Sari la conținutul principal
Radar Türkiye
Descoperă evenimente în aplicație
Deschide
Radar Türkiye

De la ucenicie la măiestrie: Arhitectul Sinan.

Toată lumea cunoaște Süleymaniye, situată pe un deal cu vedere spre Cornul de Aur, cu cele patru minarete care completează silueta orașului. Cu toate acestea, viața omului care a construit-o este adesea redusă la doar câteva fraze.

Radar TürkiyeRadar Türkiye24 Eylül 202647
Încă nu există evaluări

Conectează-te pentru a aprecia și evalua

De la ucenicie la măiestrie: Arhitectul Sinan.

Toată lumea cunoaște Süleymaniye, cu cele patru minarete care completează silueta orașului, dominând coasta Cornului de Aur. Cu toate acestea, viața omului care a construit-o este adesea redusă la câteva fraze. În realitate, povestea lui Mimar Sinan este cea a unui tânăr provenit dintr-un sat din apropiere de Kayseri, care a devenit mai întâi tâmplar, apoi soldat, și, în cele din urmă, arhitectul șef al imperiului timp de aproape jumătate de secol. În acest articol, vom urmări această viață pas cu pas, prezentând ce a lăsat în urmă în Istanbul în fiecare epocă și cum puteți vizita aceste construcții. O mare parte din ceea ce știm despre Sinan provine din "Tezkiretü'l-bünyan", scrisă de prietenul său apropiat, poetul Sai Mustafa Çelebi, în jurul anului 1586-1587. Textul este compus dintr-o biografie a lui Sinan, bazată pe propriile sale relatări, și dintr-o listă a operelor sale. "Tezkiretü'l-ebniye", scrisă de același autor, și trei scurte tratate găsite în arhivele Palatului Topkapı completează aceste informații. Sinan își rezumă evoluția profesională prin intermediul a trei construcții: Moscheea Șehzade este "opera mea de ucenicie", Süleymaniye este "opera mea de calificare", iar Moscheea Selimiye din Edirne este "opera mea de maestru". Titlul acestui articol se referă la aceste trei etape.

De la Ağırnas la Istanbul

Sinan s-a născut în satul Ağırnas, situat în apropiere de Kayseri. Anul exact al nașterii sale este necunoscut. Enciclopedia Islamică TDV afirmă că s-a născut înainte de 1491, în timp ce alte surse indică intervalul 1488-1490. Conform frazelor citate în "Tezkire", el a fost recrutat în timpul domniei lui Yavuz Sultan Selim, în momentul în care băieții erau recrutați pentru prima dată din regiunea Kayseri. Documente ulterioare arată că a continuat să corespondeze cu rudele sale din Kayseri. Se presupune că, când a ajuns la Istanbul, avea aproximativ douăzeci și doi de ani. Aceasta este o vârstă relativ înaintată pentru copiii recrutați. Enciclopedia Islamică TDV menționează, de asemenea, că Sinan a crescut într-un mediu în care se vorbea limba turcă și că, în tinerețe, a scris poezii. Se pare că și-a început educația într-o școală situată în apropiere de Piața Atmeydanı, lângă palat și Hagia Sophia. Acolo, a ales, din proprie inițiativă, meseria de tâmplar, cunoscută și sub numele de "neccarlık". Această meserie, care a început cu lemnul, i-a stat la bază în toate lucrările sale ulterioare, de la modelele de cupole până la poduri. Numele său real era Yusuf. În aproape toate documentele apare numele Sinan, dar pe inscrip În calitate de soldat în rândurile unităților de infanterie Janiciari, a avansat ulterior în rândurile cavaleriei. După Bătălia de la Mohács, a fost promovat la funcția de comandant al recruților, apoi a ocupat funcțiile de comandant al arbaletrierilor și de comandant al artileriilor. În campania din Irak din 1534, la ordinul lui Lütfi Pașa, a construit trei galere în Tatvan, pe malul Lacului Van, le-a echipat cu tunuri și puști și a preluat conducerea acestora. În 1537, a participat la campania din Corfu, având gradul de Haseki. Un moment crucial în viața sa a fost campania din Moldova din 1538. Era necesară construirea unui pod pentru a traversa râul Prut, iar, la sugestia lui Lütfi Pașa, lucrarea a fost încredințată lui Sinan. Conform surselor, podul a fost construit în treisprezece zile. Când i s-a propus construirea unui turn pentru a proteja podul, el s-a opus, ceea ce a dus la o dispută cu Lütfi Pașa, de care a fost chiar și îngrijorat că ar putea avea probleme. În cele din urmă, totul s-a rezolvat într-un mod pozitiv. Lütfi Pașa a apreciat măiestria lui Sinan și l-a numit în locul lui Acem Ali, arhitectul șef, care murise în 1537. Sinan a devenit astfel arhitectul șef al curții imperiale.

Sinan a preluat funcția de arhitect șef în jurul anului 1538-1539, având aproximativ patruzeci și opt sau patruzeci și nouă de ani, și a ocupat această funcție până la moartea sa, timp de aproximativ cincizeci de ani. A lucrat în timpul domniilor lui Suleiman Magnificul, Selim al II-lea și Murad al III-lea. În sigiliul său și în semnăturile sale, se prezenta ca fiind șeful arhitecților imperiali, dar nu omitea să adauge formula "umilul serv", demonstrând astfel umilința sa. Este dezbătut numărul exact de construcții pe care le-a realizat. Comparând sursele din acea perioadă, se obține o listă de 452 de construcții, în timp ce alte surse menționează un număr de aproximativ 350. Această listă include moschei, capele, medrese, mausolee, complexuri caritabile, spitale, canale, poduri, hanuri, palate și băi turcești. Este evident că Sinan nu a construit personal toate aceste lucrări. După cum subliniază sursele, el era la conducerea unui sistem în care elabora planurile, verifica proiectele și supraveghea șantierele aflate la distanță prin intermediul asistenților săi. Construcțiile erau ridicate conform planurilor elaborate, iar meșterii și ucenicii răspândeau aceste planuri în tot imperiul. Prin urmare, este mai corect să-l considerăm pe Sinan nu ca pe un geniu care lucrează singur, ci ca pe un lider al unei școli care gestiona o echipă vastă Construcția a început în iunie 1543. Mai întâi, a fost finalizat mausoleul în care a fost înmormântat prințul, fundația moscheii a fost pusă în data de 23 mai 1544, iar moscheea a fost deschisă pentru rugăciuni în august 1548. Complexul a dat numele cartierului Șehzadebaşı, situat pe drumul dintre Beyazıt și Edirnekapı. În Moscheea Șehzade, cupola centrală este susținută de patru semidome, iar toate aceste elemente structurale se sprijină pe arce mari. Sinan a prezentat aici prima sa variantă a unui sistem de acoperiș piramidal distinctiv. El a ascuns fundațiile în galerii arcade și a creat numeroase ferestre în pereții care nu mai aveau rol structural. Conform evaluării TDV, decorațiunile reliefate bogate de pe fațade și minarete reflectă entuziasmul experimentelor din perioada sa de ucenicie. Ulterior, în construcțiile sale, Sinan a preferat să pună accent pe arhitectură, mai degrabă decât pe ornamente. În aceiași ani, lângă docul din Üsküdar, se ridica un complex dedicat lui Mihrimah Sultan. Conform inscripției de pe moschee, această construcție, finalizată în 1547, are o cupolă centrală susținută de semidome din trei direcții. Datorită spațiului restrâns de pe malul mării, Sinan a creat o zonă dublă pentru rugăciuni în fața moscheii. Această clădire, cunoscută în popor sub numele de Moscheea Docului, se află chiar vizavi de doc. În mausoleul lui Șehzade, puteți admira cupola segmentată a mausoleului Șehzade Mehmed, ornamentele din piatră colorată și mozaicurile care acoperă complet interiorul. În aceeași grădină, mausoleul lui Rüstem Pașa repetă acest aranjament, dar cu un program mai simplu.

Opera de maestru: Süleymaniye

În 1550, Sultanul Suleiman a dorit un complex dedicat numelui său. Locația aleasă a fost o parte din vechea curte din Beyazıt, situată în cel mai potrivit punct al versantului care se înclină spre Cornul de Aur. Conform datelor, fundația a fost pusă în data de 13 iunie 1550, într-o ceremonie la care a participat și sultanul, iar prima piatră a fost așezată de Șeyhülislam Ebussuud Efendi, în locul unde urma să se ridice zidul mihrabului. Cupola principală a fost finalizată pe 16 august 1557, iar moscheea a fost deschisă pe 15 octombrie 1557, la șapte ani după punerea fundației. Sinan a descris deschiderea cu propriile sale cuvinte. El a prezentat cheia sultanului, iar sultanul, spunând că ar fi mai potrivit ca cel care a construit această clădire să o deschidă, i-a returnat cheia. Cupola principală a moscheii are un diametru de 27,40 de Pe o suprafață de aproximativ șaizeci de hectare, se află madrasse de diferite niveluri, institute teologice, o școală de medicină, un spital, o școală coranică, un complex caritabil, o farmacie, un han, o baie turcească și o serie de magazine. Evliya Çelebi menționează că toate clădirile erau acoperite cu "mii de cupole" și că aici lucrau 3000 de persoane. Madrassele Evvel și Sani, situate la vestul moscheii, sunt astăzi utilizate ca Biblioteca Süleymaniye. Mausoleele lui Kanuni Sultan Süleyman și Hürrem Sultan, situate în zona de rugăciuni, sunt, de asemenea, opere ale lui Sinan.

**Opera de maestru: Selimiye și anii de la sfârșit**

Conform propriilor declarații ale lui Sinan, opera sa de maestru se află nu la Istanbul, ci la Edirne. Selimiye, construită în numele lui II. Selim, a fost finalizată când Sinan avea optzeci și trei de ani, iar din cauza vârstei sale, era deja cunoscut sub numele de "Koca" (cel mare). Pentru cei care doresc să vadă Selimiye, excursia "O zi la Edirne, în umbra lui Selimiye" oferită de Radar este un punct de plecare excelent. De asemenea, urmele anilor săi de la sfârșit sunt numeroase și importante la Istanbul. În Kadirga, complexul care poartă numele lui Sokullu Mehmed Pașa și a soției sale, İsmihan Sultan, are o moschee și o madrasă care împărtășesc aceeași curte, iar inscripția de deasupra intrării principale datează din 1572. Acest complex, construit pe un teren în pantă, este susținut de ziduri de sprijin, iar după ce treci prin intrarea principală, urci o scară care duce la curtea cu fântâna. Moscheea Kılıç Ali Pașa, situată în Tophane, a fost finalizată în 1580. Această construcție este considerată de către Fondul de Cultură Turc drept o încercare în care Sinan a reinterpretat planul Hagia Sophia la o scară mult mai mică și într-un mod structural mai sigur. În timpul domniei lui II. Selim, casele care înconjurau Hagia Sophia și care îi deteriorau structura au fost demolate, iar Sinan a consolidat clădirea cu contraforturi exterioare. În timpul acestor lucrări, Sinan a construit mausoleul lui II. Selim, care a devenit primul mausoleu din curtea Hagia Sophia, fiind finalizat în 1576-1577. Bucătăriile Palatului Topkapı, care au fost avariate de un incendiu în 1574, au fost reconstruite de el, păstrând structura principală. În 1584, când Sinan a plecat în pelerinaj la Mecca, l-a lăsat în urmă pe un arhitect pe nume Mehmed Subași, care i-a preluat responsabilitățile. Chiar și după ce s-a întors, a continuat să își îndeplinească datoria, în ciuda vârstei sale înaintate. Secțiunea dedicată temperaturii se deosebește de planul tradițional al băilor turcești, utilizând o structură cu arce dispuse radial, în formă de stea, care se desprind dintr-un centru circular, similar cu cele întâlnite în stațiuni termale. Clădirea, care a fost folosită timp de mulți ani ca loc de adăpost pentru persoanele fără adăpost pe timpul nopții, a fost ulterior restaurată. Baia Çemberlitaș reprezintă o întrebare interesantă. După curățarea inscripției de la intrare, s-a putut citi data 1584 și o poezie istorică a lui Sai Mustafa Çelebi. Astfel, s-a înțeles că baia a fost construită de Nurbanu Valide Sultan, mama lui Murad al III-lea, pentru a genera venituri pentru complexul Atik Valide din Üsküdar. Complexul Atik Valide este o operă a lui Sinan, iar baia corespunde perioadei sale de activitate ca arhitect șef, dar baia Çemberlitaș nu apare în listele operelor lui Sinan. Din acest motiv, TDV consideră atribuirea acestei clădiri ca o problemă care încă așteaptă o soluție. În 1868, în timpul lărgirii Drumului Divanyolu, o parte a vestiarelor a fost demolată, dar zona pentru bărbați a continuat să fie folosită ca baie. Există și exemple pierdute. Baia dublă a lui Hürrem Sultan, situată în Eminönü, se afla în fața intrării sudice a actualei Piețe Egipte. A fost demolată în jurul anului 1930 și în locul ei a fost construit un bloc de birouri. Baia complexului Süleymaniye este încă intactă, ca parte a complexului. Pentru a vedea interiorul acestor băi, trebuie să beneficiați de serviciile oferite. Trebuie să țineți cont că zonele pentru femei și bărbați sunt separate, iar orele de funcționare și prețurile pot varia.

Conform TDV, cea mai importantă operă a lui Sinan din punct de vedere inginieresc și cea mai mare ca volum nu este o moschee, ci complexul de alimentare cu apă al orașului Istanbul, Kırkçeşme. Conform surselor, Sultanul Suleyman a observat o scurgere de apă dintr-un vechi canal de apă din zona Kağıthane și a dispus să se investigheze dacă apa ar putea fi adusă în oraș din acea zonă, numindu-l pe Sinan să se ocupe de proiect. Sinan a studiat apele și râurile care provin din Pădurea Belgrad și a raportat că proiectul este posibil. Marele vizir Rüstem Pașa s-a opus, argumentând că un aport mai mare de apă ar duce la creșterea populației și la dificultăți în asigurarea hranei, și chiar a închis un expert în apă care lucra alături de Sinan. Cu toate acestea, sultanul a ordonat continuarea construcției. Lucrările, care au început în 1554, s-au finalizat înainte de 1563. După ce arcele distruse în inundația din 20 septembrie 1563 au fost reparate, complex Podul Büyükçekmece, situat pe drumul care duce spre Rumelia, este, de asemenea, o creație a aceleiași ingeniozități inginerești. În zonă, exista anterior un pod, dar era în ruină. În loc să construiască un pod scurt care să lege cele două maluri ale zonei mlăștinoase, Sinan a proiectat un pod mult mai lung, care traversa întreaga zonă mlăștinoasă. El a scris că vechiul pod fusese construit prea aproape de mare, în zona mlăștinoasă, ceea ce a dus la deteriorarea fundației, și a construit noul pod mai la sud. Pentru fiecare arc, au fost construite cofraje de dimensiunea unei galeone, în care au fost înfipte stâlpi, iar apoi a fost turnată plumb între ele. Construcția podului, inițiată la ordinul lui Kanuni, a fost finalizată în timpul domniei fiului său, al doilea Selim, în 1567-1568, după ce împăratul a murit în timpul campaniei de la Zigetvar. Lungimea totală a podului este de 635,57 metri, iar lățimea este de 7,71 metri. Este format din patru secțiuni cu pante și douăzeci și opt arce. Se presupune că spațiile fără balustradă dintre secțiuni au fost lăsate pentru a permite apei în timpul inundațiilor să treacă de pod fără a-l deteriora. Inscripția de pe pavilionul podului, care spune "Opera lui Yusuf bin Abdullah", este semnătura menționată mai sus. Astăzi, podul istoric este relativ bine conservat, deoarece traficul auto trece pe podul modern din apropiere. În zona de la capătul podului se află Moscheea Sokullu Mehmed Pașa, Hanul Kurşunlu și Fântâna Sultanului Suleyman.

Sinan a murit în 1588. În nordul complexului Süleymaniye, la colțul unui mic teren triunghiular care separă două străzi, a fost construit inițial un *sebil* (o fântână publică) cu cupolă, iar imediat în spatele acestuia a fost construit mausoleul lui Sinan. Mausoleul seamănă cu o verandă dintr-o grădină. Deasupra stâlpilor de piatră se află un acoperiș înclinat în patru direcții, iar dedesubt se află un sarcofag de piatră. Pe fața peretelui exterior, spre moschee, se află o inscripție în versuri a lui Sai Mustafa Çelebi. Versurile, scrise de prietenul său, se termină spunând că arhitectul Sinan a părăsit această lume. Conform TDV (Turizm Derneği Vakfı), nu există alte exemple într-un complex în care să fie inclus mausoleul arhitectului, pe lângă cel al împăratului, fondatorul complexului. Este ușor să găsiți mausoleul. Căutați o clădire simplă, din piatră albă, situată în fața peretelui complexului Süleymaniye, spre Marea de Marmara, imediat la stânga, după ce ieșiți din poarta Oficiului Muftiatului din Istanbul, la începutul străzii După ce vizitați Moscheea și baia Kılıç Ali Paşa, luați un vaporaș pentru a ajunge în Üsküdar. Puteți vizita Moscheea Mihrimah Sultan, situată chiar vis-a-vis de debarcader, și complexul Atik Valide, construit în memoria lui Nurbanu Sultan, în aceeași zi.

  • Începutul poveștii: Complexul Hürrem Sultan din Haseki este un punct de plecare ideal pentru cei care doresc să exploreze opera lui Sinan, deoarece a fost primul său proiect important la Istanbul, în calitate de arhitect șef.
  • O jumătate de zi în afara orașului: Puteți vizita Podul Sultan Suleyman din Büyükçekmece și clădirile de la capetele podului. Vă recomandăm să vizitați moscheile în afara orelor de rugăciune, evitând în special vinerile la prânz. Femeile trebuie să-și acopere părul, iar toată lumea trebuie să aibă grijă să aibă umerii și genunchii acoperiți. Îndepărtați-vă pantofii la intrare și mențineți liniștea în interior. Puteți găsi mai multe detalii în articolul "Ce trebuie să știți înainte de a vizita o moschee" de pe Radar.

Cunoașterea elementelor cheie din structurile lui Sinan vă va îmbogăți experiența. Încercați să observați cum greutatea este distribuită pe piloni și arce, să identificați locația contrafortelor și să acordați atenție numărului de ferestre din pereți. Fundația Turkish Heritage (TDV) consideră că una dintre cele mai importante contribuții ale lui Sinan a fost modul în care a integrat ferestrele în pereții care nu mai aveau rol structural. Astfel, spațiile interioare întunecate ale perioadelor anterioare au fost înlocuite cu spații inundate de lumină naturală.

Admirați și complexul Süleymaniye de la distanță, de pe malul Galatei sau al lui Üsküdar. Sinan a amplasat complexul în vârful dealului, astfel încât să ofere cea mai impresionantă siluetă pentru cei care priveau din acele zone ale orașului. Conform tradiției, în ultimele sale cuvinte, Sinan și-a exprimat dorința ca cei care-i admiră operele să aprecieze efortul depus și să-i ofere binecuvântări. Este ușor să îi arătați acest respect în timp ce explorați aceste structuri. Surse:

Comentarii

0/1000

Scrie primul comentariu