Sari la conținutul principal
Radar Türkiye
Descoperă evenimente în aplicație
Deschide
Radar Türkiye

Observarea priveliștilor de pe malul Bosforului de la distanță, de pe mare.

Oricine traversează Bosforul cu vaporele pune, într-un fel sau altul, aceeași întrebare.

Radar TürkiyeRadar Türkiye24 Eylül 202631
Încă nu există evaluări

Conectează-te pentru a aprecia și evalua

Observarea priveliștilor de pe malul Bosforului de la distanță, de pe mare.

Toți cei care traversează Bosforul cu feribotul se pun, într-un anumit punct, aceeași întrebare. Aceste case din lemn, construite chiar la malul apei, aproape în valuri, pentru cine au fost construite, când și de ce? Vilele sunt fețele cele mai cunoscute ale Bosforului, dar, deoarece majoritatea sunt încă locuințe, este imposibil să le vedem din interior. Acest text are scopul de a vă învăța să "citiți" o vilă din exterior. Vă vom explica ce rol are fiecare parte a unei vile, de unde provin culorile, care sunt cele mai vechi exemple și cum le puteți admira astăzi, de pe feribot, de pe mal sau dintr-un muzeu. Ce înseamnă "vilă"?

Cuvântul provine din limba greacă, de la "yalos", care înseamnă coastă și mal. În textele vechi, pentru aceste construcții se folosea și termenul "sahilhane", o combinație între cuvântul arab "sahil" (coastă) și cuvântul persan "hane" (casă). Când construcția devenea foarte mare, se numea "sahilsaray" (palat de coastă). Arhitectul și scriitorul Sinan Genim subliniază că, deși construcții similare pot fi găsite pe malurile râurilor Meriç, Porsuk și Yeşilırmak sau pe faleza din İzmir, vila, în sensul pe care îl cunoaștem astăzi, este specific regiunii Bosfor. Conform dicționarului Islamic al Fundației Türk Diyanet, vile au fost construite pe malurile Cornului de Aur și ale Bosforului începând cu secolul al XVI-lea și până la mijlocul secolului al XVIII-lea, iar vilele din Bosfor și-au atins forma caracteristică în secolul al XVIII-lea. Pavilionul Yalı Köşkü, situat pe malul Palatului Topkapı, este considerat unul dintre precursorii acestui tip de construcție; Genim îl menționează pe Yalı Köşkü, datând din 1592, ca fiind prima clădire monumentală în care apare termenul "vilă". În perioada Lale Devri, adică în timpul domniei lui Ahmed al III-lea (1703-1730), malul Bosforului a început să fie populat de reședințele de vară ale oficialilor de stat, ale comercianților înstăriți și ale familiilor legate de palat. Termenul "vilă" a fost folosit mult timp ca sinonim pentru "conac" și "pavilion" și descria, în general, casele în care familiile se mutau vara. Dicționarul menționează că această mutare era un ritual, o ceremonie repetată în fiecare an. În prezent, conform unei liste de pe Wikipedia în limba turcă, există aproximativ 360 de vile care au supraviețuit până în zilele noastre, pe ambele maluri ale Bosforului. Anatomia unei vile

Pentru a înțelege o vilă, imaginați-vă că este o casă cu două fețe. Partea cu vedere la mare este deschisă și vibrantă, cu proeminențe care se extind spre apă; partea cu vedere spre uscat este închisă, cu ziduri î Vilele de pe malul Bosforului sunt, în general, compuse dintr-un etaj principal care se extinde spre mare, situat deasupra unui etaj inferior, iar aceste proeminențe sunt susținute de console din lemn. Etajul inferior este destinat serviciilor; aici se află o terasă pavată, realizată din piatră de calcar sau marmură, și camere luminoase care se deschid spre aceasta. La etajul superior, accesibil prin scări largi din lemn, se găsesc saloane, camere de recepție, dormitoare și, uneori, o bibliotecă. Balcoanele nu sunt foarte utilizate în vile; în schimb, există balcoane largi. Legătura cu apa este, de asemenea, specifică vilelor. În secolele trecute, singura modalitate de a ajunge la vilă era pe mare, așa că o docă era esențială; conform lui Genim, docurile erau adesea construite sub structura haremului sau într-un mic port din grădina haremului. La capătul docului, putea exista o baie de mare, iar într-un colț al grădinii, o magazie pentru pește. În interior, pentru a nu lipsi sunetul apei, în camere și saloane erau amplasate mici bazine și fântâni. Un alt obicei menționat de Genim se referă la docuri; marinarii și pescarii aveau dreptul de a folosi aceste docuri, iar pescarii își puteau întinde și strânge plasele aici, după cum era necesar. Alb, vopsea de var și gri.

Cea mai simplă informație despre culoarea vilelor este oferită de TDV. Chiar dacă erau de dimensiuni modeste, vilele semănau cu niște mici palate și erau vopsite în alb sau în culoarea vopselei de var. Vopseaua de var este un pigment natural care conține oxid de fier și se găsește în sol. Doamna Doç. Dr. Zeynep Emel Ekim, istoric de artă, intervievată de Anadolu Ajansı în 2024, explică că, pe lângă roșu, această vopsea conține și nuanțe de maro și galben și că protejează lemnul de soare, umiditate și ploaie. Aplicarea sa este laborioasă. Lemnul curățat este mai întâi acoperit cu un grund care conține plumb, apoi se aplică un amestec solid preparat din ulei de in și var, care este șlefuit, iar apoi, dacă este necesar, se aplică vopseaua în două straturi. Deoarece vopseaua poate fi aplicată doar pe lemn, nu se găsește în structurile din piatră sau marmură. Astăzi, majoritatea locurilor folosesc pigmenți sintetici roșii, mai ușor de aplicat și mai ieftini. Doamna Ekim menționează că printre exemplele în care se aplică cu atenție vopseaua tradițională se numără vila Amcazade Hüseyin Paşa, vila Kont Ostrorog din Kandilli și vila Sadullah Paşa din Çengelköy. Nu toate vilele erau roșii. Articolul din TDV menționează că, în zonele de coastă unde locuiau numeroase familii nemusulmane, vilele erau clă În cartierele Yeniköy, Tarabya și Büyükdere, se aflau vile aparținând străinilor și ambasadelor, iar unele dintre fostele palate ale ambasadelor din Büyükdere sunt încă folosite ca reședințe de vară. În Sarıyer, se găseau vile aparținând familiilor de condiție medie. Pe malul asiatic, caracterul rural este mai pronunțat; grădinile se întind pe terase, urcând pe pante. Unul dintre motivele pentru care coasta este atât de bine documentată este reprezentat de registrele "bostancıbaşı" (șeful gărzii imperiale). În timp ce sultanul se plimba cu barca sa pe Bosfor, "bostancıbaşı" conducea barca și oferea informații despre vilele, grădinile, pavilioanele și docurile de pe coastă. Registrele detaliate ținute pentru această activitate sunt printre cele mai importante documente care ne permit să urmărim proprietatea fiecărei vile în diferite perioade. Chiar și modul în care se călătorea cu barca avea propriile sale reguli de etichetă. Conform informațiilor furnizate de TDV, vizirii călătoreau cu bărci cu cinci rame, în timp ce oficialii de rang inferior foloseau bărci cu trei sau două rame, iar în timp ce o barcă trecea pe lângă o vilă, era considerat un semn de respect să se închidă umbrela. Cea mai veche vilă este cea a lui Amcazade Hüseyin Pașa.

Cea mai veche vilă încă existentă de pe Bosfor este cea construită de Amcazade Hüseyin Pașa, din familia Köprülü, pe malul asiatic, între Kanlıca și Anadoluhisarı. Conform surselor TDV, data construcției este 1699, iar clădirea este considerată cea mai veche clădire din lemn încă existentă pe Bosfor, poate chiar în Istanbul. Era cunoscută și sub numele de "Vila Meşruta" datorită legăturilor sale cu fundațiile pașei. După Tratatul de la Karlofça, pe 29 aprilie 1700, ambasadorul austriac a fost adus aici cu o ceremonie navală și a fost găzduit. Vila era un complex mare, care includea inițial un pavilion cu douăzeci de camere, cu o fațadă de 80 de metri orientată spre mare. În secolul al XIX-lea, clădirile principale au fost distruse de incendii sau au fost demolate; ceea ce a supraviețuit este un pavilion cu un singur etaj, parțial susținut de piloni, situat pe malul apei. Acesta este un singur salon în formă de T. În centrul încăperii, pavată cu marmură, se află un bazin cu fântână, iar cele trei brațe se ridică ușor, ca niște arcade. Deși exteriorul este extrem de simplu, interiorul este decorat cu broderii aurii, uși de dulapuri decorate cu fildeș și sidef, și panouri care prezintă flori care curg dintr-un ulcior. TDV afirmă că acest pavilion din lemn, construit înainte de influența occidentală, este singurul exemplu existent de acest tip în Istanbul. Clădirea a rămas ne Planul este unul dintre cele mai reușite exemple de arhitectură de vilă. Acesta prezintă o structură complet simetrică, organizată în jurul unei curți centrale, cu două axe care se intersectează. În colțurile curții, care se extinde paralel cu marea, se află câte două camere, iar în direcția mării și a grădinii, există nișe. La etajul superior, curtea devine ovală și este acoperită de o cupolă joasă, care amintește de o sală. O mică sală de muzică, orientată spre curte, sugerează că această sală era folosită pentru întâlniri festive, cu mâncare și muzică. Surpriza principală se află pe pereți. În nișele camerelor, există picturi delicate care reprezintă vilele, palatele și clădirile de pe malul Bosforului și al Golfului. Una dintre ele descrie Palatul de pe malul mării Topkapı, care a ars în 1862; astfel, pereții vilei sunt ca o mărturie a unor construcții care nu mai există. Clădirea a obținut aspectul actual în urma restaurărilor efectuate între 1949 și 1951, sub îndrumarea arhitectului Turgut Cansever și a lui Cahide Tamer, apoi a suferit o altă renovare între 1995 și 1997, sub președinția lui Feyza Cansever, și astăzi este protejată de Fundația Tek-Esin. Fațada sa roșie este ușor de recunoscut de pe feriboturile care trec pe lângă Çengelköy. În Kandilli se află vila Kıbrıslı, iar în Kanlıca, vila Hekimbaşı.

Pe partea asiatică, după ce se traversează Küçüksu, începe vila Kıbrıslı, situată pe malul Kandilli. Vila a fost construită în ultima parte a secolului al XVIII-lea, primul proprietar fiind İzzet Mehmed Paşa, unul dintre mari vizieri ai lui Abdulhamid I, iar în 1840 a fost achiziționată de Kıbrıslı Mehmed Emin Paşa, care i-a dat numele actual. Conform Wikipedia în limba turcă, este vila cu cea mai lungă fațadă, de 64 de metri, care dă spre Bosfor. Cea mai bine conservată parte este selamlık (partea publică). Se intră în ea printr-un peron cu patru coloane, dinspre grădină, iar în cele patru colțuri ale curții se află camere. Observați, de pe feribot, modul în care fațada este animată de elemente în relief și aranjamentul în linie a ferestrelor înguste și lungi. Un pic mai la nord, între Kanlıca și Anadoluhisarı, se află vila Hekimbaşı Salih Efendi. Vila îi poartă numele lui Salih Efendi, medic șef al lui Abdulmecid, care a achiziționat-o în anii 1850. Conform TDV, această vilă este renumită pentru grădinile sale pline de flori și lămâi, iar trandafirii și garoafele cultivate aici au fost precursorii serelor care au fost construite ulterior în regiune. Salih Efendi, pasionat În 1995, o parte semnificativă a clădirii a fost distrusă de un incendiu; în timpul renovării care a început în 1998, aspectul clădirii a fost restaurat la forma pe care o avea în anii 1890, nu la starea sa imediat înainte de incendiu. Această vilă ilustrează, de asemenea, influența occidentală care a început cu Palatul Dolmabahçe. Conform TDV, în secolul al XIX-lea, au fost construite vile somptuoase, din cărămidă, decorate cu toate elementele stilului neoclasic, unde marmura era preferată, iar aspectul clasic al fațadelor a fost modificat prin elemente provenite din Occident. Cea mai ușoară modalitate de a înțelege această transformare este de a admira, de pe malul mării, o vilă din lemn, cu elemente decorative, alături de o vilă masivă, din cărămidă, cu coloane, simetrică. Mehtabiye, coliba apusului și sfârșitul unei epoci.

Vilele nu erau doar compuse din clădirile principale. Genim menționează că vilele de pe coasta europeană (Rumeli) aveau o "mehtabiye" (terasă pentru admirat luna), în timp ce cele de pe coasta asiatică (Anadolu) aveau o "colibă a apusului". În aceste mici construcții, cu o singură cameră, se admira, după cum sugerează numele, lumina lunii sau soarele care apunea pe malul opus. Gândiți-vă la relația dintre cele două maluri ale Bosforului și lumina: pe coasta asiatică, orientată spre vest, se putea admira apusul, în timp ce pe coasta europeană, lumina lunii reflectată în apă era elementul dominant. Această epocă a luat sfârșit la începutul secolului al XX-lea. Conform TDV, sfârșitul Primului Război Mondial a marcat, de asemenea, sfârșitul vieții de pe malul mării. Din cauza dificultăților economice, familiile nu mai puteau întreține vilele; majoritatea vilelor și a clădirilor de pe mal au fost vândute, pierzându-și scopul și planul inițial, iar unele au fost distruse de incendii. Incendiile, inamicii inevitabili ai lemnului, au fost principala cauză a pierderii multor vile de pe Bosfor. Legea Bosforului și protecția.

Cadrul de bază pentru protecția actuală a vilelor și a zonelor înconjurătoare este Legea Bosforului, adoptată pe 18 noiembrie 1983 și publicată în Jurnalul Oficial pe 22 noiembrie 1983. Scopul legii este de a proteja și de a dezvolta valorile culturale și istorice, precum și frumusețea naturală a zonei Bosfor, ținând cont de interesul public, și de a limita construcțiile care ar putea crește densitatea populației. Legea împarte zona în straturi. În spatele fâșiei de coastă se află zona de vizibilitate frontală, în spatele acesteia se află zona de vizibilitate posterioară, iar Linia de vaporağ Çengelköy-İstinye traversează cele două maluri, urmând un traseu sinuos între Çengelköy, Arnavutköy, Bebek, Kandilli, Anadolu Hisarı, Kanlıca, Emirgan și İstinye, trecând pe lângă falezele. Linia Bebek-Emirgan, care funcționează în weekend și în zile de sărbătoare, trece și prin Anadolu Hisarı și Kanlıca. - Vă rugăm să verificați orarul actualizat pe site-ul Şehir Hatları, deoarece orele și zilele de funcționare pot varia. Dacă preferați să mergeți pe jos, faleza de pe malul Rumeli, de la Bebek până la Rumeli Hisarı și Emirgan, este o alegere bună. Vila Şerifler din Emirgan, menționată de TDV, este, de asemenea, o vilă de pe traseu; datorită poziției sale, puteți vedea fațada de pe trotuar. Wikipedia în limba engleză descrie această vilă, construită în 1780, ca fiind cea mai veche vilă încă existentă de pe malul Rumeli; conform articolului din TDV, vila aparține Ministerului Culturii. De asemenea, faleza construită în anii '80 din Arnavutköy trece pe lângă vile. De obicei, de pe malul asiatic, puteți vedea doar zidurile grădinilor, deoarece vilele sunt situate între mare și drum. Este mult mai eficient să admirați vilele din Kandilli, Kanlıca și Çengelköy de pe malul opus, în special de pe faleza din Bebek și Rumeli Hisarı. Cel mai aproape de o vilă puteți ajunge la Muzeul Sadberk Hanım din Büyükdere. Clădirea principală a muzeului este vila Azaryan, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea; a fost restaurată între 1978 și 1980, sub supravegherea arhitectului Sedad Hakkı Eldem, și transformată în muzeu, fiind deschisă pe 14 octombrie 1980 ca primul muzeu privat din Turcia. În timp ce vizitați expoziția, acordați atenție nu numai colecției, ci și dimensiunilor camerelor, scărilor și modului în care se vedea Bosforul din ferestre. Dacă doriți să vedeți o structură de pe mal cu dimensiuni de palat, puteți vizita, de asemenea, Palatul Küçüksu și Palatul Beylerbeyi de pe malul asiatic. Verificați zilele și orele de vizitare actualizate pe site-urile lor oficiale.

Note practice:

Comentarii

0/1000

Scrie primul comentariu