Sari la conținutul principal
Radar Türkiye
Descoperă evenimente în aplicație
Deschide
Radar Türkiye

Vila Sadabad din perioada Lale.

Kağıthane este astăzi una dintre cele mai populate zone rezidențiale din Istanbul; este plină de stații de metrou, centre de afaceri și blocuri de locuințe care se întind pe versanți.

Radar TürkiyeRadar Türkiye15 Ekim 202631
Încă nu există evaluări

Conectează-te pentru a aprecia și evalua

Vila Sadabad din perioada Lale.

Kağıthane este astăzi una dintre cele mai populate cartiere din Istanbul, plină de stații de metrou, centre de afaceri și blocuri de locuințe care se întind pe versanți. Cele două maluri ale pârâului care se varsă în Golful Haliç erau, cu trei secole în urmă, cea mai faimoasă grădină de vară a orașului. Această vale, unde au fost construite palate, pavilioane, canale de marmură și cascade, a primit numele de Sadabad, adică "loc binecuvântat și prosper". Acest text descrie grădina de vară a Epocii Lalelelor din punct de vedere cultural și arhitectural, apoi arată unde puteți găsi astăzi urmele ei în Kağıthane. De la pajiștile din Kağıthane la Epoca Lalelelor.

Povestea văii începe cu mult înainte de construcția palatului. Conform Enciclopediei Islamice TDV, în perioada bizantină, pârâul se numea Barbysos; numele său din perioada otomană provine, se spune, de la fabricile de hârtie situate aici. Începând cu perioada lui Suleyman Magnificul, pajiștile din Kağıthane au devenit una dintre zonele preferate de istanbulieni pentru plimbări. Evliya Çelebi scrie că meșterii bijuteri și tăbăcarii își ridicau corturi aici, unde se distrau și țineau întâlniri legate de profesiile lor. Caii aparținând palatului erau pășunați în aceste pajiști, iar în lunile de primăvară, locuitorii orașului veneau aici pentru a se bucura de aerul curat. Primele construcții din vale datează și ele din această perioadă. Arsenalul construit de Bayezid al II-lea și reconstruit de Suleyman, fântâna și pavilonul İmrahor, construite la sfârșitul secolului al XVI-lea, și pavilonul construit de Murad al IV-lea pentru Yusuf Han, sunt primele construcții menționate în surse. Dar transformarea care i-a dat numele văii a avut loc la începutul secolului al XVIII-lea, în timpul lui Ahmed al III-lea și al marelui vizir Nevşehirli Damad İbrahim Pașa. După Tratatul de la Pasarofça din 1718, a început o perioadă de pace, iar în Istanbul s-a accelerat construcția de palate, pavilioane, grădini și fântâni. Istoricul Ahmed Refik a numit această perioadă "Epoca Lalelelor" într-un studiu pe care l-a publicat în ziar în 1913, apoi l-a transformat în carte doi ani mai târziu, iar numele a rămas. În vara anului 1722, un curs de apă este redimensionat.

Conform informațiilor furnizate de TDV, un bal la țară organizat de Damad İbrahim Pașa în Kağıthane în 1717 a făcut ca împăratul să iubească această vale. În 1722, cursul de apă din fața palatului care urma să fie construit pentru împărat a fost curățat și integrat într-un canal drept, cu maluri bine definite. Această construcție, numită "canalul de argint" ( Într-un decret din 17 septembrie 1722, Ahmed ordonă mutarea a 450 de copaci – platani, tei, carpen, castani și stejari – de pe versanții munților Yoros, prin desprinderea rădăcinilor și transportul lor cu barcile până la Kağıthane. O parte a grădinii primește numele de Hüsrevabad. Originea influențelor arhitecturale este încă dezbătută. Opinia generală este că grădinile și palatele Versailles, Fontainebleau și Marly, descrise de Yirmisekiz Çelebi Mehmed Efendi, care a fost trimis în Franța ca ambasador în 1720, au servit drept model. Arhitectul și academicianul Sedad Hakkı Eldem, în lucrarea sa din 1977 despre Sadabad, a susținut că structurile nu seamănă deloc cu arhitectura palatelor franceze. Alți cercetători subliniază legăturile cu palatul Çihil Sütun din Isfahan. Concluzia este că Sadabad nu a fost o simplă copie a unei singure surse, ci un loc unde tradiția grădinilor otomane s-a întâlnit cu idei noi.

Sadabad a devenit rapid un centru al vilmelor și grădinilor. Funcționari de stat au primit terenuri de-a lungul râului, fiind încurajate construcțiile de vile. Arhivele Kaymakamlığı (subprefectura) menționează că, în opt ani, au fost construite 173 de vile de-a lungul celor două versanți, de la palat până la Cornul de Aur. Conform TDV (Türk Dil Kurumu - Academia Turcă de Limba), bazându-se pe scrierile lui Çelebizade Asım Efendi, erau aproximativ 170 de vile și case în zona dintre Sadabad și Baruthane. Documentele menționează că aceste construcții purtau nume precum Kasr-ı Cenan, Kasr-ı Neşat, Çeşme-i Nur, Kovanlı Köprü și Beyaz Köprü. Distracția nu se limita la zidurile palatului. În zilele de sărbătoare, oamenii se adunau în vale; veneau cu trăsuri decorate, cu bărci împodobite cu flori de la Cornul de Aur, iar fiecare, în funcție de statutul său, se așeza într-un colț diferit al zonei. Această plimbare era numită "a merge la plimbare în Sadabad". Conform TDV, competițiile de înot de la Cornul de Aur au apărut în această perioadă. În timpul zilei, se organizau curse de cirit (un joc călare), alergări și lupte, iar noaptea, se țineau discuții despre lalele și candele, recitaluri muzicale, iar ambasadorii străini erau invitați ocazional. Wikipedia menționează că distracțiile începeau cu sărbătoarea Hıdrellez și continuau până dimineața, în nopțile cu lună plină.

Începând cu 25 septembrie 1730, revolta lui Patrona Halil a pus capăt acestei perioade de glorie. Revoluționarii au cerut demolarea vilor și caselor din Kağı Trei palate, o clădire a primăriei

Astăzi, când se vorbește despre "Palatul Sadabad", se referă, de fapt, la cele trei construcții succesive ridicate în același loc. Prima a fost palatul din perioada Lale (Lale Devri), construit în 1722. În 1809, Mahmud al II-lea a demolat palatul, care se deteriorase, și a construit unul nou. Conform Dicționarului Turciei (TDV), arhitectul celui de-al doilea palat a fost Krikor Amira Balyan; construcția a durat până în 1816, conform administrației districtului Kağıthane. Conform intrării TDV despre Kağıthane, în 1814, în timpul sărbătorii Nevruz, împăratul a stat aici câteva zile împreună cu haremul său, iar în anii următori, au continuat să se organizeze banchete și ceremonii în vale. Când Abdulaziz a devenit împărat, în 1862-1863, a demolat palatul lui Mahmud al II-lea și, în locul acestuia, a construit Palatul Çağlayan, cu două etaje, în stil occidental, proiectat de Sarkis și Agop Balyan. Același împărat, în 1863, după ce s-a întors dintr-o călătorie în Egipt, a organizat o banchetă pentru soldați și demnitari străini în Kağıthane, iar în 1867, a deschis grădinile palatului publicului. În 1893, Abdulhamid al II-lea a construit o fântână monumentală în câmpia Kağıthane; de asemenea, a fost construit un mic palat lângă terenul de tragere unde erau testate puștile aduse din Germania. Secolul al XX-lea nu a fost binevoitor cu valea. După Primul Război Mondial, clădirile istorice, lăsate în paragină, au dispărut una câte una. Conform administrației, Pavilionul Çadır, situat pe malul râului, a fost distrus în 1940, din cauza unui platan care i-a căzut peste; al treilea palat a fost demolat în 1943, iar în locul său a fost construită o școală militară în 1952. Clădirea respectivă este folosită astăzi, din 1998, ca sediu al primăriei Kağıthane. Palatul de pe terenul de tragere a fost demolat în 1956, pentru a construi o stație de gaz, iar în locul său se află astăzi un garaj de autobuze. După anii 1950, migrația accelerată a transformat zona de-a lungul râului într-o zonă dens populată, iar poluarea industrială a reprezentat o problemă pentru râu timp de mulți ani. Sadabad în poezie

Deși clădirile au dispărut, Sadabad a continuat să trăiască în literatură. Conform TDV, prima lucrare care menționează Kağıthane datează de la sfârșitul secolului al XV-lea și este Hevesname, scrisă de Tacizade Cafer Çelebi; Nefi a comparat valea cu paradisul, dator O parte din malul râului, care a fost curățat și amenajat începând cu anii 1990, este astăzi un parc cu gazon și o potecă de promenadă; albia unde se afla fostul complex Cedvel-i Sim se află, de asemenea, în această zonă. Cel mai simplu mod de a înțelege amploarea fostei văi este să începeți plimbarea din apropierea primăriei și să coborâți de-a lungul râului, în direcția Golfului Haliç. Privind versanții, veți observa că blocurile de apartamente au înlocuit fostele construcții care ocupau odată ambele maluri. Conform informațiilor furnizate de Primăria Kağıthane, moscheea Sadabad, care poartă același nume, datează din perioada Lalelelor și a lui Abdulaziz. A fost distrusă împreună cu palatul și reconstruită, primind și numele de Aziziye. Această construcție este una dintre urmele vizibile ale fostului Sadabad din secolul al XIX-lea, care pot fi observate astăzi în vale. În locul fostului Pavilion İmrahor, se află acum un complex rezidențial.

Note practice:

Cea mai bună modalitate de a ajunge la Kağıthane cu transportul în comun este metroul M7; stația Kağıthane a acestei linii se află în interiorul districtului. Verificați starea actuală a circulației pe diferite segmente ale liniei, deoarece uneori se aplică un sistem de transport pendular. Conform Wikipedia, porțiunea de râu care a fost amenajată și transformată în Cedvel-i Sim are aproximativ un kilometru lungime și oferă o plimbare ușoară. Așa cum spun sursele, sezonul ideal pentru a vizita Sadabad este primăvara; plimbarea prin vale la începutul lunii mai, știind că distracțiile încep cu sărbătoarea Hıdrellez și că acestea se desfășoară sub umbra florilor de erguvan, va îmbogăți experiența vizitei. Pentru a vă ușura vizualizarea fostelor clădiri în locurile unde se află astăzi străzile, este recomandat să citiți articolele despre Sadabad și Kağıthane din Enciclopedia Islamică TDV, înainte de a vizita. Pentru informații actualizate despre condițiile de vizitare ale zonei amenajate din apropierea primăriei, contactați Primăria Kağıthane.

Surse:

Comentarii

0/1000

Scrie primul comentariu