Sari la conținutul principal
Radar Türkiye
Descoperă evenimente în aplicație
Deschide
Radar Türkiye

Istoria traversării Bosforului prin Tunelul Kayıkhane.

La Istanbul, sute de mii de oameni traversează zilnic dintr-un continent în altul, iar mulți dintre ei nici măcar nu își dau seama de acest lucru.

Radar TürkiyeRadar Türkiye24 Eylül 202642
Încă nu există evaluări

Conectează-te pentru a aprecia și evalua

Istoria traversării Bosforului prin Tunelul Kayıkhane.

În Istanbul, sute de mii de oameni traversează zilnic dinspre o parte a orașului în cealaltă, adesea fără să realizeze. Însă, chiar și în cel mai îngust punct, apa are o lățime de aproximativ șapte sute de metri, iar această distanță a fost depășită de-a lungul istoriei cu ajutorul unor poduri plutitoare, bărcilor cu vâsle, vapoarelor cu elice, cablurilor de oțel și a unor tuburi scufundate în fundul mării. În acest articol, vom povesti istoria de două jumătate de mileniu a traversării Bosforului, sugerând locurile unde puteți urmări urmele fiecărei epoci și modul în care traversarea poate fi transformată într-o experiență. Șapte sute de metri de apă...

Bosforul este o strâmtoare de aproximativ 30 de kilometri care leagă Marea Neagră de Marea Marmara. Lățimea sa depășește trei kilometri la intrări, dar în mijloc cele două maluri se apropie foarte mult. Conform Wikipediei în limba turcă, cel mai îngust punct este între Anadolu Hisarı și Rumeli Hisarı, cu 698 de metri; sursele în limba engleză indică o distanță de aproximativ 700 de metri în aceeași zonă, între Kandilli Burnu și Aşiyan. Pe scurt, cel mai apropiat punct dintre cele două maluri este în zona fortărețelor, iar povestea acestui articol se desfășoară în mare parte în acea zonă. Această distanță poate părea scurtă pe hartă, dar apa nu este stagnantă. În Bosfor, există un curent constant de la Marea Neagră spre Marea Marmara, iar curbele abrupte ale țărmurilor accelerează uneori acest curent. De-a lungul istoriei, traversarea Bosforului a însemnat, prin urmare, nu doar ajungerea pe celălalt mal, ci și luarea în considerare a curentului. Podul lui Darius

Prima traversare majoră a Bosforului despre care se știe este descrisă de Herodot. Regele persan Darius I, în timpul campaniei sale împotriva sciților, a ordonat construirea unui pod plutitor peste Bosfor pentru a-și trece armata din Asia în Europa. Conform cărții a patra a lucrării "Istorii" a lui Herodot, arhitectul podului a fost Mandrocles din Samos. Darius a navigat inițial cu o navă până la stâncile Kyaneai, de la gura Mării Negre, a admirat peisajul, apoi s-a întors la pod. Lângă pod, a ridicat două coloane din marmură albă; pe una a scris cu litere asiriene, iar pe cealaltă cu litere grecești, numele tuturor naționalităților din armata sa. Herodot scrie că armata număra șapte sute de mii de oameni, împreună cu cai, și că au fost folosite șase sute de nave; acestea sunt cifrele pe care el le oferă. Descrierea lui Herodot despre locul podului este interesantă. Conform lui, Darius a construit podul chiar în mijlocul Bosforului, între Byzantion și templul de la intrarea în mare. Art Conform lui Herodot, locuitorii din Bizan au transportat ulterior aceste coloane în oraș și le-au folosit la construirea unui altar, lăsând doar cea cu inscripții în alfabet asirian lângă un templu. Astăzi, când treceți pe lângă Rumelihisarı sau sub podul Fatih Sultan Mehmet, este firesc să vă gândiți la navele care navigau pe aceeași apă acum două jumătate de mileniu. Fortărețele, lanțul și "cheia" Bosforului.

Controlul trecerii era la fel de important ca și trecerea însăși. Conform TDV (Türk Dil Kurumu - Academia Turcă de Limbi), bizantinii au construit fortărețe în Rumelikavağı și Anadolukavağı, aproape de gura de vărsare a Bosforului în Marea Neagră, și au folosit un lanț imens, întins de la un țărmin la celălalt și ancorat în zidurile de pe coastă, pentru a închide Bosforul atunci când era necesar. Fortăreața din Anadolukavağı, cunoscută sub numele de Yoros Kalesi, încă se află pe deal, în timp ce cea din Rumelikavağı a rămas doar în ruine. Otomanii, la rândul lor, au controlat punctul cel mai îngust. Anadoluhisarı a fost construit de Yıldırım Bayezid între 1393 și 1394, pe malul asiatic al Bosforului, în locul unde râul Göksu se varsă. Aproximativ o jumătate de secol mai târziu, în 1452, Mehmed al II-lea a construit Rumelihisarı, cunoscut la acea vreme sub numele de Boğazkesen, pe malul european, direct în fața Anadoluhisarı. Cele două fortărețe, împreună, au fost folosite în 1453 pentru a controla traficul maritim din Bosfor. După cucerirea Istanbulului, deoarece Marea Neagră a devenit o mare interioară, nu a mai fost nevoie de o apărare prelungită a Bosforului, iar țărmurile au început să fie populate cu sate, grădini și vile. Bărci, "pereme", bărci de piață.

Înainte de apariția vapoarelor, singura modalitate de a traversa Bosforul era cu barca. Conform TDV, transportul în regiunea Bosfor era asigurat pe o perioadă îndelungată cu "pereme" și cu bărci de piață, a căror venit era dedicat unei opere de caritate. "Pereme" este un cuvânt de origine greacă, iar sursele oferă informații diferite cu privire la numărul de rame. În timp ce TDV menționează "pereme" propulsate de șase rame, un studiu publicat de Türk Tarih Kurumu, bazat pe lucrările lui Cengiz Orhonlu, descrie "pereme" ca fiind, în general, ambarcațiuni cu două rame, apărute după secolul al XV-lea, capabile să transporte până la 12 persoane. Multe dintre aceste bărci erau proprietate a unor fundații, ceea ce le lega de viața socială a orașului. Un studiu al lui Nilgün Çevrimli, dedicat actelor de donație, arată că, în actul de dona Textul descrie evoluția transportului în Istanbul, de la barci la vapoare, și impactul acestora asupra vieții urbane.

În secolul al XIX-lea, orașul era plin de mii de bărci și gondolieri. În locurile cu curenți puternici, ramele nu erau suficiente. Conform relatărilor arhitectului Sinan Genim, în zonele cu curenți, erau staționați oameni care ajutau bărcile să ajungă la țărm, trăgându-le cu funii, uneori cu ajutorul unor măgari, boi sau bivolițe. În timpul zilei, semnalizatorii de navigație, iar noaptea, fararii, preveneau coliziunile navelor în zonele virajelor, unde nu se vedea ce se afla dincolo de capătul digului. Niciuna dintre aceste ocupații nu mai există astăzi. Cele mai somptuoase exemple ale barcilor imperiale pot fi admirate astăzi în secțiunea de bărci istorice a Muzeului Maritim din Istanbul, situat în Beşiktaş.

**Epoca vapoarelor**

Aburul a ajuns în Bosfor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Conform istoriografiei Companiei de Transport Urban, transportul regulat cu vapoare a început în 1844, când o administrație afiliată Ministerului Marinei a început să opereze linii către porturile din Marea Marmara; vapoarele au început să funcționeze în Golful Constantinopol în 1858. Anul 1851 a fost un punct de cotitură pentru Bosfor. Conform TDV (Türk Dil Kurumu - Academia Turcă de Limba și Literatură), în acel an, un vapoar a fost alocat navigației pe Bosfor, iar pentru a face față cererii, cu inițiativa lui Fuad Pașa și Cevdet Pașa, a fost înființată Compania Hayriye. Compania Hayriye, conform Wikipedia în limba turcă, a fost prima companie pe acțiuni înființată în Imperiul Otoman, iar statutul său a fost elaborat de Ahmet Cevdet Pașa. Vapoarele cu roți laterale, comandate din Anglia, au sosit în 1854, iar compania a efectuat prima sa cursă către Üsküdar. În timp, au fost construite docuri de acostare pentru vapoare în aproape fiecare sat de pe Bosfor, de la Salıpazarı până la Rumelikavağı, și de la Haydarpaşa până la Anadolukavağı. Vapoarele au schimbat și viața de pe țărm. Conform articolului Wikipedia despre Bebek, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cursele regulate cu vapoare, urmate de tramvaiul, au transformat cartierul dintr-un loc de vară într-un loc locuit pe tot parcursul anului. În 1945, compania a fost naționalizată, iar vapoarele și toate drepturile au fost transferate Companiei de Transport Urban. În 2005, Compania de Transport Urban a fost transferată Primăriei Metropolitane Istanbul. În această perioadă, au intrat în funcțiune noi vapoare de pasageri, alese prin votul locuitorilor din Istanbul, noi vapoare Stația de transport aglomerată din Kabataș a încetat să mai funcționeze odată cu inaugurarea primei poduri în 1973. Visul unui pod peste Bosfor

Ideea de a construi un pod permanent peste Bosfor este veche. Articolul din Wikipedia în limba turcă despre Podul Martirilor din 15 Iulie detaliază istoria acestei idei. În 1503, Leonardo da Vinci i-a scris o scrisoare sultanului Bayezid al II-lea, în care propunea construirea unui pod peste Cornul de Aur, cu posibilitatea de a-l extinde spre Asia. În 1900, un francez pe nume Arnaudin a proiectat un pod feroviar între Sarayburnu și Üsküdar sau între Rumelihisarı și Kandilli, dar proiectul nu a fost aprobat. În același an, un alt proiect de pod, propus de o altă companie, care ar fi fost susținut de piloni cu cupole și minarete, de asemenea, nu a fost acceptat. Propuneri au continuat și în perioada Republicii. În 1931, a fost elaborat un proiect de pod între Ahırkapı și Salacak, dar nu a fost realizat. În anii 1950, studiile au indicat că cea mai potrivită locație era între Ortaköy și Beylerbeyi. Un proiect de pod suspendat, pe care o firmă germană susținea că nu ar afecta silueta Bosforului, a fost respins, deoarece experții au decis că un pod suspendat ar fi mai potrivit pentru Bosfor. În cele din urmă, în 1968, firma britanică Freeman, Fox and Partners, a semnat un contract pentru proiect. Primul pod a fost inaugurat în 1973.

Construcția a început pe 20 februarie 1970. Turnurile au început să se ridice în 1971, iar piesele de oțel ale platformei au fost suspendate de cablurile de suspensie cu ajutorul unor macarale și trolii situate în vârful turnurilor, începând cu sfârșitul anului 1972. Pe 26 martie 1973, ultima piesă a platformei a fost instalată, cele 60 de piese fiind sudate împreună, permițând astfel trecerea pe jos de la Asia la Europa pentru prima dată. Podul a fost inaugurat pe 30 octombrie 1973, cu ocazia celei de-a 50-a aniversări a Republicii. Picioarele podului se află în Europa, în Ortaköy, și în Asia, în Beylerbeyi. Clădirea, care inițial se numea Podul Bosfor, poartă de atunci numele de Podul Martirilor din 15 Iulie. Câteva cifre descriu amploarea podului. Deschiderea centrală dintre cele două turnuri este de 1.074 de metri, iar lungimea totală este de 1.560 de metri. Turnurile din oțel au o înălțime de 165 de metri și conțin ascensoare. Punctul central al platformei, care are o lățime de 33,40 de metri, se află la 64 de metri deasupra nivelului mării. Cablurile Cablurile de suspensie sunt aranjate vertical de la început și, datorită structurii lor duble, pot fi înlocuite cu ușurință, dacă este necesar. Platforma cu patru benzi de circulație, două în fiecare direcție, are o secțiune aerodinamică, de tip cutie. Dacă stați pe coasta Rumelihisarı și priviți în sus, puteți vedea, într-un singur cadru, turnurile de piatră din 1452 de pe o parte și turnurile de oțel din 1988 de pe cealaltă parte. Sub marea, se află Marmaray și tunelul Eurasia.

Secolul al XX-lea a traversat Bosforul deasupra, iar secolul al XXI-lea a început să-l traverseze de sub apă. Transportul de pasageri prin Marmaray a început pe 29 octombrie 2013, iar ultima extindere a liniei a fost finalizată pe 12 martie 2019. Inima sistemului este un tunel tubular, scufundat, de 1,4 kilometri, situat în șanțul săpat în fundul Bosforului. Primul element al tunelului a fost instalat pe 24 martie 2007. Conform Wikipedia în limba turcă, este cel mai adânc tunel tubular pentru transport feroviar din lume, cu o adâncime de 60,46 metri. Astăzi, linia suburbană de 75,8 kilometri, care leagă Halkalı de Gebze, cu 43 de stații, trece prin acest tunel. Una dintre cauzele întârzierilor în construcția Marmaray au fost descoperirile arheologice. În timpul săpăturilor începute în 2004 la Yenikapı, Sirkeci și Üsküdar, a fost descoperit Portul Theodosius, cel mai mare port al orașului din secolul al IV-lea, la Yenikapı. Săpăturile au scos la iveală 36 de nave, urme de pași datând de acum 8.500 de ani și aproximativ 11.000 de artefacte. Așadar, trenul care traversează Bosforul trece deasupra uneia dintre cele mai vechi rute maritime ale orașului. Tunelul rutier a fost construit în aceeași perioadă. Construcția tunelului Eurasia a început în februarie 2011, iar tunelul a fost inaugurat pe 20 decembrie 2016. Conform materialelor oficiale de promovare ale operatorului, este primul tunel rutier cu două etaje din lume care leagă două continente. Traseul de 14,6 kilometri, între Kazlıçeşme și Göztepe, are o secțiune de 5,4 kilometri formată dintr-un tunel cu două etaje și tuneluri de legătură, în timp ce restul este format din extinderi ale drumurilor de pe ambele maluri. Al treilea pod, construit în 2016,

Cel mai nordic punct de trecere al Bosforului este Podul Yavuz Sultan Selim, care se întinde între Garipçe, pe malul european, și Poyrazköy, pe malul asiatic, cu vedere spre Marea Neagră. Fundația a Aceasta este croaziera cu feribotul care vă duce cel mai aproape de locul despre care se spune că ar fi fost locul unde a fost construit podul menționat de Herodot. - Trasați o linie sinuoasă. Linia Çengelköy-İstinye leagă zonele Çengelköy, Arnavutköy, Bebek, Kandilli, Anadolu Hisarı, Kanlıca, Emirgan și İstinye, traversând strâmtoarea de ambele părți. În timpul unei singure călătorii, veți traversa strâmtoarea de mai multe ori. - Traversează strâmtoarea cu o linie care operează între Anadolukavağı, Rumelikavağı și Sarıyer, aflată în partea de nord a strâmtoarei. De data aceasta, vă aflați deasupra liniei unde a fost întins lanțul bizantin; puteți vizita Castelul Yoros din Anadolukavağı. - Nu neglijați liniile clasice urbane. Urcați pe puntea din spate a unui feribot care circulă pe ruta Üsküdar-Karaköy-Eminönü sau Kadıköy-Beşiktaş; amintiți-vă că prima cursă a companiei Şirket-i Hayriye a fost spre Üsküdar. - Explorați sub apă. Când călătoriți cu Marmaray între Sirkeci și Üsküdar, gândiți-vă că tunelul se află sub fundul strâmtorii; iar la Yenikapı, vă aflați în locul unde au fost efectuate săpăturile Portului Teodosian. - Urmăriți urmele bărcilor. Vedeți bărcile regale la Muzeul Maritim din Istanbul, din Beşiktaş, apoi traversați strâmtoarea cu feribotul de la același debarcader. Înotul în strâmtoare are sens doar în cadrul unei competiții organizate. În cadrul cursei intercontinentale de înot Bosfor, organizată de Comitetul Olimpic Național din Turcia încă din 1989, înotătorii înoată de la debarcaderul Kanlıca până la Kuruçeşme, parcurgând 6,5 kilometri, luptându-se cu curenții. Aceasta este o competiție cu locuri limitate, cu restricții de vârstă și protejată de ambarcațiuni de salvare; nu încercați să înotați singur în strâmtoare. Dacă doriți să traversați pe jos, urmăriți anunțurile actuale ale Maratonului din Istanbul. Surse:

-

Comentarii

0/1000

Scrie primul comentariu