Din argila râului Kızılırmak, vase tradiționale, olăritul din Avanos.

Râul Kızılırmak, cel mai lung râu din Turcia, traversează orașul Avanos de la est la vest, împărțindu-l în două. Numele orașului, precum și meșteșugul care îi asigură existența, sunt legate de acest râu. Conform informațiilor furnizate de Primăria Avanos, mulți istorici consideră că numele "Evenüz", folosit în perioada Selgiucidă, provine de la cuvântul "evani", care înseamnă "recipient, vas, obiect de bucătărie", și că numele orașului ar trebui citit ca "orașul olarilor". În acest text, vom explora originea olăritului în Avanos, modul în care argila se transformă în lut, iar lutul în vase, și unde și cum puteți urmări acest meșteșug în orașul de astăzi. Nu vom menționa numele atelierelor; pur și simplu, plimbându-vă pe străzile orașului, veți întâlni un atelier la fiecare colț. Un meșteșug care a dăinuit de la epoca neolitică până în prezent.

Olaritul în Avanos nu este o tradiție care s-a transmis pe parcursul câtorva generații; este o practică mult mai veche. Un certificat de înregistrare al Oficiului Turc de Brevete și Mărci atestă faptul că olaritul a fost practicat în regiunea Nevşehir încă din epoca neolitică și s-a răspândit în zonele din jurul Avanosului. Conform acestui document, în epoca bronzului, argila era, cel mai probabil, extrasă din munții din jurul Avanosului și din vechiul albie al râului Kızılırmak. Primele vase erau modelate manual, prin tehnici de înfășurare și modelare, și erau arse în foc deschis. Roata de olărit a apărut spre sfârșitul epocii bronzului, iar producția a fost transferată pe roată. În timpul săpăturilor de la Topaklı Höyük, situat în localitatea Topaklı din Avanos, au fost descoperite fragmente ceramice în douăzeci și patru de straturi arheologice, care datează de la epoca bronzului până la perioada bizantină. Primăria menționează că aceste săpături au fost efectuate în 1967 de o echipă italiană. Pe scurt, roata de olărit care se învârte astăzi în ateliere are în spate o istorie de mii de ani.

Nu doar crearea vaselor, ci și vânzarea lor ocupă un loc important în memoria orașului. Certificatul de înregistrare descrie modul în care vasele create în Avanos erau așezate în saci, încărcate pe măgari și transportate la piețele din județele și districtele învecinate. Această metodă de vânzare a continuat o perioadă de timp atât în perioada otomană, cât și în primii ani ai Republicii. Se știe că bărbații din Avanos călătoreau cu caravane lungi până la Adana pentru a vinde vase, ceramică și covoare. Vânzările se făceau, în general, prin schimb, cumpărătorul oferind, în schimbul vasului, o cantitate echivalentă de bulgur, orez, sare sau br În Gedik, solul este roșu și albastru, în Burabayır este în principal roșu, în Cinderesi este roșu și albastru, iar în Kızılöz se găsește pământ roșu. Numele râului este, de asemenea, legat de această culoare. Articolul despre Avanos de pe Wikipedia menționează că, datorită solurilor tufelase și argiloase, această zonă era odinioară caracterizată de o roșie intensă, dar că, după construirea barajelor, această trăsătură a dispărut în mare parte. De la pământ la nămol:

Procesul începe cu aducerea solului potrivit într-un atelier, numit "işlik". În funcție de lucrarea care urmează a fi realizată, diferite tipuri de sol sunt amestecate în proporții diferite, un proces numit "harmanlama". Granulele mari sunt sparte cu ciocanul și mărunțite, apoi solul este cernut. Amestecarea manuală este numită în zonă "çamur çıkartmak" (extragerea nămolului), iar nămolului i se adaugă aproximativ o zecime din cantitatea sa de apă. Nămolul zdrobit este lăsat să se odihnească o zi. Dacă această etapă este omisă, nămolul se va crăpa, deoarece apa și mineralele se distribuie uniform doar în timpul odihnei. Nămolul odihnit este frământat manual și trebuie modelat în aceeași zi, altfel începe să se întărească. Roata de olărit:

Modelarea se realizează la o roată de olărit, numită "çıkrık" în Avanos. Articolul despre Avanos de pe Wikipedia descrie modul în care nămolul este modelat cu măiestrie pe această roată, care este acționată manual. Pe roată se montează matrițe, în funcție de dimensiunea lucrării. Există trei tipuri de matrițe: matrița de bază, matrița plată și matrița "ulak" (fără bază). Pentru vasele care pot fi realizate într-o singură etapă, matrița de bază și cea plată sunt suficiente. În cazul vaselor mari, realizate în două etape, se utilizează și matrița "ulak". Lângă meșter se află un mic găleată cu apă, pe care meșterul o folosește ocazional pentru a umezi nămolul și a preveni uscarea acestuia. Dacă nămolul nu este centrat corespunzător, se va dezechilibra și nu va lua forma dorită. După ce forma brută este obținută, se trece la finisaje. Înainte de a se usca, suprafața este vopsită, un proces numit "zırhlama". Când vasul atinge o anumită duritate, suprafața este lustruită, un proces numită "perdahlama". Conform Wikipedia, vasele sunt uscate mai întâi la soare, apoi la umbră. Interiorul cuptorului:

Ultima etapă este arderea. Astăzi se folosesc și cuptoare pe gaz și electrice, dar în Avanos, cuptoarele tradiționale sunt încă utilizate pe scară largă și sunt încălzite cu combustibili solizi, Articolul publicat în 2022 în revista Facultății de Arte Plastice a Universității Ankara, scris de Serap Ünal și Erdem Aybar de la Universitatea Süleyman Demirel, descrie în detaliu această structură, numită local "cuptor negru". Cuptorul are forma unui paralelipiped și este construit folosind "piatră sterilă". Partea inferioară, unde arde focul, este numită "iad", iar în partea superioară se află o secțiune numită "terasă de observație", de unde se poate urmări procesul de ardere. Înainte de a fi aprins, cuptorul este fumigat și încălzit cu așchii de lemn. Focul, alimentat cu așchii, arde în cuptor timp de patru până la opt ore. Apariția scânteilor, numite "cingi", indică faptul că procesul de coacere s-a încheiat. Apoi, cuptorul este lăsat să se răcească, iar produsele sunt scoase treptat. Ceramica neagră, tehnica de coacere în mediu oxidant.

Același articol prezintă Avanos ca un centru unde se practică o metodă de coacere rară în ceramică modernă, numită "coacere neagră" sau "coacere în mediu oxidant". În această tehnică, oalele sunt așezate într-o conservă metalică, alături de cărbune, așchii de lemn și lemn, iar gura conservei este sigilată cu o piatră. Conserva, împreună cu alte produse, este introdusă în cuptorul negru. În acest mediu cu oxigen redus, oalele se colorează în negru, de la interior spre exterior. În timpul procesului de coacere, urmărit de cercetători, temperatura a atins un interval de 850 până la 900 de grade, iar pe toată suprafața produselor s-a obținut o culoare neagră intensă. La ceramica neagră, nu se folosește glazură. Luciu natural al suprafeței provine de la șlefuire. Articolul consideră această tehnică ca fiind una dintre moștenirile culturale ale Avanos, care sunt pe cale de a dispărea, și menționează, de asemenea, că meșterii o aplică încă cu succes. Cuptoare noi, căutări noi.

Tradițiile nu sunt statice. Un comunicat din 2021, publicat în arhiva deschisă a Universității Hacı Bektaş Veli din Nevşehir, menționează că cuptoarele negre sunt încă folosite în atelierele tradiționale din zona industrială a ceramicii din oraș. Conform aceluiași studiu, în cadrul simpozioanelor și atelierelor de ceramică organizate în Avanos, au fost construite cuptoare cu sodă, cuptoare cu sare, precum și cuptoare japoneze Noborigama și Anagama, iar cu sprijinul mai multor instituții, a fost înființat un muzeu al cuptoarelor de ceramică. Unii meșteri au început să experimenteze și alte metode de coacere, construindu-și propriile cuptoare de lemn de înaltă calitate. De asemenea, se menț Unde puteți vedea ceramica din Avanos?

Când ajungeți în oraș, mergeți mai întâi spre malul râului. Conform informațiilor primite de la primărie, cele două maluri sunt conectate de patru poduri, dintre care două se află pe un drum de centură. Construcția podului de piatră a început în 1898, iar acesta a fost inaugurat în 1900, având o lungime de 151 de metri. Podul suspendat din lemn, destinat doar pietonilor, datează din 1973, are o lungime de 180 de metri și se leagănă ușor deasupra râului. Privind de la pod spre oraș, veți vedea atelierele de ceramică ascunse printre casele vechi, sprijinite de versanți. Conform Wikipedia în limba engleză, vechiul oraș Avanos este sculptat în mici spații subterane, iar acestea sunt folosite în prezent în mare parte de atelierele de ceramică. În multe ateliere, puteți urmări meșterii în timp ce lucrează la roată. Este suficient să stați câteva minute pentru a vedea cum o vas ia formă pe roată.

Recomandări practice:

• Cel mai bun moment pentru a observa procesul de ceramică este dimineața, când meșterii sunt la lucru la roată. Programul de arsură variază de la un atelier la altul.
• Roțile de probă și cursurile oferite în ateliere diferă de la un atelier la altul; informați-vă despre condițiile oferite direct la fața locului.
• Printre produsele specifice zonei se numără vasele de gătit, ulcioarele de apă, vasele de ceramică folosite pentru conservarea alimentelor pe timpul iernii și cuburile.
• La vasele roșii, neacoperite cu glazură, culoarea provine de la hematita din argilă; vasele negre și lucioase pot fi obținute prin metode de oxidare în timpul arderii.
• Când achiziționați un produs, căutați inscripția "Ceramica din Avanos" și sigla de indicație geografică.
• Avanos poate fi vizitat împreună cu orașul subteran Özkonak și hanul Sarıhan.

Surse:

• Türk Patent ve Marka Kurumu, Certificat de înregistrare a indicației geografice "Ceramica din Avanos" (Nr. 293), https://ci.turkpatent.gov.tr/Files/GeographicalSigns/293.pdf
• Serap Ünal, Erdem Aybar, O metodă de ardere în ceramica din Avanos, Ceramici oxidate (DergiPark, 2022), https://dergipark.org.tr/en/pub/augsfd/article/1114863
• Primăria Avanos, Istoric, https://www.avanos.bel.tr/avanos/tarihce-1
• Arhiva deschisă a Universității Nevşehir Hacı Bektaş Veli, Cuptoarele ceramice alimentate cu lemn de înaltă calitate din Avanos (2021), https://acikerisim.nevsehir.edu.tr/handle/20.5