Sari la conținutul principal
Radar Türkiye
Descoperă evenimente în aplicație
Deschide
Radar Türkiye

Mersin Sofrası, de la Tantuni la Kerebiçe.

Pentru cineva care vizitează Mersin pentru prima dată, orașul este adesea asociat cu un anumit fel de mâncare: dürüm. "Tantuni" este un fel de mâncare care este strâns legat de numele acestui oraș, dar bucătăria din Mersin este mult mai variată și mai bogată decât un singur fel de mâncare.

Radar TürkiyeRadar Türkiye4 Kasım 2026
Încă nu există evaluări

Conectează-te pentru a aprecia și evalua

Mersin Sofrası, de la Tantuni la Kerebiçe.

Pentru cineva care vizitează Mersin pentru prima dată, orașul este adesea asociat cu un "dürüm" (un fel de wrap). "Tantuni" este un preparat specific acestui oraș, dar bucătăria din Mersin este mult mai bogată decât un singur fel de mâncare. Humusul și kebab-ul din Tarsus, iaurtul din lapte de capră din Silifke, bananele din Anamur, caisele și uleiul de măsline din Mut, precum și "kavut", un preparat tradițional din Bozyazı, sunt doar câteva exemple din această bogată ofertă culinară. Acest articol explorează bucătăria din Mersin, district cu district, bazându-se pe lista de produse cu indicație geografică protejată de către Direcția Județeană pentru Cultură și Turism din Mersin. La final, sunt oferite câteva sugestii pentru cei care doresc să savureze aceste delicii în locul și în sezonul potrivit.

Ce înseamnă o indicație geografică protejată?

O indicație geografică protejată este o formă de protecție legală care asociază un produs cu o anumită regiune geografică. Pentru ca un produs să obțină această protecție, trebuie dovedit că caracteristicile sale provin din solul, clima sau expertiza tradițională a acelei zone, transmise de-a lungul generațiilor. Pe pagina web a Direcției Județene pentru Cultură și Turism din Mersin, sunt enumerate cele douăzeci și trei de produse înregistrate în județ, împreună cu data înregistrării fiecăruia. Cele mai vechi înregistrări datează din 2003, Mersin Cezeryesi fiind înregistrat pe 15 ianuarie 2003, iar bananele din Anamur pe 9 iulie 2003. Cele mai recente înregistrări datează din 2024, incluzând strugurii din Gülnar și "batırık" din Anamur. Analizând lista, se observă că bucătăria din Mersin se bazează pe două surse principale: pe de o parte, bucătăria urbană din Tarsus și Mersin, iar pe de altă parte, tradițiile rurale și nomade de pe versanții Munților Taurus și de pe coasta de vest.

Tantuni, gustul străzilor din oraș

Pe pagina web a direcției, "Mersin Tantunisi" este menționat pe 21 martie 2017 și este descris ca un preparat specific zonei Mersin, pe bază de carne. Conform descrierii, caracteristica distinctivă este utilizarea fripturii de vită, bogată în grăsime, și a uleiului de bumbac. Carnea este mai întâi curățată de vase de sânge și membrane, apoi este tăiată cubulețe și fiartă rapid. Apoi, este așezată pe o tavă mare, stropită cu ulei de bumbac, pudră de ardei roșu, sumac și sare, și prăjită pe foc. Carnea este împinsă de la margine spre centru, unde rămâne caldă. Tavă este stropită ocazional cu apă, pentru a preveni arderea, iar aburul menține carnea caldă. Textul explică și Conform aceluiași text, kerebiç a fost preparat inițial în anii 1940 de către familiile care se ocupau cu dulciuri în centrul orașului, fiind vândut doar în timpul lunii Ramadan și al sărbătorilor, în cărucioare. În timp, a devenit un desert popular, produs pe tot parcursul anului. Un alt detaliu menționat în textul de înregistrare este că nu se folosește zahăr în aluatul kerebiç. Dulceața provine de la spuma care acoperă desertul chiar înainte de servire. Rețeta de pe Portalul Cultural descrie modul de preparare a spumei: rădăcina de çöven este lăsată la înmuiat în apă peste noapte, apoi este fiartă pentru o perioadă lungă de timp, iar apa rezultată este bătută până se formează spumă. Rețeta de pe portal menționează, de asemenea, că peste spumă se presară scorțișoară. Cezerye este un desert pe bază de morcovi.

Cezerye este cea mai veche rețetă din listă. Conform descrierii instituției, ingredientul principal este morcovul galben. Morcovii sunt fierți și tocați, apoi sunt amestecați cu zahăr, glucoză și acid citric pentru a forma o marmeladă, care este apoi supusă unui proces termic. În această etapă, în funcție de tip, se adaugă nuci, fistic sau migdale. După ce se lasă la odihnă, cezerye este modelat. Pagina menționează, de asemenea, variantele cu nuci, fistic și migdale, precum și formele lor rotunde. În lista instituției, acest desert este evidențiat ca fiind primul produs din regiune care a obținut o indicație geografică protejată. Tarsus Sofrası (Masa din Tarsus)

Aproape jumătate din listă aparține orașului Tarsus, care este un adevărat centru culinar. Humus din Tarsus a fost înregistrat pe 1 noiembrie 2017. Conform textului instituției, prepararea hummusului a început în anii 1920. Năutul fiert este zdrobit într-o oală de cupru cu un pistil, apoi se adaugă tahini, suc de lămâie, usturoi și condimente, iar deasupra se toarnă ulei încins cu ardei iute. Opțional, se poate adăuga și pastramă, iar mâncarea se servește caldă. Textul de înregistrare menționează că textura aspră, rezultată din zdrobirea năutului cu pistilul, este o caracteristică distinctivă a produsului. Tahini-ul folosit în hummus este preparat din semințe de susan locale, cultivate în regiunea Çukurova. Kebab-ul din Tarsus și Lahmacun-ul cu fistic din Tarsus au fost înregistrate în aceeași zi, pe 17 septembrie 2020. Kebab-ul este preparat din carne de oaie mascul și grăsime de coadă, amestecate cu ceapă, pătrunjel și ardei gras, apoi este înfășurat în jurul unor ață de șish și este gătit Conform textului, iaurtul capătă o ușoară aromă afumată deoarece este fiert în vase din lemn expus la foc. Fermentarea se face în vase tradiționale, numite "çingil" în zonă, iar iaurtul este vândut în aceleași vase. "Kavut" este un preparat tradițional, specific zonelor montane, făcut din fistic, susan, migdale și smochine uscate, amestecate și preparate fără a fi gătite. Conform textului, "kavut" era folosit în trecut în timpul călătoriilor lungi, în timpul migrațiilor spre zonele de pășunat și era transportat de ciobani, motiv pentru care este cunoscut și sub numele de "halva de cioban". Nu se adaugă zahăr, dulceața provenind din fructe. "Batırık" este preparat din bulgur fin, fistic, susan, roșii uscate și pastă de roșii. În loc de tahini, se folosește o pastă făcută din fistic și susan. O parte din compoziție este modelată în chiftele, iar restul este amestecat cu apă rece și consumat cu legume.

Grădinile de fructe

Clima blândă de pe coasta regiunii Mersin se reflectă și în fructele cultivate aici. Bananele din Anamur și cele din Erdemli sunt menționate separat. Recoltarea bananelor din Anamur are loc în principal între octombrie și sfârșitul lunii martie. Recoltarea limetelor "Lamas" din Erdemli începe la începutul lunii noiembrie și continuă până în februarie. Caisurile din Mut sunt potrivite pentru consumul direct și textul menționează că au un aspect roșu, o pulpă fermă și sunt rezistente la transport. În textul despre uleiul de măsline din Mut, se menționează un arbore de măslin, cu o vechime estimată la 1300 de ani, care a fost declarat monument natural. Prunele "Gezende" de pe malul râului Göksu sunt prune verzi, care se coc mai devreme. Strugurii "Kuş Üzümü" din câteva sate ale districtului Gülnar sunt struguri negri, mici, fără sâmburi, potriviți pentru uscare. Căpșunile din Silifke cresc în solurile aluvionare ale deltaei Göksu.

Un calendar al sezonului

Este ușor să transformați această listă într-un plan de călătorie. Conform informațiilor din texte, recoltarea limetelor din Erdemli are loc între noiembrie și februarie, iar recoltarea bananelor din Anamur are loc între octombrie și sfârșitul lunii martie, ceea ce înseamnă că este sezonul grădinilor de pe coastă în timpul iernii. Prunele "Gezende" sunt recoltate mai devreme, deoarece copacii încep să înflorească la începutul primăverii. Conform textului, "kerebiç" este acum produs pe tot parcursul anului. "Şalgam" este considerat o băutură răcoritoare vara și una încălzitoare iarna. "Yayla bandırması" poate fi păstrat atârnat în locuri răcoroase și uscate timp de șase luni Surse:

Comentarii

0/1000

Scrie primul comentariu