Sari la conținutul principal
Radar Türkiye
Descoperă evenimente în aplicație
Deschide
Radar Türkiye

Ceramica din Canakkale, de la farfuriile decorate cu modele până la vasele cu cap de cal.

Cei care ajung în Çanakkale, adesea explică numele orașului referindu-se la fortărețele de pe strâmtori. Totuși, a doua parte a numelui are legătură cu terenul.

Radar TürkiyeRadar Türkiye4 Kasım 2026
Încă nu există evaluări

Conectează-te pentru a aprecia și evalua

Ceramica din Canakkale, de la farfuriile decorate cu modele până la vasele cu cap de cal.

Un atelier care poartă numele unui oraș

Conform articolului lui Belgin Demirsar Arlı și Şennur Kaya de la Universitatea din Istanbul, arta ceramică otomană s-a dezvoltat pornind de la trei centre importante: İznik, Kütahya și Çanakkale. Autorii afirmă că ceea ce distinge Çanakkale de celelalte două este abordarea sa simplă, apropiată de arta populară, atât în ceea ce privește tehnica, cât și forma și modelul. Același articol relatează că producția de ceramică în regiune datează din Antichitate, continuându-se în perioadele romană și bizantină. Atelierele înființate în perioada beilicatelor nu au putut concura cu cele din İznik și au fost închise, producția reluându-se începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea. Înregistrarea de pe portalul Ministerului Culturii și Turismului din Çanakkale menționează că cercetările au reușit să dateze ceramica din Çanakkale până în secolul al XVII-lea. Datorită faptului că orașul este un port, aceste vase au fost transportate prin comerț și în afara Anatoliei. Işıkhan relatează că, în 1740, călătorul englez Richard Pococke, care a vizitat orașul, a comparat ceramica de acolo cu cea din Delft, Olanda, și a menționat că locuitorii se ocupau cu comerțul de mătase, pânze și ceramică. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, olăritul era principala sursă de venit a orașului. Conform aceluiași articol, Şemseddin Sami a notat că, în acea perioadă, existau douăsprezece ateliere de olărit în Çanakkale, de dimensiuni industriale. Vânzările se extindeau până în Cipru, Grecia și România. În 1890, numărul vaselor vândute a depășit un milion și jumătate, iar în 1899, numărul pieselor vândute doar în străinătate a fost de 1.431.566, dintre care 389.750 au fost achiziționate de Egipt.

Argila, glazura și decorul

Culoarea acestor vase este determinată inițial de argilă. Conform informațiilor compilate de Işıkhan, meșterii obțineau argila, pigmenții și glazura în principal din regiune. În peninsula Gallipoli, în zona Eceabat, se extrăgea o argilă gălbuie, dar, deoarece peninsula a fost protejată, argila nu mai este extrasă de acolo în prezent. În Akköy, o localitate din districtul Ezine, se extrăgea argilă roșie din locul unde se afla o veche fabrică de cărămizi. Până în anii 1960, argila era extrasă dintr-o zonă situată în apropierea centrului orașului, numită Jandarma Mevkii, dar acea zonă s-a transformat treptat într-o zonă rezidențială. Argila era preparată vara și utilizată iarna. Mai întâi, argila era diluată în bazine până ajungea la consistența unei m Grundul schimbă culoarea vasului și creează un fundal curat pentru model. Maeștrii aplicau grundul scufundând vasul în el sau turnând grundul peste el. Când grunduri de diferite culori erau aplicate peste grundul umed, se formau modele ondulate în mod natural. La vasele cu forme de animale, uneori acest strat de grund era șlefuit pentru a crea detalii precum pene sau solzi. Într-un exemplu menționat de Işıkhan, coaja unei cutii cu forma unei broaște țestoase a fost șlefuită pentru a imita solzii de pește. În tehnica numită "ebru" sau "alaca", grunduri colorate, de la deschis la închis, erau aplicate în linii pe vasul rotit, permițându-le să se întindă și să se amestece. Înainte de popularizarea vaselor din plastic, aceste farfurii și boluri "alaca" erau folosite în gospodăriile obișnuite. Smalțul era folosit în principal în nuanțe de verde, maro și galben. Portalul Cultural menționează, pe lângă grundul alb, principalele culori folosite ca fiind maro închis, verde Çanakkale și galben Çanakkale. Conform lui Işıkhan, vechii meșteri foloseau patru tipuri de smalț: smalțuri cu plumb, smalțuri cu borax, smalțuri albe opace și smalțuri colorate transparente. Pentru verde, se adăuga piatră turcoaz, pentru anumite nuanțe, praf de cupru obținut de la fierarii din Biga, iar pentru alte nuanțe, coji de bare de fier oxidate în cuptor. În anii 1960, odată cu creșterea prețului plumbului și scăderea consumului de ceramică, atelierele au început să folosească borax în locul plumbului. Boraxul oferea o suprafață lucioasă, dar avea tendința de a se exfolia în contact cu umezeala.

Unde erau realizate modelele?

La multe vase care datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, se observă că modelul este pictat peste smalț. Işıkhan menționează o observație interesantă a artistului și academicianului Erdinç Bakla în acest sens. Conform lui Bakla, majoritatea vaselor părăseau atelierele fără modele, iar modelele erau aplicate în aproximativ douăzeci de magazine de vânzare de pe Piața Turnului cu vopsele în ulei. Din acest motiv, aceste modele se uscau și se deteriorau în timp. Amintirea acestei informații, trecând pe lângă Turnul Ceasului, vă permite să vedeți piața orașului ca pe o veche piață de ceramică. La exemplele mai vechi, modelul se află sub smalț. Işıkhan scrie că vasele din secolul al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XIX-lea prezintă compoziții stilizate și impresionante, indicând o viziune artistică avansată. Cele mai măiestre modele se găsesc pe farfuriile adânci, care sunt mai numeroase. Aceste modele, realizate în principal cu o singură lovitură de pensulă, fol Atelierele sunt adesea decorate cu tehnici precum "barbotină", adică aplicarea de elemente reliefate, flori și motive decorative. De asemenea, din aceste ateliere rezultau vase cubice, boluri cu capac, recipiente pentru zahăr, vaze și grătar. Începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea, numărul vaselor cu forme de animale a crescut. Arlı și Kaya descriu cum vasele în formă de lei, cai, cămile, urși și chiar canguri erau folosite uneori ca simple obiecte decorative, alteori ca cutii sau recipiente pentru zahăr. Proporțiile acestor vase erau intenționat distorsionate. Autorii atribuie acest lucru fie rapidității și pragmatismului meșterilor, fie dorinței de a crea un efect comic. De exemplu, la vasele în formă de cămile așezate, corpul era mare, iar picioarele erau disproporționat de scurte. O idee importantă din articol este că aceste forme pot fi o continuare a unei tradiții foarte vechi. Autorii menționează că un vas cu două mânere, decorat cu reliefuri de șerpi, realizat în Çanakkale la sfârșitul secolului al XIX-lea, seamănă izbitor cu un vas găsit în orașul antic Assos. Vase cu gura în formă de cioc, vase cu corp cilindric și biberoane cu cap de animal sunt, de asemenea, cunoscute din siturile arheologice din Anatolia. Un exemplu este un vas găsit în Kültepe, lângă Kayseri, care avea un biberoane în formă de animal. Conform autorilor, această continuitate poate fi explicată prin faptul că producția era transmisă de la maestru la ucenic, independent de arta oficială.

De ce s-au închis atelierele?

Începând cu începutul secolului al XX-lea, atelierele au început să dispară treptat. Işıkhan enumeră mai multe motive. Cererea pentru recipientele ieftine din plastic a crescut, iar atelierele în care lucrau atât turci, cât și meșteri greci și armeni nu au mai putut face față costurilor. Arlı și Kaya menționează, de asemenea, că meșterii care au emigrat la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea au dus această tradiție în unele insule din Marea Egee, unde a continuat să existe. Ultimul atelier rămas în oraș a fost forțat să se mute în afara orașului în jurul anului 1965, deoarece emitea prea mult fum. Atelierele, pierzându-și clienții, au ajuns astfel să se închidă. Pagina dedicată districtului Çan de pe portalul cultural menționează, de asemenea, că, în ciuda unei scăderi a calității ceramicii din Çanakkale la începutul secolului al XX-lea, aceasta a continuat să atragă atenția colecționarilor și muzeelor.

Recrearea tradiției astăzi

Lucrările academice continuă pentru a menține vie această tradiție. Articolul lui Işıkhan prezintă rezultatele unui proiect realizat între 2012 și 2014 la Universitatea Dokuz Eylül. Echipa proiectului a experimentat cu diferite amest Autorii menționează, de asemenea, că aceste forme se regăsesc în naturile moarte ale pictorului Feyhaman Duran, iar în lucrările artiștilor turci contemporani de ceramică, vasele cu cap de cal și recipientele cu corp rotund sunt reinterpretate. Unde puteți vedea aceste ceramică?

Exemplele istorice ale ceramicii din Çanakkale sunt astăzi distribuite în diverse colecții din diferite orașe. Autorii notează că una dintre aceste colecții, care reflectă istoria acestor ceramică, se află la Muzeul Suna și İnan Kıraç din Antalya Kaleiçi. Exemplele prezentate în articolul lui Arlı și Kaya provin, de asemenea, din colecția Casei de Cultură și Artă Feyhaman Duran a Universității din Istanbul, din Muzeul Çinili Köşk din Istanbul și din Muzeul Etnografic din Ankara. Dacă aveți ocazia să vizitați unul dintre aceste muzee, nu uitați să căutați vasele cu cap de cal, farfuriile colorate și cutiile cu forme de animale. Fotografia de pe copertă prezintă, de asemenea, vase din Çanakkale expuse la Muzeul Benaki din Atena. Vă putem oferi câteva sugestii pentru a explora acest patrimoniu în Çanakkale. În timp ce vă plimbați prin centrul orașului, în jurul Turnului Ceasului, imaginați-vă că aici se aflau odinioară magazine. Când vedeți un vas cu cap de cal sau de rață într-un magazin de ceramică, observați dacă este realizat din lut roșu, dacă stratul de grund este aplicat prin picurare și dacă modelul este sub sau deasupra glazurii. Observarea fundului vasului vă poate dezvălui adesea culoarea lutului. Puteți obține informații actualizate despre atelierele și expozițiile de la Direcția de Cultură și Turism a provinciei și de la centrul de cercetare al universității. Când admirați un vas, dacă vă amintiți că a fost realizat pe malul Bosforului, folosind lutul local și cunoștințe transmise de la maestru la ucenic, veți înțelege de la sine de ce numele orașului începe cu "çanak" (vas).

Surse:

Comentarii

0/1000

Scrie primul comentariu