Sari la conținutul principal
Radar Türkiye
Descoperă evenimente în aplicație
Deschide
Radar Türkiye

Pădurea din apă, Rezervația naturală Longoz din İğneada.

În extremitatea nord-estică a regiunii Kırklareli, la doar câțiva pași de granița cu Bulgaria, se află o pădure a cărei sol este acoperit de apă în timpul iernii.

Radar TürkiyeRadar Türkiye25 Ekim 2026
Încă nu există evaluări

Conectează-te pentru a aprecia și evalua

Pădurea din apă, Rezervația naturală Longoz din İğneada.

În extremitatea nord-estică a regiunii Kırklareli, la doar câțiva pași de granița cu Bulgaria, se află o pădure care, în timpul iernii, este inundată de apă. Această ecosistemă, numită "longoz" în limba locală și "pădure de luncă" în termeni științifici, se întinde de ambele părți ale orașului İğneada și este protejată ca parc național din 2007. Primăria din Kırklareli subliniază că acest tip de pădure este foarte rar întâlnit în lume. Acest text descrie modul în care se formează "longozul", ce specii de copaci îl compun, rolul lacurilor și al dunelelor în acest ecosistem, ce păsări și animale trăiesc aici, istoria protecției sale și cum puteți vizita zona. Ce înseamnă "longoz"?

Primăria din Kırklareli definește "longozul" ca fiind o zonă împădurită care este inundată de apă în timpul iernii și al primăverii, perioade caracterizate de precipitații abundente. Pagina primăriei dedicată turismului ecologic descrie aceste păduri ca fiind formate din copaci cu rădăcini în pământ, trunchiuri în apă și ramuri îndreptate spre cer. Pe scurt, este un mediu în care un lac și o pădure coexistă în același loc, alternând în funcție de sezon. Conform secțiunii de turism a publicației statistice a regiunii Kırklareli, aceste păduri de luncă sunt complet inundate în timpul iernii și al primăverii, iar vara și toamna apa se retrage parțial, dar nivelul apei rămâne ridicat. Solul este bogat în materie organică și este acid. Plantele cățărătoare care se agață de copaci conferă pădurii un aspect similar cu cel al pădurilor tropicale. Apa care formează pădurea.

Sursa apei pentru această pădure este Munții Istranca, cunoscuți și sub numele de Munții Yıldız. Publicația menționează că "longozul" se formează prin depunerea de aluviuni aduse de râurile care curg de pe munți către Marea Neagră, precum și prin inundarea sezonieră a zonei. Pagina primăriei enumeră râurile care aduc apă în "longoz": Böğürtlen, Paspala, Şahin, Efendi, Çavuşköprü, Madra, Bulanık și Yavuz, precum și apele subterane. Conform publicației, partea turcească a Munților Istranca acoperă o suprafață de 197.000 de hectare, iar cel mai înalt punct este Muntele Mahya, cu o altitudine de 1031 de metri. Pădurile cu frunze late de pe versanții munților care se îndreaptă spre Marea Neagră se extind de la coastă până la o altitudine de 1000 de metri. "Longozul" este cea mai joasă și cea mai umedă parte a acestei zone împădurite. Publicația menționează, de asemenea, că Mun Parcul național găzduiește 671 de specii de plante și 637 de specii de animale, incluzând păsări, insecte, reptile, pești și mamifere, în pădurile de luncă. Nufărul de apă, care înflorește la suprafața apei la începutul verii, este una dintre peisajele menționate în mod special pe pagina parcului național.

În perimetrul parcului național se află cinci lacuri, fiecare având un rol distinct în ecosistem. Conform Wikipedia în limba engleză, suprafețele sunt următoarele: 43 hectare pentru Erikli, 266 hectare pentru Mert, 19 hectare pentru Hamam, 10 hectare pentru Pedina și 5 hectare pentru Saka. Conform unui anuar statistic, lacurile Hamam și Pedina sunt lacuri situate în interiorul pădurii, în timp ce lacurile Erikli, Mert și Saka sunt lagune care se conectează cu marea în anumite perioade ale anului. Lacul Erikli se separă de mare în timpul verilor secetoase, în timp ce lacul Mert a apărut în locul în care râul Çavuşdere se varsă în mare. Această conexiune intermitentă a lagunelor este de mare importanță pentru peștii care migrează din mare în apă dulce sau invers, pentru a se reproduce, a se hrăni sau a se proteja. Pagina parcului național menționează, de asemenea, că zona este formată din două părți: în sud, lacurile Saka, Deniz, Hamam, Pedina și Mert, împreună cu zonele umede din jurul lor; și în nord, lacul Erikli și pădurea de luncă din jurul său.

Conform anuarului statistic, o fâșie de dune de aproximativ 10 kilometri lungime se întinde între lacuri și zonele umede și marea. Wikipedia în limba turcă menționează că aceste dune ating uneori o lățime de 50-60 de metri și că așezarea Iğneada împarte fâșia de dune în două. În dunele trăiesc plante specifice regiunii sud-vestice a Mării Negre, protejate prin acorduri internaționale. Conform anuarului statistic, vegetația de pe coastă, dunele și dunele stabile sunt într-o stare foarte bună. Dunele acționează ca o barieră, separând ecosistemul de apă dulce de marea sărată; prin urmare, accesul cu vehiculele pe coastă sau distrugerea dunelor afectează întregul echilibru.

Parcul național se află pe ruta migrației.

Un studiu de teren realizat de Mustafa Kaya între octombrie 2011 și septembrie 2014, în zona pădurii de luncă Iğneada și împrejurimi, a identificat 227 de specii de păsări, aparținând a 52 de familii, în urma a 27 de zile de observație. Dintre acestea, 75 erau specii sedentare, 78 erau migratoare de vară, 54 erau migratoare de iarnă, iar 122 de specii se reproduc în zonă. Kaya subliniază că zona este situată pe ruta migrației pă Aceeași secțiune menționează că în apele dulci trăiesc păstrăvii, carpii și somnul, în timp ce în mare, în timpul iernii, se pot observa hamsii și platice, iar vara, sardine, cod și pește-cioară.

Drumul lung către statutul de parc național

Parcul național actual nu a fost înființat dintr-o dată. Conform articolului lui Kaya, zona se află pe lista "Zone Importante pentru Păsări" (Important Bird Areas). O parte semnificativă a fost declarată rezervație naturală în 1978, cu o suprafață de 5399 de hectare, în timp ce o porțiune de 1345 de hectare, situată în sud, a devenit zonă protejată în 1988. În 1990 și 1991, întreaga zonă a fost declarată sit de importanță naturală în două etape. Aceste porțiuni, cu diferite statuturi, au fost ulterior consolidate într-un parc național de 3155 de hectare în 2007. Prefectura din Kırklareli precizează că decizia a fost publicată în Monitorul Oficial la 13 noiembrie 2007 și că zona a devenit al 39-lea parc național al țării. Kaya subliniază că zona are un ecosistem fragil, iar extinderea așezărilor în pădure și spre coastă, deșeurile și accesul vehiculelor în dune reprezintă principalele amenințări. Printre soluțiile propuse se numără interzicerea sau monitorizarea strictă a vânătorii în zonele umede și în zonele adiacente, controlul activităților agricole pe terenurile agricole din interiorul pădurii și restricționarea accesului vehiculelor în dunele dintre lacurile Mert și Bulanık Dere. Conform Wikipedia în limba turcă, numele localității provine de la İne Bey, o figură care a legat regiunea de teritoriile turcești, și a evoluat în timp în İğneada. Conform unui anuar statistic, în interiorul granițelor provinciei, pe lângă acest parc național, se află o zonă protejată, un parc natural, 16 situri naturale, 28 arbori monumentali și 25 peșteri înregistrate. Anuarul clasifică zonele umede din jurul lacurilor Erikli și Mert ca fiind zone de conservare strictă, zone naturale protejate și zone cu utilizare controlată.

Explorarea zonei umede

Conform prefecturii, İğneada se află la 27 de kilometri de Demirköy, la 97 de kilometri de centrul orașului Kırklareli și la 237 de kilometri de Istanbul. Prima oprire ar trebui să fie Centrul de Administrare a Parcului Național și Centrul pentru Vizitatori, situat la intrarea în localitate. Conform anuarului statistic, aici se pot vizualiza zonele umede prin intermediul camerelor video, se pot examina exponate cu animale sălbatice și o machetă a zonei, se pot obține broșuri și se pot obține informații de la personal. De asemenea, aceeași sursă menționează că se pot face plimbări, Surse:

Comentarii

0/1000

Scrie primul comentariu