Sari la conținutul principal
Radar Türkiye
Descoperă evenimente în aplicație
Deschide
Radar Türkiye

Casele tradiționale de lemn din zonele de munte.

În timp ce vă plimbați prin satele din Rize, veți observa mici construcții din lemn, susținute de patru stâlpi, situate chiar lângă case. Unele dintre ele se remarcă prin grinzile sculptate, în timp ce altele impresionează prin scândurile lor închise la culoare, purtând cu ele o meșteșugărită care depășește un secol.

Radar TürkiyeRadar Türkiye4 Kasım 2026
Încă nu există evaluări

Conectează-te pentru a aprecia și evalua

Casele tradiționale de lemn din zonele de munte.

În satele din Rize, în timp ce vă plimbați, veți observa mici construcții din lemn, susținute de patru stâlpi, situate chiar lângă case. Unele sunt decorate cu grinzi sculptate, în timp ce altele prezintă scânduri închise la culoare, reflectând o meșteșugărită care datează de peste un secol. Acestea sunt "serender", denumire locală, sau magazii. Când urcați spre zonele înalte, veți întâlni case de vară, cu parterul din piatră și etajul din scânduri groase. Acest text explorează arhitectura din lemn a regiunii Rize, urmând surse oficiale și inventarul cultural al regiunii de Est a Mării Negre, indicând unde puteți vedea aceste construcții astăzi și cum le puteți vizita.

**O istorie îndelungată a prelucrării lemnului**

Inventarul cultural al regiunii de Est a Mării Negre descrie modul în care prelucrarea lemnului a fost practicată în această zonă încă din cele mai vechi timpuri, citând exemple din scrierile unor autori antici. Conform inventarului, Strabon a menționat că un grup de oameni care locuiau în zonele înalte ale regiunii Rize, numiți "Heptakometes" (oamenii celor șapte sate), locuiau în structuri construite pe copaci sau din lemn. Aceste structuri din lemn erau numite "mosyn", iar oamenii erau cunoscuți sub numele de "Mosynici". Inventarul subliniază că prelucrarea lemnului este încă practicată cu măiestrie în Rize și în zonele înconjurătoare, iar meșteșugăritul observat în special la "serender" este superior celor similare din regiunile învecinate. Abundența pădurilor a făcut din lemn cel mai natural material al zonei. Printre copacii menționați în inventar se numără: carpen, castan, nuc, ulm, tei, iasom și fistic. Pentru construcțiile de case, se preferă: carpen, castan, pin și molid. În zonele de coastă, castanul și carpenul sunt mai frecvente, în timp ce în zonele mai înalte, pinul și molidul domină, deoarece, pe măsură ce altitudinea crește, numărul de conifere devine mai mare.

**Ce este un "serender"?**

Direcția pentru Cultură și Turism din Rize definește "serenderul" ca un element tipic al arhitecturii locale din regiunea Mării Negre. Această construcție din lemn, susținută de stâlpi și acoperită cu un acoperiș, este folosită pentru a proteja alimentele de dăunători, pentru a le usca și pentru a le depozita. Printre alimentele menționate de direcție se numără: porumb, legume uscate, cartofi, ulei, brânză, pere de iarnă, mere "Laz" și mușmule. Conform inventarului cultural al regiunii de Est a Mării Negre, până în anii 1950, aproape fiecare casă avea un "serender". Inventarul subliniază că, deși "serenderul" pare a fi o structură separată, el face parte integr Inventarul oferă informații valoroase despre meșteșugurile tradiționale din regiune. Meșterii pricepuți realizează structurile din lemn fără a folosi cuie, utilizând exclusiv îmbinări din lemn, astfel încât construcția poate fi demontată și relocată. Conform inventarului, finisajele din lemn utilizate în structurile din lemn sunt mult mai elaborate decât cele folosite în casele obișnuite. În casele din Rize, ornamentele sunt rare, în timp ce cele mai multe decorațiuni din lemn se găsesc pe structurile din lemn și pe fațadele unor case de la țară. Direcția de Cultură și Turism a județului Rize menționează, de asemenea, că structurile din lemn au adesea ornamente din lemn pe fațade. Când vă aflați în fața unei astfel de structuri, observați capetele grinzilor, zona de sub streașină și banda de pardoseală; ornamentele sculptate și tăiate sunt adesea concentrate în aceste zone. De asemenea, este important să analizați casa adiacentă pentru a înțelege mai bine structura. Conform inventarului, terenul pe care este construită casa este numit "yurt" sau "yurtluk". La alegerea terenului, se acordă atenție faptului că acesta să fie expus la soarele de dimineață, să aibă apă în apropiere, să fie aproape de terenurile cultivate și să fie ferit de pericolul avalanșelor. Un etaj din piatră, urmat de două etaje din piatră și lemn, este cel mai comun tip de casă tradițională din Rize. La parter se află grajdul, iar intrarea principală a casei se află pe latura laterală. Ușa duce întotdeauna la "eviçe", considerată inima casei. Acolo se gătește, se mănâncă și se primesc oaspeții. În casele vechi, soba ocupa o parte semnificativă din "eviçe", acoperind un perete întreg fără ferestre. Tavanul de deasupra sobei era realizat într-o formă de grilaj pentru a permite evacuarea fumului, iar acest tavan era numit "çaçel". Din "eviçe", se ajunge la "hayat", un hol din care se deschid ușile camerelor. Inventarul menționează că funcția principală a "hayat" este de a distribui căldura din sobă în celelalte camere. Grajdul de la parter contribuie, de asemenea, la încălzirea casei, deoarece tavanul grajdului este din lemn, permițând căldurii să urce. În unele case de la țară, între grajd și parter există o zonă intermediară numită "hanbağı". Sub acoperiș se află întotdeauna zonele numite "darni", "darni" sau "dereni", folosite ca magazii sau cămară. Pentru casele expuse la vânturi puternice din nord sau vest, se adaugă o structură auxiliară numită "çardak" sau "pahça" pe acea față. Pagina dedicată conacelor din cadrul Direcției de Cultură și Turism a județului Rize descrie modul în care, în conacele construite pe pante, Conform inventarului, cele mai frumoase exemple ale tehnicii de construcție "göz dolma" se găsesc în satul Çağlayan, din Fındıklı.

Pe măsură ce altitudinea crește, arhitectura devine mai simplă. Conform inventarului, clădirile folosite în zonele de pășunat și în zonele înalte sunt mai simple și mai mici, constând de obicei dintr-o singură cameră la etaj și un spațiu pentru animale la parter. Este semnificativ faptul că adăposturile pentru animale sunt construite cu mai multă grijă în zonele de pășunat, deoarece scopul principal al pășunatului este de a crește productivitatea animalelor. Conform Direcției Provinciale pentru Cultură și Turism din Rize, casele din zonele de pășunat, situate în apropierea pădurilor, sunt din lemn, etajul inferior, folosit ca grajd, este din piatră, iar etajul superior, care include bucătăria, cămară, loc de stat și dormitor, este construit din scânduri groase. Acoperișul este acoperit cu scânduri de pin, cu o grosime de aproximativ un metru și jumătate până la doi centimetri, numite "hartama", "harduma" sau "hartuma". Pentru a preveni suflarea acestor scânduri de vânt, pietre sunt așezate deasupra lor. În casele cu o singură cameră, cămara, bucătăria și dormitorul se află în aceeași încăpere, în timp ce în casele cu două camere, bucătăria și cămara se află într-o parte, iar zona de stat și dormitorul în cealaltă parte. Conform Direcției, viața în zonele de pășunat se desfășoară pe o perioadă de trei luni, de la începutul lunii iunie până la prima săptămână a lunii septembrie. Inventarul cultural al Estului Karadeniz menționează, de asemenea, că pășunatul este o modalitate obligatorie de a hrăni animalele și de a produce ulei, brânză și iaurt, și că, în perioadele în care frigiderele nu erau disponibile în sate, aceasta era singura modalitate de a conserva produsele pe parcursul verii. Conform inventarului, în festivalurile din zonele de pășunat se dansează "horon" acompaniat de kemençe și tulum, se cântă cântece populare și poezii. Aceste festivaluri erau organizate în trecut pentru a face migrația către zonele de pășunat și activitățile din aceste zone mai plăcute.

De la ceai la "serender"

Povestea "serender"-ului s-a schimbat odată cu ceaiul. Conform inventarului, aceste depozite, folosite pentru uscarea și depozitarea porumbului, au început să-și piardă funcția odată cu răspândirea culturii de ceai. Secțiunea dedicată meșteșugurilor din inventar menționează că construcția de "serender"-e și case "göz dolma" s-a oprit complet, iar, odată cu scăderea cererii pentru lucrări care necesită prelucrarea pietrei, meșterii specializați în prelucrarea pietrei au devenit din ce în ce mai Muzeul de Viață Naturală din Çayeli este construit în întregime din lemn și expune uneltele agricole și obiectele de uz casnic specifice zonei. Dacă doriți să vizitați zonele rurale, pagina dedicată "Reședințelor" de pe site-ul guvernului provincial vă va ghida. Printre reședințele din piatră tăiată din Çamlıhemşin se află clădiri cu o istorie care datează din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, în timp ce casele din piatră umplută din Fındıklı se găsesc în special în satele Çağlayan și Aslandere. Pentru a vedea casele de pe dealuri (yayla), zonele de pe dealuri din Çamlıhemşin sunt un punct de plecare bun. Primăria Çamlıhemşin promovează zona de pe deal Pokut, situată la o altitudine de 2032 de metri, cu casele sale din lemn, integrate în peisaj, și cu arhitectura sa unică.

Lucruri de reținut în timpul vizitelor:

Multe dintre casele tradiționale și cele din sate sunt încă locuințe ale familiilor. Înainte de a face fotografii, cereți permisiunea înainte de a intra în curte sau în grădină și evitați să urcați pe scări. Pentru a admira detaliile din lemn, este mai potrivit să vizitați clădirile în timpul orelor de dimineață sau după-amiază, când sunt bine iluminate. Drumurile de pe dealuri sunt înguste și sinuoase și pot deveni alunecoase după ploaie. Vizitați zonele de pe deal în timpul verii și țineți cont de faptul că vremea se poate schimba rapid. Verificați site-ul muze.gov.tr pentru informații actualizate despre zilele și orele de vizitare ale muzeelor.

Surse:

Comentarii

0/1000

Scrie primul comentariu