lung și un corp frumos. Medusa îl iubea pe Perseu, fiul lui Zeus. În același timp, Athena îl iubea și ea pe Perseu și o invidia pe Medusa. Din acest motiv, Athena a transformat părul lui Medusa în șerpi. Oricine o privea pe Medusa se transforma în piatră. Ulterior, Perseu i-a tăiat capul lui Medusa și a folosit puterea acesteia pentru a învinge mulți inamici. Pe baza acestei povești, capetele de Medusa au fost folosite în Bizanț pentru a decora mânerele sabiei și au fost plasate invers pe bazele coloanelor (pentru a preveni transformarea în piatră a celor care le priveau). O altă legendă spune că Medusa s-a uitat în oglindă și s-a transformat ea însăși în piatră. De aceea, sculptorul care a realizat statuia de aici a reprezentat-o pe Medusa în trei poziții diferite, în funcție de unghiurile de reflexie ale luminii.