Citind casa din Safranbolu, viața, curtea și casa de la țară.
Pentru cineva care vizitează Safranbolu pentru prima dată, casele par mai întâi ca o pictură. Fațadele albe, așezate pe pante, ramele din lemn închis la culoare, streașinele din țiglă și etajele superioare care se extind spre stradă creează un peisaj unic.
Conectează-te pentru a aprecia și evalua

Când o persoană vizitează Safranbolu pentru prima dată, casele par mai degrabă picturi. Fațadele albe, cadrele din lemn închis, streașinile din țiglă și etajele superioare care se extind spre stradă creează un peisaj unic. Cu toate acestea, fiecare casă este o mărturie a unui stil de viață modelat de-a lungul secolelor. Conform Biroului de Informare Turistică din Safranbolu, în centrul orașului se află aproximativ 2000 de case tradiționale, construite în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, precum și la începutul secolului al XX-lea, dintre care aproximativ 800 sunt protejate legal. Acest text vă va ghida despre ce să observați atunci când stați în fața uneia dintre aceste case, ce să căutați când intrați și ce să descoperiți într-o casă muzeu.
**Înțelegând casa Safranbolu: O privire asupra locației**
Pentru a înțelege o casă din Safranbolu, este important să observați mai întâi locația sa. Istoric, orașul este împărțit în două zone principale. "Orașul" este o zonă de locuințe de iarnă, situată în două văi joase, unde se află fortăreața, piața și cartiere precum Akçasu, Gümüş, Musalla, Kalealtı și Tabakhane. Aici, casele sunt apropiate, iar străzile sunt înguste. "Bağlar" este zona de vară, situată la câțiva metri mai sus, cu o expunere mai bună la vânt și cu terenuri mai întinse. Conform Biroului de Informare Turistică, majoritatea locuitorilor aveau atât o casă de iarnă, cât și una de vară, iar familiile se mutau în casele din Bağlar odată cu venirea verii, dar activitățile de producție și comerț din piață continuau pe tot parcursul verii. Unul dintre cele mai importante aspecte ale orașului este respectul față de vecini. Ministerul Culturii și Turismului din Karabük menționează că nicio casă nu blochează vederea celeilalte, iar toate casele sunt orientate către clădirile publice și monumentele istorice situate în zone mai centrale. Fațadele caselor sunt închise la baza, dar deschise în partea superioară. Puteți observa acest aspect din vârful fortăreței sau de pe Dealul Hıdırlık. Aproape fiecare fereastră oferă o priveliște. Chiar și strada în sine este un element arhitectural. Drumurile care duc spre piață, curțile monumentelor istorice și piețele sunt pavate cu piatră. Conform surselor, această pavare reduce umiditatea, rezistă la inundații și permite rădăcinilor copacilor să acceseze apa. La colțurile clădirilor, pe pereții caselor, se pot observa muchii și, uneori, contraforturi numite "ayıbacağı". Acestea sunt soluții mici, dar ingenioase, care adaptează casa la forma străzii.
**Structura casei: Piatră și lemn**
Când stați în fața unei case, priviți-o de la baz În unele dintre case, la ferestrele mari și înalte, se mai pot observa grilaje din lemn numite "muşabak". Acordați, de asemenea, atenție proeminențelor. Aceste elemente care ies în exterior nu sunt doar decorative. Bayazıt explică faptul că, deoarece parcelele nu au unghiuri drepte, camerele au proeminențe, ceea ce le conferă o formă mai apropiată de un pătrat sau un dreptunghi, oferind în același timp vedere în alte direcții. Dacă camerele nu au proeminențe, atunci proeminențele ies în exterior. Prin urmare, proeminența reprezintă un compromis între o parcelă curbată și o cameră regulată. De la intrare, spre viață.
Se intră în case prin uși mari, cu două canaturi. Spațiul de la nivelul solului unde se deschide ușa este numit "hayat" (viață), iar dacă este pavat cu piatră, se numește "taşlık" (piatră). Aici se află grilaje realizate din scânduri verticale sculptate, numite "gliste", care permit intrarea luminii și a aerului. Conform Direcției Provinciale pentru Cultură și Turism din Karabük, în această zonă sunt așezate lemnele pentru iarnă, iar "gliste" au funcția de ventilație vara și de izolare termică iarna. De la "hayat" se ajunge la grajd. La nivelul solului se mai găsesc și cuptoare mari, magazii și cămări. Pe scurt, nivelul solului este inima casei. Aici se găsesc animalele, lemnele de foc, proviziile și se desfășoară activitățile culinare grele. Într-o casă muzeu, acordați atenție podelei din piatră, locului unde se afla cuptorul și liniilor de lumină create de "gliste". Aici veți înțelege cel mai bine cât de mult din viața de zi cu zi se desfășoară în acest spațiu semi-deschis, semi-închis. Sofa, eyvan și camere.
Se urcă la etajele superioare prin scări din lemn. Conform Biroului de Informare Turistică, al doilea etaj este mai discret decât celelalte și conține o bucătărie care poate fi folosită și ca dormitor. Viața de zi cu zi se desfășoară la mijloc, deoarece este mai ușor de încălzit iarna. Al treilea etaj este cel mai îngrijit etaj al casei, cu tavane mai înalte. În centrul planului se află "sofa" (salon). Conform lui Bayazıt, locuitorii din Safranbolu numesc "sofa" un fel de verandă. "Sofa" poate fi exterioară, interioară sau centrală. În casele cu "sofa" centrală, camerele sunt dispuse de o parte și de alta a acesteia. Spațiile care se află între camere și care sunt o extensie a "sofei" se numesc "eyvan". Numărul de "eyvan"-uri variază de la unu la patru. "Eyvan"-urile goale sunt adesea ridicate cu o platformă de una sau două trepte, uneori sunt separate de "so Iată traducerea textului turc în limba română:
Unui fiu căsătorit nu i se construiește o casă separată; mireasa se mută în aceeași casă, iar fiecare familie își satisface nevoile în propria cameră. Cel mai important loc din casă este "başoda" (camera principală). Bayazıt descrie faptul că tavanul acestei camere, precum și cel al canapelei din interior, sunt decorate cu grijă, iar în unele case, pereții "başodei" sunt împodobiți cu picturi și modele, iar canapeaua are un tavan decorat, asemănător unei bărci întoarse. Într-o casă muzeu, nu uitați să priviți tavanul. Tavanurile din lemn, ornate, spun în mod subtil despre gustul și statutul proprietarului. Șemineu, grătar și lampă.
În aceste case, încălzirea se realiza cu ajutorul șemineelor. Cărbunii din șemineu erau transferați într-un grătar și apoi transportați în camere. Biroul de Informare Turistică menționează că este dificil de menținut căldura într-o casă din lemn și că, prin urmare, scopul era de a încălzi oamenii, nu spațiul. Conform Direcției pentru Cultură și Turism din Karabük, șemineele au ajuns în regiune abia la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Pentru iluminat, erau folosite lămpi alimentate cu petrol, urmate de lămpi mai luxoase. Electrificarea a venit odată cu înființarea fabricilor de oțel în 1937. Camerele cu fântână.
Cel mai surprinzător loc dintr-o casă din Safranbolu este camera cu fântână. Doamna Dr. A. Esra Bölükbaşı Ertürk, de la Universitatea Karabük, explică în articolul său din revista "Erdem" că orașul își procura apa din izvoarele Bulak și Hızar, precum și din râuri, iar abundența apei a permis diversificarea structurilor hidraulice. În unele case, fântâna se afla într-o cameră separată, la intrare, în timp ce în altele, se afla în centrul canapelei de la etaj, iar camerele se deschideau spre această fântână. În exemplele prezentate în articol, fântânile erau înconjurate de bănci. Unele aveau apă care curgea dintr-un canal cu forma literei S, cu cap de dragon. Doamna Ertürk subliniază mai multe funcții ale fântânei. Apa oferea răcoare, ajuta la conservarea alimentelor și reprezenta un rezervor de apă în caz de incendiu, în clădirile din lemn. Zgomotul apei, de asemenea, făcea dificilă auzirea conversațiilor din exterior. În unele grădini din Bağlar, camera cu fântână era construită ca un mic pavilion, separat de casă, cu vedere spre peisaj. În centru se afla fântâna, în jur erau bănci, lângă intrare se afla un colț pentru cafea și un dulap. Multe dintre aceste structuri, numite local "salon cu fânt Această casă, despre care se crede că a fost construită la începutul secolului, îi aparținea comandantului garnizoanei din Safranbolu, Hacı Mehmet Efendi. Casa își poartă numele de la titlul de "Kaim Makam", echivalentul unui maior, acordat comandantului. În 1979, Ministerul Culturii a expropriat casa și a efectuat lucrări de restaurare. În 1981, casa a fost deschisă ca centru educațional și, în prezent, este utilizată ca muzeu. În timpul vizitei, vă rugăm să urmați ordinea descrisă mai sus: observați mai întâi fațada și elementele decorative de pe stradă, apoi căutați lista de inventar și cuptorul, urcați scările până în hol, așezați-vă pe o bancă într-una dintre logii și admirați peisajul de la fereastră, și, în cele din urmă, priviți spre tavanul sălii principale. Vă rugăm să verificați informațiile actualizate despre zilele și orele de vizitare pe site-ul Primăriei Safranbolu, deoarece acestea pot varia. Majoritatea caselor sunt proprietăți private și sunt locuite. Vă rugăm să respectați intimitatea locuitorilor și să nu fotografiați prin ferestre sau curți. Safranbolu a fost inclusă în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1994, cu numărul 614, conform înregistrărilor Direcției Generale pentru Patrimoniu Cultural și Muzee. Motivul includerii nu sunt casele individuale, ci textura urbană pe care o creează împreună. Când înțelegeți o casă, începeți să înțelegeți și restul orașului.
Surse:
- Biroul de Informare Turistică Safranbolu, Casele din Safranbolu, https://safranboluturizmdanismaburosu.ktb.gov.tr/TR-156229/safranbolu-evleri.html
- Direcția Județeană pentru Cultură și Turism Karabük, Arhitectură, Încălzire, Iluminat, https://karabuk.ktb.gov.tr/TR-63743/mimari-isinma-aydinlanma.html
- Direcția Județeană pentru Cultură și Turism Karabük, Turism în Safranbolu, https://karabuk.ktb.gov.tr/TR-63747/safranbolu39da-turizm.html
- Nigan Bayazıt, Tipologia planurilor caselor din Safranbolu și ierarhia nevoilor utilizatorilor, Teoria Designului 17, 2014, https://dergipark.org.tr/en/download/article-file/208072
- A. Esra Bölükbaşı Ertürk, Arhitectura apei în Safranbolu, Erdem 56, 2010, https://erdem.gov.tr/tam-metin-pdf/217/tur
- Primăria Safranbolu, Muzeul Casei Comandanților, https://www.safranbolu.bel.tr/safranbolu-turizm/kaymakamlar-muze-evi
- Direcția Generală pentru Patrimoniu Cultural și
Comentarii
Scrie primul comentariu
