Sari la conținutul principal
Radar Türkiye
Descoperă evenimente în aplicație
Deschide
Radar Türkiye

Orașul Diyarbakır, construit din bazalt.

Cine vizitează pentru prima dată orașul Diyarbakır, observă imediat culoarea sa distinctivă. Zidurile, turnurile, curțile hanurilor, fațadele caselor și pietrele străzilor se îmbină într-o nuanță care variază între gri închis și negru. Această culoare se numește bazalt.

Radar TürkiyeRadar Türkiye4 Kasım 2026
Încă nu există evaluări

Conectează-te pentru a aprecia și evalua

Orașul Diyarbakır, construit din bazalt.

Persoana care vizitează pentru prima dată orașul Diyarbakır observă imediat culoarea sa distinctivă. Zidurile, turnurile, curțile hanurilor, fațadele caselor și pietrele străzilor se unesc într-o nuanță care variază între gri închis și negru. Această culoare este bazaltul. Un studiu publicat în 2018 de Emine Ekinci Dağtekin de la Facultatea de Arhitectură a Universității Dicle, afirmă că bazaltul domină întregul oraș, de la ziduri până la străzile înguste, de la clădirile monumentale la casele cu curți, iar textura tradițională a orașului este construită din această piatră. Acest text descrie de unde provine această piatră, cum este prelucrată și unde și cum o puteți observa în oraș astăzi.

**Darul Muntelui Karacadağ**

Bazaltul nu a fost adus din depărtare; orașul este construit direct pe el. Conform surselor citate de Dağtekin, lavele bazaltice ale Muntelui Karacadağ, situat în sud-vestul orașului, au o grosime de aproximativ 80 de metri și se întind pe o suprafață vastă. Vulcanitele Muntelui Karacadağ, care au început să erupă acum aproximativ 11 milioane de ani, au format un platou vast pe măsură ce s-au apropiat de râul Dicle, iar orașul Diyarbakır a fost construit pe acest platou. Același studiu menționează că, sub ziduri, pe panta abruptă care se uită spre râul Dicle, pot fi observate fisurile de răcire ale bazaltului, iar pietrele tăiate pentru ziduri au fost transportate pe distanțe minime. Originea vulcanică a Muntelui Karacadağ se manifestă nu doar în clădiri, ci și în sol. Certificatul de înregistrare al orezului Karacadağ, deținut de TÜRKPATENT, afirmă că solul din zonă este format din depozite vulcanice și este acoperit cu pietre de diferite dimensiuni. Astfel, același munte a definit atât zidurile orașului, cât și solul câmpurilor din jur.

**Caracteristicile bazaltului**

Conform informațiilor compilate de Dağtekin, bazaltul din Diyarbakır este o piatră de culoare gri închis și neagră, care nu absoarbe apa și este foarte rezistentă la îngheț, lovituri și frecare. Piatra există în două tipuri: poroasă și neporoasă. Un studiu din 2017, realizat de Gülin Payaslı Oğuz și Fatma Meral Halifeoğlu de la Universitatea Dicle, menționează că meșterii numesc aceste două tipuri "piatră feminină" și "piatră masculină". Piatra poroasă este mai ușor de prelucrat, în timp ce piatra neporoasă este mai dificil de prelucrat, dar este mai rezistentă. Această diferență a determinat modul în care piatra este utilizată. Conform aceluiași studiu, elementele de susținere, cum ar fi pereții, arcele, coloanele și capetele de colo Evliya Çelebi a menționat că fortificația și clădirile erau construite din piatră neagră, dură, iar orașul era cunoscut sub numele de Kara Amid. Zidurile reprezintă cea mai impresionantă realizare din piatră.

Conform unei lucrări de restaurare raportate de Direcția Provincială pentru Cultură și Turism din Diyarbakır, fortificația din Diyarbakır este formată din două părți: cetatea interioară și cea exterioară. Deși sursele oferă date diferite cu privire la data construcției zidurilor, în general, se indică mijlocul secolului al IV-lea. Lungimea totală a zidurilor este de aproximativ 5.200 de metri, iar împreună cu cetatea interioară, lungimea totală ajunge la aproximativ 5.800 de metri. Există 82 de turnuri pe zidurile exterioare și 19 turnuri pe cele ale cetății interioare. Conform aceleiași surse, înălțimea turnurilor și a zidurilor variază între 8 și 22 de metri, iar grosimea variază între 1,40 și 5 metri. Cele mai groase turnuri se află pe laturile nordică și vestică. Zidurile au patru porți principale: Poarta Dağ, care duce spre nord, Poarta Urfa, spre vest, Poarta Mardin, spre sud, și Poarta Yeni, spre est. Dağtekin scrie că utilizarea bazaltului în construcția zidurilor a fost un factor determinant în procesul de includere a fortificației în patrimoniul mondial UNESCO. Conform paginii web a guvernatoratului din Diyarbakır, zidurile din Diyarbakır și grădinile Hevsel au fost incluse în lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 2015.

Cum a fost prelucrată piatra:

Bazaltul este o piatră foarte dură și dificil de prelucrat. Lucrarea lui Dağtekin menționează că structurile istorice din interiorul zidurilor au fost construite folosind tehnici de zidărie, de la fundație până la acoperiș, iar piatra a fost prelucrată în diferite moduri: de la tăieturi precise, la tăieturi grosiere, și a fost așezată suprapusă, într-o manieră alternantă. Pietrele au fost adesea așezate astfel încât suprafețele lor să fie aliniate și distanța dintre ele să fie minimă, astfel încât să nu se vadă mortarul. Una dintre cele mai evidente exemple ale acestei tehnici este Podul Dicle. Conform site-ului Cultură Portal, podul, cunoscut și sub numele de Podul cu Zece Arcuri, are aproximativ 180 de metri lungime și 7-8 metri lățime. Umplutura podului este realizată din piatră brută legată cu mortar de var, iar fațada este realizată cu piatră de bazalt tăiată, aplicată într-o tehnică alternantă. Conform inscripției de pe fațada sudică, podul a fost construit în perioada Mervanoğulları, în anii 1064-65, dar cercetătorii consideră că această inscripție este o inscripție de Aceste două case oferă o modalitate excelentă de a înțelege impactul decorului negru și alb. Casul, un element decorativ, este esențial.

Datorită durității bazaltului, care face dificilă realizarea sculpturilor, meșterii din Diyarbakir au adăugat bogăție fațadelor în alte moduri. Conform lucrării lui Payaslı Oğuz și Halifeoğlu, în construcția pereților se folosește un mortar pe bază de var, amestecat cu praf de bazalt, cioburi de cărămidă, paie și sare. Pentru a crea un efect de rost, se aplică un alt mortar, numit "cas", preparat prin adăugarea de albuș de ou la var. Decorațiunile realizate cu "cas" au îmbogățit fațadele curților. Conform inventarului de pe Portalul Cultural, conacul Cemil Paşa are decorațiuni "cas" pe toate pereții exteriori, cu motive ocazionale de "copac al vieții" și lalele. Modelele de culoare deschisă pe fundalul pietrei întunecate ușurează instantaneu aspectul bazaltului. Dacă stați într-un curte și priviți îndeaproape pereții, puteți vedea cum aceste modele încadrează rosturile pietrei. Casele cu curți și aspectul obișnuit al bazaltului.

Bazaltul nu este folosit doar în clădirile monumentale, ci și în case. Conform lucrării lui Payaslı Oğuz și Halifeoğlu, Consiliul pentru Protecția Patrimoniului Cultural din Diyarbakir a înregistrat 446 de case tradiționale. Aceste case au o structură închisă spre exterior și orientată spre interior. În jurul unui curte dreptunghiular, se află camere, un "eyvan" (teras acoperită), o bucătărie și o cămară; podeaua curții este de obicei acoperită cu bazalt poros, iar în centru se află adesea o fântână. Conform aceleiași lucrări, spațiile din jurul curții sunt amenajate în funcție de sezon. Datorită verilor călduroase, camerele din aripa de var, situată spre nord, au tavane înalte și multe ferestre; această aripă formează fațada cea mai bogată a casei, cu "eyvan"-uri înalte. Zidurile principale sunt construite din bazalt, iar acoperișul este finalizat cu un strat de pământ așezat pe grinzi de salcie. Unele case au, în subsol, camere cu fântâni, numite "serdap", amenajate pentru vară. Puteți vedea cel mai bine această structură astăzi la conacul Cemil Paşa. Conform inventarului de pe Portalul Cultural, conacul a fost construit în 1887 din bazalt tăiat. Un studiu publicat în 2022 în Jurnalul Electronic de Științe Sociale menționează că conacul are un total de 42 de camere, împărțite între zonele de "harem" și "selamlık" (zone private și publice), are două curți separate și este singura clădire din Diyarbakir care a păstrat integral structura zonelor de "harem" și " Începeți vizita în zona Dağ Kapı sau Mardin Kapı, admirând zidurile și diferitele grosimi ale acestora. Apoi, intrați în interiorul zidurilor și examinați modelul negru și alb de pe curtea hanului Hasan Pașa. La conacul Cemil Pașa, observați aranjamentul curții, decorațiunile și dalele de piatră perforate. Încheiați ziua părăsind Mardin Kapı și coborând spre Podul Dicle; la lumina serii, culoarea bazaltului pare mai caldă. Pietrele se încălzesc foarte mult în timpul verii, așa că este recomandat să vizitați locul dimineața sau seara. Nu uitați să verificați orele și zilele în care muzeele și conacurile sunt deschise, pe site-urile lor oficiale.

Surse:

Comentarii

0/1000

Scrie primul comentariu