Sari la conținutul principal
Radar Türkiye
Descoperă evenimente în aplicație
Deschide
Radar Türkiye

Pe urmele mătăsii din Bursa, de la cocon la țesătură.

În timp ce vă plimbați prin piața istorică din Bursa, veți trece pe lângă un han renumit pentru mătase, o clădire plină de bijuteri și magazine cu vitrine unde sunt expuse eșarfe din mătase. Acest peisaj nu este o coincidență.

Radar TürkiyeRadar Türkiye30 Eylül 2026
Încă nu există evaluări

Conectează-te pentru a aprecia și evalua

Pe urmele mătăsii din Bursa, de la cocon la țesătură.

În timp ce vă plimbați prin piața istorică din Bursa, veți trece pe lângă un han renumit pentru mătasea sa, un bazar plin de bijuteri și magazine cu vitrine pline de eșarfe de mătase. Acest peisaj nu este o coincidență. Bogăția orașului, care datează de 500 de ani, se bazează în mare parte pe coconul țesut de un mic vierme de mătase și pe firul obținut din acel cocon. Enciclopedia Islamică TDV menționează clar, în articolul despre Bursa, că comerțul și industria mătăsii au fost principala sursă de prosperitate pentru oraș. În acest articol, vom descrie pe rând călătoria viermelui de mătase, începând cu frunza de dud, caravanele care veneau din Iran, piața de cocoane care se organiza în curtea Hanului Koza și unde puteți găsi astăzi mătasea din Bursa. De la frunza de dud la cocon:

Mătasea este o fibră naturală formată din două fire subțiri, secretate de larva viermelui de mătase (Bombyx mori) în timpul stadiului de larvă, și acoperită cu sericină. Conform unui studiu publicat în DergiPark, un singur cocon poate produce un fir continuu de până la 3000 de metri. Singura hrană a acestui vierme de mătase sunt frunzele de dud; Raportul despre viermele de mătase din 2019, publicat de Ministerul Comerțului, menționează, de asemenea, că dudul este singura sursă de hrană pentru viermele de mătase. De aceea, oriunde există un cocon, este necesară mai întâi o plantație de dud. Același raport oferă, de asemenea, calendarul producției actuale. În Turcia, viermele de mătase poate fi hrănit de două ori pe an, dar, datorită eficienței mai mari, se face doar o singură hrănire, primăvara. Insectele ieșite din ou sunt livrate producătorilor la începutul lunii aprilie în regiunile Egee și Mediterană, iar la sfârșitul lunii aprilie sau începutul lunii mai în alte regiuni. Alături de aproximativ o lună de hrănire și zece zile de țesut a coconului, se adaugă un total de patruzeci de zile de muncă. Ouăle sunt preparate în cutii, fiecare conținând aproximativ douăzeci de mii de ouă, iar dintr-o cutie se pot obține până la 40-44 kilograme de cocoane. Bursa are, de asemenea, propriile rase de viermi de mătase. Conform unui comunicat din 2019 al Direcției Provinciale de Agricultură și Silvicultură din Bursa, proiectul de conservare a resurselor genetice ale viermelui de mătase, inițiat în 1992 la Centrul de Producție a Viermelui de Mătase afiliat direcției, a reușit să conserve opt rase, printre care Bursa Beyazi și Bursa Beyazi Desenli. Același comunicat menționează că aproximativ 150 de femei lucrează sezon Conform informațiilor furnizate de Inalćık, în 1479, valoarea mătăsii importate din Iran a ajuns la 150.000 de ducati venețieni. Genovezii, venețienii și florentinii, care aveau reprezentanți comerciali în Bursa, concurau între ei pentru a achiziționa mătase. În 1501, Maringhi, reprezentantul familiei florentine Medici în Bursa, a notat că o încărcătură de mătase aducea un profit de 70-80 de ducati. Există și alte cifre care ilustrează importanța comercială a orașului. Conform aceluiași document, în 1487, suma anuală a taxelor colectate de pe bunurile importate în Bursa a ajuns la 140.000 de ducati. Aceeași lucrare menționează, de asemenea, că produsele din Bursa ajungeau în Ungaria prin Brașov, de unde erau distribuite în Europa de Est și Centrală. Pe scurt, Bursa era un centru comercial situat la capătul vestic al Drumului Mătăsii, un loc unde se întâlneau Estul și Vestul.

Mătasea din Bursa nu era doar cumpărată și vândută, ci era produsă și în oraș. Conform lui Inalćık, în 1502, în Bursa existau peste o mie de țesături. Enciclopedia menționează că reglementările comerciale ale orașului clasificau textilele de mătase în diferite categorii, precum catifea, mătase, taftă și atlas. Aceste categorii erau determinate de numărul de fire folosite, finețea materialului și dacă era sau nu decorată cu fire de aur sau argint. Catifeaua din Bursa, în special cea decorată cu fire de aur, era una dintre cele mai căutate mătase din acea perioadă și avea o piață largă în Europa, Egipt și Iran. Portalul Ministerului Culturii și Turismului afirmă că, între secolele al XV-lea și al XVII-lea, Bursa a devenit un centru important pentru textilele de mătase, iar aceste produse, fabricate sub supravegherea curții otomane, satisfăceau atât nevoile palatului, cât și cele ale curților europene.

Nașterea lui Koza Han

Această activitate comercială intensă necesita o clădire dedicată. Conform articolului despre Koza Han din Enciclopedia Islamică TDV, construcția a început în martie 1490 și a fost inaugurată pe 29 septembrie 1491. Hanul a fost construit de Bayezid al II-lea. Portalul Ministerului Culturii și Turismului precizează că scopul era de a genera venituri pentru moscheile și medresele din Istanbul, iar arhitectul a fost Abdul-Ula Bin Pulad Shah, iar maistrul constructor a fost Șuca Bin Karaca. Hanul este situat într-o zonă largă, între moscheea Orhan Gazi și Ulu Cami. Clădirea, cunoscută astăzi sub numele de Koza Han, apare în surse vechi și cu alte denumiri. Articolul din TDV menționează denumirile Yeni Han, Simkeș și İpek Hanı, în timp ce Portalul Ministerului Culturii Clădirea mică din centrul curții este simbolul hanului. Această vilă octogonală, acoperită cu un dom, este o moschee, situată deasupra unei fântâni cu bazin. Accesul se face pe scări. Profesorul de istorie Hasan Basri Öcalan, de la Universitatea Uludağ din Bursa, cu care Anadolu Agency a discutat în 2024, descrie această clădire ca fiind una dintre cele două vile-moschei din Turcia care și-au păstrat autenticitatea până în prezent. Hanul a fost restaurat în 1671-72 și în 1785, iar în anii 1950 a suferit o renovare amplă. După cum se menționează în materialele de promovare ale primăriei Osmangazi, aici se desfășurau, timp de secole, operațiunile legate de piața coconilor. Bursa își producea propriile cocoane.

În timp, materia primă a început, de asemenea, să provină din Bursa însăși. Conform documentelor din secolul al XV-lea, menționate în publicația TDV despre industria mătăsii, producția de mătase în Anatolia nu este menționată, dar începând cu secolul al XVII-lea, Bursa devine unul dintre centrele importante de producție de mătase. Un studiu publicat în DergiPark arată că, în secolul al XVIII-lea, mătasea anatoliană era considerată superioară celei iraniene, iar interesul crescând al producătorilor europeni pentru coconii anatoliene a transformat regiunea dintr-un loc unde se țesea mătase într-un loc unde se producea mătase. Secolul al XIX-lea a fost secolul mașinilor. O enciclopedie menționează că, începând cu 1838, au fost importate mașini cu abur, numite "mancini", pentru a extrage mătasea din cocoane. Conform unui raport al Ministerului Comerțului, industria de extragere a mătăsii a început în 1845, cu o fabrică din Bursa care avea 60 de astfel de mașini. Apoi au urmat ani dificili. Un articol publicat în revista "Belleten" a Institutului de Istorie Turc descrie cum bolile apărute la viermi de mătase după 1860 au oprit industria. Conform aceluiași articol, Administrația Düyun-ı Umumiye, care avea dreptul de a colecta taxa pe mătase și care gestiona datoriile externe otomane, a jucat un rol crucial în eforturile de revitalizare a industriei. De la școală la cooperativă.

Cel mai concret pas în căutarea unei soluții a fost înființarea unei școli. Conform studiului publicat în DergiPark, prima școală de sericultură, susținută de Düyun-ı Umumiye, a fost înființată în 1888 în Bursa, sub numele de Harir Darüttalimi, cu 12 elevi; școli similare au fost ulterior înființate în Antalya, Amasya, Beirut și Elazığ. Raportul Ministerului Comerțului menționează că Dacă sunteți în căutarea mătăsii produse local, puteți întreba vânzătorul despre originea produsului. La câțiva pași de han, se află Bedesten, construit de Yıldırım Bayezid la sfârșitul secolului al XIV-lea. Portalul Cultural îl descrie ca fiind primul bedesten construit în perioada otomană; odată, aici se cumpărau, vindeau și se depozitau cele mai valoroase bunuri ale orașului. Astăzi, este folosit ca piață de bijuterii. Pagina Ministerului Culturii dedicată patrimoniului mondial descrie zona Hanlar, împreună cu hanurile mari, bedestenul și piața, ca fiind inima comercială a orașului încă din secolul al XIV-lea. Conform listei de pe Wikipedia în limba turcă, Mătăsaria Koza Han este, de asemenea, parte a acestui sit al patrimoniului mondial. Dacă doriți să vedeți pas cu pas procesul de la cocon la țesătură, există încă două locuri pe care le puteți vizita. Muzeul Orașului din Bursa are o secțiune dedicată mătăsii, situată în subsol, unde sunt recreate vechile magazine de artizani. Primăria promovează această secțiune ca fiind una dintre cele mai atractive ale muzeului. De asemenea, Centrul de Producție și Design al Mătăsii Umurbey, administrat de primărie și care a fost creat prin restaurarea unei foste fabrici de textile, prezintă, conform ghidului de învățare extrașcolară al Ministerului Educației, procesul de la cocon la ață, de la ață la țesătură, împreună cu demonstrații la țesătorii.

Note practice:

Zona Hanlar se află în centrul orașului, între Moscheea Ulu și Moscheea Orhan Gazi, și toate pot fi vizitate pe jos. Diminețile sunt mai liniștite pentru a sta în curtea Mătăsăriei Koza Han. Verificați site-urile oficiale ale instituțiilor pentru a obține informații actualizate despre programul de vizitare al Muzeului Orașului și al centrului de mătase, condițiile pentru vizitele de grup și, dacă este cazul, tarifele. Dacă sunteți interesați de sezonul coconilor, vizați sfârșitul primăverii; hrănirea viermilor de mătase în regiunea Marmara începe la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai, iar coconii sunt recoltați după aproximativ patruzeci de zile. Cel mai sigur mod de a recunoaște mătasea la cumpărături este să întrebați vânzătorul despre compoziție și locul de producție. Surse:

Comentarii

0/1000

Scrie primul comentariu